Excursie în Munții Făgăraș (17-20 august 2015). Impresii și fotografii
Dragilor, ne-am întors cu bine din excursia de pe Munții Făgăraș, deși nu ne-am îndeplinit ținta propusă inițial, adică Vârful Moldoveanu.
Am prins cea mai ploiasă săptămână din această vară, dar nu întâmplător, pentru că Dumnezeu mereu așează lucrurile spre slava Sa și spre a noastră mântuire. Mai presus de planurile omenești, Domnul urmărește unirea noastră, iar suferința ne unește mai mult decât bucuria, atât timp cât încă trăim în păcat.
Punctul de întâlnire al participanților a fost gara din Brașov, luni dimineață la ora 10.00. O parte din noi ne-am întâlnit deja de duminică în Sinaia pentru a participa la nunta dragilor noștri prieteni Raul și Ana.
Ziua 1 – Luni 17 august 2015
Deja de duminică seară se răcorise, plouase puțin și vremea era în schimbare accentuată. Luni dimineață încă mai vedeam razele soarelui, dar nu pentru mult timp. Ne-am adunat mai greu în gară, dar într-un final am plecat spre Bâlea Lac, locul unde urma să lăsăm mașinile pentru trei zile.
Am pornit spre Sibiu și pe drum cerul se înnegrise de nori și deja ploua. Știam încă de acasă că toate cele patru zile vor fi ploioase dar ne-am pus nădejdea în Dumnezeu că ne vom strecura printre picături. Am urcat pe Transfăgărășan și ne-am bucurat de peisajele minunate. În jurul orei 14 ajunsesem la Cabana Bâlea Lac și afără vântul bătea puternic, ploua și era foarte frig.
Planul era să plecăm spre Vârful Moldoveanu și apoi spre Cabana Podragu. Era ceață și nu se vedea la 50 de metri înainte. Ne-am adunat toți la un ceai ca să ne hotărâm. O doamnă de la Cabana Podragu ne-a sunat și ne-a spus că de vom pleca acum spre ei vom ajunge la 12 noaptea. Eram un grup mare de 35 de persoane, cu multe fete printre noi și unele fără experiență pe trasee solicitante.
Dumnezeu ne-a dat gândul cel bun și am hotărât să amânăm urcarea pentru a 2-a zi, dacă vremea ne va permite. Acum aveam o altă problemă, nu aveam locuri de cazare, și fiind în august, o lună de concedii, Transfăgărășanul și împrejurimile erau pline de turiști din țară și străinătate. Am luat internetul la căutat și am început să sunăm din cabana în cabană. Găseam câte 2-3 camere, sau cazare pentru 10-12 persoane, nicidecum pentru un grup așa de numeros.
Într-un final, la ideea unui ospătar, am sunat la Cabana Bâlea Cascadă și spre bucuria noastră avea 15 camere libere. Ne-am urcat în mașini și am coborât într-acolo.
După lungi negocieri cu proprietarul am reușit să intrăm în camere și să ne cazăm. Era deja ora 17.00 și norii se risipeau, apărând iarăși soarele.
Se părea că nu va fi o excursie prea reușită, planurile dându-se peste cap. Totuși, ne-am mobilizat repede și am hotărât să mergem într-un scurt traseu până la Cascada Bâlea, aproximativ 45 de minute – o oră. Bucuroși, am pornit la drum, având obiectivul nostru strălucind înspre vârf.
Ne-am destins după orele tensionate de la prânz și am început să socializăm, să fim veseli și să gustăm cât mai mult frumusețile naturii. Ne-am fotografiat, am zâmbit și se părea că planul B al lui Dumnezeu era mai potrivit decât planul nostru.
Am ajuns la Cascadă, și am stat acolo ceva timp, fiind încântați de căderea apei, de norii pufoși care formau castele împărătești deasupra munților, de stânci și de aerul curat.
Ne-am întors la cabana, și eram mulțumiți pentru ziua de azi, făcusem un traseu montan de 2-3 ore, nesperat de frumos și de aproape.
Ajunși în curtea cabanei, am tăiat doi pepeni și am stat la masă împreună. Se însera, dar razele soarelui încă mai luminau vârfurile mărețe ale Făgărașului. Ne-am dat întâlnire în camera 208 pentru discuții pe tema taberei:„Maica Domnului – Maximul nesfârșit și permanent nou al unirii Creatorului cu Creația”. Am stat până târziu în noapte, spre ora 12, la vorbă, bucurându-ne duhovnicește de câte taine a așezat Dumnezeu în lucrarea sa de mântuire a întregii lumi.
Ziua a 2-a, marți 18 august 2015
Am hotărât să ne ținem de programul nostru stabilit inițial. A doua noapte urma să ne cazăm la Cabana Valea Sâmbatei, după ce am fi coborât de la Podragu. De aceea, am zis că vom lăsa mașinile la Mănăstirea Sâmbăta de Sus și apoi vom urca către Cabana Valea Sâmbetei, unde aveam deja făcută rezervarea pentru cazare și masă. Altfel ar fi trebuit iarăși să intrăm în acest joc al schimbării planurilor și al căutării unei noi locații.
După ora 09.00 am coborât de pe Transfăgărășan și după o oră și ceva eram deja la mănăstire. Am parcat mașinile lângă academie, ne-am închinat în biserică, și apoi cu rucsacii în spinare am plecat pe drumul forestier spre Cabana Valea Sâmbetei. Afără era înnorat, dar uneori mai apărea și soarele. Am mers 7 kilometri pe drumul forestier și apoi am început urcarea pe cărare prin pădure.
A fost o urcare plăcută, în care ne-am continuat discuțiile pe grupuri-grupulețe, și într-un final am ajuns la cabana. Cecilia prima după 2 ore, alții după 2h jumătate, alții ca noi după 4h.
Cabana Valea Sâmbetei este așezată într-un peisaj superb, pe valea râului Sâmbăta, într-o deschizătură încântătoare a Făgărașului.
Aici, nea Nae Zdrăilă ne aștepta cu masa. Ne-am cazat în camerele mari, și apoi am mâncat o ciorbă, sperând că vremea ne va lăsa să mai facem o mică incursiune pe creasta muntelui.
Nu am avut mult timp să ne bucurăm prin curtea cabanei, și de împrejurimi, căci a început ploaia. Planul nostru a căzut, dar am rămas împreună în sala de mese… Jucam cărți, râdeam, și deodată apare nea Mitică, un lăutar bătrân, care vine să verifice atmosfera, să vadă dacă ne-ar bucura să ne cânte ceva la acordeon. Uite așa am stat cu dânsul și am cântat timp de vreo două ore. Hotărâsem să ne întâlnim la discuții în camera fetelor, doar că a apărut ceva neprevăzut.
Între timp Cecilia, una din fetele grupului nostru, se resimțea puternic din cauza durerilor cauzate de pietrele la rinichi. Deși luase pastile, și ne rugasem cu toții pentru ea, spre seară durerile au revenit mai puternic. Liviu a sunat la 112, a vorbit cu un medic, apoi cu cei de la Salvamont și verdictul era clar: trebuia s-o ducem pe Cecilia la spital cât mai repede, situația era destul de gravă. Era deja noapte, cei de la Salvamont au spus că vor veni în două ore.
Am făcut rapid un grup de la 7 băieți, ne-am echipat cu lanterne și pelerine de ploaie, și am hotărât să o coborâm noi pe Cecilia, care a spus că poate coborî ușor ușor pe picioarele ei. Așa a început plimbarea noastră de noapte.
Afară nu mai ploua, era cald, cărarea spre întoarcere era pe alocuri uscată și Cecilia spre oprea din când în când țipând de durere. Făcea haz de necaz cu noi, când se supăra, când mai zâmbea, dar coborî foarte bine alături de noi. Patru băieți în față deschideau drumul, trei în spate. Am plecat de la cabana în jurul orei 22 și pe la 23 ne-am întâlnit cu salvamontiștii care veneau să ne întâmpine, având la ei targa. Cecilia a zis că se descurcă fără targă, și uite așa 11 bărbați și un câine o conduceau pe Cecilia spre mașina jandarmeriei montane care aștepta jos la drumul forestier și apoi către salvarea care aștepta lângă mănăstire.
Unul din câinii de la cabană văzându-ne plecând în noapte, ne-a urmat tot drumul până când Cecilia a urcat în mașină, iar apoi s-a întors după noi, alegând mereu traseul cel mai bun prin pădure. Am fost surprinși de atitudinea lui iubitoare și prietenoasă.
Cecilia a ajuns aproape de 12 noapte la spitalul din Făgăraș, iar noi înapoi la Cabana Valea Sâmbetei. Slavă Domnului! medicii au tratat-o așa cum trebuie și durerile au scăzut.
Între timp, cei rămași la cabană, s-au rugat Maicii Domnului citind paraclisul, pentru Cecilia și pentru noi, ca să ne ducem și să ne întoarcem cu bine. Am făcut echipă bună… și asta ne-a unit.
Ziua a 3-a, miercuri 19 august 2015
Cum ne-am trezit, am băut un ceai, am mâncat ceva și am hotărât să urcăm la chilia Părintelui Arsenie Boca. Începuse să plouă încetișor dar am hotărât să urcăm oricum, pentru că toată ziua se anunța ploioasă și ne doream mult să ajungem la părintele.
Am plecat la drum încetișor, traseul este unul greoi, stâncos, și înaintam cum puteam. După ceva timp am ajuns la chilie. Ne-am închinat, ne-am liniștit sufletul și apoi ne-am retras toți în foișorul de lemn nou construit lângă chilie. Acolo am găsit pe masă acatistul părintelui Arsenie Boca și am hotărât să-l citim, împreună cu câteva rugăciuni frumoase ale sfântului nostru drag.
Au fost momente de bucurie sufletească, pe care nu le pot descrie, dar am simțit harul lui Dumnezeu în inimă și unire între noi.
Am coborât mai mulțumiți sufletește, mai bucuroși de sus.
La cabana am mai mâncat o ciorbă și apoi am hotărât să ne întoarcem la mănăstire unde lăsasem mașinile.
Ploua fără întrerupere, și am coborât fără prea multe opriri. După 3 ore de mers am ajuns extenuați la mașini, doar că ne-am dat seama repede că uitasem sus rucsacul Ceciliei, deși ea ne-a atenționat să-l luăm.
Dan și Sebastian au hotărât că se vor întoarce ei să-l ia, dacă-i ducem cu mașina pe acest drum forestier. Au făcut 28 de minute până la cabană, iar noi vreo două ore până la pensiunea din Poiana Mărului unde urma să înoptăm.
Cecilia, a hotărât să se întoarcă singură cu trenul spre Galați, deși urma să venim noi către ea în Făgăraș ca s-o luăm.
Pe drumul către Poiana Mărului am oprit la Mănăstirea rupestră Șinca Veche, unde am rămas și la slujba de seară.
Pensiunea din Poiana Mărului era așezată pe un deal de unde priveliștea era de vis. Am stat la masă și apoi am jucat mima până târziu în noapte.
Ziua a 4-a, joi 20 august 2015
Ne-am întâlnit toți în sufrageria pensiunii, am mâncat, l-am sărbătorit pe dragul nostru prieten Laurențiu care a împlinit 32 de ani și apoi ne-am bucurat de peisajul superb care se vedea din curtea pensiunii. Ne-am luat rămas bun unii de la alții, ne-am fotografiat și am plecat spre casele noastre.
A fost o excursie cu peripeții, dar pe care ne-o vom aminti cu bucurie și peste ani de zile. Am reușit să facem mai mult decât se putea din aceste 3 zile ploioase, și ne-am împăcat cu gândul că Dumnezeu a rânduit să nu mergem pe Vârful Moldoveanu pentru că nu eram cu toții pregătiți pentru asta.
Mai presus de toate, excursia a fost doar un pretext ca să ne împrietenim și să ne apropiem de Dumnezeu și unii de alții.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
(Claudiu Balan)
Dan Ilie Baterica
august 25, 2015 @ 8:42 pm
Poate unii dintre noi, printre care si eu, regretam in acele zile ploioase kilometri care puteam sa-i facem pe culmile Fagarasului dar la care am renuntat . Ei mi-am dat seama dupa aceasta minunta excursie ce valoare au vorbele unui scriitor american : „O calatorie se masoara cel mai bine in prieteni, si nu in kilometri.” (Tim Cahill )”. Sa ne ajute Dumnezeu sa ne intalnim iar cu bine pe vreme buna sau rea cu frig sau cu caldura. Doamne ajuta!
Claudiu Balan
august 26, 2015 @ 6:00 am
Ce frumos. Am să rețin asta, Dan. Are mare dreptate Tim Cahill. Defapt întreaga noastră viață pe pământ cu toate ale ei, e un pretext să ne împrietenim.
brindau cristina
august 27, 2015 @ 3:05 pm
Doamne Ajuta!Ma bucur ca reusiti sa faceti aceste excurisii minunate si important este ca ati ramas cu niste amintiri de neuitat si tototdata frumoase. Sotul mei si-a luat concediu in aceasi perioada si-am fost impreuna cu copii la munte in Busteni ne-a parut rau ca am prins vreme urata dar poate ca Dumnezeu asa a randuit sa ne petrecem concediu. Pe viitor cand ne mai cresc si noua copii pt ca 2 dintre ei sunt micuti poate ne primiti si pe noi in grupul dvs de prieteni si sa mergem cu voi intr-o excursie, mi-ar place tare mult sa va cunosc.Sa auzim numai de bine!