Egocentrismul: Cum „iubesc” pe ceilalti …de dragul meu!
Toti credinciosii stiu ca in aceste doua porunci se implineste toata legea, si doar prin acestea mostenim viata de veci. Insa de la teorie la practica, este cale lunga ca de la pamant la cer, si de cele mai multe ori practica ne „omoara”.
Sunt destui oameni, chiar si printre cei mai credinciosi, aparent marinimosi, si gata sa sara in ajutorul oricui, numai ca si aici incearca sa-si bage diavolul coada, vazand ca nu-l poate opri pe om de la a faptui binele. Si daca vede ca omul nu se da in laturi de la bine, ii deviaza atunci scopul pentru care omul crede ca face binele, tocmai ca acel bine sa nu aibe finalitatea adevarata a dragostei, adica dezinteresul. Iar interesul diavolului este de a face chiar si din fapta buna, un act de egoism. Aceasta este capcana egocentrismului.
Boala egocentrismului se manifesta ca atitudine a celui care privește totul prin prisma intereselor și a sentimentelor personale, avand tendința de a face din sine „centrul universului”. Egocentricul este un egoist cu diploma, un rafinat in arta disimularii motivelor pentru care face binele, chiar fara sa fie constient de aceasta stare.
Drept exemplu avem urmatoarele doua ipostaze:
Suna vecina la usa, si te roaga sa-i dai o paine cu imprumut, pentru ca e tarziu si nu mai gaseste nicaieri, iar sotul vecinei vine de la munca flamand, si nu are paine cu care sa manance mancarea. Tu, om marinimos, te gandesti cat de rau este sa-ti fie foame si sa nu ai un colt de paine cu care sa-ti mananci mancarea, asa ca te duci repede in bucatarie, scoti o paine din sertar si o intinzi vecinei, bucuros ca ai putut fi de folos cu ceva vecinului tau.
Egocentricul, face in mod identic acelasi lucru la suprafata, insa dupa un cu totul alt rationament: el se gandeste sa dea painea imprumut vecinei, nu de dragul si foamea vecinului care vine lihnit si obosit de la munca, ci pentru faptul ca s-ar putea ca si el sa aibe nevoie de un mic „serviciu”, pe care il va cere cu prima ocazie.
Vedeti cat de fina este bariera dintre altruism si egocentrism? Si cum intentia cu care facem un lucru poate schimba total esenta acelui lucru? Vedeti cum intentia binelui este deturnata spre rau?
De multe ori procedam si noi, cei care ne consideram milosi, tot in felul aceasta, atunci cand vine vorba de situatiile concrete de viata. Ne gandim cum sa ne iubim aproapele, si cum sa-l iubim pe Dumnezeu, dar in interesul nostru, si nu al celui caruia ar trebui sa se adreseze dragostea noastra.
Astfel, cand vine vorba de taina nuntii, multi credinciosi au ajuns sa gandeasca intr-un mod cu totul egoist. Pe cati dintre parintii, fratii, prietenii sau cunoscutii nostri nu i-am auzit spunand: „Daca imi vine la nunta, ma duc si eu la nunta, iar daca nu vine, atunci nu ma duc nici eu!”, sau „Nu ne ducem la ei la nunta pentru ca sigur nu o sa vina nici ei la a noastra!”. Sau mai rau: „Uite cati bani le-am pus noi la nunta si cat de putin ne-au pus ei!”. Dar ce bataie de joc este aceasta! Asta arata cata dragoste nefatarnica si dezinteresata avem fata de aproapele. Asta arata cat de mult ne gandim la noi si nu la ceilalti.
Multi il iubesc pe Dumnezeu ca sa le fie (mai) bine si doar de asta. Dar a-ti fi mai bine alaturi de Dumnezeu este o consecinta a grijii pe care El ne-o poarta, nu un scop in sine. Eu nu ma casatoresc cu tanarul chipes si bogat ca sa-mi fie bine, ci ma casatoresc pentru felul lui de-a fi, pentru persoana sa pe care o indragesc. Daca ma casatoresc ca sa-mi fie (mai) bine cu tanarul bogat, inseamna ca ma casatoresc din interes. Tot asa trebuie sa procedam si cand ne raportam fata de Dumnezeu si fata de semeni.
Eu nu-l urmez pe Dumnezeu ca sa-mi fie (mai) bine, caci de aceea multi s-au lepadat de El cand i-au prins necazurile vietii, facand compromis cu diavolul. Eu il urmez pe Dumnezeu la bine si la rau pentru ca il indragesc asa cum este.
Noua nu ne este dat sa facem din dragoste o afacere care sa aduca „profit” de sentimente. Bisnita cu fapte bune este un mare pacat si o mare orbire a oamenilor, caci dragostea nu este tandea pe mandea ci…p>
Saurian
martie 22, 2010 @ 3:12 pm
Foarte frumos articolul dar la faza cu nunta aş vrea să spun nişte chestii. În zilele noastre dacă te duci la nuntă trebuie să dai bani ( şi destui de mulţi pentru cineva care nu stă foarte bine din punct de vedere financiar ). Iar în felul acesta eu nu mă mai pot bucura de vreo 4 nunţi într-un an ( cum i s-a întâmplat la o fostă colegă de lucru ) ci mai degrabă sunt distrus când mă gândesc că de unde să fac rost de bani. Am un fost coleg de liceu la care aş fi vrut să mă duc la nuntă dar n-am putut s-o fac din cauză că nu aveam bani ( lui i-am băgat scuza că nu pot şi am alte probleme ). Acum dacă e să mă căsătoresc pe de o parte aş vrea să-l invit la nuntă dar nu ştiu dacă e ok ţinând cont că eu nu am venit şi nici nu mi-ar trebui bani de la el ( dar cum să îi spui la om că nu îţi trebuie bani dacă vine la nuntă? Adică e ca şi cum l-ai jigni… cel puţin pentru mine mi se pare o jignire să-i spun la cineva: „Vii la nunta mea? Dar să ştii că poţi veni liniştit că nu trebuie să dai bani” ). Să nu mai vorbesc de anumite nunţi păcătoase în care pur şi simplu te gândeşti cu groază. Aşa văd eu lucrurile…
Elena
martie 22, 2010 @ 3:40 pm
Dar cine sta sa le socoteasca pe toate asa la…gramaj? Cantarul este la Domnul, iar nu la noi; facem si noi ce putem, ca vremurile sunt grele;
De unde sa stiu de ce inima mea a rezonat cu inima celuilalt? din dragoste, din mila, din interes, din toate cate putin sau….Domnul stie !
Zic si eu ca vamesul: „Dumnezeule milostiv fi mie pacatoasei”, si tot zic pana ma indreapta Domnul daca sunt strambnata de cel rau;
Dar la cati din cei care Il iubesc pe Dumnezeu (cu adevarat !)le este mai bine? Le este mai rau ! Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa-L iubeasca pe El cel mai mult;
Si la cati din cei care Il urmeaza pe Domnul, sau asa cred ca fac, le este mai bine? le este din ce in ce mai greu, pana cand Domnul le intinde o mana…si apoi le este cel mai bine; poate ca multi merg inainte cu toata greutatea asteptand acel apoi, iar pe altii ii deruteaza asta, caci intre bine si rau nu prea este spatiu, si fiecare cantareste cu cantarul sau, daca se ocupa cu cantaritul, cand de fapt aceasta este a lui Dumnezeu; si atunci de ce sa ne pierdem timpul, si poate sa ne si ratacim?
Dar cred ca multe depind si de cat esti de lumesc sau de duhovnicesc;
Dar…Domnul stie !
Elena
martie 22, 2010 @ 3:52 pm
Si citind comentariul lui Saurian, privind problema cu mersul sau nu la o nunta din cauza banilor, cred ca totusi trebuie sa-i stam alaturi aproapelui si la bucurie, ca atat „inmormantarile cat si nuntile se fac in primul rand cu oameni” si apoi cu bani, depinde cat ii place omului sa se intinda de tare; si apoi banii se mai pot si imprumuta ca sa faci fata acestor obligatii de bun simt; si chiar numai acela poate spune ca nu are bani, care nu are nici rude de la care sa imprumute, nici prieteni, nici banci, nici CAR-uri…nimic !
Numai acela nu are bani, daca tot am ajuns la subiectul bani. Dar la aceia care fac nunti, botezuri si altele numai ca sa stranga bani, la aceia chiar nu merita sa mergi !
Saurian
martie 22, 2010 @ 4:02 pm
Elena, în ziua de azi când e imposibil pentru tinerii căsătoriţi să înceapă viaţa de familie cu dreptul ţi se pare aşa de vinovaţi pentru faptul că vor să strângă şi ei câţiva bani? Luăm 2 tineri căsătoriţi. La oraş, mai ales, unde stau cei doi? Stau la părinţi vreo 20 de ani? Cu toate legile şi toată lumea asta pornită să distrugă familia e greu de tot să ai parte de aşa ceva cum trebuie. Dar şi cine vor să facă asta indiferent de suferinţe sunt sigur că Hristos nu îi lasă şi chiar dacă toată viaţa lor va fi un iad totuşi îi vom găsi după moarte că trupurile lor au devenit moaşte. Nu m-aş mira deloc într-o astfel de lume în care ţi se cere tot timpul compromisuri cu păcatul…
Elena
martie 22, 2010 @ 4:27 pm
Saurian, am participat la nunta, care se putea deduce limpede ca nu s-a facut pentru a strange bani, si stii ce s-a intamplat: oamenii, din bun simt au dat bani mai multi, pentru ca s-au simtit bine la o astfel de nunta; Dar depinde de felul de a fi al fiecaruia, de prioritati…..
Tot…numai Domnul stie !
Lucia
martie 22, 2010 @ 9:37 pm
Egocentrismul şi egoismul fiind unele dintre cele mai „subţiri” boli sufleteşti, sunt şi foarte greu de conştientizat, spre a căuta vindecarea de ele … Totuşi, la Domnul Dumnezeu, nimic nu este cu neputinţă!