Este biblia adevărată?

Există o frică fundamentalistă pentru care am o mare simpatie. Simpatia mea este alimentată de faptul că am trăit mulţi ani sub povara acestei frici grozave. Este teama ascunsă că există posibilitatea, în ciuda a toată credinţa exercitată în direcţia opusă, că Biblia nu poate fi, de fapt, adevărată. Se consumă foarte multă energie pentru menţinerea integritaţii digului care rezistă acestei temeri.

Am crescut pe holurile Universităţii lui Bob Jones, una dintre cele mai proeminente bastioane ale fundamentalismului American. Ideile acestei universităţi pătrund nu numai pe studenţii care studiază acolo, dar, în multe moduri, şi cultura creştinismului din zonă. Teama ne duce către Darwin şi toate posibilităţile acestei teorii evoluţioniste. Aceasta îi face pe studenţii de la universitatea de biologie să tragă concluzii ciudate, indiferent de ştiinţă. La vârsta de zece ani, într–o tabără de vară baptistă, mi se spunea de către un student la biologie de la Bob Jones, că oamenii negri sunt inferiori din punct de vedere biologic albilor, învăţătură bazată pe o informaţie falsă care era împărtăşită de un grup de tineri, copii uşor influenţabili.

Probabil că ştiinţa sa despre biologie nu era produsul cursurilor sale universitare. Dar aceste idei erau la fel de slabe precum şi cursurile care se făcea acolo. Aceaşi teamă întreţine şi preocuparea pentru Potopul lui Noe şi vârsta planetei (fără să mai pomenim de orice indiciu posibil al ştiinţei evoluţioniste). Astfel pământul trebuie să fie tânăr, potopul trebuie să fie propriu-zis (poate cu o arcă încă existentă pe Muntele Ararat). Ştiinţa trebuie mai degrabă să argumenteze un răspuns decât să răspundă la o întrebare. Esenţa acestui fundamentalism ştiinţific este stabilită de nevoia de a respinge tot ceea ce subminează perceperea Bibliei ca fiind ciudată. Un mic defect şi tot turnul de cărţi se răstoarnă.

Acestu lucru dăunează ştiinţei şi mai rău interpretării Biblice.

Nu sunt adeptul studiilor Biblice liberale. Am suferit sub o astfel de opresiune pentru un anumit număr de ani, şi pot spune că fundamentalismul are şi el o formă liberală. Am fost pedepsit (intelectual) pentru că am crezut toate acele articole din Crezul de la Niceea la fel de mult cum un Darwinist ar suferi la Universitatea Bob Jones. Dar aste e altă poveste.

Istoria literalismului este o problemă verificată. O parte din sfinţii părinţii care au trăit la începuturile creştinismului erau aplecaţi către o interpretare literă cu literă a Bibliei, lăsând loc şi pentru alte abordări, mai mult simbolice, acolo unde era cazul. Marile controverse privind literalismul istoric al Bibliei au apărut în secolul al 18–lea în America şi Europa (controverse asupra anumitor chestiuni ştiinţifice în tandem cu literalismul, apărut chiar mai devreme). O parte a acestei tragedii constă în faptul că însuşi câmpul de luptă era un domeniu destul de nou definit şi nu a reuşit să ia în considerare istoria completă a interpretării biblice. Pentru tinerii credincioşi din mijlocul “războaielor” intelectuale religioase din America către sfârşitul celui de al 20–lea secol întrebarea mea ar fi dacă alegerile prezentate erau singurele alegeri valabile. Mi–aş prefaţa remarcile cu o afirmaţie simplă: Cred că Biblia este adevărată.

Acestea fiind spuse, trebuie să adaug că Biblia nu este o lucrare independentă de literatura de specialitate sau o carte de sine stătătoare. Biblia nu este revelaţia lui Dumnezeu către om: Iisus Hristos este revelaţia lui Dumnezeu pentru om. Biblia mărturiseşte despre El şi este astfel “adevărată” ca un martor adevărat al lui Dumnezeu / Omul Iisus Hristos. Aşa cum alţii au remarcat, Biblia este adevărată dacă este acceptată şi înţeleasă de Biserica care a primit–o. Este recunoscută ca Scriptură sfântă de Biserică şi nu poate fi scoasă din Biserică, eventual poate fi numai întoarsă împotriva Bisericii. Este o scriere unică, şi trebuie citită într–un mod unic. Acest mod unic se regăseşte în Liturghia Bisericii şi în comentariile Sfinţilor Părinţi. Este, de asemenea, adevărat că în scrierile Sfinţilor Părinţi pot exista o opinii diferite privind o serie de pasaje biblice. Acordul esenţial este măruria lor despre Hristos. Geneza este despre Hristos. Exodul este despre Hristos, şi aşa mai departe. Citite în orice alt mod, cărţile Sfintei Scripturi sunt interesante, dar ele nu vor fi citite în maniera în care au fost primite de Biserica Ortodoxă.

Desigur, metoda istorică (indiferent dacă este literală sau critic istorică) reprezintă numai două moduri posibile de a citi textul Bibliei. Există presupuneri că ambele posibilităţi sunt problematice dintr–o perspectivă Ortodoxă. Pentru mulţi, noţiunea de “istoria mântuirii” a devenit atât de dominantă încât nu se pot gândii la istorie într–o altă manieră decât aceea care le–a fost predată. Mă pot gândi la o serie de probleme:

Prima – modul de vedere tradiţional (indiferent dacă este fundamentalist sau de alt fel) al istoriei, este o problemă de cronologie. Acesta vede un început într–un anumit punct în trecut şi înaintarea către un anumit punct din viitor. Acest lanţ de evenimente este în general văzut ca realitate, sau pământ al realităţii, şi promovat mai presus decât orice alt lucru. Dumnezeu acţionează în istorie, vor argumenta ei, dar istoria este într–un fel realitatea cu care se ocupă Dumnezeu. Acest lucru este extrem de problematic pentru o înţelegere teologică Ortodoxă.

Biblia nu doar tratează istoria ca relativă (Hristos este Alpha şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, El este de asemenea “Mielul înjunghiat de la întemeierea lumii”), ci de fapt Biblia transfomră istoria pur şi simplu într-un apect al eshatologiei trăite.

Astfel, timpul şi cronologia nu guvernează realitatea – Dumnezeu guvernează realitatea. Din acelaşi motiv Sfânta Scriptură este un mod dumnezeiesc de vedea realitatea , care nu se explică prin cronologie şi nici nu face subiectul validării istorice, Ea face subiectul Adevărului aşa cum ne este făcut cunoscut în Iisus Hristos. Astfel, Noul Testament este Biblia, iar scrierile lui Josephus sau Tacit sun doar istorie. Există o nervozitate care trece prin organismul fundamentalist atunci când fraze ca “istorie simplă” sunt rostite. Este o nervozitate care s–a născut din încercările moderniştilor liberali de a respinge ca “mit şi ficţiune” ceea ce este văzut ca eveniment esenţial pentru mântuirea noastră în Hristos. Niciun om care este credincios nu ar putea trata o astfel de frică cu altceva decât cu simpatie. În multe moduri, cu instrumente la îndemână, conservatorii din creştinismul occidental au luptat curajos cu un concurent serios pentru a–şi apăra credinţa. Dar această luptă nu justifică fiecare argument avansat de fundamentalism. Ortodoxia oferă o abordare diferită.

Recunosc o nervozitate care apare printre mulţi conservatori atunci când “adevărul” este abordat în orice altă manieră decât cea literală. Liberalii s–au jucat atât de mulţi ani cu cuvintele încât credincioşii au dreptate să se teamă de jocurile de cuvinte. Pe de altă parte, pentru precizia teologică, este necesar să vorbim despre adevăr şi caracterul său în revelaţia Creştină. Biblia ne spune că Iisus Hristos însuşi este Adevărul. Aceasta nu înseamnă că El este Adevărul comparat într–o anumită măsură cu nişte criterii externe ale adevărului, ci mai degrabă că El Insuşi, El fiind criteriul şi definiţia a ceea ce este adevărat. Lucrurile sunt adevărate şi false doar dacă sunt comparate cu El. El nu poate fi comparat cu nimic altceva.

Prin acest simbol este problematic să se definească “adevărul” printr–un standard particular al “istoricităţii”. Înţeleg importanţa de a spune “aceasta este cu adevărat important”, şi nu aş vrea niciodată să neg un astfel de lucru. Mormântul Mântuitorului a fost gol, Hristos a înviat cu adevărat din morţi trecând peste orice standard şi apoi transcedând fiecare standard. Învierea Sa este pământul adevărat al realităţii. Acestea fiind spuse, mai trebuie încă spus că Biblia este adevărată (ca Biblie) numai în măsura în care îl descoperă pe Hristos ca Domnul Înviat şi ce înseamnă aceasta pentru creaţie. Martor al Bisericii este că aceste scrieri fac exact acest lucru şi astfel sunt Biblia. Dar învierea lui Hristos stă la baza Bibliei, şi nu invers. Ucenicii nu au înţeles Scripturile până când nu l–au înţeles pe Domnul Înviat. Şi această situaţie rămâne neschimbată.

Astfel importanţa Potopului lui Noe trebuie văzută în Botezul Sfânt şi nu invers. Creaţia, aşa cum este descrisă în primul capitol al Facerii, este o descriere a misterului Învierii şi din acest mister derivă valoarea sa. Aş putea aduce multe astfel de exemple. Când acest principiu este uitat, creştinii se ceartă susţinând teme de geologie sau arheologie şi nu Învierea trimfătoare a lui Hristos. Dacă Hristos a înviat din morţi, totul capătă un sens. Dacă Hristos nu a înviat din morţi, atunci toate declaraţiile creştinilor devin inutile.

Hristos a înviat din morţi.

Ce putem spune despre aceste lucruri? Biblia este adevărată pentru că Hristos a înviat din morţi şi acesta este mesajul ei. Credinţa Ortodoxie este aceea că toate aceste lucruri care îşi găsesc începutul şi sfârşitul – înţelesul şi împlinirea lor în Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aceasta este vestea cea bună. Ce alte veşti bune ar mai putea exista?

(Pr. Stephen Freeman)