Curajul de a întemeia o familie (conferință video cu Pr. Vasile Gavrilă și Iulian Capsali)
Vă invităm să vizionați o conferință care a avut loc în luna februarie 2013 la Librăria Sophia din București, și i-a avut ca invitați pe Pr. Vasile Gavrilă, tată a 6 copiii, și Iulian Capsali, tată a 8 copii.
Părintele Vasile Gavrilă
– preot şi duhovnic la Biserica Sfântul Nicolae – Paraclis Universitar (fosta Biserică Rusă).
– este căsătorit, are cinci copii şi „unul plecat la Domnul”, după cum spune.
– licenţiat în Teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti;
– doctorat obţinut la Facultatea de Teologie din Sibiu, cu tema Sfânta Taină a Cununiei în viaţa liturgică a Bisericii Ortodoxe (cu studii de cercetare in Franta si Anglia. )
– a predat la Seminarul din Bucureşti şi la Facultăţile de Teologie din Constanţa, Craiova şi Bucureşti (unde predă şi în prezent).
– prezentatorul emisiunii „Duhovnicul de la miezul nopţii”, de la TV Cultural (2007 – 2011)
Iulian Capsali
– regizor şi publicist
– preşedintele fondator al Alianţei pentru Demnitate Naţională
– este căsătorit şi are 8 copii
– a fost autorul si moderatorul uneia dintre cele mai reuşite emisiuni cu tematică creştină făcute la noi cu ceva ani în urma, pe B1 TV
– a regizat, în cadrul seriei Convorbirile Trinitas TV, emisiunea cu tema „Ortodoxia pe înţelesul copiilor”
– coordonatorul albumului „La memoire des murs”, Institutul Cultural Român
![[Conferință] Cum ne apropiem de adolescenții noștri – Pr. Sandu Constantin Nicolae](https://ortodoxiatinerilor.ro/wp-content/uploads/cum-ne-apropie-de-adolescentii-nostri-pr-sandu-constantin-nicolae-1024x576-480x320.jpg "[Conferință] Cum ne apropiem de adolescenții noștri – Pr. Sandu Constantin Nicolae")
sharbinsk
noiembrie 22, 2013 @ 5:18 pm
Ce-nseamnă mărturia faptelor, în fața unor astfel de oameni chiar mă simt mic dacă privesc puterea lor de a sfida prejudecățile societății și a-i aduce pe toți în lume.
„Vai, da ce-o să faceți cu atâția ?”
„Vai, da cum o să vă descurcați, nu vă e milă de tinerețea voastră ?”
Câr,mâr,…
Eu
iulie 29, 2014 @ 9:01 am
Pr Vasile da foarte bine pe sticla si vorbeste foarte frumos, dar din pacate merge numai pe interes , si primeste doar anumite persoane la spovedanie, din pacate este un om neserios si plin de el. Am fost extrem de dezamagita dupa 4 ore de asteptare cand mi-a zis sa nu mai are timp dar sa ii las nr de tel ca ma va suna dumnealui pt o programare, asta doar ca sa nu ma supere pe moment pt ca evident nu a sunat. te lasa sa astepti ca prostul pe la usi ca apoi sa te trimita acasa. rusinica!
Irina
iulie 29, 2014 @ 9:22 pm
[quote name=”Roz”]Pr Vasile da foarte bine pe sticla si vorbeste foarte frumos, dar din pacate merge numai pe interes , si primeste doar anumite persoane la spovedanie, din pacate este un om neserios si plin de el. Am fost extrem de dezamagita dupa 4 ore de asteptare cand mi-a zis sa nu mai are timp dar sa ii las nr de tel ca ma va suna dumnealui pt o programare, asta doar ca sa nu ma supere pe moment pt ca evident nu a sunat. te lasa sa astepti ca prostul pe la usi ca apoi sa te trimita acasa. rusinica![/quote]
Roz, ești sigură că vrei să faci asta? Să judeci un preot? …
Înainte de a fi preot, oricum, este om. Și cred că putem înțelege de ce nu stă zeci de ore, până intră toți care îl așteaptă. Tu ai putea face asta? Zilnic? Săptămânal? Având și familie?
Cred că fiecare preot are ”enoriașii săi” și acceptă și persoane care vin pentru prima oară, în limita posibilității! Și nu cred că ”te lasă să aștepți ca prostul”. Așteptarea este o alegere proprie, pe care ar trebui să ți-o asumi (și care ți-ar putea și folosi). Oare ar fi trebuit să își pună un difuzor la ușă și să anunțe precum în hipermarket că ”se închide” cămăruța? Of….
În plus, se știe că e un preot căutat și f aglomerat. Poate că e nevoie de perseverență.. (dacă nu avem și altă variantă de duhovnic… – Numai la biserica rusă și cred că sunt vreo 4-5 variante 😀 Tu ai ales să te duci la dânsul, dintr-o motivație bună, sunt sigură. Dar trebuie să iei în calcul mai multe aspecte și să fii mai înțelegătoare.)
”Pe interes”??? – ce înseamnă?!
Cât despre încheiere… cred că toți ne putem adresa nouă înșine acel cuvânt.
Ana
august 1, 2014 @ 11:04 pm
Roz, se vede la tine tineretea. Lucru bun:). Legat de parinti si de sfaturi, sunt unii care calatoresc peste mari si tari dupa propriul duhovnic si abia reusesc sa stea de vorba cu el 2 minute.
M-am intrebat si eu de ce se intampla asta, si am gasit raspunsul in propria viata duhovniceasca. Atunci cand m-am rugat pentru un sfat, Dumnezeu a facut minuni. Si invers cand am fost sigura ca totul este in regula si am sa reusesc sa stau de vorba cu propriul duhovnic, abia am reusit sa-i sarut mana si sa primesc o binecuvantare.
Cu adevarat nimic nu-i la intamplare. Ia acel cuvant dat de parinte si foloseste-l cu credinta. Parintele Vasile e un om extraordinar. Ai sa te convingi in timp
Eu
august 2, 2014 @ 12:43 pm
nu mai fac parte din randul tinerilor de ceva vreme, sunt presupunerile personale.
poate daca preotii ar lucra 8h/zi ca orice alt angajat , indiferent ca e la biserica/cimitir/acasa la oameni pt diferite necesitati , atunci sigur nu ar ramane nimeni pe dinafara. toti suntem ocupati, ziua are 24h pt toata lumea
daca ati astepta dvs la un medic sau la o institutie publica 4 ore ca apoi sa plecati acasa va sigur ca nu ati mai fii asa relaxati.
Ana
august 3, 2014 @ 10:19 pm
Roz, nu stiu care este limita tineretii. Eu ma simt tanara chiar daca sunt bunica, bunica tanara.
Daca preotii ar lucra 8 ore pe zi, ne-am spovedi doar in posturi si poate nici atunci. Nu cred ca exista prea multi preoti in Romania care sa-si permita acest lux.
PS: Am vrut odata sa-i duc unui parinte ceva si l-am intrebat ce-si doreste si mi-a spus: vreun kilogram de rabdare. La capitolul asta putini sunt cei care pot spune ca nu au nevoie.
Dan Tudorache
august 5, 2014 @ 7:49 am
Andreea (Roz)
Eu sunt de părere că ai pretenții nejustificate. În plus, ai denigrat în public un preot, prin acuze grave doar pentru simplul fapt că nu a mai avut timp să te spovedească: ”dar din pacate merge numai pe interes , si primeste doar anumite persoane la spovedanie, din pacate este un om neserios si plin de el. ”
Îmi aduc aminte cum primul meu duhovnicul (Pr. Daniil Oltean, un monah tânăr la acea vreme dar înduhovnicit, cu nespusă răbdare, blândețe și tact) a fost ”pus la zid” de o credincioasă pentru că a refuzat din start să o spovedească pentru că nu avea timp decât de fiii lui duhovnicești, și acela foarte strâns. Și cu adevărat părintele meu sufletesc nu putea spovedi multă lume pentru că spovedea cu multă atenție tinerii, răbdând și îndrumând pe fiecare câte cel puțin jumătate de oră în scaunul de spovedanie. Nu de puține ori, erau tineri care stăteau și câte o oră, o oră-jumate la spovedanie, reținuți de sfaturile părintelui. Eu însumi am fost unul dintre ei de câteva ori.
Dar pe de altă parte părintele Daniil refuza alți credincioși de vârsta a doua trimițându-i la preoții împreună-slujitori în catedrală.
Însă ce crezi, doamna aceea refuzată cu blândețe a fost mulțumită de refuz? A plecat vociferând nemulțumiri. Dar dacă ar fi știut că acel monah era încărcat zi de zi cu sute de cereri oare cum s-ar fi purtat? Dacă ar fi știut că acel monah era încărcat până la epuizare cu treburi administrative oare cum ar fi primit refuzul? Dacă ar fi știut că pe lângă toate acestea, acel monah primea zeci de SMS-uri în fiecare zi la care trebuia să răspundă, ce i-ar mai fi reproșat?
Andreeea, dacă preoții ar sluji doar opt ore pe zi oamenilor.. s-ar duce Biserica de râpă în câteva zile.
Te invit să faci un exercițiu de conștiință și să te pui în locul părintelui Vasile, cu responsabilitățile lui zilnice multe și foarte multe și timpul de aceleași de 24 de ore ca ale tale, și să vezi atunci ce-ți spune inima.
Cum e să stai oare ore întregi înțepenit în scaunul de spovedanie ascultând toate mizeriile și frământările oamenilor? Cum e să stai oare înfometat, însetat sau cu necesitățile fiziologice înfrânate peste limite pentru că încă te așteaptă credincioșii?
Vrem mereu ca preoții să ne ia poverile de pe suflet dar noi înșine nu vrem să le înțelegem poverile măcar odată (nu să le purtăm, ci doar să le înțelegem).
În final, cred că ține mai degrabă de noi cum ne folosim de întâmplările care n-au ieșit ”după calcule”. De câteva ori mi s-a întâmplat și mie să nu mai prind spovedania, dar niciodată nu am stat degeaba, niciodată nu a fost timpul acela pierdut: a fost timp de petrecere cu Domnul Hristos, a fost timp de înviorare sufletească, a fost timp de reflecție, de cercetare a conștiinței și mi-a părut bine de fiecare dată că am plecat cu folos. De aceea niciodată n-am plecat dezamăgit ci mai pregătit pentru data viitoare.
Boitos
august 5, 2014 @ 8:22 am
Roz, dute draga si te spovedeste la altul, ca sunt plini ca el in lume, dar si mai buni ca el.
Daca nu poate duce meseria sa si-o schimbe toti preotii, ca eu numai de plansete pt preoti am auzit in ultimul timp: ca le este greu ca nu mai pot, ca au necestitati fiziologice,etc….
Dar noi astialalti ce facem? Oare mancam inainte de spovedanie, oare cum suntem , oare nu avem necesitati fiziologice?
Oare nu avem meserii stresante si familii ?
Ore nu avem responsabilitati?
,,Andreeea, dacă preoții ar sluji doar opt ore pe zi oamenilor.. s-ar duce Biserica de râpă în câteva zile.” – oare asa sa fie?
Atunci cum se face ca aproape fiecare preot are cate 2-3 locuri de munca?
1- Biserica,
2-alt loc de munca,
3-alt loc de munca,
Eu personal stiu n cazuri.
Deci poate si eu mi-as dori 3 locuri de munca, dar nu de 8 ore si nu fara plata.
Ca eu muncesc la servici 8-9 ore + drumul,
+ alte ore acasa neplatita -pt alte respeonsabilitati fata de familie,
si pt munca depusa tot atatia bani primesc cat pt 8-9 ore,
pe cand ei primesc bani pt fiecare loc de munca in parte.
Deci sa nu imi spuna cineva cat de greu o duc preotii si familile lor si cat sunt de stresati.
Boitos
august 5, 2014 @ 8:25 am
Cand ai n emisiuni, n carti scrise, esti o persoana publica atunci poti face n copii ca ai cu ce sa ii tii, dar cand ai diverse probleme, chiar cred ca sunt unii care numai la copii nu se gandesc.
Sa vina cei care au un singur loc de munca, stau in chirie, le-a murit partenerul de viata , cresc vreo 2-3 copii- aia sa spuna ca exista curaj in a-ti face o familie.
Raluca Irimie
august 8, 2014 @ 8:04 am
[quote name=”Simona”]Cand ai n emisiuni, n carti scrise, esti o persoana publica atunci poti face n copii ca ai cu ce sa ii tii, dar cand ai diverse probleme, chiar cred ca sunt unii care numai la copii nu se gandesc.
Sa vina cei care au un singur loc de munca, stau in chirie, le-a murit partenerul de viata , cresc vreo 2-3 copii- aia sa spuna ca exista curaj in a-ti face o familie.[/quote]
Simona draga, cand scoti o carte, cel putin in Romania, ramai mai mult in paguba. Plus ca pentru participarea la emisiuni TV nu esti platit (iti spun asta sigur, din proprie experienta), poate cel mult primesti o cafea si un pahar de suc. Eu de multe ori muncesc in afara casei 10-12 h/zi, dar unele dintre activitatile pe care le fac nu imi aduc un castig material. Cu toate acestea, multi ma acuza si ma judeca sub acest aspect.
Cand nu esti in anumite cercuri, poti cel mult sa iti formulezi o parere, dar nu poti sa judeci. Sunt si cazuri de preoti care fac o afacere din pozitia in care se afla dar sunt multi care se jertfesc pana la sange. Cred ca ar trebui sa ii cautam pe cei „adevarati” (daca zicem asa).
Raluca Irimie
august 8, 2014 @ 8:23 am
Si apropo de lipsa de empatie si intelegere: de multe ori nici casnicii mei nu ma intelegeau, chiar daca vedeau ce/cat/cum/cand fac, ce sa mai vorbim de altii, care aveau acces la o particica din toate aceste lucruri. Nu conta ca sunt bolnava, ma simt rau, am acumulat 6 ore de somn, din 48 h.
Fiecare profesie are oameni mai competenti si mai putini competenti, mai dedicati si mai putin dedicati. Cred ca putem fiecare sa facem alegeri potrivite, daca avem rabdare pentru asta.
Dan Tudorache
august 5, 2014 @ 9:13 am
Simona, observ multă patimă și dispreț față de preoți în cuvintele tale de aici.
Tuturor le este greu, și preoți și mireni, însă tocmai de asta apare neînțelegerea față de oameni, judecarea lor și în final disprețul (ură mascată): nu ne punem unii în locul altora să ne vedem greutatea. Vrem doar noi să fim înțeleși, doar noi să fim slujiți, dar să odihnim sau măcar să înțelegem aproapele nu. Nu cumva printr-o astfel de atitudine călcăm în picioare iubirea de oameni, crescând în noi ”fariseul” cel ”drept” dar căzut de la Domnul?
În plus, ai redus problema principală a creșterii copiilor la bani, așa cum doar creștinii necreștini de la noi din țară reușesc să facă asta cu atâta seninătate și ”succes”. În realitate, creșterea copiilor ține în primul și în primul rând de jertfa de sine, adică de disponibilitatea de a prelua greul vieții, de a renunța la tine pentru alții: la timp, la odihnă și abia pe urmă la bani.
Boitos
august 5, 2014 @ 9:48 am
Nu e nici patima nici dispret este realitatea asa cum e.
Plus de asta , am recut de patim asi dispret la un fel de indiferenta fata de acestia.
Merg la Biserica , ma rog, ii respect, ii intreb anumite lucruri, dar atat.
Nu ii ridic pe un nivel mai mare decat alti oameni.Cred ca suntem toti oamenii la fel , cu defecte si calitati.Numai Dumnezeu ne poate judeca care ce facem, dar ce e de facut cand te folosesti de functia de preot ?
Sa spuna cei care au 2-3 copii, familii, chirii, 1 servici daca ar mai avea curaj sa isi faca o familie sau sa isi mareasca familia.
Sa spuna o mama singura cum isi creste copilul, sau un tata singur? Cum e ?
Acestia cred ca ar fi mai indreptatiti sa vorbeasca, pt ca acestia au vazut suferinta mai mult decat altii.
Zilele trecute am avut ocazia ca cunosc pe cineva din relgia catolica si mama singura ( vaduva ) si cu 2 copii mici.Si printre altele stiti ce mi-a spus: ca a mers preotul la ea acasa sa vada cum se simte.Care dintre preotii nostrii merg acasa la enoriasi sa vada necazurile lor?Prea putini la o tara ortodoxa.
Dan Tudorache
august 5, 2014 @ 10:16 am
Simona, dacă ai trecut la un fel de indiferență față de ”aceștia” (față de preoți), atunci ține te rog cont că indiferența numai iubire nu e, iar dacă nu poți aprecia nici măcar pe slujitorii Domnului (așa principial și la modul general) atunci încă nu ești în creștinism.
Să nu te superi de remarcă, te rog.
Pentru că dacă nu-i poți iubi pe casnicii lui Dumnezeu, pe cei care-L caută și vestesc pe Domnul, atunci care e diferența față de păgâni?
Sună dureros? Aș putea să-ți răspund și eu cu același dispreț arătat de tine, că asta ”este realitatea așa cum e”.
Îmi pare rău să-ți spun că ai o patimă față de preoți. Drept dovadă stă faptul că te-ai folosit de un pretext (nemulțumirea particulară a Andreei) ca să îi pui la zid pe preoți la modul general.
În plus, aduci obiecția nejustificată că alții ar fi mai îndreptățiți să vorbească despre întemeierea unei familii decât preoții.Însă nu de aceeași părere este și Dumnezeu cu tine pentru că prin însăși vocația lor preoții au datoria să vorbească despre asta.
Eu te sfătuiesc frățește ca mai întainte să-i judeci pe preoți, oricâtă dreptate ai crede că ai, să începi cu o scurtă rugăciune pentru ei. Știi că avem datoria să ne rugăm unii pentru alții, mai ales pentru cei căzuți în diferite patimi sau atitudini necreștine.
Boitos
august 5, 2014 @ 10:52 am
Stii foarte bine ca nu ma supar asa de usor.
Dar cred ca voi pune capat acestei discutii, nu de alta , dar cred ca sunt destui tineri ( mai tineri decat noi ) si nu as vrea sa fie influentati de diverse vorbe, sau discutii.Si de obicei cei mai tineri sunt foarte curiosi, le intra in cap tot felul de lucruri si isi fac o impresie.
Mai bine sa testeze ei anumite lucruri, sau sa aiba ei experienta de viata a lor.
Doar asa isi pot face o impresie realista.
,, nici măcar ” – nu stiu pe ce nivel este acest ,,nici macar”.Sau pe o scara de la 1-10 al catelea este.Practic nici nu ma intereseaza.
,,nici macar-ul ” tau nu este la fel cu ,,nici macar-ul ” meu, probabil ca nici cu al altuia.Eu in general nu folosesc ,,nici macar” , dar in fine, nu conteaza.
,,În plus, aduci obiecția nejustificată că alții ar fi mai îndreptățiți să vorbească despre întemeierea unei familii decât preoții.”-cred ca oricine are dreptul sa vorbeasca despre intemeierea unei familii.Absolut oricine.
Sau mai bine zis:,, nu face ce face preotul ci fa ce zice preotul”.
,,casnicii lui Dumnezeu” – sa inteleg ca ei sunt de ai casei si noi suntem pe afara? Sau noi suntem slugi? Iti multumesc oricum, caci daca e asa, ,,cel din urma va fi cel dintai”.
E mai bine sa fi alungat de pe langa usa decat din casa, e mai putin dureros.
si puls de asta nu poti pretinde multe celui ce sta la usa decat celui din casa.
Dar in fine bine ca judecatile lui Dumnezeu nu sunt ca ale noastre, altfel majoritatea am fi alungati din casa de cei din casa.De parca nu ar fi destule locuri in Rai.
Dan Tudorache
august 5, 2014 @ 11:30 am
Înțeleaptă decizie Simona.
Când am spus ”casnicii lui Dumnezeu” m-am referit la faptul că și preoții sunt casnicii lui Dumnezeu, așa cum sunt sau ar trebui să fie toți creștinii din Biserică.
Ana
august 7, 2014 @ 8:58 pm
Aceasta este cu adevarat o conferinta foarte buna si cuvintele parintelui merg la inima. Merita ascultata si reascultata!
PS:orice cuvant impotriva unui parinte ortodox, parca taie in mine si cred eu ca taie in orice crestin ortodox. Eu locuiesc in afara tarii si de cate ori vin acasa si vad un parinte ortodox pe strada, merg sa-mi dea binecuvantare. Cred ca nu stiti ce bogatie avem si cu ce ne-a binecuvantat Dumnezeu de vorbiti impotriva unui preot ortodox.
[b]Preotul care are familie mare, are preoteasa buna. [/b]Nu este usor sa cresti multi copiii mai ales in vremurile noastre moderne. Bravo lor. Sunt un exemplu pentru oricare dintre noi!
Laura Stifter
august 8, 2014 @ 1:45 pm
[quote name=”ralucairimie”][quote name=”Simona”]Cand ai n emisiuni, n carti scrise, esti o persoana publica atunci poti face n copii ca ai cu ce sa ii tii, dar cand ai diverse probleme, chiar cred ca sunt unii care numai la copii nu se gandesc.
Sa vina cei care au un singur loc de munca, stau in chirie, le-a murit partenerul de viata , cresc vreo 2-3 copii- aia sa spuna ca exista curaj in a-ti face o familie.[/quote]
Simona draga, cand scoti o carte, cel putin in Romania, ramai mai mult in paguba. Plus ca pentru participarea la emisiuni TV nu esti platit (iti spun asta sigur, din proprie experienta), poate cel mult primesti o cafea si un pahar de suc. Eu de multe ori muncesc in afara casei 10-12 h/zi, dar unele dintre activitatile pe care le fac nu imi aduc un castig material. Cu toate acestea, multi ma acuza si ma judeca sub acest aspect.
Cand nu esti in anumite cercuri, poti cel mult sa iti formulezi o parere, dar nu poti sa judeci. Sunt si cazuri de preoti care fac o afacere din pozitia in care se afla dar sunt multi care se jertfesc pana la sange. Cred ca ar trebui sa ii cautam pe cei „adevarati” (daca zicem asa).[/quote]
„Eu de multe ori muncesc in afara casei 10-12 h/zi, dar unele dintre activitatile pe care le fac nu imi aduc un castig material”
Să vă dăruiască Dumnezeu multă putere în continuare!!! Cred că nu aveţi un câştig material, dar dobândiţi un altfel de câştig… muult mai important şi adevărat! E un câştig pe care, vorba lui Pascal, „toţi l-ar putea poseda în acelaşi timp, fără micşorare şi fără invidie şi nimeni nu-l poate pierde împotriva voinţei sale”. Şi dacă aşa stau lucrurile, nu este, oare, acest câştig preferabil celui material?… 🙂
Şi dacă prea puţini cred în existenţa unui astfel de câştig… asta se datorează, probabil, faptului că prea puţini au curajul de a-l căuta. 🙁
Câţi sunt dispuşi să creadă cu adevărat că… fericirea nu-i un bun, ca s-o poţi stăpâni de unul singur, ci e un mod de viaţă şi o stare existenţială pe care o trăieşti doar în comuniune cu ceilalţi, atunci când o dăruieşti, o stare care „se înmulţeşte când se risipeşte”?…
Câţi tineri sunt dispuşi să-şi urmeze vocaţia indiferent de împrejurări, cu orice risc, asemenea unor aventurieri ai spiritului?
Nu pot uita – deşi au trecut câţiva ani buni de atunci – replica unei adolescente care-mi spunea că îşi doreşte să urmeze Medicina: i-am spus că şi-a ales un domeniu minunat, pentru că astfel se va putea dedica semenilor ei aflaţi în suferinţă; mi-a răspuns scurt şi pe un ton indiferent: „da, de unde curge sânge ies bani”… 🙁
De aceea, doamna Raluca, mă bucur tare mult pentru atitudinea şi modul dvs de gândire, vă mulţumesc pentru această mărturie atât de impresionantă şi încurajatoare şi vă felicit din toată inima!
Este o mare bucurie să citesc o asemenea mărturie de viaţă, mai ales în contextul în care, îngrijorător de des, am… neplăcerea de a auzi fraze de tipul: „trebuie să mă împrietenesc cu X, pentru că are funcţia y”; „mi-ar plăcea să fac x, dar nu-mi foloseşte la nimic, în timp ce activitatea y e mai profitabilă” etc etc etc. Uneori am impresia (evident, iraţională) că cei mai mulţi dintre cei din jurul nostru au uitat noţiunea de autodăruire dezinteresată faţă de o persoană şi/ sau faţă de un ideal… De aceea, când aud/ citesc astfel de poveşti de viaţă ca cea a dvs, am o mare bucurie, revenind la convingerea (care mi-a fost cultivată, încă din primii ani de viaţă, de către părinţii mei) că, în ciuda aparenţelor, oamenii sunt buni şi altruişti, realitatea e frumoasă, iar egoismul şi superficialitatea sunt doar… accidente suferite de omenire în drumul ei spre împlinirea spirituală! 🙂
În rest, sunt, de asemenea, întru totul de acord cu punctul dvs de vedere, mai ales pentru că am cunoscut personal foarte mulţi preoţi minunaţi, creştini şi părinţi duhovniceşti autentici (mai ales la noi, la Teologie, profesorii mei cărora le voi purta toată viaţa o profundă stimă, admiraţie şi recunoştinţă).
Dumnezeu mi-a dăruit şi un părinte duhovnic excepţional – un preot în vârstă de aprox. 80 de ani a cărui dragoste pentru Hristos răzbate din fiecare cuvânt rostit la slujbe (se transpune total în ceea ce citeşte are aşa, o intonaţie ca şi cum Hristos S-ar afla aievea, cu trupul, în faţa lui) şi care, în studenţia sa, i-a avut ca profesori pe pr. Stăniloae, Tedor M. Popescu (persecutat şi ucis de către comunişti), pr. I. G. Coman etc.
Şi, ca să-i detensionez un pic pe cei tentaţi de a face generalizări pripite la adresa preoţilor, aş vrea să redau cuvintele unui părinte deosebit de inteligent şi simpatic:
„există două categorii de clerici: preotul şi popa! Ce-i deosebeşte? E simplu: preotul dă, iar popa ia”! :))
Numai bine şi Doamne ajută!
Laura Stifter
august 8, 2014 @ 2:18 pm
Roz,
Doamne ajută!
Vă cred sincer că aţi avut o experienţă neplăcută, care v-a mâhnit şi v-a dezamăgit. 🙁
Mă simt datoare, însă, să spun că acest părinte, care mi-a fost profesor timp de 3 semestre, are un comportament ireproşabil faţă de studenţi şi, mai mult decât atât, ne povestea despre frământările personale în legătură cu problemele unora dintre fiii săi duhovniceşti. Nu ştiu ce se va fi întâmplat în ziua aceea… şi cred că eu însămi aş fi resimţit o tristeţe într-o situaţie similară celei pe care ne-aţi povestit-o. Cred, totuşi, că este important să ne abţinem de la a judeca o persoană, mai ales dacă atunci o cunoaştem pentru prima dată. Personal apreciez mult gândirea critică, dar faţă de fapte şi idei, nu faţă de persoane.
De exemplu, dacă observ imoralitatea unei acţiuni şi spun că fapta x este imorală, înseamnă că am spirit critic; în schimb, dacă trag de aici concluzia că autorul faptei este, în mod cert, imoral, greşesc şi dau dovadă că, în momentul respectiv, gândirea mea critică tocmai a intrat în vacanţă.
De ce?
Din simplul motiv că adaug în mod inconştient, între cele două afirmaţii (fapta x este imorală şi concluzia: autorul faptei este, în mod cert, imoral), o premisă subînţeleasă care este falsă: autorul unei fapte imorale este, în mod sigur, imoral.
Astfel, raţionamentul meu va putea fi formulat silogistic astfel:
1. fapta X este imorală.
2. Autorul unei fapte imorale este, în mod sigur, imoral (premisa subînţeleasă).
3. Deci, autorul faptei x este, în mod sigur, imoral.
Aşa cum observaţi, este un silogism cu o premisă adevărată şi una falsă, iar o premisă adevărată + una falsă = o concluzie falsă.
Dacă doriţi, putem continua discuţia, desigur şi voi accepta cu bucurie să aflu o opinie diferită sau chiar contrară.
Şi încă ceva: faptul de a folosi astfel de calificative faţă de o persoană în mod public… îmi pare cel puţin discutabil din punct de vedere etic, mai cu seamă dacă acea persoană e bine cunoscută în mediul în care o vorbesc de rău. În acest mod, imaginea acelei persoane va fi afectată din cauza cuvintelor mele spuse/ scrise la supărare şi, dacă ulterior îmi voi da seama că acuzele mele au fost nejustificate, va fi posibil să nu le mai pot retracta în mod eficient, pentru că unii dintre cei care mi-au ascultat/ citit prima afirmaţie nu vor mai fi prezenţi atunci când voi declara că am greşit.
Acum toţi greşim şi nu am scris aceste cuvinte cu scopul de a vă crea sentimente de culpabilitate pentru ceea ce aţi scris… În fond, nu l-aţi acuzat de nimic grav în mod concret, ci aţi scris doar că v-a lăsat să aşteptaţi (relatare însoţită, ce-i drept, de anumite calificative… neargumentate). S-a întâmplat… dar mi-am exprimat aceste gânduri cu scopul de a vă propune, ca-ntre creştini, să medităm împreună la responsabilitatea cuvintelor noastre şi a atitudinii pe care o avem faţă de ceilalţi, în special într-un loc public (aşa cum este un site).
Post binecuvântat în continuare, Roz, Dumnezeu să fie cu dvs!
Raluca Irimie
august 8, 2014 @ 3:08 pm
Nu am zis acele lucruri pentru a-mi plange de mila sau pentru a primi compasiune, cu toate ca s-ar putea ca oamenii sa ma mai menajeze daca ar cunoaste mai multe.
Poate tu, draga Laura, ai acces la mai multe informatii despre mine si vezi cat de cat ce mai fac si ce mai planuiesc. Mi se intampla totusi frecvent sa fiu intrebata „Cu cat esti platita pentru x, sau y”, iar in momentul in care spun ca nu sunt deloc platita, se isca alte povesti „Pai cum, nu iti da nimeni nimic? Macar pune o taxa cat de cat ,sa ramai si tu cu ceva”, sau altele de genul asta. In fine ….
De fiecare data cand mai fac ceva, imi dau seama cat de mult regret ca bunicul meu, Ioan R. nu mai este cu noi (de cativa ani) si de fiecare data ma gandesc cat de mult s-ar fi bucurat sa vada evolutia mea. Multe dintre lucrurile pe care le fac, le fac in cinstea lui. Salutul lui de la revedere era „Doamne ajuta-ti!’ sau „Du-te cu Dumnezeu!”
Planuiesc de mult timp sa va spun mai multe despre acest om minunat si sper sa reusesc in curand!
Raluca Irimie
august 8, 2014 @ 3:15 pm
@Laura Stifter
In toamna voi veni la Bucuresti, pentru cateva zile si sper sa am ocazia atunci sa te intalnesc si sa cunosc si minunatii tai parinti.
Ana
august 8, 2014 @ 5:24 pm
Ralucairimie, ar fi frumos daca ati scrie despre bunicul sau bunicii vremurilor noastre. Sunt convinsa ca adminii ar saluta initiativa mai ales ca diferentele dintre generatii sunt atat de mari, incat bunicii nostri par de poveste.
Laura Stifter
august 8, 2014 @ 9:15 pm
[quote name=”ralucairimie”]@Laura Stifter
In toamna voi veni la Bucuresti, pentru cateva zile si sper sa am ocazia atunci sa te intalnesc si sa cunosc si minunatii tai parinti.[/quote]
Şi eu sper din toată inima, m-aş bucura tare mult să vă cunosc! Aştept cu bucurie să-mi scrieţi când veţi veni în Bucureşti. 🙂 Acum eu sunt la ţară împreună cu mama, în jud. Argeş, la bunica mea, dar în septembrie ne întoarcem acasă, la Bucureşti. Prin urmare, când veţi veni dvs, în toamnă, noi vom fi deja în oraş.
Ar fi minunat să ne povestiţi despre bunicul dvs. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace! 🙁
Nu ştiu cum s-a făcut, dar nu am avut parte de nici unul dintre bunici: pe cel din partea mamei nici nu mi-l amintesc (a plecat dintre noi când aveam 3 ani), iar cel din partea lui tata locuia în Germania (l-am văzut doar de două ori) şi s-a stins din viaţă când eram în clasa a IV-a. 🙁
În schimb, bunicile sunt în viaţă (deşi cea din partea mamei are 89 de ani…) şi-mi sunt tare dragi. 🙂
Vă mulţumesc mult de tot pentru mesaj şi aştept cu bucurie să ne vedem! 🙂
Să fiţi sănătoasă, Doamne ajută!