Ecaterina Teodoroiu, eroină a României Mari

Născută la 16 ianuarie 1894 într-o familie de ţărani săraci, cu opt copii, din Oltenia, Ecaterina Teodoroiu este o tânără care a participat vitejeşte la Primul Război Mondial, fiind animată de cele mai nobile simţiri faţă de patrie. A contribuit la fondarea mişcării cercetaşilor din ţară, apoi a activat ca asistentă medicală pe frontul din regiunea ei natală. Însă după ce toţi cei patru fraţi ai ei muriseră pe front, a hotărât să plece pe câmpul de bătălie pentru a-i răzbuna. Ecaterina s-a aflat în primele linii la prima bătălie de la Jiu, la 10 octombrie 1916, când trupele Armatei I Române, comandate de generalul Ion Dragalina, au respins o puternică ofensivă inamică.

Istoricul Constantin Kiriţescu, în „Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1918” (1922), vol. I, descrie confruntarea, care pare o scenă de film, şi face referire şi la Ecaterina Teodoroiu: „… Încercările repetate ale duşmanului nu reuşiră; voinicii apărători îl ţineau în respect pe celălalt mal. (…) Femei curajoase îngrijeau pe răniţi chiar lângă linia de luptă şi cărau muniţii luptătorilor. Printre ele se distingea prin curajul şi înflăcărarea ei o tânără, Ecaterina Teodoroiu, care mai târziu va câştiga, prin moartea ei eroică, dreptul de a rămâne în istorie cu numele de «eroina de la Jiu»”.

Ecaterina a fost luată prizonieră, a reuşit să evadeze şi a fost rănită de două ori. Un obuz i-a fracturat tibia şi coapsa stângă şi a ajuns şi la Spitalul „Regele Ferdinand” din Iaşi, fiind vizitată de regina Maria, care i-a acordat gradul de sublocotenent onorific.

Colonelul Constantin Pomponiu îşi aminteşte, în „Memoriu asupra activităţii eroinei Ecaterina Teodoroiu în partea a doua a campaniei cu Regimentul 43/58 Infanterie”, că „la toate marşurile inerente intrării Regimentului pe front a mers tot timpul pe jos în fruntea plutonului său pe care-l antrena prin exemplul şi însufleţirea sa patriotică, cu toate că purta carabina, cartuşele necesare 160, precum şi grenade, totdeauna am văzut-o neobosită şi cu moralul ridicat”.

De asemenea, comandamentul Marii Legiuni a Cercetaşilor i-a decernat Ecaterinei Medalia de aur „Virtutea Cercetăşească”, iar prin Înaltul Decret nr. 191 din 10 martie 1917, publicat în Monitorul Oficial nr. 292 din 16 martie 1917, „domnişoara Teodoroiu Ecaterina din Legiunea de Cercetaşe «Domnul Tudor» a fost distinsă cu Medalia «Virtutea Militară» de război clasa a II-a pentru vitejia şi devotamentul ce a arătat pe câmpul de luptă, s-a distins în toate luptele ce Regimentul 18 Infanterie a dat cu începere de la 16 octombrie 1916, dând probe de vădită vitejie, mai ales în luptele ce s-au dat la 6 noiembrie 1916, în apropiere de Filiaşi. A fost rănită de un obuz la ambele picioare.”

După ce s-a înzdrăvenit, s-a întors pe front în vara lui 1917, iar pe 20 august, Regimentul 43/59 Infanterie din care făcea parte şi-a ocupat poziţiile în tranşeele de pe Dealul Secului, zona Muncelului. La 23 august, Ecaterina a fost citată prin Ordinul de Zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, comandat de colonelul Constantin Pomponiu: „În timpul ciocnirii de ieri, noaptea, pe Dealul Secului, a căzut în fruntea plutonului său lovită în inima ei generoasă de două gloanţe de mitralieră voluntara Ecaterina Teodoroiu din Compania a 7-a. Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt «Eroina de la Jiu» şi-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deşartă ambiţie, numai din dragostea de a apăra pământul Ţării acesteia cotropită de duşmani. Ecaterina Teodoroiu a fost la înălţimea celor mai viteji apărători ai Ţării sale şi i-a întrecut prin puterea cu care, înfrângând slăbiciunea femeiască, a ştiut să dovedească vigoarea bărbăţiei de trup şi de suflet şi calităţile întregi ale unui ostaş îndrăzneţ, neobosit şi plin de entuziasmul de a se face folositoare cu orice preţ.”

Pe 23 august 1917, eroina a fost înmormântată cu paradă militară alături de căpitanul Dumitru Morjan, gorjean căzut la datorie cu o zi înainte. Iată ce spunea în Memoriul său, la 10 mai 1920, colonelul Pomponiu: „Astfel a pierdut Regimentul 43/59 Infanterie aceasta fecioară inimoasă, vitează, demnă de moşii şi strămoşii ei şi ca o pildă atât pentru Regimentul în care a luptat şi şi-a dat viaţa pentru apărarea şi mărirea Patriei, cât şi pentru toţi românii şi, în special, pentru femeile române, fiind unicul exemplu în istoria Patriei, ca o fecioară tânără să aibă atât de mare însufleţire să-şi jertfească viaţa pentru pământul strămoşesc.”

Autor: Irina Monica Bazon
Sursa: Concurs: Fapte ale demnităţii româneşti/ 10 fapte ale demnităţii româneşti pe front şi legate de înfăptuirea Marii Uniri