Bun citatul…spune cam tot ce se intampla in societatea de azi. Pe cale de consecinta, din moment ce societatea consumerista se tot dezvolta, rezulta ca ne (ma refer la societate) lipseste educatia si cultura. Ceea ce este perfect adevarat. Ceea ce e cu adevarat trist e ca nu exista solutii pentru ca oamenii sa fie mai educati sau mai cultivati.
Nu deznădăjdui Daniel, întotdeauna există o supapă de ieșire. În primul și în primul rând, în calitate de părinți, avem datoria dar și posibilitatea minimă de a forma copiilor noștri acest apetit pentru cultură (cărți se găsesc peste tot, muzică la fel, documentare nu mai zic) În al doilea rând, la fel de important, avem posibilitatea de a le forma spiritul auto-didact. Acest aspect este în legătură cu primul. Dacă le dăm gustul bun, și-l cultivăm, vor învăța să se cultive în continuare ei singuri. Surse de a se cultiva sunt la discreție așa cum am zis, găsim tot ce avem nevoie cu un pic de efort financiar. Al treilea aspect este că trebuie să-i învățăm pe copii să fie selectivi. Trăim în era informației, unde se găsesc ”de toate”, ceea ce înseamnă că găsim și tot felul de gunoaie culturale. Dacă îi deprindem cu discernământul, își vor hrăni mintea și sufletul cu o cultură sănătoasă.
sdaniel
august 30, 2013 @ 7:42 pm
Bun citatul…spune cam tot ce se intampla in societatea de azi. Pe cale de consecinta, din moment ce societatea consumerista se tot dezvolta, rezulta ca ne (ma refer la societate) lipseste educatia si cultura. Ceea ce este perfect adevarat. Ceea ce e cu adevarat trist e ca nu exista solutii pentru ca oamenii sa fie mai educati sau mai cultivati.
Dan Tudorache
august 31, 2013 @ 7:01 am
Nu deznădăjdui Daniel, întotdeauna există o supapă de ieșire.
În primul și în primul rând, în calitate de părinți, avem datoria dar și posibilitatea minimă de a forma copiilor noștri acest apetit pentru cultură (cărți se găsesc peste tot, muzică la fel, documentare nu mai zic)
În al doilea rând, la fel de important, avem posibilitatea de a le forma spiritul auto-didact. Acest aspect este în legătură cu primul. Dacă le dăm gustul bun, și-l cultivăm, vor învăța să se cultive în continuare ei singuri.
Surse de a se cultiva sunt la discreție așa cum am zis, găsim tot ce avem nevoie cu un pic de efort financiar.
Al treilea aspect este că trebuie să-i învățăm pe copii să fie selectivi. Trăim în era informației, unde se găsesc ”de toate”, ceea ce înseamnă că găsim și tot felul de gunoaie culturale. Dacă îi deprindem cu discernământul, își vor hrăni mintea și sufletul cu o cultură sănătoasă.