Este grea pedeapsa parintilor care au neglijat cresterea copiilor

Chiar daca viata noastra personala este bine rânduita, daca neglijam, însa, mântuirea copiilor nostri, vom fi aspru pedepsiti. O sa va spun doar un cuvânt despre aceasta, nu al meu, ci din dumnezeiestile Scripturi.

Era odata un preot iudeu, Eli, om smerit si foarte îngaduitor, dar care si L-a facut pe Dumnezeu dusman lui si copiilor lui si care, fiindca i s-a facut mila de copiii sai când nu trebuia, a pierdut si mântuirea lor si pe a sa.

Asculta ce-i spune Dumnezeu, mai degraba nu direct lui, pentru ca îsi pierduse vrednicia de a mai sta de vorba cu El. Dumnezeu îl socotea deja un rob oarecare care facuse un pacat mare si de aceea l-a înstiintat prin altcineva despre nenorocirile ce aveau sa i se întâmple (atât de mare îi era mânia).

Asculta, dar, ce-i spune lui Samuel. Eli a aflat ca fiii sai l-au hulit pe Dumnezeu si nu i-a certat pentru asta. I-a certat, desigur, dar nu cum se cuvenea si Dumnezeu n-a socotit mustrare aceea. Astfel ca l-a departat de la Sine pentru ca nu aratase fata de fiii sai severitatea cuvenita.

Oricât ne-am preocupa de copiii nostri, tot nu e de ajuns. Ce facem noi nu se cheama a avea grija de ei, asa cum nici Eli nu si-a certat cu adevarat fiii. Dumnezeu i-a atras atentia lui Eli asupra pacatului fiilor sai si l-a pedepsit mâniat foarte, spunându-i: “De aceea Ma jur casei lui Eli ca vina casei lui Eli nu se va sterge, nici prin jertfe, nici prin prinoase de pâine în veci” (I Regi 3,14). Vezi ce pedeapsa cumplita, izvorâta dintr-o durere neîmpacata pentru un pacat cu neputinta de iertat? Dumnezeu i-a spus ca trebuie sa piara nu numai el si fiii sai, ci întreaga lui casa, pentru ca nu exista leac pentru rana pe care I-au pricinuit-o.

Si totusi, în afara de nepasarea fata de pacatul copiilor sai, Dumnezeu nu i-a mai gasit alta vina batrânului Sau preot Eli, pentru ca în rest acesta era foarte bun. Noi trebuie sa luam aminte la viata plina de virtute a cuiva si s-o laudam nu numai în împrejurarile obisnuite, ci mai ales în momentele cele mai grele.

Mai întâi, când a auzit cuvintele lui Dumnezeu si a vazut pedeapsa aproape, Eli nu si-a pierdut curajul, nici nu s-a suparat si nici n-a spus ceea ce de obicei ar spune multi: sunt eu oare stapânul vointei si al deciziilor altora? Eu sa fiu judecat pentru propriile mele pacate, nu pentru cele ale fiilor mei, care sunt maturi si care trebuie sa raspunda singuri pentru ele. Eli n-a spus si n-a gândit nimic din toate acestea, ci, ca un rob ascultator si recunoscator care una stie, ca trebuie sa primim fara sa protestam toate câte ni le trimite Dumnezeu, chiar daca sunt neplacute sau greu de îndurat, a dat glas acelor cuvinte pline de întelepciune:,,El este Domnul; faca dar ce va binevoi!” (I Regi 3.18).

Mai exista si alte exemple din viata lui Eli în care vedem cât de plina de virtute era. In timpul bataliei cu Filiestenii cineva a venit si i-a adus vestea grea ca fiii sai cei salbatici si ticalosi au fost macelariti în lupta. El a ascultat netulburat. Dar când solul i-a pomenit apoi de rapirea chivotului Legii, batrânul preot, cuprins de ameteala si de durerea pe care i-a pricinuit-o aceasta veste, a cazut de pe scaun pe spate lânga poarta si si-a rupt spinarea, fiind batrân si greoi. El cârmuise poporul lui Israel timp de 20 de ani ( vezi I Regi 4,18).

Daca pe acest preot, pe acest batrân, pe acest om de vaza care a cârmuit timp de 20 de ani poporul evreilor, pe acest om care a trait într-o perioada în care Dumnezeu era mai îngaduitor decât acum, nimic nu l-a putut salva, ci a pierit de tot si într-un mod jalnic, pentru ca nu s-a purtat cu severitate fata de fiii sai (caci pacatul de a nu-si fi împlinit menirea de parinte a sters ca un val urias si salbatic tot ce era bun la el, toate faptele lui bune si întreaga sa viata traita în virtute), ce pedeapsa ne asteapta pe noi, cei ce traim într-un veac în care se cere de la noi o mult mai mare virtute?

E vorba de noi, cei care nu numai ca nu suntem în stare sa ne conducem copiii, dar si pe cei care vor s-o faca îi socotim dusmani si îi combatem, purtându-ne fata de copiii nostri mai rau decât un barbar. Daca învârtosarea inimii lor i-a dus atunci pe evrei la robie, la ruina si pierzare, la robirea patriei lor si la chinuri  trupesti,  voi  va  robiti  singuri  sufletul  si-l  predati   legat demonilor cruzi si vicleni si patimilor lor. Când nici voi nu le dati copiilor vostri sfaturi duhovnicesti, dar nici pe altii nu-i lasati s-o faca; voi nu faceti altceva decât ce faceau evreii pe timpul lui Eli.

(Sf. Ioan Gura de Aur – „Parinti, copii si cresterea lor”)