Excursie în Munții Călimani (18-21 august 2016). Impresii și fotografii

Doamne ajută! Dragilor, ne-am întors cu bine din excursia din Munții Călimani, având satisfacția că am reușit să parcurgem atâta amar de kilometri pe crestele înalte ale Bucovinei. Dar cu cât este efortul mai mare cu atât este și bucuria mai mare. Am parcurs cei aproape 50 de kilometri în primele trei zile, iar în a patra ne-am odihnit și ne-am întors cu bine acasă.

Joi, 18 august 2016, prima zi, ziua în care dis de dimineață ne-am adunat în Vatra Dornei o parte din noi și am urcat pe Vârful Oușorul, cu plecare din Dorna Cândrenilor. A fost un traseu de încălzire, lejer, așa ca să ne acomodăm cu frumusețile extraordinare ale zonei. Vremea a fost superbă, soare, cald, cu câte un norișor din când în când, cu poenițe frumoase, văcuțe, tufișuri de afine, și avându-l în mijlocul nostru pe pădurarul locului, prietenul nostru drag, Iulian Iuga.

În jurul orei 17, după vreo 5 ore și ceva de drumeție ne-am întors la mașini. De aici, urmă să ne întâlnim cu tot restul grupului în Poiana Negrii, undeva la începutul drumului forestier care duce către Schitul 12 Apostoli. Ne-am adunat mai greu, dar într-un sfârșit, prietenii lui Iulian care veniseră cu mașinile de teren, ne-au ambarcat și am plecat sus-sus spre schit. Era deja seară și am ajuns la ceasul vecerniei, într-o lume a munților, mai sus de nori, departe de gălăgia păcătoasă a noastră celor „civilizați”.

Ne-am lăsat bagajele și încetișor ne-am adunat în biserică la rugăciune. Mai lipseau încă două mici grupuri, dar undeva spre 10 seara au sosit ei. Între timp, după slujbă, părinții ospitalieri și cu inimă bună, pregătiseră deja masa, așteptându-ne cu o ciorbă caldă și alte bucate. Eram obosiți, veniți de la distanțe mari, cu un traseu de munte de câteva ore, și nu mai aveam putere să facem mare lucru. Totuși l-am chemat pe părintele ieromonah Filotei, egumenul schitului, să ne zică un cuvânt de învățătură. Părintele este un om cu o așezare sufletească care aduce pace împrejurul lui… un om pe care eu personal l-am perceput din altă lume decât a mea. Discuția cu dânsul a fost pentru toți o bucurie și un fir zdravăn de nădejde.

Ne-am culcat, cum am putut și unde am avut loc, unii pe jos, unii pe paturi, unii pe salteua gonflabilă, unii în camere, alții în paraclis. Era târziu… spre miezul nopții. N-am apucat să ne bucurăm prea mult de somn, că la ora 5.30 a început să bată toacă de utrenie. Cătinel-cătinel, mai moșnegește, noi cei din lumea de jos, ne-am trezit și am mers la liturghie.

Era vineri, 19 august 2016, în jurul orei 9, când am luat micul dejun, pregătit de fratele Petrică, și apoi ne-am adunat în fața schitului să plecăm. Până am făcut cunoștință unii cu alții mai temeinic, se făcuse deja ora 11 fără un sfert. Traseul se anunța unul lung, în jur de vreo 10 ore… Realitatea a fost cu totul alta.

Am plecat veseli, bine mâncați, pe vreme bună, odihniți și într-o oră și puțin am ajuns deja la stâncile 12 apostoli. Aici am făcut pauză, am gustat ceva, ne-am fotografiat și am plecat mai departe. Ne uitam în zare să vedem unde ar trebui să ajungem și ne dădeam seama că e atât de departe Cabana Rețitiș încât abia vedem vârful undeva în ceață spre orizont.

Am mers și am tot mers, am discutat unii cu alții, am mai făcut pauza, și iar am mers și am tot mers, până în jurul orei 4 după-amiaza când am hotărât să ne oprim pentru masa de prânz. După masă am zis să rămânem și puțin la discuții pe tema „Rezistența anticomunistă din munți”. Dumnezeu știind cât drum mai aveam înainte, ne-a adus un nor deasupra și a început să picure peste noi… Am sărit repede, ne-am strâns bagajele și am plecat la drum. Nu a plouat deloc, doar ne-a speriat puțin.

Am mers și am tot mers, urcând câte o creastă, cobârând-o, și în jurul ore 19.00, Alexandra ne arată cabana Rețitiș undeva departe departe la vreo 3 versanți de noi, în ceață pe un vârf. Eram demoralizați, știind că mai este foarte mult. Oboseala începuse să ne dea târcole, mai ales din cauza rucsacilor grei pe care-i cărăm în spinare.

Am mers și am tot mers, se întunecaseră deja… Era o seară superbă, cu lună plină, cu cerul înstelat, cu aer cald și plăcut, fără vânt… Și noi ne plimbam pe munți ca printr-o grădină minunată a lui Dumnezeu. Pe la 10 noaptea am ajuns la un indicator care ne arăta că mai avem 2 ore până la cabană. Grupul nostru era împărțit în trei, primii era deja aproape de cabană, eu eram în grupul mai numeros din mijloc, iar în spate la vreo oră de noi, era un grup mai mic cu Costeluș care călcase greșit și îl durea genunchiul mergând din acest motiv mai greu.

Ne-am așteptat unii pe alții, ne-am încurajat, ne-am ajutat cât am putut și am plecat pe ultima porțiune cea de 2 ore, pe care trebuia s-o facem pe un drum forestier în urcare. Cei din primul grup au venit împreună cu cabanierul înapoi după noi să ne ajute cu bagajele.

Într-un final, după opriri dese, și o oboseală teribilă, eu am ajuns cu ultimii oameni la ora 1 noaptea în cabană, după 14 ore de mers și 27 de kilometri. În cabana era veselie, ceilalți se puseseră la masă și făceau haz de necaz…

Eram demoralizați, știind de la Iulian că traseul de a doua zi va fi și mai lung decât cel de azi. Dar eram hotărâți să schimbăm tot programul… vorbea oboseala din noi.

Sâmbătă dimineață, 20 august 2016, ne-am trezit, unii cu febră la picioare, alții fără, unii mai proaspeți, alții mai abătuți. Afără era un soare superb, iar când am ieșit din cabană am văzut ce minunăție de piesaj era împrejur. Aer curat și rece… numai bun să te înviorezi rapid.

Am făcut planul: o parte a grupului, cei care nu mai puteau rezista la un traseu foarte lung urmau să se întoarcă în Gura Haitii pe jos și de acolo cu un autobuz până în Piatra Fântânele, iar ceilalți, partea mai numeroasă, am hotărât să facem doar parțial traseul din program, și să coborâm la un moment dat pe drumul forestier care duce către Dornișoara.

Tot cam pe la 11 fără un sfert am plecat, ca și în ziua precedentă. Primul punct urma să fie Vârful Pietrosul Călimani, care se află la o altitudine de aproximativ 2100 de metri. După vreo 3 ore de mers și un urcuș susținut în ultima parte, am ajuns în vârf, bucuroși. De aici a început ploaia. Ne-am echipat repede cu pelerinele și am pornit la drum. Ploua cu piatră, și a ținut vreo 2-3 ore. Ne mișcam bine, grupul rămânând compact. Am ajuns în Masivul Grui din Călimani, de unde urma să coborâm spre monumetul eroilor căzuţi aici în primul război mondial. Coborârea a fost una cu peripeții, printre jnepeni, pe un noroi care ne-a chinuit.

În jurul orei 17 am ajuns la monument. Ieșise soarele, ne-am dezbrăcat de tot ce aveam ud pe noi și le-am pus la uscat, am întins masă și ne-am bucurat că mare parte din ce a fost greu în această excursie a trecut.

De aici urma să coborâm încă aproximativ 30-40 de minute spre drumul forestier și de acolo să ne ia mașinile de teren.

Pe la apusul soarelui am urcat în mașini și am mai mers vreo 15 kilometri din inima munților, unde ne aflam, până la Piatra Fântânele la pensiunile unde urma să ne cazăm.

Am ajuns cu bine, ne-am cazat, și ne-am întâlnit undeva târziu, aproape de ora 10 seara la restaurantul pensiunii pentru a mânca o ciorbă și un felul doi.

A fost o excursie care ne-a testat limitele și ne-a arătat că având ajutorul lui Dumnezeu putem face lucruri la care nu ne-am fi așteptat. N-am mers 27 de kilometri într-o zi pe jos nici măcar pe asfalt, darămite pe munți în urcare și coborâre. Abia am făcut această distanță cu bicicleta într-o zi.

Duminică, 21 august 2016, ne-am trezit și am plecat spre Mănăstirea Piatra-Fântânele la sfânta Liturghie. După, Alexandra ne-a invitat la masă pe meleagurile ei, unde mama și bunica pregătiseră deja o ciorbă rădăuțeană și ardei umpluți.

Cam asta a fost excursia noastră… Grea, dar tare frumoasă, cât privește piesajele și zona Dornelor, nu am cuvinte. M-aș muta și mâina acolo. Totul este superb.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Este a treia tabără pe care o facem în zona stațiunii Vatra-Dornei și ne-a plăcut mult, dar tot nu ne-am plictisit. Mai vrem… Mulțumim lui Iulian pentru toată deschiderea, efortul și dragostea cu care ne-a ajutat ca această excursie să se desfășoare așa cum trebuie.

Să ne revedem cu bine!

(Claudiu Balan)