Excursie în Munții Piatra Craiului (15-17 august 2014). Impresii și fotografii.

Doamne ajută.

Dragilor, ne-am întors cu bine din excursia cu corturile din Munţii Piatra Craiului. A fost frumos. Maica Domnului, sub ocrotirea căreia am pus această întâlnire, ne-a purtat de grijă şi ne-a ferit de toată reaua întâmplare şi ne-a dăruit tot ce am avut nevoie. Vreme bună, pace între noi şi bună înţelegere, veselie, oameni ospitalieri, care ne-au primit cu tot dragul şi har din belşug în inimi.

Vineri, 15 august 2014 – prima zi – Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Întâlnirea participanţilor a fost în Zărneşti. Puţin după ora 08:00 ne-am adunat toţi în centrul oraşului, în spatele primăriei. Ne-am echipat şi am pornit la drum. Pentru o parte dintre noi era prima drumeţie pe munte cu cortul. Rucsacii erau foarte grei având haine şi provizii pentru trei zile, plus corturile, şi sacii de dormit. Am plecat spre Plaiul Foii pe drumul neasfaltat şi doar după câteva minute am luat-o la stânga pe drumul de munte care ducea către Schitul Colțul Chiliei. Ne doream să ajungem la timp pentru a participa la Sfânta Liturghie. Eram deja în întârziere, soarele strălucea puternic, bagajele ne păreau încă grele, dar pe cărare deja se legau prietenii.

După o oră și jumătate am ajuns la schit. Am lepădat bagajele lângă biserică și am intrat cu bucurie la Sfânta Liturghie, săvărșită de părintele stareț Emilian, un om simplu și cu suflet mare. O parte din noi ne-am alăturat stranei…

După ce părintele ne-a împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului, a urmat o predică scurtă dar pătrunzătoare, în care părintele a vorbit despre milostenie și roadele ei. La finalul cuvântului, ne-a chemat pe toți cei prezenți la masă.

Osteniți, bătuți de soare, cu merindele în rucsaci, prea departe pentru a le despacheta, abia așteptam ofrandele mănăstirii. Ciorbă de pește, pilaf cu pește prăjit și colivă. Am intrat în 3 ture la masă.

Refăcuți, ne-am așezat pe iarbă și am avut puțin răgaz ca să facem cunoștință unii cu alții mai pe îndelete. De data aceasta grupul a fost dominat de învățătoare și educatoare.. Nimic întâmplător. Măicuța Domnului, învățătoarea și educatoarea întregii omeniri, a format grupul după mare Ei înțelepciune. Am vizitat și peștera, situată la câțiva zeci de metri mai sus, acolo unde au pustinicit locuitorii Zărneștilor, și în jurul orei 14 ne-am pus pe drum către Cabana Curmătura.

Traseul se anunța de 3-4 ore. Cerul era înnorat și temperatura era prielnică. Am pornit încet încet pe traseul Piatră Crăpăturii până-n vârf. Pentru mulți dintre noi era prima oară și nu știam ce ne așteaptă.

După o porțiune lină de o oră, începem să urcăm sănătos, pieptiș, pe pietre mari. Grupul se rupe în două. O parte, dintre cei mai sprinteni urcă mai repede, o altă parte rămâne mai în urmă. Facem pauze dese. Ne ajutăm unii pe alții. Bem apă. Mai mâncăm câte ceva ca să prindem forță și contiuăm.

Cu cât urcăm cu cât pare că drumul se lungește, apare un alt pisc, și parcă nu se mai termină. Cerul se înnorează și începe să plouă câte puțin… mai mult așa ca să ne sperie. Ne mai ferim sub o stâncă, mai sub copaci, dar continuăm încet încet.

Suferința ne apropie și simțim că trebuie să trecem tot acest povârniș împreună, indiferent cât de greu este.

Abia după 4-5 ore ajungem în vârf și ne bucurăm că a trecut ce-a fost mai greu. De aici urmează coborâre încă 20 de minute până la Cabana Curmătura.

Într-un final ajungem la cabana. Era plin de turiști. Aria din fața cabanei era plină de corturi iar nu nu mai aveam loc. Era seară, și trebuia să ne grăbim. Căutăm un loc peste gardul cabanei și instalăm cele 13 corturi… Ne chinuim, glumim, ne bucurăm unii de alții, și ușor ușor corturile noastre începe să ia formă. A fost probabil momentul cel mai gustat al zilei, când toți unii lângă alții ne pregăteam căsuțele în care urma să înserăm. Un mic sat OT pe care-l visăm noi de ceva vreme, ia naștere la 1470 de metri în Munții Piatra Craiului, lângă Vârful Piatra Mică.

Scoatem toată mâncare pe care o aveam în rucasci, o punem la comun și mâncăm. Strângem tot, și după câteva discuții despre venirea ursului după miros la hrana noastră ajungem la concluzia că paza cea mai bună tot Maica Domnului este, și nimic altceva.

Eram obosiți, și deși programasem pentru acea seară discuții, n-am mai avut putere.

Am izbândit însă să citim Paraclisul Maicii Domnului împreună cu fața spre munți, în sunetul unui fluier care se auzea duios de la unul dintre turiștii cazați la câțiva metri lângă noi.

Cu doar câteva minute înainte de a termina paraclisul a început să plouă încet. Semn că trebuia să ne retragem spre somn.

Câte doi sau trei în corturile așezate în pantă și pe dâmburi, ne-am culcat, nu înainte de a schimba câteva vorbe cu vecinii de cort, fără să ne vedem chipurile.

Am adormit dar ploaia a început să se întețească. Ploua sănătos și ne temeam ca nu cumva să fim nevoiți să plecăm din corturi din cauza apei abundente. Ne-am făcut griji degeaba. Măicuța ne-a purtat de grijă și am trecut noaptea cu bine.

Sâmbătă, 16 august 2014 – a doua zi – Sărbătoarea Sfinților Martiri Brâncoveni

Cei mai harnici s-au trezit de dimineață și s-au bucurat de peisaj, alții mai târziu. În jurul orei 9 eram adunați toți pe terasa cabanei, la mesele de lemn, întinzând mâncarea ce-o aveam și bucurându-ne de un ceai cald cumpărat de la gazde.

A fost un moment tare frumos. Un mic dejun în familie, în vârf de munte, cu aer curat, și alături de oameni așa frumoși. Parcă nu ne mai venea să plecăm.

Într-un târziu, strângem masa, coborâm la corturi și hotărâm să ținem sesiunea de discuții pe care am sărit-o seara. Tema legată de curăția și izvorul de dumnezeire al Maicii Domnului a prins foarte bine și am reușit să ne păstrăm atenți la discuțiile ce s-au născut.

După ora 11, strângem corturile și plecăm spre Mănăstirea Peștera. Drumul de data aceasta era mult mai ușor, coborâre pe un drum forestier, combinată cu mici urcări prin pădure. După o oră și ceva de mers începe și ploaia și o ține mocănește ceva vreme. Ne punem pelerinele și continuăm. Mai facem o pauză, mai mâncăm ceva, mai consultăm hărțile, și înaintăm.

La un moment dat ajungem într-o porțiune de coborâre abruptă de unde se vedea deja satul Peștera și Măgura. Coborâm cu greu pe iarba udă și pe stâncile alunecoase. După ce ne-am chinuit jumătate de oră, ieșim din pădurea deasă și ajungeam la intrare în sat. Chiar cu câteva minute după ce am ajuns, ploaia s-a oprit și pe cer a apărut un curcubeu minunat, ca un dar al lui Dumnezeu oferit prin Măicuța Domnului, arătându-ne parcă iubirea Sa și grija permanentă față de noi.

Curcubeul și soarele frumos ne-au înseninat frunțile plouate și ne-am fotografiat bucuroși alături de minunea de pe cer.

Vedeam deja mănăstirea, mai aveam puțin până la ea. Căutam un loc de campare… În acest timp tot coboram, până ce am ajuns în curtea mănăstirii. În fața mănăstirii se vedea un deal frumos cu o pajiște oarecum mai dreaptă. După ce ne închinăm în biserică hotărâm să așezăm corturile acolo.

Florin îl sună pe părintele Iulian și aflăm că la ora 20.00 va fi vecernie și litie. Amenajăm corturile, întindem masă muntenească… și ne pregătim de slujbă.

Mergem în biserică și acolo doar noi, părintele, cântărețul și o doamnă mai în vârstă, cea care a ctitorit mănăstirea. Facem un mic grup și ne așezăm la strană. Mai timid, mai fără vlagă, câteodată mai fals, cântăm sincer și din inimă cântările vecerniei și ale litiei. Părintele mai vine pe la strană și ne mai oferă câte un ajutor.

Am stat două ore și ceva în slujbă, iar la final am citit și rugăciunile de seară. Parcă era mănăstirea noastră. Părintele ne acorda toată atenția. Ne simțeam ca acasă. La sfârșit mâncăm litie și părintele ne servește cu pepene și dulceață de afine, spre bucuria noastră.

Afară se lăsase frig și unele din fete au ideea să doarmă în chiliile goale ale mănăstirii. Mănăstirea nu are niciun viețuitor deocamdată, doar pe părintele Iulian care vine și face slujbă din când în când. Părintele este de acord și aproape toate fetele schimbă cerul înstelat și răcoare de la cort pe o saltea moale și o cameră caldă.

Era târziu… Ne-am culcat liniștiți…

Duminică, 17 august 2014 – a treia zi

În jurul orei 7 a început să plouă și nu s-a mai oprit. Corturile abia mai făceau față la apa care urma să intre și în cort. Ne-am trezit, ne-am îmbrăcat și am plecat la biserică la slujbă. A plouat necontenit până la ora prânzului.

Hainele noastre lăsate pe gard la uscat în fața soarelui de dimineață pe care-l așteptam, s-au udat, corturile erau și ele pline de apă.

La Sfânta Liturghie am dat iarăși răspunsurile la strană, de data aceasta, ajutați de cântărețul mănăstirii. A fost frumos… și în jurul orei 13.00 s-a terminat. Părintele a ținut un cuvânt 2-3 minute dar tare și la obiect.

Ploaia se oprise în sfârșit… Munții dimprejur fumegau splendid și peisajul ne adâncea părerea de rău că părăsim aceste locuri frumoase.

Stăm la masă în cantina mănăstirii, rămânem la discuții timp de un ceas pe tema Sfinților Martiri Brâncoveni și apoi mergem să ne strângem corturile ude.

Era deja târziu, era după-amiază, și noi aveam de făcut drumul până în Zărnești pe jos și apoi de acolo cu mașinile până spre casă. Am pornit la drum către Zărnești prin satul Măgura, unul dintre cele mai frumoase din România, din punct de vedere al așezării geografice. O minune și nu altceva! Peisaje mirifice, fiecare fotografie pare o vedere de trimis celor dragi acasă.

Pe drum prieteniile conturate în aceste 3 zile, se întăresc și pe grupuri de câte 2 sau 3 discutăm bucurându-ne de împrejurimi. Soarele ieșise și în combinație cu norii pufoși făcea un spectacol de lumini peste poienițele Măgurei.

Abia după ora 18.00 ajungem în Zărnești și plecăm cu mașinile spre casă. Eram obosiți și înfometați și am stabilit să mai rămânem la o ciorbă undeva, ca să ne luăm rămas bun într-un mod mai plăcut. Nicoleta a avut ideea să mergem în Brașov la un restaurant “plimbă tavă”. Zis și făcut. Am parcat mașinile la Livada Poștei și am plecat toți, veseli și bucuroși că putem prelungi șederea noastră împreună până mai tărziu.

Am mâncat, ne-am bucurat, ne-am fotografiat, ne-am pupat de rămas bun, și am plecat spre casă cu inimile pline de darul unor oameni frumoși.

A fost o excursie plină cu de toate, dar tare frumoasă. Citind impresiile trimise de participanți îmi dau seama că Maica Domnului a țesut în sufletele noastre prietenii nesperate, doruri adânci care așteaptă să le dăm curs și să ne reunim. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Doamne ajută!

(Claudiu Balan)