Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Părintele Ștefan Negreanu tâlcuiește câteva sfaturi ale Părintelui Arsenie Boca, în care suntem îndemnați să nu cumpărăm lucruri furate și nici de la oameni necurați, că pacatele trec de la om la materie.

Părintele Rafail Noica răspunde minunat la o întrebare a unui creștin care întreabă pe cine să leagă omul între preot și psiholog.

Vă invităm să asculați un îndemn deosebit de interesant al Părintelui Rafail Noica despre viața noastră duhovnicească, și despre soluțiile pe care le-am avem la îndemână în diverse circumstanțe ale vieții.

Vă invit să ascultați un interviu absolut încântător cu Părintele Iustin Pârvu, un om cu atâta înțelepciune, smerenie și blândețe... Fiecare cuvânt al sfinției sale este sfânt și curat. Fiecare propoziție pe care o spune are în spate o greutatea duhovnicească, o adâncime aparte.

Ce duhovnic am avut! Ce om minunat! Ascultați și vă bucurați!

"Pentru că oricine se hrăneşte cu lapte este nepriceput în cuvântul dreptăţii de vreme ce este prunc. Iar hrana tare este pentru cei desăvârşiţi, care au prin obişnuinţa simţurile învăţate să deosebească binele şi răul." [Evrei cap 5 ver. 13-14]

Aş dori să vă împărtăşesc un pic din experienţa mea referitoare la citirea cărţilor duhovniceşti.

Mi-aduc aminte că prima carte duhovnicească pe care am citit-o pe de-adevăratelea, pe nerăsuflate, a fost una a Părintelui Arsenie Boca. Nu-i mai reţin numele, mi-o împrumutase doamna profesoara de religie şi m-am grăbit să o citesc pentru a i-o duce înapoi la timp. Despre subiectul cărţii nu-mi mai amintesc mare lucru însă tot ceea ce ştiu este că m-a fascinat.

Şi aşa mi s-a deschis acest « drum ». Am crezut că acea stare o să o am mereu, citind cărţi duhovniceşti, indiferent de autor sau de problemele abordate.

Dar n-a fost aşa: ulterior am citit foarte multe cărţi de-ale părintelui Cleopa, într-un timp foarte scurt, iar starea resimţită de pe urma acestor scrieri n-a fost deloc una bună. Cele citite în cărţile părintelui m-au dus în nişte stări în care ajunsesem să mă simt depresivă prin faptul că simţeam că orice aş face în viaţa asta, n-ar avea niciun rost, aş face degeaba, pentru că nu voi putea fi niciodată perfectă, «ca la carte», aşa cum cerea părintele Cleopa. ”Ce rost avea să-mi bat capul cu planuri măreţe, să mă gândesc la căsătorie şi eventual la copii, că oricum o să mor...” ajunsesem să cred că mântuirea mea constă în cele mai mici detalii prezentate de părintele; simţeam un sfat forţat către călugărie pentru că doar de acolo s-ar obţine mântuirea adevărată. În tot ceea ce părintele condamna vehement prin scrieri mă regăseam aproape în totalitate: nu purtam batic pe cap la biserică (şi deci nici cu alte «ocazii») ; nu purtam fusta; mă pensam; mă machiam, mai ieşeam cu prietenii la un suc, la cinema, iubeam animalele, etc. [aici autoarea enumeră lucrurile necuviincioase alături de lucrurile firești, lucru ce poate da impresia greșită ca cele din urmă ar fi păcate n.n.]

Mă înspăimântasem! Mă cuprinsese o frică, o groază aş spune, faţă de faptul că mântuirea mea e o cauză pierdută.

Am trecut printr-o perioadă de câţiva ani în care trăirile mele sufleteşti erau foarte ciudate, iar cei din jurul meu observaseră o schimbare la mine (încercam să mă schimb după cum «scria la carte»). În schimb eu credeam că am găsit «calea cea bună» şi că aşa e bine a merge în viaţă, chiar dacă nu mă simţeam «eu», iar constatările celor din jurul meu le priveam de-acum cu dispreţ.

Cândva citisem în spusele părintelui că trebuie să te trezeşti la miezul nopţii şi să spui de 7 ori Tatăl nostru; am încercat şi eu acest lucru câteva nopţi, gândind că doar aşa mergea cu mântuirea; numai că mi-am dat seama că nu mă puteam deloc concentra, mi-era foarte somn şi cred că de câteva ori mi s-a întâmplat să şi aţipesc. Şi-apoi mă mai luau şi ispitele faptului că sunt cu gândul în altă parte în timpul rugăciunii (celei de la miezul nopţii) – iar trăirile mele treceau dintr-un «iad» în «altul»...

Totuşi, constatasem ceva care mă contraria în dorinţa mea de a face o schimbare radicală şi a merge «de-acum, pe calea cea bună» şi anume: atunci când citeam din scrierile părintelui Arsenie Boca, simţeam un fel de linişte, o prezenţă vie, vedeam o logică în cele scrise, în argumentările coerente la acele lucruri cărora li se spunea că sunt «păcate»; în schimb, când citeam din părintele Cleopa simţeam o nelinişte, simţeam că sunt în sesiune şi mă pregătesc de un examen greu pe care l-aş lua doar cu mila şi bunăvoinţa profesorului, un examen la care trebuia să tocesc pentru că nu înţelegeam ce vrea profesorul mai exact de la mine...

Ulterior am început să gândesc mai la rece: am constatat anumite contraziceri în spusele părintelui Cleopa, dar poate justificarea ar fi că diferea contextul prezentării, iar eu încercam să iau totul ad litteram crezând că tot ce spun sfinţii părinţi se aplică, indiferent de situaţie.

Astfel că mi-am dat seama că nu pot! Nu puteam fi eu prin acea schimbare; Ajunsesem să nu prea mă mai machiez şi să mă pensez, dar batic pe cap şi fusta nonstop nu începusem să port pentru că nu mă caracteriza la momentul respectiv. Ajunsesem să mă îndobitocesc de bună voie! Ţin minte că eram odată la facultate în sala de curs şi încercam să-mi imaginez atitudinea colegilor mei dacă m-ar vedea izolată într-o margine de perete, cu capul acoperit şi cu o atitudine sfioasă... Nu, nu se putea! Deşi sunt o fire mai introvertită, totuşi simţeam nevoia de comunicare, de a relaţiona cu cei din jurul meu... Nu trebuia să renunţ la identitatea mea pentru a mă schimba doar la suprafaţă, iar în interiorul meu să simt cu totul altceva, să nu mă simt confortabilă cu mine însămi. O schimbare radicală nu m-ar fi caracterizat nicicum.

Totodată, în acea perioadă, mi-a picat în mână o carte a teologului Danion Vasile, Cartea nunţii. A fost ca o gură de aer, o şansă să nu mă mai simt încă de pe pământ urmărită de gândul groazei, o carte prin care descopeream că pot fi şi eu «normală» cu personalitatea mea; doar că trebuia să mă ia cineva mai cu binişorul, să-mi vorbească pe limba mea, la nivelul meu de tânăr aflat la început de drum. În acea carte (re)descoperisem şi faptul că a-ţi dori să te căsătoreşti nu este un păcat (din păcate, din scrierile părintelui Cleopa cam asta percepusem: că gândul la căsătorie, prin anumite circumstanţe, ajunge să se identifice tot cu păcatul...).

Trebuia să aud pe cineva zicându-mi lucruri frumoase despre Dumnezeu şi iubirea Lui de oameni. Dumnezeu nu era un dictator! Nu era nici Stalin, nici Hitler, care îţi ofereau bineţe doar respectând cu stricteţe regulile impuse; Dumnezeu nu te aruncă în gheena iadului dacă mai şi greşeai, dar îţi dădeai seama! Cu greu am înţeles (şi uneori mi-e greu şi-acum să înţeleg) că El este bun, iubitor de oameni, milostiv, răbdător şi că nu se supără de tună şi fulgeră dacă faci o mică greşeală şi îţi dai seama de ea; nu se supără dacă te mai vezi cu prietenii la un suc ; nu se supără dacă mai şi zâmbeşti din când în când...

Am constatat totodată că Lui nu-i plac extremele pentru că acestea ne pot face să fim radicali şi să recurgem la violenţa pentru crezurile noastre! Mi-amintesc acum de ceea ce spunea părintele Dumitru Stăniloae: «Învaţă să-nţelegi că te iubesc» - referindu-se la iubirea de oameni a lui Dumnezeu.

De acum, ceea ce mi se spunea că e «păcat» trebuia să-mi fie justificat cu argumente clare: «E păcat să faci cutare? Foarte bine, convinge-mă şi am să te cred!»

Ce vreau să vă spun din această experienţă a mea este că dacă nu simţiţi că vă puteţi identifica cu o anumită stare care vi se pare că e bună doar pentru că este prezentată de un părintele cu autoritate, nu forţaţi lucrurile! Totodată: învăţaţi să citiţi selectiv! Dacă nu vi se pare că un anumit părinte scrie pe placul vostru, mai bine renunţaţi decât să începeţi să-l urâţi. Eu ajunsesem să-l urăsc foarte tare pe părintele Cleopa. Cu greu am ajuns să mi-l aduc la o stare de indiferenţă. Nu de alta, dar observasem că începusem să manifest o stare de agresivitate verbală şi faţă de persoanele care încercau să-şi trăiască Ortodoxia după reguli care mie mi se păreau prea grele.

Deşi Ortodoxia este aceeaşi pentru toată lumea, cei care trăiesc creştinismul îl trăiesc diferit unii faţă de alţii. Pentru că suntem oameni cu identitate unică şi deci cu percepţii diferite. Prin urmare e normal să ne exprimăm diferit, în funcţie de trăirile fiecăruia. Este ca atunci când lumea vorbeşte despre un profesor ca fiind cel mai bun, iar dacă un elev nu înţelege lecţia predată de el, simte că e un elev prost doar pentru faptul că ceilalţi îl văd ca fiind cel mai bun profesor iar el nu.

Acum nu mai citesc orice şi sunt destul de atentă la ce-mi pică în mâna și sub priviri. Mi-am dat seama de faptul că trebuie să îmi valorific talanţii mei, nu talanţi închipuiţi, văzuţi la alţii.

(Silvia)

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești