Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Ultimele tendinţe de modă, ultimele modele de telefoane şi iphone-urile cele mai recente... toate îţi sunt interzise. Să nu mai vorbim despre noul club deschis chiar la câţiva paşi de casa ta, care aşteaptă noi vizitatori cu nerăbdare…Te întrebi de ce părinţii îţi interzic toate aceste distracţii. De ce nu poţi avea libertatea prietenilor din anturajul tău, de ce nu poţi face aceleaşi lucruri ca şi ei; de ce trebuie să faci mereu ascultare, să te supui în faţa celor mari sperând că va sosi acea zi mult aşteptată, în care te vei considera în sfârşit liber(ă)…

Tinereţea, după cum ştim, reprezintă cea mai tumultoasă perioadă a vieţii.  Ea este etapa remarcată prin cunoaşterea, prin iniţierea, prin pătrunderea şi prin transformarea exterioară cât şi cea interioară a tinerilor.  Lucrul bine de ştiut: ne pare grea ascultarea. Fie de părinţi, duhovnic sau de profesori, pentru noi ascultarea este imposibilă, nu o putem duce până la capăt. ,,Cum să ascult? Cum să mă supun eu în faţa celorlalţi? Cum să renunţ la  propriul ,,eu”? Îmi amintesc un verset din Epistola către Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, care mi-a atras de nenumărate ori atenţia: "(Domnul Hristos) Care S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de Cruce” (Filipeni 2, 8).

M-am întrebat luni întregi cum poate Cineva să asculte, să se supună chiar şi în faţa morţii … Dacă Domnul Hristos a putut, El - fire omenească luând- atunci noi de ce nu putem să ne supunem? Fiecare dintre noi are dreptul la libertate. Suntem liberi să purtăm ceea ce ne place, liberi să vizităm anumite locuri, liberi să facem orice ne dorim, liberi să alegem voia Domnului sau să alegem păcatul.  Hristos însuşi ne-a făcut liberi precum spune Apostolul: "Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei.” Neascultând, nesupunându-ne celor mai mari, ne lipim practic,  sufletele de acest jug al robiei, jug al păcatelor.  Si care jug este mai bun? Al Domnului sau al faradelegilor? Chiar Mantuitorul ne raspunde aici : "Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.” (Matei 11:28).

Pentru noi, cei tineri, ascultarea este cea mai dificila dintre toate. Însă nu şi imposibilă; toate le putem face dacă sunt întru Iisus Hristos. Toate le putem făgădui însă nu toate ne sunt de folos. Când cineva ne interzice anumite lucruri, nu ne interzice cu scopul de a ne întrista, de a ne provoca o cădere, ci ne interzice cu unicul scop de a ne feri de răutăţile acestei lumi deşarte, vremelnice şi trecătoare; cu scopul de a ne fi bine atât acum cât şi mai târziu. Aşadar, "Trăiţi ca oamenii liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii, ci ca robi ai lui Dumnezeu.”

Ce înseamnă a avea libertatea drept acoperământ al răutăţii? A nu te supune. A face voia ta, şi nu voia Mântuitorului. A alerga spre întuneric şi nu spre lumină. În întuneric poţi face ceea ce vrei; nimeni nu te vede. Orice îţi este permis, chiar dacă nu vezi şi nimeni nu te poate vedea. Aşa suntem în clipa neascultării; într-un întuneric în care nu vedem absolut nimic; ne închidem inima în acest sălaş al întunericului refuzând lumina.  

Ce înseamnă defapt a face ascultare încă din tinereţe? Am învăţat un lucru foarte important din anumite experienţe, pe care vreau să vi-l mărturisesc şi vouă: ascultarea este neîncetata, neîntrerupta pregătire a  sufletului , pentru a fi primit în Împărăţia lui Dumnezeu. Sufletul tău îl dai Domnului, şi nu trupul, nu haina scumpă pe care părinţii nu vor să ţi-o cumpere, nu telefonul, nu bijuteriile şi toate celelalte accesorii dorite. Un suflet smerit, o inimă supusă , o minte luminată şi un cuget curata... toate acestea sunt bineplăcute în faţă Tatălui.

(Ionela-Georgiana)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești