Emilia: „Am simţit ajutorul lui Dumnezeu de fiecare dată când L-am chemat în rugăciunea mea, în nevoia mea, în suferinţa mea”
Cu adevărat, mare şi minunat este Dumnezeu prin faptele sale, prin binecuvântările pe care le primim clipa de clipă, atunci când ne rugăm, sau când uitam să o facem, atunci când vremurile devin aprige şi ne învolburam în mocirla propriilor noastre păcate şi slăbiciuni, sau atunci când sufletul nostru tinde pur şi simplu spre El. Dumnezeu ne ascultă mereu. Chiar şi atunci nu vorbim cu El. El ne cunoaşte durerile şi nevoile, iar la vremea potrivită ne răspunde în cel mai firesc şi binecuvântat mod. Şi este ca şi cum problema ta nici nu ar fi existat. Ca prin minune, cum s-ar spune.
Dumnezeu mi-a răspuns unei mari dorinţe, sau mai bine zis, unei dureri ale mele, şi nu pentru că aş fi fost vrednică în vreun fel, nici pentru rugăciunile mele, care au fost de multe ori seci… M-am rugat de multe ori, eu, şi apropiaţi ai mei, pentru un alt apropiat al nostru, dar recunosc că în păcătoşenia mea, de prea puţine ori credeam cu adevărat că se şi poate împlini cererea mea. Cred că e o tendinţă, o obişnuinţă de a crede aşa, mai mult pe jumătate, în mod formal. Cel puţin în cazul meu. Din păcate, şi nu mă mândresc cu asta.
Însă mărturisesc că a existat un moment de luciditate, când am crezut cu adevărat în sufletul meu, că ar mai fi o şansă. Că nu e totul pierdut. Ca o revelaţie. Şi atunci mi-am împreunat mâinile şi m-am rugat din toată inima, ca Dumnezeu să facă o minune.
Şi a făcut. După mulţi ani de rugăciuni şi lacrimi, în câteva zile, Dumnezeu a găsit soluţia cea mai bună. A mai dat o şansă. Şi Îi mulţumesc din tot sufletul meu şi mărturisesc cu lacrimi în ochi că mult poate face rugăciunea unuia pentru altul. Cred că este una dintre marile certitudini pe care le-am dobândit de-a lungul vieţii, până acum. Niciodată să nu ne îndoim de asta. De cât este de importanta rugăciunea copilului pentru părinte, sau a părintelui pentru copil, a fratelui pentru frate, sau a prietenului pentru prieten, şi tot aşa. Trebuie să credem şi să ne rugăm. Oricât de scurtă ar fi rugăciunea, ea va da mereu rod, dacă este făcută cu credinţa.
Am citit de curând despre cazul celebru al neurochirurgului american Eben Alexander, care la 54 de ani, a făcut o meningoencefalită bacteriană gravă. A stat o săptămână în comă, timp în care foarte multe persoane s-au rugat pentru el. După ce şi-a revenit, a spus că în tot timpul cât era în comă a văzut în jurul lui siluete umane care păreau să stea în genunchi şi de la care veneau spre el valuri de energie.
Rugăciunile altora l-au vindecat.
Prin rugăciune, realitatea din jur se transfigurează, aducem la noi Lumină Divină. Şi cum spunea şi profesorul dr. Constantin Dulcan, credinţa în Dumnezeu mobilizează în mod cert întreg sistemul imunitar, şi ajuta mai mult decât orice doctor sau medicament de pe lumea asta. Aşa cum a spus şi Mântuitorul, „credinţa ta te-a vindecat”!
Şi-mi mai amintesc un exemplu, când pe vreme de mare secetă, mult popor şi preoţi s-au adunat la rugăciune pentru ploaie; şi deşi nu erau semne că ar ploua, o fetiţă şi-a luat umbrela; în credinţa ei adevărată, şi în nevinovăţia ei, ştia că după rugăciune va urma, în mod firesc, şi ploaia. Să urmăm aşadar exemplul fetiţei şi să credem cu adevărat că ceea ce cerem, cu credinţă, vom şi dobândi, aşa cum ne învaţă Hristos în Sfânta Evanghelie.
Dacă am putea muta şi munţii din loc cu credinţa cât un bob de muştar, atunci cât de multe am putea face cu o credinţă chiar şi mai mică de atât!
Iar credinţa şi rugăciunea se împletesc întotdeauna armonios, într-un mănunchi binecuvântat. Dumnezeu ascultă rugăciunea pe care o facem pentru aproapele nostru. Părinte, frate, sora, prieten, sau mai puţin prieten – chiar şi în nevrednicia noastră, pentru că asta este o picătură de jertfă, un strop de dragoste pe care o manifestam faţă de semenul nostru. Şi dacă noi ne iubim unii pe alţii, creştineşte, ce poate fi mai bun decât atât? Este o pregustare a Raiului, este urmare a lui Hristos, este binecuvântare curată.
Pentru că, întâi de toate, Dumnezeu este Iubire. Şi ce dovadă mai mare de iubire este, faţă de un om, decât să te rogi pentru el?
Rugăciunea făcută din inimă poate schimba totul, şi demonstrează că nu noi rezolvăm problemele, ci Dumnezeu poate să facă minuni, demonstrează că ne lăsăm în voia Lui, şi că ne punem încrederea în El. Total.
Spunea cândva un preot înţelept, ca 1 milion de oameni ieşiţi în stradă nu pot schimba cât poate schimba rugăciunea unui sfânt, unui ascet. Noi suntem păcătoşi, dar cu siguranţă, în faţa lui Dumnezeu, şi rugăciunea păcătosului are importanţa ei, numai să facem un pas cât de mic, către El.
Pentru că rugăciunea ne desparte de lumea materială, de păcat, iar atunci când te rogi devii mai tare în credinţă şi mai puternic în fața slăbiciunilor şi ispitelor de tot felul. Ceea ce este bun în noi, şi curat, se multiplică, prin rugăciune. Efectul bulgărelui de zăpadă. Ne aşezăm la rugăciune nevrednici şi plini de griji, poate, dar încet-încet, rugându-ne, începem să prindem puteri, mintea se limpezeşte de gânduri şi sufletul se încarcă de speranţă şi bucurie. Suntem neputincioşi şi nevrednici, şi slabi în credinţă, de cele mai multe ori, dar rugăciunea ne ridică sufletele în cel mai minunat mod, şi ne face să ne dorim mai mult, sufleteşte. Să fim mai buni, mai aproape de CER.
Iar atunci când ne simţim cei mai păcătoşi, sau mai nevrednici, dar totuşi avem nădejdea ca Dumnezeu ne poate salva, în căderea sau în suferinţa noastră, să strigăm, din fărâmă de credinţă care a mai rămas cuibărită în inima noastră, ca şi tatăl din Evanghelie, “Cred Doamne, ajuta necredinţei mele!!” iar El, Dumnezeu, în Treimea Sa, cu Maica Sa, şi cu toţi sfinţii faţă de care avem drag şi râvna, ne vor ajuta cu siguranţă.
Mărturisesc şi eu, cu mare recunoştinţa şi bucurie, am simţit ajutorul lui Dumnezeu de fiecare dată când L-am chemat în rugăciunea mea, în nevoia mea, în suferinţa mea. Sfânta Treime ne ocroteşte mereu cu dragoste părintească, Maica Domnului ne este maică a noastră a tuturor, iar Sfinţii arhangheli cu îngerul păzitor, marii sfinţi mucenici şi tămăduitori, doctori fără de arginţi, şi tot soborul de sfinţi care s-au nevoit în lumea asta, ne sunt cei mai buni şi apropiaţi prieteni, iar rugăciunile închinate Lor, vor avea mereu răspuns!
Nu sunt vrednică nici pe departe pentru tot ajutorul şi darurile primite, Tu Doamne, ajută-mă să mă ridic şi să fiu vrednică!
Cred Doamne, ajuta necredinţei mele!
(Emilia Comonița)