Egoismul şi trufia ni se descoperă mai cu seamă în nerăbdare şi irascibilitate
Egoismul şi trufia ni se descoperă mai cu seamă în nerăbdare şi irascibilitate, atunci când nu suportăm nici cea mai neînsemnată supărare de la alţii, cu sau fără intenţie, sau când ne izbim de vreo piedică, pe drept sau pe nedrept pusă, cu sau fără intenţie, de către oameni sau de către obiectele din jurul nostru.
Egoismul şi trufia din noi ar vrea ca totul să le aparţină, să se înconjoare de toate onorurile, comodităţile vieţii acesteia trecătoare; ar vrea ca toţi oamenii – şi imaginaţi-vă până unde merge trufia! – toată natura să se supună voinţei noastre, fără crâcnire şi cât mai repede cu putinţă.
În timp ce noi- vai! – suntem foarte înapoiaţi în privinţa credinţei, a faptelor bune, a supunerii faţă de Unicul nostru Stăpân! Creştine! Trebuie să fii smerit, blând, îndelung-răbdător şi să nu uiţi niciodată că nu eşti decât putregai, pulbere, nimic, că eşti necurat şi că tot ce e bun în tine este de la Dumnezeu, că viaţa, respiraţia, totul îţi sunt date de Dumnezeu şi că pentru păcatul neascultării şi al neînfrânării trebuie să rabzi, să-ţi răscumperi fericirea cea viitoare din Rai prin îndelungă-răbdare, aceasta fiindu-ne nouă de trebuinţă într-o lume a imperfecţiunilor şi nenumăratelor căderi în păcat ale oamenilor din jurul nostru, din numeroasa familie a omenirii, cea copleşită de păcat.
„Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos“ (Galateni 6, 2). Cine este nerăbdător şi irascibil, acela nu a ajuns să se cunoască pe sine şi să cunoască oamenii şi nu este vrednic să se numească creştin. Spunând aceasta mă judec pe mine însumi, fiindcă eu sunt primul care suferă de nerăbdare şi irascibilitate.
Catalin
mai 25, 2010 @ 11:22 am
Si eu sufar de nerabdare si irascibilitate, rau de tot. Dumnezeu sa ne lumineze mintile si sufletele!
omp
mai 25, 2010 @ 12:19 pm
cei „suferinzi” suntem de compatimit…
PS – fotografia-i super!!!
RDF
mai 25, 2010 @ 12:20 pm
„Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul!”(Matei V, 5). Fratilor, aveti rabdare pentru a fi bineplacuti inaintea lui Dumnezeu si a semenilor,…caci rabdarea aduce raspuns la orice intrebare! Sa ne rugam neincetat lui Dumnezeu sa ne ajute sa dobandim si sa practicam aceasta virtute care ne arata calea spre mantuire! Doamne ajuta!
Laura-optimista
mai 25, 2010 @ 11:27 pm
Îmi amintesc că un părinte din Pateric, fiind întrebat ce înseamnă a te mânia în zadar, a răspuns că dacă un frate al nostru ar vrea să ne facă un rău(chiar dacă ar vrea să ne ucidă) şi noi ne-am pierde răbdarea, ar însemna că ne-am mâniat în zadar, dar dacă cineva ar încerca să ne îndepărteze de Dumnezeu, ar trebui să ne mâniem foarte tare. 🙂
De fapt, cred că şi dacă un semen al nostru ar vrea să ne despartă de Dumnezeu, tot nu am avea dreptul de a ne mânia, ci datoria noastră ar fi doar aceea de a refuza tentaţiile, oricât ar fi de atractive. În schimb, de multe ori, avem tendinţa de a ne mânia în zadar, pentru lucruri total neimportante(neimportante chiar şi pentru viaţa aceasta pământească). Eu, de exemplu, am tendinţa de a mă mânia exact pe cei care mă iubesc cel mai mult(părinţii), iar după aceea conştientizez că n-aş fi avut niciun motiv să cad în păcat atât de uşor şi regret… Regret, după ce mi-am întristat familia. Este foarte trist faptul că noi, cei credincioşi, ne confruntăm cu asemenea probleme, iar unii dintre cei lipsiţi de credinţă reuşesc să-şi păstreze calmul mai uşor decât noi. 🙁
Dumnezeu să ne miluiască pe toţi, să ne ierte şi, mai ales, să ne dăruiască multă nădejde, pentru a ne putea întoarce la El de fiecare dată cu bucurie!
„Pocăinţa este fiica nădejdii şi tăgăduirea deznădejdii.”(Sfântul Ioan Scărarul)
Doamne-ajută!
RDF
mai 26, 2010 @ 3:15 pm
Laura scumpo, Dumnezeu ii pune la incercare pe ai Sai „copii”, ii incearca pentru a-i intari in credinta…
Laura-optimista
mai 26, 2010 @ 5:57 pm
Denisa, aşa este!
Dumnezeu să fie cu tine!