Excursie de 3 zile în Munții Bucegi (23-25 aug.2013). Impresii și fotografii

Doamne ajută!

Dragilor, ne-am întors cu bine din excursia de trei zile pe care am avut-o în Munții Bucegi. La această expediție curajoasă au participat în total 26 de persoane, fetele fiind majoritare. Ne-a plăcut mult și muntele ne-a învățat lucruri foarte importante legate de atitudinea noastră față de aproapele, față de viață și față de Dumnezeu.

Încă de joi seară o parte din noi ne-am adunat în Bușteni și Sinaia, pentru a ne odihni iar vineri dimineață să fim în formă pentru a urca pe munte. Fetele seara ne-au pregătit o masă festivă din mâncărurile pe care le aveam la noi… masă care ne-a unit și ne-a dat curaj pentru a înfrunta ziua ce urmează.

Tot joi seara a venit printre noi și domnul Gelu Săvărășan, profesor de religie și doctorand în teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, pe care l-am chemat să ne introducă puțin în minunata lume a Sfintelor Evanghelii, mai precis să discute pe tema predicii de pe munte a Domnului nostru Iisus Hristos.

Vineri dimineață în jurul orei 10 ne-am adunat toți în gara Bușteni și de acolo cu un tractoraș cu remorcă, asemenea celor de pe litoral, am plecat pe drumul către Cabana Gura Diham unde era punctul de start al traseului nostru. Pe la 11 fără ceva eram deja la baza muntelui și după ce am făcut cunoștință între noi, cei vechi și cei care au venit prima oară, am pornit spre munte.

După ce am intrat în pădure, ne-am oprit să-i cerem ajutorul Domnului pentru toate aceste trei zile, și am făcut o scurtă rugăciune împreună.

Pentru mulți dintre noi era prima oară când plecam pe munte cu rucsacul în spinare, având haine și mâncare pentru 3 zile. Rucsacii noștri cântăreau de la 10 kg în sus… a lui Iulian, dragul nostru pădurar de la Vatra Dornei, avea mult mai mult, abia puteai să-l urnești din loc. Așa se face că în doar 10 minue de când am început să urcăm eram deja transpirați în spate și se anunța un drum greu.

Prima parte a drumului a fost prin pădure, traseul fiind relativ ușor. Vremea era răcoroasă, iar cerul parțial înnorat. După aproximativ o oră și jumătate am ajuns într-o poieniță unde ne-am odihnit puțin. Cu câteva minute înainte de ajunge acolo, Andrei, s-a întors înapoi fiind foarte obosit, nedormind cu o seară înainte.

Odată cu această poieniță am ieșit din pădure și urcam pe Valea Cerbului în spațiu descoperit. La un moment dat ne-am oprit să mâncăm de prânz. Am făcut rugăciunea și imediat a început să plouă, și n-am mai apucat să gustăm mare lucru. Ne-am scos pelerinele și am pornit la drum. Nu ajunsesem nici la jumătate drumului. Încă rezistam, eram bine cu toții.

A plouat puțin și mocănește și s-a oprit… a ieșit apoi soarele și am reușit să mâncăm în voie. După o pauză binemeritată am hotărât să ne oprim în alt loc pentru a intra puțin in tema de discuții a excursiei noastre: Predica de pe Munte. Domnul Gelu Săvărășan ne-a vorbit 10-15 minute, după care a venit ploaia și ne-am continuat traseul.

Începeam să urcăm prin zone mai stâncoase, ploaia uneori se oprea… noi transpiram, dădeam pelerinele jos, apoi iarăși le puneam când mai picura puțin. Încet încet ne apropiam de vârf. Pauzele erau mai dese, distanțele între noi erau mai lungi. Ne ajutam unii pe alții cum puteam și mergeam cu nădejde înainte. Când am ajuns aproape de vârf, cu vreo oră de mers înainte de Cabana Omu, vremea era frumoasă, se încălzise. Eram storși de oboseală, dar Raul ne promitea că mai este puțin. Ne-am pozat unii pe alții, am mai gustat câte ceva din mers și am ajuns pe ultima parte a traseului, formată din șapte serpentine formate de cărare.

Aici ne-a fost greu… începusem să ne plângem unii altora.. iar la un moment dat eu am auzit pe cineva mai sus strigând: „Se vede cabana!” Necredincios, eu zic în gândul meu, fiind încă mai jos: „Cine știe unde se vede… poate la orizont… poate mai avem o oră de mers până acolo.” Mare mi-a fost surpiza ca după câțiva pași să vad cabana foarte aproape de noi, la doar un minut.

Slavă Domnului! Am ajuns toți cu bine și n-am avut probleme pe drum.

Am intrat în cabană, ne-am lăsat bagajele, și ne-am cazat. Urma să dormim toți într-o singură cameră, 30 de persoane într-o cameră cât o sufragerie de apartament. Am mâncat ceva la cantină, după care ne-am așezat la discuții. Eram cu toții obosiți, dar am găsit resurse să-l ascultăm pe domnul Gelu care ne-a vorbit smerit și plin de iubire despre Fericirile din Predica de pe Munte. La final am citit Acatistul Mântuitorului Hristos și ne-am culcat.

Deși condițiile din cabană erau minime, totuși existența unui acoperiș și a unui culcuș cald la 2507 metri, după 7 ore de urcat, transformau acest loc într-o mică minune care ne-a salvat viața. Noaptea de la Cabana Omu a fost specială, pentru că am dormit toți la un loc, pe un imens pat supraetajat și dispus în formă de L. Toți la un loc, unul lângă altul, ca sardelele, și cu o sobă în mijlocul camerei. Ne-am simțit tare bine împreună, ne-am amuzat, am râs, și ne-am culcat binedispuși.

Raul, ghidul nostru în această excursie, n-a dormit toată noaptea, trezindu-se din când în când. Pe la 5 dimineața aveam în plan să vedem răsăritul, doar că afară era o ceață de o tăiai cu cuțitul. La ora 06.45 am dat trezirea. Trebuia să ajungem cât mai repede la Cabana Babele ca să-l lăsăm pe dom’ profesor la telecabina, pentru a ajuns la o nuntă în Brașov.

Afară era foarte frig, vântul bătea puternic, ceața era densă, iar norii stăteau cu noi pe vârf. Toaleta era afară și orice ieșire era un chin. Apă curentă nu exista, apă de băut trebuia doar să cumpărăm… Într-o oră am mâncat și ne-am echipat… plecând pe creastă spre Cabana Babele.

Dimineața de sâmbătă a fost una superbă, zonele de ceață și soare se succedeau în funcție de altitudine și de zona muntoasă. Ba nu vedeam nimic, ba vedeam zone însorite și frumoase.

După aproape două ore de mers ajungem la Babele. Aici ne luăm rămas bun de la domnul Gelu Săvărășan și o așteptăm pe Mihaela din București, care în doar câteva minute apare cu telecabina. Era dimineață și începea ziua a doua de traseu montan.

Prima destinație: Crucea Caraiman. Raul ne-a făgăduit că ajungem repede… am ajuns mai greu, drumul fiind încețoșat și înnorat, cu umiditate și frig. Pe drum tot vorbeam unii cu alții, grupulețele schimbându-se permanent, dornici de a afla povestea de viață a fiecăruia. Am ajuns și la Crucea Caraiman. Aici, ca și pe drum era foarte multă lume, ca pe o stradă din București. N-am putut admirea priveliștea din cauza ceții. Am stat foarte puțin… a început ploaia și am plecat.

Ne-am întors tot către Cabana Babele și de aici am ales să coborâm spre Cabana Padina de lângă Mănăstirea Peșterea Ialomiței.

După 10 minute de mers ne-am retras într-o poienița a unui jnepeniș și ne-am pus la masă. Am mâncat împreună, gustând fiecare din mâncarea celuilalt. Petruț și Marius au tras un pui de somn pe iarbă, iar Ana ne-a povestit de poetul orfan din Sinaia.

Am plecat la drum. Cu cât coboram, cu atât ieșeam din nori și ceață și temperatura era mai ridicată iar soarele pătrundea mai ușor. Am mers mult… deși coboram, totuși ne era greu.

Aproape de ora 17.30 eram deja pe poienița din lângă telecabina din stațiunea Peștera, care urca spre Babele. Ne-am odihnit bine și am pornit spre ultima jumătate de oră din drum.

De data aceasta, n-am mai scăpat, ne-a prins ploaia. Și acum ploua destul de tare. Ne-am adăpostit repede în biserica Mănăstirii Peștera Ialomiței. Ne-am închinat Domnului și am vorbit puțin cu părintele care citea liniștit pomelnice pe un scaun. Afară ploua continuu și am zis să vizităm și Peștera Ialomiței până se oprește ploaia. În câteva sute de metri de la biserica la gura peșterii ne-a udat până la piele și ne-a făcut fleașcă. A plouat cu piatră și destul de puternic.

Am ajuns murați în peștera. O parte din noi am vizitat-o iar alții au așteptat la intrare.

Pe la ora 20.00 am ajuns la Cabana Padina, foarte obosiți și uzi din cap până-n picioare. Peisajul din jur și condițiile de cazare ne-au revigorat repede. Într-o oră eram deja la restaurantul cabanei unde mâncarea era foarte ieftină. Am mâncat toți și ne-am revenit cât de cât.

Ne-am adunat în camera băieților și am pornit o discuție pe tema iertării în Predica de pe Munte și în Sfânta Evanghelia după Matei. A fost o seară frumoasă, chiar dacă spre sfârșit ne cădeau ochii în gură.

Ne-am culcat liniștiți.

Duminică dimineață ploua afară… și am mai întârziat puțin plecarea la Sfânta Liturghie. În jurul orai 09.00 eram deja la biserică. Am cântat împreună la strană cu părintele stareț și am ascultat o predică superbă a unui părinte care venise în vizită la această mănăstire. La mănăstire ne-am întâlnit și cu Bogdan Munteanu care venise împreună cu prietena lui special pentru a ne reîntâlni… ultima oară ne văzusem în Maramureș.

Era ora prânzului și ne-am oprit într-o poieniță să mâncăm. De aici aveam ca țintă să coborâm în Sinaia și să mergem spre casele noastre. Prima dată trebuia să ajungem la Hotel Piatra Arsă. Pentru asta am urcat o jumătate de oră și am mers printr-o zonă de munte excepțională, care-ți lua respirația cu frumusețea ei.

În zona Hotelului Piatra Arsa, ne-am împărțit în două grupuri: cei care plecau cu trenul duminică seara și cei care rămâneau în Sinaia sau Bușteni până a doua zi. Ne-am despărțit, ne-am salutat și cei care trebuiau să prindă trenul au plecat în față. Cu ajutorul lui Dumnezeu au ajuns la timp și s-au întors cu bine acasă.

Noi ceilalți am mers normal fără să ne grăbim. Începuse să plouă și așa a ținut-o până aproape de Poiana Stânei. Am coborât două ore în continuu, pe ploaie și noroi și în final, după câteva căzături, am ajuns la Cabana Stâna Regală. Aici ne-am oprit la terasă și am mâncat ceva, am băut și un ceai, ne-am odihnit puțin și apoi iarăși ne-am pus la drum.

Teoretic până în Sinaia mai era puțin. Practic, noi eram extenuați și am resimțit coborârea ca una dintre cele mai grele trasee din întreaga excursie, deși coboram muntele pe aleea pietruită a regelui.

În maxim un sfert de oră, fetele din spate au văzut ursul în pădure, foarte aproape de ele. Au fugit repede, iar ursul a mișcat puțin din cap, fără să facă nimic. Iulian, pădurarul, s-a întors să-l vadă pentru a-l fotografia. Eu m-am dus după el, încredințat fiind de curajul și experiența lui. Nu l-am mai văzut… plecase ursul.

Abia la ora 21.00 am ajuns în Sinaia aproape de locul nostru de cazare. Eram extenuați, și când ne uitam înapoi de unde coborâsem nu ne vedea să credem.

A fost o excursie minunată care ne-a învățat foarte multe lucruri. Am stat toți împreună ca un trup și ne-am purtat de grijă unii altora și dacă cineva avea dificultăți, o resimțeam ca pe o problemă a întregului grup.

Am văzut locuri superbe, ne-am apropiat unii de alții, și credința în Dumnezeu ne-a unit și mai mult.

Am depus multe efort. Ne-am întrecut limitele. Am mâncat mai puțin, am respirat aer curat. Am trăit mai intens. Ne-am rugat împreună. Am discutat împreună despre dragul nostru Mântuitor și despre Maica lui Preacurată, și ne-am întărit unii pe alții în credință.

Excursia a fost un succes și tot meritul îl are Dumnezeu, ca Unul ce ne-a purtat mult de grijă, iar ploaia a fost doar un mic condiment pentru a ne împinge spre iubirea de aproapele și spre rugăciune.

Cu ajutorul Lui, vom mai face astfel de excursii.

Raul are gânduri mari, vrea ca la primăvară sau la vară să stăm o săptămână doar pe munți, și să trecem dintr-un masiv în altul pe jos, dormind cu cortul. Îmi place ideea… dar vom trăi și vom vedea ce va mai fi până atunci.

Îi felicit pe toți participanții la excursie, în special le felicit pe fete, care s-au descurcat de minune. Îl felicităm și pe Carol, care în ciuda unor mici probleme la început, a terminat cu bine toată excursia.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

(Claudiu Balan)