Eu cred în minuni

7

Mai credem noi astăzi în minuni? Că doar am auzit atâtea…dar pe câte le-am pus la inimă cu adevărat, înainte de a le deforma şi ciopârţi cu ghearele raţiunii noastre întunecate? Dacă azi ne spune cineva că picturile cu sfinţi dintr-o biserică plâng cu mir ne gândim că poate este din cauza condensului, dacă ni se spune de lumina învierii de la mormântul Mântuitorului spunem că o aprind preoţii în secret, dacă se mai găsesc moaşte de sfinţi zicem că datorită solului în care au stat s-au păstrat astfel şi miros aşa bine…noi am ajuns ca pentru orice minune să găsim o explicaţie „ştiinţifică” banală şi să o distrugem în mintea noastră. Nu ne mai dăm seama că minunea nu se explică, ci se traieşte cu inima.

 

Iată o minune care face altă minune. Se vede cum a rămas icoana intactă pe perete, dar minunea şi mai mare este a doua, pentru că femeia a cărei casă a ars aproape complet, a sfidat firea omenească, care e ataşată de materie, şi mai ales de cea necesară existenţei. Ea nu plânge pentru că şi-a pierdut casa şi toată agoniseala de-o viaţă, rămânând cu copii pe drumuri, aşa cum am văzut de mii de ori la televizor astfel de cazuri disperate, ci cu nădejde la Domnul se închină în faţa icoanei. Să ne uităm la chipul ei, şi să vedem dacă zărim vreo umbră de tristeţe. Noi de-am rămâne astăzi fără casă ce-am face? Eu recunosc că dacă nu aş plânge aş fi cel puţin supărat un an întreg de mama focului. Dar femeia căreia i-a ars casa nu are de ce să plângă căci ea a pus minunea la inimă. Ea are inima la cer, nu pe pământ, căci a crezut într-o minune. Şi pentru asta Domnul o va binecuvânta.

 

 

Minuni au fost cât nisipul mării de multe, şi mai mari decât toţi munţii, dar cine are ochi de văzut să vadă şi cine are urechi de auzit să audă, că aşa ne-a lăsat Mântuitorul vorbă.

Pentru minuni să nu facem ca fariseii, cerând semne mari, ci să ne smerim un pic în inimile noastre şi-atunci ne vom da seama că în viaţa noastră am avut parte de numeroase minuni, pe lângă care am trecut cu nerecunoştinţă şi nepăsare, şi dacă am fi mulţumit pentru ele ne-am fi dat seama că la câte păcate avem este o minune şi faptul că vedem dimineaţa soarele cum ne zâmbeşte pe cer.

 

Şi El a zis: „Du-te şi spune poporului acestuia: Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi, uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea. Că s-a învârtoşat inima poporului acestuia şi cu urechile sale greu a auzit şi ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi cu urechile să audă şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă la Mine şi să-l vindec”. (Isaia 6:9-10)

 

(Dan)

 

(Visited 2 times, 1 visits today)