Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Suferim de fiecare dată când simţim că dragostea lipseşte. Chiar dacă încă nu avem iubirea, totuşi o râvnim, tânjim după ea. Toată viaţa noastră se construieşte şi poate avea un rost doar pornind de la iubire şi sfârşind în iubire, deoarece de iubire sunt legate însuşi toate poruncile Lui Dumnezeu.

Cel mai mult suferim când oameni foarte apropiaţi nouă (precum familia, îndeosebi părinţii, rudele, prietenii), ne rănesc voluntar sau involuntar prin comportamentul lor, prin limbajul sau acţiunile lor. Suferim când ei se descarcă pe nedrept pe noi, de multe ori neînţelegând şi negăsind o logică în reacţiile lor. Şi atunci, ne măcinăm, ne frământăm, o sucim în toate felurile : " De ce s-a purtat aşa cu mine? De ce a ţipat la mine ? Nu i-am făcut nimic rău! '' Ca urmare, ne amărâm, crezând că e inacceptabil ca tocmai cei dragi, singurii noştri apropiaţi, să ne trateze aşa, şi picăm în deznădejde, pentru că nu primim iubirea.   

Iubirea este un dar dumnezeiesc, este Însuşi Dumnezeu. Nimeni nu poate iubi în afara Duhului Sfânt, nimeni nu poate înţelege iubirea în afara Duhului Sfânt. Cu toate acestea, fiecare caută iubirea în modul său. Încă din copilărie, fiecare dintre noi a căutat iubirea părinţilor, iubirea fraţilor. Fiecare ne-am închipuit cum trebuie să fie iubirea, fiecare credea că ştie ce ar trebui să facă ceilalţi pentru ca el să se simtă iubit. Fiecare şi-a închipuit nişte gesturi, vorbe, feţe care privesc într-un anumit fel. Suferim apoi că cei din jurul nostru nu ştiu să ne iubească, suferim pentru că iubirea, aşa cum ne-am închipuit-o noi, nu există. 

De ce ne aflăm în această stare de suferinţă şi de ce trecem peste ea atât de greu? 

Din neputinţa noastră de a iubi dumnezeieşte şi de a ierta. Observăm, că atunci când am dori să iertăm, trebuie să simţim multă durere şi renunţare. O durere care mă omoară pe mine, ca să îi fac loc celuilalt să trăiască. Iar această durere e cu atât mai adâncă, cu cât cei care ne-au făcut să suferim sunt oamenii noştri dragi, care aparent, nici nu îşi vor cere iertare. Dar '' Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc pe voi, ce răsplată aşteptaţi? Oare nu şi păgânii fac aşa? Dar eu zic : iubiţi pe vrăjmaşiî voştri.'' Vrăjmaşii noştri nu sunt cei care ne-au spart casa. Sunt cei pe care noi singuri ni-i facem. Sunt oamenii despre care noi avem o părere proastă, oamenii care ne tulbură prin cuvinte, prin felul lor de a fi. 

O persoană foarte apropiată şi dragă mie m-a făcut de multe ori să sufăr. Deşi o persoană bună la suflet şi foarte corectă, dar care atunci când e orbită de mânie  și nu reușește mereu să se controleze, se răzbună verbal sau prin comportament față de ceilalți. Un comportament de nerecunoscut , irațional uneori , dur, lipsit de iubire. Cât am suferit, am plâns și m-am întrebat de ce se poartă așa cu mine. Acestea le gândeam când eram mai mică. Apoi am început să gândesc puțin diferit. Să observ problemele, lucrurile care probabil au măcinat-o pe persoana respectivă. Am luat în calcul copliăria și educația primită în familie.nDe fiecare dată când cineva mă face să sufăr, încerc să mă gândesc , oare ce suferință are pe suflet, de se poartă așa ? Căci persoanele furioase și nedrepte, care se răzbună pe cei dragi nu sunt definiți prin așa ceva. Nu îi caracterizează asta. Țipătul lor este de fapt strigătul sufletului după iubire.

Părinții ne ziceau așa: "Când cineva îți greșește, te ceartă. tu dă vina pe diavol."  Pentru că nimeni dintre noi nu vrea să facă răul. Dar totuși, noi îl facem. De ce ? Cu voie? Nu cu voie, pentru că diavolul ne învață să facem rău. Să dăm vina pe diavol și să ne scutim aproapele de vina asta. O greșeală a noastră, care ne provoacă suferință , este să credem că răul ce ne fac părinții sau apropiații noștri îi definesc și că aceștia au ceva personal cu noi. Nu trebuie să ne facem impresia asta despre ei și să îi vedem prin prisma acestui rău pe care îl fac. Asta înseamnă a judeca. Răul pe care aproapele  nostru îl face este accidental, s-a întâmplat, e trecător. Cine știe ce are omul pe suflet, ce trecut are, ce stare de sănătate. E mai morocănos căci așa e el, dar știm noi ce face el când e singur în gândurile sale? Poate îi pare rău și lui de felul cum este și îi este greu sau nu știe cum să își ceară iertare.

Cu tot felul de gânduri de acest fel să încercăm să iubim. Să iubim pe fiecare în toată nebunia lui. Nu spun că eu reușesc acest lucru mereu, căci această neputință de a iubi și de a ierta o avem toți. Iertarea și iubirea sunt  o lucrarea permanentă. Prin iubire cunoaștem și vedem pe celălalt în adevărata lui lumină. Când iubești, până într-atât te dăruiești, până într-atât dorești să intri în voia celui iubit, încât ajungi să te identifici în gândurile lui, să-l retrăiești în propria inimă, să-i înțelegi necazurile și durerile. Cea mai mare dragoste este de a-ți pune viața pentru aproapele tău, de a-ți omorî voia, așa cum a făcut Hristos. Apostolul Pavel sfătuiește pe fiecare " să nu caute pe ale sale, ci ale aproapelui ". În aceată dăruire se descoperă taina iubirii. A da aduce mai multă fericire decât a primi. Cel ce se dăruiește pe sine aproapelui său prin tăierea vorbii, primește în schimb și binecuvântarea lui Dumnezeu.

Ne dăruim pe sine ori de câte ori iertăm celor ce ne greșesc. A ierta înseamnă a renunța la tine însuți , la drepatea ta pentru a îndreptăți pe cel ce a greșit, înseamnă să mori tu , pentru a lăsa pe celălalt să trăiască. De fiecare dată când nu iertăm, ucidem cu piatra inimii noastre, atât pe noi cât și pe celălalt, dar când iertăm, dăruim viață. Încercați să vă aduceți aminte cum vă simțeați când erați iertați pentru greșelile voastre. Nu-i așa că vă simțeați iubiți, fericiți, mai deplini, mai puternici? " Ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți și voi lor ".  Spunea Savatie Baștovoi , că dacă cineva nu poate ierta pe aproapele său, dacă îl judecă, e numai pentru că nu a cunoscut încă iertarea Dumnezeiască, dragostea Dumnezeiască asupra sa. De ce ? Pentru că nu crede că o poate primi, nu are credință.

Totul sună frumos și ușor, și totuși de ce este așa de greu de pus în practică? Este greu nu pentru că iubirea ar fi grea, ci pentru că noi, prin cădere, ne-am începărtat atât de mult de ea, încât cu greu mai înțelegem despre ce e vorba. Nu degeaba Sfântul Ioan Scărarul, în Scara sa, a pus starea de a iubi, stare noastră normală, ca ultimă treaptă. Până să o putem atinge trebuie să trecem prin pocăință, prin ascultare, prin plâns, prin tăierea vorbii. Dar acesta nu este prilej de deznădejde. Apostolul Pavel a socotit să povestească cum s-a lepădat de Hristos tocmai ca noi să prindem curaj. De altfel, Dumnezeu descoperă iubirea cui și când voiește.

Să ne aducem aminte de tâlharul de pe cruce, care până atunci petrecuse o viață de fărădelegi. Vedeți cum a iertat Dumnezeu pe tâlhar? Atunci noi de ce nu ne-am ierta familia și prietenii? Oare ce înseamnă tot ce am făcut noi pentru aceștia și devotamentul nostru pe lângă sângele lui Hristos? Iar noi care îl trădăm pe Hristos mereu , oare putem cere socoteală celor ce greșesc , nu față de noi, ci în primul rând , tot față de Dumnezeu? Dacă ne-am aduce aminte de aceste lucruri la timp, nu am putea ține supărare în noi prea multă vreme.

Să nu ne necăjim dacă vedem cum ne luptăm cu noi, căci nimeni nu poate ierta dintr-o dată. Dacă ar fi așa de simplu, nu ar mai făgădui Dumnezeu Împărăția pentru un gând pe care noi l-am putea dobândi atât de ușor. Și să nu urâm pe Domnul pentru oamenii ce își descarcă furia pe noi sau ne fac rău. Noi nu putem urî pe Dumnezeu, ce-a făcut El ca să-l urâm? A murit pentru noi, ne-a dăruit toată dragostea Lui...Sfântul Isaac Sirul ne spune că semnul iertării este să urâm păcatul. Niciodată omul. Mereu să gândim că aceasta nu este firea lui adevărată, ci o minciună a diavolului. Femeia samarineancă, care a avut șase bărbați, nu i-a cerut lui Hristos să o binecuvânteze ca să aibe și ea o căsnicie mai bună. Ea avea alte preocupări legate de rugăciune, de cum ar trebui să ne rugăm. Asta arată ce fel de inimă avea.

Când ne nedreptățesc sau se poartă cei dragi urât cu noi , să încercăm să le înțelegem durerile. Să vă povestesc o întâmplare. Am avut un bunic care a fost alcoolic. Deși se purta îngrozitor când era beat și teroriza casa, eu , ca și copil mic atunci, mereu l-am simțit ca pe un om cu un suflet și o inimă foarte bună. Ceea ce și era, când nu era băut. Ajuns în comă alcoolică, tot zăcea așa la pat de câteva zile. Cu multă și grea convingere ( pentru că alcoolismul lui era vestit în tot satul ) au adus un preot să îi facă o rugăciune de iertare a păcatelor. În timpul rugăciunii, din ochii bunicului meu au început să curgă lacrimi, deși era inconștient. La scurt timp, murit.

Oare nu este evident că și în acest om a zăcut tânjirea după Dumnezeu, că și în acest om rămăsese o parte din lumina lui Dumnezeu, iar alcoolismul a fost doar o dovadă de durere?  Nu au destulă suferință acești oameni? De ce să le mai înmulțim durerea dragilor noștri cu nemulțumirea și supărarea noastră? Să iertăm! Cei care aung astfel, ajung din cauză că se simt însingurați, pentru că nu au mai avut parte de dragoste, pentru că nu li s-a acordat atenție. Mult mai târziu, când am fost mai mare, am aflat că bunicul meu a fost de mic orfan de mamă. Să ne uităm mai senin la păcatele celorlalți, pentru că păcatul întotdeauna aduce foarte multă durere. Să ne gândim la durerea din inima celuilalt, la suferințele lui. Să iertăm, căci nu știu ce fac. Dacă ar ști, ar cădea în fața Domnului și ar plânge.

Sfântul Non, văzând pe desfrânata cetâții, numită Pelaghia, s-a gândit astfel : "Cât timp pierde ea la oglindă, să se împodobească (...). Și eu pentru Mirele Ceresc nu îmi împodobesc sufletul, nu-mi fac atâta vreme." Cuvântul smerit al Sfântului a smerit-o și pe Pelaghia, care a devenit mai apoi Sfântă. Uitați ce poate face dragostea! O replica simplă, dar adâncă! Să nu ne bucurăm pentru că ne iubesc pe noi oamenii, să-i iubim noi pe ei, asta-i mare lucru. Să mulțumim Lui Dumnezeu pentru familia și oamenii ce ni-i aduce în cale, să mulțumim pentru că ne dă prilej să ne exersăm iubirea, să ne pară rău pentru că nu avem noi destulă bunătate în suflet, nu pentru că ne-a rănit cineva!

Cum să iubim pe cineva care permanent ne face rău? Cu mintea îndreptată spre Hristos. Să ne întrebăm cum îl vede Hristos pe acest om. Nu știm cum îl vede, dar a murit pentru el. Fiecare dintre noi dacă se uită în urmă, vede câte neajunsuri , câte confuzii a avut în mintea sa, în drumul spre Dumnezeu. Și , cu toate acestea, Dumnezeu a căutat spre noi. Așa să vedem și pe apropiații noștri. Dacă săvârșesc vreo greșeală, o fac din neștiință și Dumnezeu îi judecă în această neștiință, vede ceea ce noi nu vedem. Se întâmplă că oamenii care au la vedere neajunsuri și tot felul de apucături, au tot felul de daruri în spate, pe care Domnul vrea să le ascundă.

Avem datoria să ne izbăvim de răul din inima noastră, invidia, slava deșartă că suntem mai buni, și să răspundem cu aceeași dragoste celorlalți, așa cum ne-a iubit și ne-a iertat Dumnezeu când s-a pogorât în lume, când l-am trădat în rai, când nu i-am ascultat poruncile și când a murit pentru noi. Așa cum el i-a iertat pe toți fiii Săi, care l-au necăjit și îl necăjesc clipă de clipă.

În măsura în care iubim, ne umplem de rost și ne aflăm locul în această lume făcută de Dumnezeu. Dacă nu vedem iubirea din jur, este pentru că noi înșine nu o avem. În noi să construim dragostea, căci porunca ne spune " Iubiți pe vrăjmașii voștri" , și nu "Faceți-i pe vrăjmașii voștri să vă iubească mai mult". A ierta înseamnă "să reîntorci la viață , să dăruiești viața" . Dacă ne putem asemăna cu ceva prin Dumnezeu, atunci prin iertare ne facem asemenea lui Dumnezeu.


Doamne ajută!

S.

(Notă: de mare ajutor în realizarea acestui articol a fost cartea lui S. Baștovoi "A iubi înseamnă a ierta", pe care o recomand cu multă căldură ).

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești