Eram nemulțumită de mine, de cum arăt, mă consideram grasă și urâtă

Îți scriu pentru că aș vrea să înveți din greșelile mele și să fii mereu mulțumită de tine. Aș vrea sa văd acum oameni fericiți și multumiți de starea lor, de ceea ce Dumnezeu le dă. Cred acum din toată inima că Dumnezeu dă omului ceea ce are el nevoie, nici mai mult, nici mai puțin. Cred că orice lucru pe care îl facem, trebuie sa-l facem ca pentru Dumnezeu. Și mai cred că indiferent de suferința pe care o avem, Hristos este langă noi și ne duce în brațe atunci când nu putem merge mai departe.

Dumnezeu nu ne privează de libertate, îi respecta pe toți, așa cum sunt. Dacă Dumnezeu îi respectă pe semenii mei, și le dă mereu soare, apă, oxigen indiferent de credința lor…dacă-i respectă și când au căzut în păcate mari, și îi așteptă ca să se întoarcă, noi de ce să nu-i iertăm și să-i respectăm la rândul nostru. Dacă Dumnezeu a avut atât de multă răbdare cu mine când am căzut în același păcat de zeci de ori, de ce să nu am și eu răbdare cu părintele meu care mă ceartă de zeci de ori?

Da, draga mea prietena, îmi judecam tatăl, mă certam cu el, și nu-l ascultam. Eram nervoasă cu el, credeam că orice îmi spune este greșit, când el îmi vroia mie binele. Și predindeam că sunt și credincioasă, pentru că eram prezentă, poate doar fizic în biserică, duminica. Acum înțeleg și importanța majoră pe care o au faptele în viața creștinului. Totul depinde de noi sau „totul depinde de tine” cum mi-a spus tata, când am putut să mă ridic pe picioare.

Eram nemulțumită de mine, de cum arăt, mă consideram grasă și urâtă și asta pentru că mă comparam cu alte fete de la televizor. Eram nemulțumită de hainele cu care mă îmbrăcam, și nu mă gândeam o secundă că alții nu au cu ce să se îmbrace. Acum la ce-mi folosește un șifonier plin? Răspunsul : La absolut nimic. Căzusem într-o stare de tristețe și nemulțumire față de tot, de casa unde stăteam, de părinții mei, leneveam…nu făceam mișcare mai deloc. Mă întreb de ce oare nu dădeam un telefon să-ți spun hai să ieșim să ne plimbam prin parc. Eu dormeam mult în schimb, asta după ce mă îmbuibam cu mâncare.

Și într-o duminică seara când mă pregăteam să ies afară, mă îmbrăcam, și aplecându-mă am simțit o înțepătură puternică la mijloc. Nu i-am dat importanță prea mare, am zis totuși să ies poate îmi trece. Afară a urmat suferința, nu mai puteam face doi pași, mă înțepa în călcâie, iar mijlocul îmi era înțepenit. În capul meu circulau momentele când m-am certat cu tata pentru că îmi mutase icoana cu Sf Nicolae în bucătărie și mă supărasem tare pe tatăl meu.

Aș putea spune că Sf. Nicolae m-a pedepsit puțin ca să ascult de părinți și poate voia sfântului era să stea în locul acela. Am ajuns cu greu acasă, plângând de durere, eram înțepenită la mijloc, nu puteam merge la toaletă. Nici nu știi cât de mult apreciez acum simplele lucruri, ca pot merge la toaletă. Acum merg puțin strâmbă și îmi pare atât de rău că eram nemulțumită de mine, de felul cum arătam. Merg la doctor și fac injecții pentru durere.

Urmează să fac recuperare să-mi îndrept coloana, sper să fie doar atât. Mulțumesc Domnului din suflet că m-a trezit din somnul meu, acum îmi repet în minte să fiu mereu mulțumită de ceea ce sunt. Orice lucru pe care îl voi face de acum, as vrea sa-l închin Domnului și Maicii Sale. Știu ce simt oamenii care nu pot merge, care nu am o mână sau un picior.

Dumnezeu poate face minumi cu noi, însă Lui îi place când om pe om se ajută ca să se înmulțească dragostea pe pământ. Știu că suferința mea vine și din alte pricini, mulțumesc Domnului că există Taina Spovedaniei, dar totul depinde de mine în continuare. Îți mulțumesc că ai avut răbdare să mă asculți, te iubesc și vreau să ai multă grijă de tine, respectându-i pe cei din jur. Nu te compara cu nimeni, căci fiecare suntem unici și frumoși în felul nostru, iar pe părinți dacă nu-i poți iubi, dă-le respectul cuvenit.

Cu multă dragoste, a ta prietenă.

(Scrisoare către prietena mea)