Este sau nu vaccinul o lepădare de Dumnezeu…? (un exerciţiu de reflecţie interioară)

Iată o problemă care frământă lumea de astăzi, teologică şi neteologică, şi care constituie un foarte bun prilej de cunoaştere şi auto-cunoaştere. Să pornim de la criza lumii de azi şi să ne punem întrebarea în care stă socoteala inimii noastre cu lumea şi socoteala inimii noastre cu Dumnezeu. Este sau nu vaccinul actual Covid o lepădare de Dumnezeu?

Este o discuţie despre principii şi despre capacitatea noastră de a distinge binele şi răul. Nu este o judecată a nimănui, şi a niciunei situaţii, ci un set de criterii pentru evaluarea personală a fiecăruia.

Aşadar, în urma vaccinului, ne putem lepăda, în vreun fel, de Dumnezeu…?

Din start, întrebarea poate să pară absurdă şi deplasată celor care cred că socotelile noastre cu lumea nu au legătură cu socotelile noastre cu Dumnezeu. În lume muncim, trăim, ne câştigăm banul, avem drepturi şi obligaţii, care se mărginesc în hotarele lumii şi vieţii de aici. Iar în relaţia cu Dumnezeu ne rugăm, credem, facem milostenie, ne pare rău pentru greşelile noastre, şi toate se adună în viaţa de dincolo. Faptele lumii nu se ating de faptele credinţei.

Dar aceasta este o socoteală foarte comodă pentru conştiinţa care separă lumea de aici de lumea de dincolo. Este o socoteală care mai degrabă justifică toate compromisurile pe care le facem ca fii ai lumii, ca să putem trăi mai uşor în hotarele ei, şi care nu consideră că gesturile noastre au repercusiune în lumea cea veşnică, în calitatea noastră pe care ne-o pregătim de fii ai lui Dumnezeu. Care gândesc şi se comportă în lume în demnitatea, în de-sine stăpânirea, auto-reflecţia şi auto-determinarea pe care a vrut-o Dumnezeu în oameni, ca făcuţi după chipul şi asemănarea Lui.

Iată în câte chipuri şi feluri poate acţiona voinţa şi conştiinţa noastră, în acord sau nu cu libertatea şi auto-determinarea cu care a înzestrat-o Dumnezeu.

1) Vaccinarea cu bună credinţă

Astfel, în situaţia în care mă informez asupra vaccinului, cât mai complet şi mai echilibrat posibil – alegând nu numai ştiinţa oficială care-mi „convine”, ci şi cea care mă incomodează şi „nu-mi convine” – şi ajung, peste toate, la concluzia că e bine să-l fac, iar riscurile lui sunt minore faţă de beneficiile lui pentru sănătate, atunci conştiinţa mea în mod liber a decis că lucrul acesta este bun. Şi când conştiinţa mea a decis în mod liber aceasta, atunci Dumnezeu, care mi-a dăruit conştiinţa, îmi socoteşte după aceeaşi măsură. El e de partea mea. Vaccinul este bun şi nu este o lepădare de Dumnezeu şi nici de raţiunea şi discernerea cu care m-a înzestrat Dumnezeu. Care asta a vrut de la mine: să dau Cezarului ce e al Cezarului, atâta timp cât nu abdic de la lucrurile cu care m-a înzestrat Dumnezeu şi care sunt ale lui Dumnezeu.

2) Vaccinare din frică şi manipulare

Însă dacă informându-mă la fel de complet şi echilibrat, ajung la concluzia vaccinul este rău pentru sănătatea mea, şi totuşi îl fac, de frică şi de manipulare, ca să nu pierd nişte drepturi sau beneficii sociale, atunci conştiinţa şi raţiunea cu care m-a înzestrat Dumnezeu îmi spun că acest lucru este rău, dar eu abdic de la ele. Şi pentru că am acţionat indus de frică şi manipulare, şi sub stimulul pedeapsă-recompensă, mi-am călcat calitatea mea de om de sine stăpânitor, autodeterminat, cu libertatea voinţei şi a conştiinţei – calităţi cu care m-a înzestrat Dumnezeu şi care mă fac după chipul şi asemănarea Lui. În măsura aceasta şi cu acest sens pot spune că „m-am lepădat de Dumnezeu” în evaluarea actului vaccinării, adică m-am lepădat de facultatea discernământului şi raţiunii mele care sunt de la Dumnezeu. Şi pentru că am fost presat să fac un act prin frică şi manipulare, şi pentru că spiritul meu a acţionat prin frică şi manipulare, şi nu prin autodeterminare, vaccinarea devine şi un act de subjugare a spiritului. Adică trăiesc ca un rob al lumii, iar nu ca un fiu al lui Dumnezeu înzestrat cu demnitatea spiritului în această lume. Iar întrebarea devine mai degrabă: „Cum se împlineşte şi se mântuieşte un om în Dumnezeu şi în viaţa de dincolo, care, în deciziile din lume, nu-şi foloseşte facultăţile date de Dumnezeu de discernământ şi de sine-stăpânire?”. O întrebare care trebuie să rămână fără răspuns, la judecata fiecăruia…

Iar între aceşti doi poli, alb şi negru, există nuanţele de gri care fac decizia potrivită atât de dificilă şi aflarea voii lui Dumnezeu atât de problematică.

3) Vaccinare din ignoranţă

De pildă, dacă mă vaccinez din ignoranţă, pentru că m-am informat asupra vaccinului numai din presa oficială, şi din inerţie sau indolenţă nu am făcut efortul căutării adevărului în canale media şi presă la care se ajunge mai greu, şi mi-am liniştit conştiinţa că „totul o să fie bine” numai din asigurările de la canalele TV care-mi vând cele mai bune filme şi reclame şi plăceri vizuale, atunci se poate spune că m-am lepădat de Dumnezeu în sensul că am lepădat capacitatea mea de a veghea, de a fi vigilent, de a avea conştiinţa trează, de a căuta adevărul printre datele confortabile ale lumii, acel adevăr „care vă va face liberi”. Voi fi judecat pentru indolenţa, inerţia, comoditatea mea, pentru amorţirea sau anestezierea cu bună ştiinţă sau neglijenţă a conştiinţei mele, pentru că am găsit adevărul cel mai „comod”, cel mai la îndemână. Aceasta este „lepădarea”. Chiar dacă nu am încetat să fiu făptura lui Dumnezeu, am ales să mă lepăd de o înzestrare spirituală a Lui, să n-o folosesc, să n-o exercit – mintea şi simţul căutării adevărului.

4) Vaccinare din jertfă asumată

Dar dacă, după ce am făcut efortul de a mă informa complet şi echilibrat, şi concluzionând că este nociv pentru sănătatea mea, totuşi decid să mă vaccinez pentru a micşora suferinţa semenilor mei – un bătrân care nu poate fi vizitat în spital decât de un vaccinat, nişte rude peste hotare la care nu pot ajunge decât vaccinat, studenţi acasă pe care profesorul din diaspora nu-i poate întâlni fizic decât vaccinat etc. – chiar dacă ştiu că este nedrept să mi se ceară vaccinul, şi totuşi îmi asum această nedreptate de moment ca un sacrificiu pentru ceilalţi, urmând ca apoi să chem statul la răspundere în justiţie, atunci am îngăduit un rău făcut mie ca o jertfă pentru ceilalţi. Şi nu numai că nu m-am lepădat de Dumnezeu, ci chiar am avut conştiinţă de erou şi martir pentru semeni, punând-mi „sufletul pentru ei”. Însă conştiinţa comodă sau alunecoasă îşi poate justifica vaccinarea întotdeauna prin punerea înainte a nevoilor celorlalţi, care maschează mai întâi şi mai curând propriilor mele nevoi, sau confort, sau beneficii sociale. Aici nu se poate găsi graniţa între bine şi rău decât în cercetarea conştiinţei fiecăruia.

5) Vaccinare din oportunism

În fine, dacă informat fiind, şi concluzionând că vaccinul este nociv, şi dacă legea încă nu mă obligă, şi angajatorul nu are temei legal să mă oprească de la muncă, sau şcoala nu are temei legal să-mi interzică dreptul la educaţie – cu alte cuvinte dacă sistemul este încă în criză şi încă în vid legislativ, şi „binele este încă bine” şi „răul încă rău” – dar nu mai vreau să aştept, nu mai vreau să pierd şi să sufăr nimic, şi mă comport ca şi cum deja a venit dictatura, ca şi cum deja nu am alternativă, atunci prin gestul meu am grăbit realmente această dictatură, şi am vrut să fiu de partea beneficiarilor noii ordini, atunci m-am vaccinat din laşitate şi oportunism. În sensul teologic, m-am lepădat de demnitatea şi de curajul meu, care sunt şi ele înzestrări de la Dumnezeu. Şi deşi Dumnezeu n-a zis nicăieri explicit că fricoşii nu pot intra în Împărăţia lui Dumnezeu, Mântuitorul a asociat mai totdeauna frica lumii cu necredinţa şi cu puţinătatea sufletului. Avem pilda fricii apostolilor de furtuna de pe mare („Şi El, sculându-Se, a certat vântul şi a poruncit mării: Taci! Încetează! Şi vântul s-a potolit şi s-a făcut linişte mare. Şi le-a zis lor: Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă? – Marcu 4, 39-40) şi eternul cuvânt al Mântuitorului despre frica pentru trup şi frica pentru suflet („Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena” – Matei 10, 28). Aşadar, dacă mă tem mai mult să nu-mi înrăutăţesc condiţiile materiale ale vieţii în lipsa vaccinului decât mă tem să nu-mi strâmb spiritul şi conştiinţa prin acceptarea a ceva nedrept şi nociv pentru sănătate, atunci da, frica lumii pusă înaintea fricii duhovniceşti este măsura lepădării mele de chipul în care m-a făcut şi mă vrea Dumnezeu.

6) Ne-vaccinare din zel religios

Şi o altă situaţie, în care mă informez în cheie pur teologică-apocaliptică, refuzând să iau o decizie raţională şi medicală, şi nu mă vaccinez pentru că consider că vaccinul e pecetea lui Antihrist, sau 666, sau lepădare de Dumnezeu, şi e rău oricum, deşi ştiu că Dumnezeu nu e absurd să mă lepede ca fiu al Lui pentru că am luat un leac lumesc care cred că-mi va face bine pentru o boală lumească, atunci nu am folosit raţiunea şi discernământul dat de Dumnezeu ci instinctul şi neliniştea eshatologică în locul lor, cu sens greşit, adică m-am lepădat de mintea pe care mi-a dat-o Dumnezeu ca să gestionez această criză în mod raţional, cu resursele lui, şi am adoptat în schimb o altă frică şi manipulare, indusă de lume şi de teologii prea-zeloşi şi ultra-corecţi, care fac la fel de mult rău ca manipularea presei main-stream. Am căzut într-o altă manipulare, şi am ales să nu mă vaccinez pentru motivele greşite, dar aici un Dumnezeu real ar manifesta multă înţelegere, pentru că ştie că este o frică ce vine mai degrabă din iraţionalitate, este o credincioşie de a păzi chipul şi poruncile Lui, deşi folosită în sens greşit, într-un fel schismatic, şi atunci nu mi-o va socoti decât ca o confuzie şi puţinătate de minte. Ca să mă mântuiesc, totuşi, şi să n-ajung într-o Împărăţie alternativă a minţii mele, care nu există, voi avea nevoie pe lângă credinţă şi de minte întreagă, pentru că Dumnezeu vrea oameni întregi la minte în Împărăţia Lui, chiar dacă are căile Lui neştiute de a-i milui pe cei care, de voie sau fără voie, au ajuns să-şi folosească în mod trunchiat capacitatea de a discerne a minţii lor.

7) Ne-vaccinarea din motive bioetice

În fine, ultima situaţie ar fi aceea în care, informându-mă corect şi complet, şi aflând că vaccinul conţine în mod sigur şi indubitabil urme de celule de fetuşi avortaţi, pe care, dacă sunt om credincios, îi socotesc ca suflete create de Dumnezeu, şi ajung la concluzia că indiferent de celelalte beneficii ale vaccinului, nu doresc să fiu părtaş indirect la pruncucidere din motive de conştiinţă religioasă corectă (de această dată), din motive bio-etice, atunci refuzul vaccinul pe acest temei raţional-bioetic are sens ca o urmare a conştiinţei mele religioase înaintea lui Dumnezeu. Iar încălcarea ei echivalează, pentru mine, cu o „lepădare” de protejarea vieţii copiilor nenăscuţi, care sunt de la Dumnezeu. Dacă am o conştiinţă ultra-scrupuloasă, care-mi spune că chiar şi „potenţiale urme de la linii celulare de fetuşi avortaţi” sunt egale, pentru mine, cu „urme sigure de la fetuşi avortaţi”, în acelaşi sens în care produsele care „pot” conţine urme de lapte sunt egale, pentru mine, cu produsele care conţin efectiv lapte, adică dacă sunt un postitor ultra-scrupulos, atunci aşa cum îmi încalc propria mea conştiinţă ultra-scrupuloasă dacă mănânc din produse de post care „pot” conţine urme de lapte, aşa îmi încalc iarăşi conştiinţa ultra-scrupuloasă dacă mă vaccinez cu vaccinuri care „pot” conţine urme de fetuşi avortaţi. E judecarea cu măsura cu care judecăm. Dar dacă nu am această conştiinţă ultra-scrupuloasă şi iscoditoare şi nu sunt sigur, nu ştiu sau nu am cum să determin dacă vaccinurile conţin efectiv urme de fetuşi avortaţi sau nu, la fel cum dacă mănânc o eugenie de post cu bună credinţă ca produs de post, chiar dacă scrie că poate conţine „urme de lapte”, nu îmi încalc conştiinţa, atunci nu îmi încalc conştiinţa bio-etică nici în cazul acesta, în care nu sunt sigur sau nu pot să măsor sau să determin prezenţa efectivă a urmelor de fetuşi în vaccin. Dumnezeu nu mă pedepseşte pentru lucrurile făcute cu bună credinţă, atâta timp cât buna credinţă nu este complice de bună voie cu dezinformarea sau complezenţa sau lenea în aflarea adevărului.

Iată cum, în toată această gamă variată de situaţii, actul de vaccinare poate deveni un act de lepădare a discernământului, a facultăţii de a decide şi a raţiona liber şi corect, care sunt de la Dumnezeu, chiar dacă vaccinul nu poate fi socotit în sine un semn apocaliptic, sau al sfârşitului lumii, cu valoare de lepădare de Dumnezeu. El este mai degrabă un act care ne introduce în epoca cedării raţiunii omului, a predării discernământului, care sunt, într-adevăr o întunecare a chipului omului de la Dumnezeu. O lepădare a stimei de sine şi a demnităţii de a fi om. Nu intră aici excepţiile – cazurile de vaccinare cu bună credinţă în urma unei rezonabile informări, sau cazurile de vaccinare din jertfă asumată, în pofida conştiinţei efectelor nocive pentru sănătate.

Tot acest exerciţiu, iată, nu este o judecare a nimănui, ci o invitaţie la evaluare personală prin folosirea conştiinţei şi a vigilenţei fiecăruia, şi a criteriilor pe care ni le-a dat Dumnezeu ca să alegem între bine şi rău. Mai important decât decizia pe care o vom adopta – de a ne vaccina sau nu – este folosirea în decizia noastră a facultăţii de a discerne şi a raţiona deplin, după chipul şi asemănarea cu Dumnezeu în care suntem, şi de a nu „lepăda” aceste înzestrări ca oameni după chipul lui Dumnezeu. Este, dacă vrem, o invitaţie la auto-determinare, la de-sine-stăpânire, la a sta drept în picioare şi cu ochii în sus, la demnitatea Împărăţiei din care vrem cu toţii să facem parte.

Care se construieşte, din oameni liberi şi demni, încă de aici.

(Protos. Iustin T., 8 mai 2021)