Scrisori de la Teddy
In timp ce se afla in fata copiilor din clasa a 5-a, Doamna Thompson, in prima zi de scoala, le-a spus un neadevar. Ca majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor sai ca ii iubeste pe toti la fel de mult. Totusi, acest lucru nu era posibil, deoarece in primul rand, cufundat in banca sa, era baietelul numit Teddy Stallard. Doamna Thompson il urmarise pe Teddy in anul precedent si observase ca acesta nu se juca cu ceilalti copii, hainele sale erau neingrijite si era murdar mai tot timpul.
Si Teddy putea fi nesuferit. Se ajunsese pana acolo incat Doamnei Thompson ii facea placere sa scrie pe lucrarile acestuia, cu un creion gros si rosu, un X mare si ingrosat si sa ii dea nota 4. La scoala la care preda doamna Thompson, trebuia sa revizuiasca toate caracterizarile elevilor, iar pe Teddy il lasase intentionat la urma.
Totusi, cand a deschis dosarul acestuia, a ramas surprinsa sa vada ca profesoara din primul an scrisese „Teddy e un copil istet, isi face temele cu grija, este manierat si este o placere sa fii in prajma lui”. Profesoara din clasa a 2-a scrisese „Teddy este un elev excelent, apreciat de colegii sai, dar este tulburat de faptul ca mama sa sufera de o boala incurabila, iar viata de acasa trebuie sa fie foarte grea”. Profesoara din clasa a 3-a scrisese „Moartea mamei sale il afectase foarte mult. Se straduieste foarte mult, dar pe tatal sau nu il prea intereseaza, iar climatul de acasa il va afecta in curand, daca nu se va schimba ceva”. Profesoara dintr-a 4-a a scris „Teddy este retras si nu mai este interesat de scoala. Nu are multi prieteni si uneori adoarme in timpul orei”
De-acum, doamna Thompson intelesese problema si i-a fost rusine de ce facuse. S-a simtit si mai prost cand elevii ei i-au adus cadouri de Craciun, legate cu panglici frumoase si impachetate in hartie stralucitoare. Mai putin Teddy. Cadoul acestuia era impachetat cu hartie obisnuita de culoare maro. Doamnei Thompson i-a fost greu sa il deschida in fata celorlalti. Unii dintre elevi au inceput sa rada cand a descoperit o bratara careia ii lipseau unele pietre si o sticluta de parfum pe trei sferturi goala.. Ea i-a certat cand a observat ca bratara era draguta si parfumul mirosea frumos. Teddy Stallard a ramas dupa ore in acea zi doar pentru a-i spune „Doamna Thompson, astazi mirosi exact ca si mama”.
Dupa ce copiii au plecat, a plans timp de aproape o ora. In acea zi, a incetat sa mai predea citirea, scrierea si aritmetica si a inceput sa ii invete pe elevi.
Doamna Thompson i-a acordat o atentie deosebita lui Teddy. Pe masura ce lucra cu el, mintea sa a inceput sa isi revina. Cu cat il incuraja mai des, cu atat acesta reactiona mai bine. Pana la sfarsitul anului, Teddy ajunsese cel mai istet elev din casa, si, in ciuda promisiunii ca ii va iubi pe toti la fel, Teddy a devenit alintatul sau.
Un an mai tarziu, a gasit o scrisoare de la Teddy in care ii spunea ca e cea mai buna profesoara pe care o avusese vreodata. Au mai trecut inca sase ani pana a mai primit un semn de la Teddy. Apoi el i-a scris ca terminase liceul al treilea in clasa, si ca ea ramasese cea mai buna profesoara pe care o avuse. Patru ani mai tarziu, a mai primit o scrisoare care spunea ca va termina in curand si facultatea cu cele mai bune rezultate. Inca o data o asigura pe doamna Thompson ca fusese cea mai buna profesoara. Apoi au mai trecut inca patru ani si a mai venit o scrisoare, cu acelasi mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Dr. Theodore Stallard.
Apoi o noua scrisoare in care o anunta ca se va casatori.
Ii spunea ca tatal sau a murit cu cativa ani in urma si o intreba daca ar vrea sa participe la nunta si sa stea in locul in care sta de obicei mama mirelui. Bineinteles ca a acceptat. Si a purtat bratara careia ii lipseau unele pietre si a folosit acelasi parfum pe care il primise demult de la Teddy. S-au imbratisat, iar Teddy i-a soptit la ureche „Multumesc pentru ca ai crezut in mine. Multumesc pentru ca m-ai facut sa ma simt important si mi-ai aratat ca pot insemna ceva.”
Doamna Thompson i-a soptit cu lacrimi in ochi „Teddy, ai inteles gresit. Tu esti cel care m-a invatat ca pot schimba ceva. Nu am stiut cum sa predau elevilor pana te-am intalnit pe tine.”
MORALA:
Nu poti niciodata sa stii cum poti influenta viata altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Tine seama de acest lucru in aventura ta prin viata si incearca sa schimbi ceva in viata celorlalti (si ar fi ideal daca ar fi in bine).
Si nu uita!:
Nimeni nu are dreptul sa priveasca o alta persoana de sus, decat in momentul in care se apleaca si ii intinde o mana pentru a-l ajuta sa se ridice!
Guest
august 12, 2010 @ 12:46 pm
O poveste minunata ! Si tot pe atat de adevarata poate fi !
Intru totul de acord cu MORALA !
Doamne ajuta !
RDF
august 12, 2010 @ 1:32 pm
E minunat!!!M-a impresionat enorm! :love: Din pacate, trebuie sa recunoastem ca nu suntem lipsiti si de profesori carora nu le prea pasa(si aici spun fara a judeca!) de viata elevilor sai, ci din contra, vazandu-i ca nu se afla dintr-o „patura patriciana”, ii exclud…mai ales intre grupurile formate de elevi intalnim aceasta divergenta…Totusi, spun „profesori” iar nu „Dascali”, pentru ca e o diferenta enorma…Dascalii sunt cei care „lucreaza ca olarii, cu lut si apa, ori ca pitarii si cocatoarele, cu aluat, in care apa, faina, sarea si mirodeniile duc vraja indeletnicirii si o vomplica imaginativ”(L.Blaga)…Dascalii sunt cei care FORMEAZA elevul…Iar cu adevarat un elev e ELEV ADEVARAT doar daca isi intrece Maestrul ;-))
Andreea Maria
august 12, 2010 @ 4:53 pm
O poveste la care mi-au dat lacrimile. Si a venit la momentul cel mai potrivit, avand un stundent la practica care mai mult incurca decat sa ajute. Imi vine sa fug acum la el sa imi cer scuze pentru ca l-am repezit. Maine voi incerca sa fiu altfel . Va multumesc !
Guest
august 14, 2010 @ 4:51 am
frumos, foarte frumos
Bucurie!