Irina: „Mă bucur că am primit această educaţie sexuală creştinească de a-mi respecta sufletul şi pe cel al celui ce îmi va fi soţ cândva”

Educaţia sexuală în familia mea a fost mereu ceva obişnuit dată fiind situaţia dificilă în care m-am aflat de la începutul vieţii până în prezent, fiind privată de bucuria de a-mi vedea mama şi fratele, ucişi într-un accident de maşină pe când eu aveam doar un an, şi implicit fiind privată de mângâierile, de sfaturile, şi de privirile mamei.

Viaţa însă s-a revanşat faţă de mine, dacă pot spune aşa, trei femei au jucat un rolul de mamă şi continuă să facă lucrul acesta şi în prezent. Bunica – mama tatălui meu, şi cele două surori ale acestuia, şi-au dedicat toată viaţa pentru a mă învăţa să fiu un bun creştin, demn şi respectuos.

Având un temperament mai dificil şi fiind precum un copac, pe trupul căruia anotimpurile îşi marchează trecerea, pe fața mea se citesc sentimentele şi amintirile mele. Ochii mei spun poveşti pe care buzele nu le pot rosti, iar obraji mei stau mărturie pentru toate frământările pe care această viitoare femeie le-a trăit. Viaţa mea nu a fost uşoară, dar dragostea celor din jurul meu m-a făcut mereu să încerc mai mult şi să vreau mai mult, chiar dacă de multe ori această dragoste m-a îngenuncheat.

Am ales mereu un alt drum atunci când am fost pusă în faţa faptului de a alege în a-mi da trupul unui alt om care sub impulsurile tinereţii, să zicem, a încercat să mă convingă că ceea ce el doreşte este normal, firesc, modern, sau este felul în care eu ar trebui să îmi arăt dragostea faţă de el. Dar eu am ales să fug, să îmi cer scuze pentru incapacitatea mea de a mă ralia la cerinţele modernităţi, şi mereu mi-am amintit ce bunica mea şi mătuşele meu m-au învăţat, din credinţa lor, din experienţele lor, din tot ce dânsele au crezut a fi normal în cazul în care eu m-aş fi dorit să îmi încep viaţa sexuală. Şi am făcut acest lucru nu din laşitate, ci pentru că am ştiut că voi gresii dacă voi face acel pas nepregătită şi nesigură pe sentimentele mele, iar pentru mine viaţa nu mai este demult un joc de adolescenţi.

Am ales să fug şi nu îmi pare rău, pentru că după fiecare refuz al meu din partea celuilalt s-a declanşat o avalanşă de reproşuri şi insulte pe care mi le amintesc şi astăzi, iar cuvintele au rămas imprimate în inima mea. Am ales să mă respect pe mine şi pe trupul meu şi să gândesc de două ori când decid asupra unui anumit lucru, în special, asupra purităţii trupului meu, pe care am de gând să o păstrez până când mă voi căsători, aşa cum au făcut-o femeile din familia mea.

Într-adevăr este dificil să renunţi la un suflet care s-a apropiat de tine, însă pentru mine respectul faţă de trupul, sufletul şi amintirile mele, faţă de vârsta, sentimentele, familia şi viitorul meu au decis. Verişoara mea şi prietena mea mereu mi-au povestit experienţele lor şi m-au sfătuit să aleg cu demnitate ce voi face şi să nu mă complac în tentaţi de moment care îmi vor umbri sufletul întreaga viaţă. Deşi la douăzeci şi doi de ani studiez într-o altă ţară decât a mea şi văd în jurul meu atâtea tentaţii şi ”oportunităţi” pentru noi, aceştia care suntem singuri, mă îngrozeşte lipsa credinţei oamenilor şi dorinţele lor de” a se distra pentru moment”. Şi mă sperie, şi mai tare faptul că în jurul meu, colegii mei, care au venit din întreaga lume să studieze cred foarte puţin în învăţăturile creştineşti și puțini fac parte dintr-o comunitate religioasă.

Mă bucur că m-am născut şi trăiesc în România, mă bucur că am primit această educaţie sexuală creştinească de a-mi respecta sufletul şi pe cel al celui ce îmi va fi soţ cândva şi sunt sigură că sub aceste măşti ale tinerilor din ţara noastră se ascund experienţe şi speranţe asemănătoare cu cele pe care le port eu zi de zi în suflet. Sper că ei să înţeleagă că ceea ce poartă înlăuntrul lor este unic, râvnit de mulţi şi deţinut de puţin şi să îmi doresc să cred că, acum în Postul Crăciunului vor reflecta asupra vieţii în doi şi asupra vieţii sexuale.

Irina, 22 de ani.