Nu voi da niciodată elevilor mei un examen bazat pe reproducere, pe memorare fără conexiuni aplicative

E încă iarna şi e încă vremea examenelor. Indiferent de vârstă, susţinem câte un examen în fiecare minut.

Păi ce poate fi mai greu decât examenul la care suntem supuşi când ne enervam pe cineva? Nota 10 la acest examen s-ar oferi celui care poate mulţumi unuia care tocmai l-a enervat, din cine site ce pricină, şi fără pic de dreptate.

Cu dreptatea într-o mână, cu apostrofarea în cealaltă ai putea ieşi victorios dacă ai reuşi să faci din toată povestea o pildă care să te ajute, să te educe, să mergi mai departe, ferindu-te să nedreptăţeşti la rândul tău. E atât de uşor să cazi examenele din fiecare minut ale vieţii!!

La asta mă gândeam în timpul unui examen scris. În loc să mă concentrez pe subiecte, analizăm situaţia în care mă găseam. Aveam în faţă un set de întrebări intenţionat alambicate. Materia – splendidă. Afirm într-un mod serios! Dezvoltă subiecte inspirate din social, cazuri practice, analiza foarte amănunţit şi pertinent fenomenele manifestărilor colective.

Dar testul în faţa căruia ne găseam, un test alcătuit dintr-o suită de itemi, nu ilustra esenţa disciplinei pe care o studiasem. Aveam în faţă o adunătură de axiome şi silogisme, pe care trebuia să le decriptăm logic (iniţial) şi apoi să oferim un răspuns asupra fenomenului social abordat. De ex. Stabiliţi care din următoarele afirmaţii sunt false: Nu este asta, nu este asta, nu e nici cealaltă, ș.a.m.d..

Aveam un şir de negaţii ale negaţiilor. Complicat!!! Şi inutil alambicat!!

De nevoie făceai şi acest exerciţiu de logică. Problema mare era că îţi dispărea entuziasmul şi frenezia cu care te-ai fi putut lansa în explicarea fenomenului amintit. Şi, uite aşa, dintr-o materie frumoasă, aplicabilă, utilă, un test neinspirat ajunge să te îndepărteze de informaţie.

Şi să-ţi lase în minte, agăţată că de un cui, întrebarea: Cu ce am sporit eu după acest examen? Cu ce sporesc eu după ce termin o facultate şi iau o diplomă plină de examene trecute cu note mai mari sau mai puţin mari, dar trecute? Cum sporesc, cum mă formez, cum mă ajută să mă dezvolt? Cum pot deveni eu un om care ajută/educă/dezvoltă pe alţii?

Şi eu, când o să ajung undeva, în faţa unei clase de elevi, cum voi reacţiona când va fi vorba să evaluez la rândul meu cunoştinţele copiilor? Ce voi face cu incorectitudinea şi modul neinspirat în care am fost învăţată să asimilez şi să reproduc cunoştinţele?

E o boală reală a sistemului românesc de învăţământ. Am înţeles! În comunism se cerea reproducerea materiei pentru a nu-ţi lăsa timp de gândire. Dar în sistemul actual ce forţe oculte constrâng să se meargă pe reţeta reproducerii? Când viaţa de azi nu reproduce nimic din ziua de ieri? Şi pe cea de mâine numai Domnul o cunoaşte.

De ce aşa de mare înverşunarea în aceste tipare de gândire, în aceste cutume pedagogice de care nu putem scăpa. Fiecare din noi, zi de zi. Când Domnul ne lasă o atât de mare libertate de gândire! Noi o îngrădim şi ne e frică să o folosim.

Şi pentru că examenul a durat mai mult, am avut timp să-mi fac şi o promisiune. Nu voi da niciodată elevilor mei un examen bazat pe reproducere, pe memorare fără conexiuni aplicative şi mai ales pe memorarea unor noţiuni, concepte, pe care ei nu le-au înţeles.

Poate din cauza asta avem azi reacţii atât de violente la subiecte pe care nu le înţelegem, la termeni care nu sunt folosiţi prea des în familia noastră de cuvinte (biserică, credinţă, Divinitate). Şi îmi vine în minte, parafrazând, afirmaţia părintelui Arsenie Boca: „Cea mai deformată imagine din mintea unui om este cea a lui Dumnezeu.” Poate tot din cauza stilului de învăţare/reproducere cu minimum de gândire posibilă. Cu siguranţă, Dumnezeu nu ne vrea roboţei automatizaţi care pot la comanda debita tone de informaţie decontextualizată, nefolositoare, în esenţă. Cu siguranţă, Dumnezeu ne vrea raţionali, frumoşi, deştepţi, aşa cum ne-a creat.

Greu lucru, dar nu imposibil, dacă stăm să ne gândim un pic.

(Claudia Chiorean)