În ecuația suferinței Dumnezeu este mereu prezent

N-a existat om pe lumea aceasta, de la început și până astăzi să fi fost fericit în mod deplin, clipă de clipă a vieții lui, ci fiecare din noi am cunoscut suferința. Prin urmare suferința este pentru tot omul la fel de bine întipărită în minte ca și respirația, iar ecuația suferinței este de fapt ecuația vieții noastre. Fiecare căutăm soluții diferite la această ecuație. Unii reușesc s-o rezolve, alții nu.

Suferința o percepem într-o multitudine de forme, începând de la foame, sete, frig, oboseală, stres, cotinuând cu eșecurile în dragoste, eșecurile pe plan profesional, visele neîmplinite, violența din partea oamenilor, ura îndreptată către noi, hoția, minciuna, neîncrederea, lăcomia, egoismul, indiferența și terminând cu mustrările de conștiință, bolile, îmbătrânirea, frica de moarte, frica de judecată lui Dumnezeu, etc.

Eu am lucrat patru ani de zile ca reprezentat în relația cu clienții la patru firme multinaționale. Pentru una din acestea (o bancă) relația cu clienții era foarte importantă. Se investeau bani mulți în dezvoltarea personală a angajaților care urmau să intre în contact direct cu clienții, și asta pentru că ținta acestei companii erau persoanele cu venituri medii și peste medie, oameni de obicei cu studii și mai pretențioși decât cei cu venituri mici.

Cu toate acestea era inevitabil să nu apară și neînțelegeri. Ne străduiam pe cât se poate să soluționăm toate nemulțumirile clienților cât mai rapid și mai eficient, dar uneori ei ajungeau să facă plângere scrisă. Această plângere era preluată de departamentul de Complaints (plângeri) și se încerca soluționarea ei. Adesea clienții ajungeau să-și dorească să discute cu directorul de agenție, cu managerul Departamentului de Relații cu Clienții sau chiar mai sus cu alți manageri cu putere de decizie. Se întâmplă adesea ca neînțelegerile din relațiile comerciale să se finalizeze cu o plângere către directorul / proprietarul firmei, ca unul ce a conceput întreg sistemul de funcționare a firmei și care este beneficiar direct al profitului din relația pe care o are cu clienții.

Cei care fac plângere gândesc în mod logic că dacă pe angajat nu-l doar sufletul să-l trateze pe client cu indiferență, atunci pe patron sigur îl va durea, pentru că pierzând clienți pierde și bani. Vrând nevrând, iubitor sau neiubitor de oameni, patronul / directorul este interesat de ce spune clientul, pentru că e singurul care-i aduce profit și îl ajută să-și continue afacerea.

Să trecem acum la celălalt aspect. Omul când suferă, când nu-i merge bine, când dă de necaz începe să se plângă și să zică: „De ce mi se întâmplă numai mie” sau “de ce trebuie eu să sufăr atâta”, „de ce alții au și eu nu am”, “de ce unii sunt ajutați alții nu”, „de ce unora nu li se întâmplă nimic rău și pe capul meu vin toate belelele.” De obicei aceste vorbe vin când omului nu-i mai stă în putere să rezolve problemele pe care le are, sau când e depășit de situație, sau când întunecat de griji nu mai vede nicio soluție.

De aceea se întâmplă adesea ca omul în suferință, în ultimă instanță, să se plângă înaintea lui Dumnezeu. Unii plâng cerând ajutorul, pe când alții plâng cârtind, comentând, înfierându-L pe Dumnezeu că e nedrept, că nu-i ajută pe toți oamenii în mod egal.

La fel ca și în economia de piața, plângerile (suferințele) oamenilor trec, în final, de la stadiu de nemulțumire, la stadiul de plângere oficială făcută „mai sus”. Dumnezeu este incriminat în mod direct de oameni pentru ceea ce se întâmplă în viața lor dintr-un motiv simplu: este recunoscut ca fiind Creatorul lumii și cel care a inventat tot sistemul de funcționare al vieții în Univers. În plus de asta este recunoscut de toți ca fiind (parafrazez un politician român): un Creator-Jucător, sau Antrenor-Jucător, ca unul ce nu numai a creat lumea dar și intervine permanent în ea pentru ajutorul nostru.

Așa se face că, omul în suferințe și necazuri mari, credincios sau necredincios, dus sau nu la biserică, din instinct se raportează la Dumnezeu și-i recunoaște două mari atribute, pe care până atunci e foarte posibil să le și fi combătut și să nu fi crezut în ele:

• atotputernicia – Dumnezeu vede ce se întâmplă cu mine, oriunde aș fi, orice aș face. Dumnezeu îmi știe chiar și gândurile, îmi știe toate visele și năzuințele. Dumnezeu știe și ce gândesc cei din jurul meu. Prin urmare Dumnezeu știe modul în care am ajuns la acest necaz, știe și situația dificilă în care mă aflu.

• Intervenția în lume – Dumnezeu trebuie să-i ajute pe cei pe care i-a creat.

Asta demonstrează că în fiecare om din lumea aceasta există întipărit undeva în adâncul sufletului că Dumnezeu există. Sfânta Scriptură ne spune că omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Să fiți siguri că Dumnezeu și-a „semnat” creația și undeva în ființa umană există ceva care ne spune: „Dumnezeu există!”

În suferință, omul redus la nimicnicia lui apelează la singurul lucru care i-a mai rămas ca salvare: aducerea aminte că este creat de Dumnezeu și Acesta are obligația morală, ca Tată iubitor, să-i poarte de grijă.

În ecuația suferinței Dumnezeu este mereu prezent pentru că ecuația are ca și cadru de desfășurare lumea, iar Dumnezeu este recunoscut de toți, mai devreme sau mai târziu, ca fiind Creatorul și Purtătorul de grijă al lumii.

Dar mai este o precizare de făcut. Dumnezeu nu este obiect al ecuației (necunoscută) ci este în afara ei, ca Unul ce nu poate fi încadrat în niciun lanț cauzal al lumii noastre, ca Unul ce există prin Sine, independent și Atotputernic. Fiind în afara ei, este singurul care o poate rezolva. El este ca tânărul matematician ce stă cu creionul în fața unei ecuații grele și prin înțelepciunea Sa caută soluții spre a o rezolva.

Faimosul x din ecuațiile noastre din școală nu se poate identifica pe sine însuși cine este, ci are nevoie de cineva să-l treacă prin câteva procedee matematice pentru a afla adevărul despre sine însuși, și a ieși din incertitudine.

La fel noi, cei ce suferim în ecuație vieții, nu putem să ne rezolvăm singuri ecuația suferinței, ci mereu prin intervenția directă a lui Dumnezeu, Singurul care ne scoate din cele mai mari dileme ale vieții.

Orice suferință ați avea, nu ezitați să cereți ajutorul Marelui Matematician, care rezolva toată ecuațiile lumii noastre în Biserică, și niciodată în afara ei, biserica fiind laboratorul de însănătoșire și sfințire a lumii.

(Claudiu)