„Enigmele eredităţii. Păcatele strămoşilor şi genele urmaşilor” (recomandare de carte)
Ne influenţează genele soarta? Există tendinţa să „repetăm” destine? Sau avem predispoziţii pentru anumite păcate? Acestea sunt întrebări pe care ni le punem adesea, în special în momentele grele. Pentru mine, este un aspect care m-a preocupat mult, atât din punct de vedere personal, cât şi din punct de vedere profesional. Problema genelor este analizată cel mai adesea în cazul copiilor adoptaţi. Am văzut părinţi adoptivi care nu au putut „gestiona” gena copiilor, deşi au oferit acestuia mediul favorabil creşterii şi dezvoltării, dar mai ales afecţiunea de care avea nevoie. Sigur că nu este general valabil, însă s-a constat că asupra genei umane nu se poate interveni.
Cartea pe care v-o prezint ne oferă explicaţii medicale şi spirituale legate de acest aspect. Totodată, în ea sunt evidenţiate şi metodele spirituale de îndreptare (cum putem elimina sau cel puţin diminua efectul vătămător al eredităţii negative).
Această carte m-a ajutat să înţeleg unele lucruri şi în acest sens, citez: Sfântul Nicolae Velimirovici explică foarte bine: „Fiecare nou-născut este o reflecţie a lui Dumnezeu, întunecată puţin de păcatul neascultării. Această mică umbră din sufletul nou-născututlui reprezintă înclinaţiile sale negative.
Păcatul neascultării de Dumnezeu este exprimat prin alte păcate, deprinderi rele, patimi şi plăceri. Această mică umbră a nou-născutului este o oarecare înclinaţie spre rău. Deoarece numărul acestor înclinaţii este mare, la fel de multe sunt situaţiile dramatice din viaţa omului. Dar Dumnezeu este milostiv faţă de fiecare om. Ştiind neputinţa fiecărui suflet, El îl aşează pe fiecare în situaţia de a se putea îndrepta, aşa încât umbra să se transforme în lumină. După părerea Sfântului Nicolae, dacă această umbră este mândria, atunci Domnul îi va pregăti sufletului condiţii de viaţă modeste, pentru a-l învăţa smerenia şi a-l izbăvi de pericolul care îl paşte.
Dacă umbra este iubirea de sine, sufletul va fi în situaţia de se sacrifica pentru binele altora, cum ar fi cei dintr-o familie numeroasă. Pe sufletul înclinat spre disperare, Dumnezeu îl va trimite în condiţii de muncă multă, pentru ca să nu aibă timp de melancolie sau de tristeţe.
Iată de ce ni se pare că toate nu se află la locul lor: vânzătorul este mai mult ca un poliţist, iar poliţistul ca un vânzător; monahul seamănă cu un ofiţer şi invers; sluga seamănă cu un rege şi invers. Aceasta se datorează iluziilor noastre privind locul oamenilor în viaţă. Indiferent de poziţia aleasă de Dumnezeu pentru suflete, acestea sunt tot timpul urmărite cu atenţie. Dumnezeu este gata să vină oricând în ajutor cu medicamentele sale harice.”
Este evident că suntem cu toţii moştenitori ai lui Adam şi Eva şi ai păcatului strămoşesc, însă datoria noastră este să urmăm Calea cea Bună. Numai aşa vom obţine liniştea sufletească de care avem atâta nevoie…
Recenzie de carte „Enigmele eredităţii. Păcatele strămoşilor şi genele urmaşilor” – Kostantin V. Zorin, traducere din limba rusă, Editura Sophia, 2011(din colecţia Psohoterapia Ortodoxă)
(Gabriela Tudor)
marcel
martie 1, 2012 @ 5:25 pm
Da este o carte foarte buna si pentru cine mai vrea, mai pot recomanda si eu cateva incepand cu Labirintul codependentei una din cele mai bune carti citite pana acum de mine…
http://kerigma.ro/carti.php?detalii=20095
si alte carti de acest gen nu trebuie sa lipseasca din casa oricarui om
http://www.librarie.net/carti/138695/Pasi-spre-insanatosire-Scoala-umbla-Konstantin-Zorin
http://www.librarie.net/carti/56956/De-ce-sufera-copiii-Konstantin-V-Zorin
http://www.librarie.net/carti/74832/Pacatele-parintilor-bolile-copiilor-Konstantin-Zorin
http://www.librarie.net/carti/107599/Genele-cele-sapte-pacate-capitale-scris-frunte-pus-poate-schimba
http://www.librarie.net/carti/151254/Pacatele-tineretii-sanatatea-familiei-Konstantin-Zorin
http://www.librarie.net/carti/77479/Taina-suferintei-Arhim-Simeon-Kraiopoulos
http://www.librarie.net/carti/100036/cunosti-tine-insuti-Viata-duhovniceasca-problemele-psihologice-Arhim-Simeon-Kraiopoulos
http://www.librarie.net/carti/132216/Sufletul-meu-temnita-mea-Arhim-Simeon-Kraiopoulos-Cristian-Spatarelu
http://www.librarie.net/carti/18176/Terapeutica-bolilor-spirituale-Jean-Claude-Larchet
http://www.librarie.net/carti/89459/Terapeutica-bolilor-mintale-Jean-Claude-Larchet
george
martie 1, 2012 @ 8:35 pm
Sunt de acord cu faptul ca genele sunt responsabile ptr transmiterea maladiilor si a malformatiilor congenitale,ptr ca acestea au fost dovedite stiintific,insa ,bolile asa cum stim au fost considerate ca pacate savarsite de parinti,rasfrante asupra copiilor lor,sau ale bunicilor,sau rudelor rasfrannte asupra celor apropiati(rude) ptr a-i intoarce la calea cea dreapta pe cei pacatos,pe cei necredinciosi,Genetica,astazi,este dezvolata,ea merge pe principii obiective si stricte,dar consider ca factorul predispozant genetic ptr malformatii si boli ereditare si dobandite ar fi pacatul.Pacatul=moarte-boala netratata.
Insa boala nu o tratezi ci bolnavul,ea bine merci se va transmite urmasilor,in unele situatii,intr-altele,nu,se stopeaza la cel bolnav si punct,fara transmitere.Descendentii vor manifesta boala,insa mama,este responsabila de transmiterea bolilor mitocondriale,dar si tatl transmite boli,daca stiti despre parintii cu Rh+ sau Rh- cand nu mai au voie sa conceapa al doilea copil ptr ca la a doua nastere acesta va murii.
Dar,bolile genetice,au un substrat neexplicat,desi este usor a zice medico-stiintific,despre o depletie de gene,sau despre cromozomi cu diferite anomalii,de forma,de brate,de numar,etc.
george
martie 1, 2012 @ 8:41 pm
Ereditatea inseamna si talent,insa de la a dobandii pe parcursul vietii si a te naste este diferenta Talentul unui artist,se poate spune,ca s-a nascut mostenit genetic,sau ca l-a dobandit pe parcurs desi substratul este ca tot ceva genetic exista dar manifestat intr-o perioada tardiva primei decade a vietii sa zic asa.
Insa,boala genetica,este crunta,insa ma tot gandesc la bolile neoplazice,si citesc si ma documentez,iau si informatii de la cursuri,si incerc sa inteleg substratul genetic al acestor boli,neoplaziile.
De ce,o celula normala,la un moment dat de factori diferiti o ia „razna” si se dezvolta „haotic”,iesind din legea celulara normala,incepand sa-si distruga camarazii si sa pape tot ce intalneste in cale.
Si aici exista substrat teologic,al pacatului.Intr-un cuvant bolile genetice sunt o cosencinta a pacatelor.
Ana
martie 1, 2012 @ 8:45 pm
@marc31, ai citit nu gluma:).
Am avut curiozitatea sa verific toate cartile pe care le-ai recomandat mai sus, si toate sunt foarte bune atat pentru tineri cat si ptr parinti.
[b]Taina suferintei[/b] mi se pare o carte foarte ajutatoare in orice situatie grea din viata.
Am citit si din Terapeutica bolilor spirituale. E o carte bine dotata, insa pentru care ai nevoie de multa liniste si timp. Se poate insa citi pe pasaje. Ai citit-o toata?
@Gabriela, ai facut o recenzie atat de placuta, incat simt nevoia sa citesc cartea asta.
Doamne ajuta
Ana
martie 1, 2012 @ 8:48 pm
@medic
care sunt bolile neoplazice?
marcel
martie 1, 2012 @ 9:37 pm
Doamna Ana nu le-am citit pe toate ;)) dar stiu ca sunt bune, am citit descrierile si cuprinsul si unele chiar mi-au fost recomandate, acuma citesc Sufletul meu, temnita mea si o sa mai cumpar cateva de acolo, dar Labirintul codependentei este cea mai buna, avem atatea de invatat din cartea aia, trebuie cumparata neaparat de orice om si chiar vorbesc serios ,as pune-o printre primele carti care trebuie sa le aiba crestinul in casa, mi-as cumpara-o dar nu o gasesc la mine in oras… in fine va dau un site unde puteti downloda cateva
http://www.virgilbuse.co.cc/download.php
Ludmila Doina
martie 1, 2012 @ 10:29 pm
@medic
„…parintii cu Rh+ sau Rh- cand nu mai au voie sa conceapa al doilea copil ptr ca la a doua nastere acesta va murii.”
Nu este asa; in cazul incompatibilitatii Rh a parintilor, ca sa se ajunga la decesul fatului, in general de varsta mare intrauterina, intervin mai multe cauze;nu le enumar, dar cei interesati, vor gasi destul material pt documentare. Cand nu exista cauzele respective, incompatibilitatea Rh nu impiedica cu nimic ducerea la bun sfarsit a sarcinilor, indiferent cat de multe ar fi, copiii nascandu-se la termen si sanatosi.
O afirm din proprie experienta, eu fiind Rh-, si tatal copiilor mei Rh+, si toti trei copiii mi s-au nascut la termen, si sanatosi. Mai mult, am cunoscut femei cu incompatibilitatea respectiva, care au nascut si sapte copii sanatosi, fara sa piarda nici o sarcina. Dar femeile respective nu au facut avorturi, sau pierderi spontane de sarcina, sau alte tulburari care sa determine cresterea titrului de anticorpi anti Rh, care pot omori copilul.
george
martie 2, 2012 @ 8:18 pm
NEOPLAZIILE,SUNT TUMORI,DE ACEEA SE NUMESC SI BOLI NEOPLAZICE,ADICA UN NOU TESUT FORMAT INTR-UN ALT TESUT,PESTE ACEL TESUT.
DA LUDMILA,LA A DOUA NASTERE COPILUL MOARE,ASA SE INTAMPLA,DAR EU MA REFEREAM CA SI ACEASTA INSEAMNA CEVA GENETIC,ADICA ESTE UN FACTOR GENETIC PTR BOLILE CONGENITALE.SAU SUNT SITUATII DE ACEST GEN IN CARE NU MAI POT AVEA O ADOUA SARCINA,BINE,CEI CARE AU REUSIT SA AIBA COPII,ASTA ESTE ALTCEVA.