Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Iași, vineri spre sâmbătă, Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, ora 02:00 noaptea. Am ieșit de la sediul ATOR după mai mult de 12 ore în care am muncit pentru aniversarea celor 6 ani de activitate. Eram rupți de oboseală. În ultimele zile dădusem ce am avut mai bun pentru ca sărbătoarea să fie frumoasă. Am lucrat în special la cadourile pentru invitați – cărți handmade cu poze și detalii scrise de mână despre parcursul atorenilor din 2009 până în prezent. Încă aveam câteva în mână și titlul scris cu auriu strălucea în lumina felinarelor de pe stradă: Povestea noastră.

La ora aceea târzie mai eram doar vreo 10 tineri, dar bucuroși. Deși epuizați, așteptam cu drag să se facă 07:00, să ne trezim și să mergem la Sfânta Liturghie pentru a fi toți împreună - voluntari vechi și noi, în jurul Celui Ce ne-a dat putere să le facem pe toate bune.

În timp ce ieșeam din clădire, ne-am intersectat cu un grup de tineri de vârsta noastră. Erau veseli, râdeau, păreau lipsiți de griji și evident dezorientați. Au numit un club și ne-au întrebat dacă știm unde este. Cineva le-a murmurat direcția, ne-au mulțumit râzând în continuare și au plecat satisfăcuți spre distracția lor.

M-am oprit, uitându-mă lung după ei. I-am arătat unei colege cartea pe care încă o aveam în mână și i-am spus, cu tristețe și un nod în gât: povestea lor, povestea noastră... Dureros contrast. Am zis amândouă Doamne miluiește! și am plecat spre casă.

Dimineață ne-am trezit cu noaptea-n cap, la fel cum ne-am culcat. În mașină, în drum spre biserică, soțul meu mi-a spus că azi-noapte au murit peste 20 de tineri într-un club din București din cauza unui incendiu și încă 160 sunt arși în spital. M-am blocat. Mi-au revenit în minte tinerii noștri de pe Ștefan cel Mare și trista mea remarcă. Acum, îmi părea încă și mai dramatică. Doamne, cum a putut să o ia așa razna povestea lor?!

Într-un reportaj, un jurnalist spunea că la locul tragediei foarte mulți oameni se luptau să alunge moartea. Tot respectul și recunoștința pentru efortul pe care l-au depus. Replica aceasta, însă, mi-a mai tras un semnal de alarmă: moartea nu trebuia alungată doar din trupul acestor tineri. Același jurnalist afirma despre martorii care stăteau mai retrași: „sper că se rugau”. Ar fi bine să fi făcut asta, niciodată nu e prea târziu să începem să ne rugăm, dar ar trebui totuși să reacționăm mai din timp.

Ei, cei prinși la mijloc, pe care asistenta medicală de serviciu încerca să îi salveze și mărturisește că „a văzut iadul”, sunt tinerii noștri. Toți din această societate, începând cu mine care sunt de aceeași vârstă cu ei, până la părinți și bunici, suntem responsabili de ceea ce devin. Un grup de tineri cum suntem cei din ATOR, ASCOR sau alte asociații similare se luptă cu morile de vânt dacă familiile sunt destrămate, școala un mediu neprielnic aflării pe sine în raport cu Dumnezeu, tentațiile din jur atât de mari. Degeaba pierdem noi nopțile pentru a salva normalitatea dacă prioritatea altora este să câștige bani, să ofere plăcere, să cumpere artificii din ce în ce mai mari, să dea țigări din ce în ce mai halucinogene, să creeze cocktailuri din ce în ce mai atrăgătoare.

Măcar de ar fi destinate unor oameni responsabili, care au măsură și știu ce-i cu viața lor. Dar când să mai afle bieții tineri ce caută pe acest pământ dacă îi ținem amețiți, anesteziați, conectați în permanență la câte un obicei prost? Imaginați-vă că am avea câte un tub de perfuzie legat de fiecare lucru nociv și le-am purta după noi oriunde am merge: unul de telefonul deștept atunci când îl folosim prea mult, unul de țigară, altul de cărți atunci când trăim doar cu nasul în ele și nu ieșim să aplicăm în lume ceea ce am învățat, unul de mândrie, unul de rețelele de socializare, unul de poftele trupului, unul de clubul căruia îi suntem clienți fideli în fiecare vineri seară, și, în consecință, altul de sâmbăta pierdută pentru a ni se reface corpul după șocul la care l-am expus. Vă dați seama ce nebunie ar fi? Ne-am împiedica în tuburi, ale noastre s-ar încâlci cu ale altora făcându-se și mai greu de scos, n-am mai avea loc unii de alții.

Ei bine, asta se întâmplă de fapt. Nu vedem că tubul nostru s-a încâlcit cu al colegului, doar simțim deodată că nu-l mai suportăm. Nu vedem încăierarea dintre tuburile amicilor noștri, simțim doar că vrem să scăpăm de câte ceva care nu ne place la noi, dar nu ne îndurăm pentru că nu ne-am mai încadra în anturaj. E o poveste cam tristă, nu?

Eu am găsit una mai frumoasă și mă războiesc cu valul lumii ca să pot să o trăiesc până la final. De fapt, ce spun? Povestea asta n-are final. Am luat o decizie, am tăiat câteva tuburi și încă mă lupt cu altele. Știu că e singura șansă spre libertate și spre împlinire.

Nu vreau să mai aud povești triste. Nu vreau să mai văd tineri dezorientați. Nu mai suport să fim ignoranți atunci când le mor sufletele și apoi să plângem că nu le-am putut salva trupurile.

Tinerii pot trăi o poveste frumoasă. Vreau să ne trezim și să nu mai așteptăm următorul incendiu ca să ne amintim că ne pasă de ei și că îi iubim.

Povestealor tristă e și a noastră și depinde de noi TOȚI ca tinerii să aibă o povestea fericită.

Diana Siminciuc, ATOR Iași

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești