Pelerinaj la Schitul Iezer, Schitul Pahomie, Schitul Pătrunsa (27-28 mai 2016). Impresii și fotografii

Dragilor, acum câteva zile am mers într-o excursie de sfârșit de săptămână la mănăstirile din județul Vâlcea, mai precis la cele trei minunate schituri: Iezer, Pahomie și Pătrunsa, la Schitul Romanu din vârful muntelui și la Mănăstirea Horezu.

Vreau să împărtășim cu voi bucuria noastră de a fi vizitat locuri așa de frumoase și de a fi cunoscut oameni frumoși. Poate fotografiile și gândurile noastre vor naște în voi dorința de a vizita țara noastră frumoasă și de a vă adăpa la izvoarele dumnezeirii din fiecare sfânt altar al mănăstirilor noastre românești, tezaurul duhovnicesc al neamului nostru.

Sâmbătă dimineață, în jurul orei 5 ne-am adunat în parcarea Auchan Militari, somnoroși dar dornici de o excursie care se anunța a fi una foarte frumoasă. Vreme însorită, temeperaturi moderate, numai bune de colindat munții.

În scurt timp, în jurul 08.30 am ajuns în județul Vâlcea la Schitul Iezer, aflat la câțiva kilometri mai sus de satul Cheia. Aer curat, liniște de munte și soare mângâietor. Peste acestea am simțit și harul lui Dumnezeu în inimi pășind pragul bisericuței unde se sâvârșea Sfânta Liturghie. Măicuțele statea liniștite în străni, cântând și rugându-se. Părintele Damaschin, duhovnicul Schitului Pahomie slujea lin și cu multă dragoste.

Am ieșit cu toții și am urcat sus pentru a vizita peștera Sfântului Antonie de la Iezer, apoi paraclisul mic de lemn unde am cântat „Hristos a înviat!”.

Aici am lăsat mașinile și am plecat pe jos până la Schitul Pahomi, 6-7 km de drum forestier. Într-o oră și jumătate am ajuns la poarta schitului… unul dintre cele mai frumoase schituri din România și din lume. O bijuterie… o frumusețe, o bisericuță și o obște de călugări mică și inocentă, curată ca un copilaș de câțiva anișori.

Ne-am răcorit la izvorul de la poartă… ne-am odihnit puțin și apoi am intrat în curțile sfântului locaș. Ne-am închinat Domnului și apoi un frate ne-a întâmpinat cu apă rece și sirop de mentă făcut chiar de călugării de acolo… un sirop cu o aromă aparte… care ne-a încântat pe toți.

După câteva minute, a venit la noi părintele Chiriac împărtășindu-ne un scurt cuvânt de învățătură. Am reținut un gând pe care-l împărtășesc cu voi: „Dacă noi voi odihni sufletul aproapelui nostru și Duhul lui Dumnezeu va odihni în sufletele noastre”.

De aici, urma partea cea mai grea a drumului, până la Schitul Pătrunsa. Încă 5 kilometri, o parte pe drum forestier, o parte pe colinele frumoase ale muntelui. Ușor-ușor, unii mai repede alții mai agale, mai cu pauze, mai cu râs și voie bună, am ajuns sus… La poartă ne întâmpină un măgăruș frumos și o ploaie caldă de mai.

Ne-am adăpostit în biserica mare și doi dintre noi am mers la chilia părintelui Valerian, cel care s-a nevoit a publica toată opera marelui duhovnic și teolog Părintele Ghelasie de la Frăsinei. Cum ne-cum, l-am înduplecat pe părintele Valerian să ne primească… deși sfinția sa s-a smerit în fel și chip zicând că nu are ce sfat să ne dea, el un moș…

Acest moș frumos și înțelept, om rugător și cu mult har, a reușit să aprindă inimile noastre. E printre puținii oameni pe care i-am cunoscut pe care i-am simțit puternici în cuvânt, cu o putere a rugăciunii, a înrădăcinării în Dumnezeu și într-o nevoință frumoasă de a scăpa de patimi.

Ne-a vorbit părintele o oră și mai bine cred, dar ne era așa de bine la dânsul în curtea chiliei, că nu ne mai venea să plecăm. Dar aveam drum lung înainte.

Rețin câteva gânduri de la părintele pe care le împărtășesc cu voi:
– Nu te alarma niciodată orice s-ar întâmpla, toți suntem datori cu o moarte.

– Nu-ți arăta nevoința înaintea oamenilor.

– Faceți ceea ce știți, aplicați în viața voastră măcar 10% din ceea ce ați citit și învățat din Biserică.

– Femeile să ceară prunci până la vârsta bătrâneții pentru ca așa se vor mântui, pentru că așa au făcut și femeile sfinte din Vechiul Testament.

Am luat binecuvântare de la sfinția sa și am plecat înapoi pe același drum către Schitul Pahomie. Pe drum un pui de cățeluș simpatic de la schit ne-a însoțit… De la un punct încolo a obosit și nu mai știa nici drumul înapoi și nici putere parcă nu mai avea. Liviu și Mihai l-au luat în brațe și l-au dus înapoi la schit, sacrificând 3-4 kilometri de mers pe munte pentru acel cățeluș drăgălaș.

După un drum lung abia seara aproape de ora 22 am ajuns în Horezu, de aici urmând un alt drum greu cu mașinile până în Vârful Romanu, pe un drum forestier dificil. Cu ajutorul lui Dumnezeu după 40 de minute de mers cu viteza a 2-a am ajuns sus la Cabana La Cristian. Aici cabanierii încă ne așteptau. Era aproape 11 noaptea și cerul era plin de stele și afară era superb.

Ne-am cazat și noi băieții am mai rămas să vedem finala Champions League și să mâncăm câte ceva, apoi am plecat spre culcare.

Duminică dimineață când am făcut ochi și am văzut împrejurimile am rămas uimiți de frumusețea zonei. Vă recomandăm cu drag tuturor să nu pierdeți acest loc minuant din România: Vârful Romanu și Schitul Romanu.

Ne-am făcut bagajele și am plecat spre Schitul Romanu pentru a participa la Sfânta Liturghie. Despr e acest loc v-am mai vorbit, e un locaș impunător, exact pe un vârf de munte, cu o privilești extraordinară… numai bun de a te retrage din lume.

După Sfânta Liturghie am coborât în Horezu, am vizitat impunătoarea mănăstire, capodopera brâncovenească și apoi am luat masa împreună undeva la un restaurant spre ieșire și apoi ne-am întors către casă.

O excursie superbă, cu oameni frumoși și veseli, cu părinți duhovnicești care au punctat foarte bine în sufletul nostru și drumul către Împărăția Cerurilor.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

(Claudiu Balan)