Eminescu, luptător pentru împlinirea idealului de unire

Mihai Eminescu s-a consacrat, până la jertfa de sine, acestui ideal naţional, pe care nu a mai trăit pentru a-l vedea împlinit. Eminescu s-a pus deplin în slujba ţării sale, a adevărului, a intereselor românilor oprimaţi sau privaţi de drepturi în teritoriile ocupate, fiind un neclintit apărător al drepturilor naţionale. „Românul absolut”, care spunea că istoria poporului nostru este „un şir neîntrerupt de martiri”, scria în seria de fragmente dramatice redactate în 1867 (şi publicate postum sub titlul „Mira”):

„Acea stâncă sublimă ce stă cu capu’n cer/ E-unirea Românimei… E visul meu de fier/ Ce l-am visat o viaţă făr’ să-l pot ridica./ Azi sufletu-mi înceată, se stinge viaţa mea,/ Dar las o moştenire ce-am scris-o cu-al meu sânge,/ Las Românimii toate grozavul frumos vis/ Ca’n fruntea ei senină etern să stee scris!”

Un prim eveniment important care îl evidenţiază pe Eminescu ca luptător pentru împlinirea idealului de unitate este manifestarea grandioasă de la Putna, din august 1871, când s-a serbat împlinirea a 400 de ani de la târnosirea mănăstirii. Eminescu a lansat deviza „În unire e puterea”, care i-a însufleţit pe studenţi. Astfel, societăţile studenţeşti de la Viena au plănuit organizarea serbării naţionale. Vestea s-a răspândit în toate provinciile româneşti, stârnind entuziasm. Evenimentul fusese de fapt plănuit cu un an în urmă, când autorităţile austro-ungare încercaseră să-l interzică şi, din cauza împrejurărilor neprielnice, a trebuit să fie amânat.

Împreună cu Ioan Slavici, Eminescu a făcut parte din comitetul care s-a ocupat cu pregătirea acestui eveniment. La serbare au participat mari personalităţi ale vremii şi a cântat, uimind asistenţa cu vioara sa, elevul Ciprian Porumbescu, viitorul mare compozitor, care ulterior i s-a adresat tatălui său spunând: „Tată, am cântat Daciei întregi”. Pe mormântul lui Ștefan cel Mare a fost depusă o urnă de argint în care a fost pus pământ din toate teritoriile româneşti.

În discursul său omagial de la Putna, tânărul Eminescu dă voce aspiraţiilor poporului român, subliniind că nu copierea unor legi şi deprinderi străine ne ajută să progresăm ca popor, ci faptul de a nu ne uita identitatea şi caracterul naţional, pe care trebuie să le folosim ca bază pentru dezvoltarea noastră. În cuvântarea sa sunt anticipate idei pe care le va dezvolta mai târziu ca ziarist, când va formula teoria statului organic.

„Noi susţinem că poporul românesc nu se va putea dezvolta ca popor românesc decât păstrând, drept baze pentru dezvoltarea sa, tradiţiile sale istorice astfel cum ele s-au stabilit în curgerea vremilor; cel ce e de o altă părere, s-o spună ţării! Suntem români şi punctum. Noi susţinem că e mai bine să înaintăm încet, dar păstrând firea noastră românească, decât să mergem repede înainte, dezbrăcându-ne de dânsa prin străine legi şi străine obiceiuri”, lămureşte cu fermitate Eminescu. El mai vorbeşte despre valoarea nepreţuită – care, aşadar, nu poate fi măsurată în bani sau diverse compensaţii – a teritoriilor şi pământului românesc: „Acestea sunt lucruri sfinte, cari se pierd sau se câștigă prin împrejurări istorice, dar nici se vând, nici se cumpără, nici se schimbă”.

Autor: Irina Monica Bazon
Sursa: Concurs: Fapte ale demnităţii româneşti/ 10 fapte ale demnităţii româneşti pe front şi legate de înfăptuirea Marii Uniri