Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Într-o zi oarecare, mă aflam acasă gătind ceva mai deosebit în bucătărie. Așa că timpul a început să treacă, și să tot treacă. Însă la un moment dat, liniștea de afară a fost repede alungată de un glas care cerea milostenie în numele lui Dumnezeu. Desigur că tonalitatea acelei voci m-a făcut să-mi dau seama repede că era unul de țigancă. Femeia mergea agale printre blocuri și ruga să fie miluită.

Eu, știindu-mă că locuiesc la un etaj care cere efort pentru coborâre, apoi prins cu treburile gătitului și oarecum sătul de țigăncile care cerșesc am scos capul la balcon doar de curiozitate, fără să am cea mai mică intenție de a da ceva. Dar vegetația din jurul blocului m-a împiedicat să văd clar acea femeie, așa că nezărind prea multe mi-am văzut de treabă în continuare. Numai că femeia aceea a început să cânte ceva despre Dumnezeu. Și vreau să spun că glasul acelei femei era atât de melodios și duios încât ceva s-a mișcat în mine. Imediat conștiința a început să lucreze în mine și să-mi amintească că Hristos se indentifică cu săracii, cu bolnavii și toți năpăstuiții lumii. Conștiința mi-a adus de îndată aminte ca la sfârșitul lumii Hristos Domnul ne va judeca pe toți după faptele de iubire față de cei mici și neînsemnați: "Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut" (Matei 25, 40)

Așa că tot ascultând vocea aceea de femeie care cerea cu atâta duioșie să fie ajutată, inima mi s-a despietrit și am zis că nu se poate să stau așa indiferent, că trebuie să dau ceva din prisosul meu, mai ales că cererea era făcută în numele lui Dumnezeu. Așa că m-am pus repede în mișcare, am coborât din bloc și între timp am început să mă rog ca să nu mă rușinez că voi fi văzut de atâția ochi curioși pe lângă un sărman. (vedeți, problema este la noi că ne rușinăm să fim văzuți pe lângă săraci).

Ieșind din bloc, vocea se auzea deja destul de departe de blocul meu, așa că am grăbit pasul în direcția cu pricina. Glasul acela atât de duios mă înduioșase și mă înflăcărase să văd acel chip de femeie și să-i dăruiesc puținul meu cu toată inima. Și fericita clipă s-a petrecut prea repde, mult prea repede! Femeia aceea era cu spatele la mine și își vedea de cântat atunci când m-am apropiat de ea, dar odată ajuns am atins-o de mână, i-am dat punguța pregătită, și atunci ea s-a oprit din cântat și m-a privit fix în ochi, zicându-mi: "Săru'mâna maică! Domnul Iisus să te binecuvinteze și să-ți dea sănătate!" Era chipul unei femei bătrâne, trecută bine de 60 de ani, dar pe chipul căreia era zugrăvită împăcarea și blândețea omului duhovnicesc. Sărmana bătrânică era îmbrăcată toată în negru, cu batic pe cap, cu o traista ponosită atârnând pe un umăr iar în mâna opusă sprijinindu-se de un toiag.

Însă bucuria de a vedea și vorbi cu un astfel de om, care îl vestea pe Dumnezeu cu nespusă duioșie, mi-a fost repede spulberată. De la spatele meu s-a auzit un claxon scurt și o voce cunoscută îmi strigă numele din mașină. Bătrânica, dacă a văzut că am fost reținut, își văzu mai departe de cerut milă ca o privighetoare, iar eu observ că am fost recunoscut de un fost coleg de școală, care îmi spune zâmbind: "Ce faci Daniele, încurajezi cerșitul?" I-am răspuns că dau milostenie la saraci și mai ales dacă sunt bătrâni. Atunci, cunoștința mea a spus tot zâmbind că ajutoare se pot da prin Crucea Roșie, organizat iar nu de capul nostru, și că ce fac eu se cheamă "încurajarea cerșitului". Tot "glumind", mi-a spus că o să mi-o trimită pe femeie să-mi cânte sub balcon dacă tot îmi place cum cântă. Discuția s-a terminat amical, dar inima mi s-a umplut de amar. Am simțit că deși acel băiat "glumea" era vizibil deranjat de faptul că "încurajasem cerșitul". Așa că încercase să-mi spună că greșesc sub formă de glumă, ca să nu mă supăr.

Am plecat gândind în sinea mea așa: dacă nici la o chemare atât de duioasă nu răspundem cu dărnicia, dacă nici atunci când suntem implorați să ajutăm în numele Domnului nu dăm din prisosul sau puținul nostru, dacă nici de o femeie bătrână, îmbrăcată în negru în mijlocul căldurilor verii nu ni se face milă, atunci cine și cum să ne despietrească inimile reci ca gheața față de durerile aproapelui? Tocmai de aceea dorințele și rugămințile unora dintre noi nu sunt ascultate de Dumnezeu. Nici noi nu ascultăm de rugăciunea necăjiților, nici Dumnezeu nu ascultă de rugăciunea noastră.

Mă gândeam cum este posibil să ai mai multă încredere ca să oferi ceva unei instituții de într-ajutorare, decât să dai tu direct celui pe care îl vezi oropsit în fața ta. Nici măcar nu știi pe cine anume ai ajutat, nici măcar nu știi unde cum ți s-au dus banii. Nu, să nu fiu înțeles greșit ca și cum aș blama instituțiile de într-ajutorare și milostenia instituționalizată, dar să blamăm milostenia personală sau să o preferăm pe cea instituționalizată în detrimentul celei personale, consider că este o mare greșeală din următoarele motive:

a) milostenia personală, pentru că este directă va răspunde mai rapid față de nevoile celor sărmani, decât milostenia instituționalizată;

b) milostenia instituționalizată generează întotdeauna costuri cu personalul implicat, consturi care se acoperă din milostenia făcută așa încât din milostenia inițială ajunge o parte mai mică la cel într-ajutorat;

c) satisfacția milosteniei personale este net superioară milosteniei instituționalizate, deoarece atunci când faci un bine fără intermediar, poți vedea zâmbetul de bucurie a celui pe care l-ai ajutat, poți să-i auzi mulțumirea, poți să intri în dialog cu el și să-i afli necazurile ca să-l poți ajuta mai mult dacă îți stă în putere, sau măcar să-i alini strâmtorările, ascultândul.

Milostenia instituționalizată are rolul și rostul ei, însă de departe milostenia personală este mai profundă, mai intimă și îndeamnă mai mult spre alte și alte fapte bune. Stând față în față cu oropsitul, cu săracul începi să-i înțelegi mai bine pe oameni, începi să-ți înțelegi mai bine propria umanitate ca să-l înțelegi și pe Dumnezeu mai bine. Săracii care se umilesc ca să ne ceară sunt mâna întinsă de Dumnezeu prin oameni ca să ne tragă în Împărăția Cerurilor.

PS: mărturia de față nu am scris-o pentru a-mi aduce vreo laudă, căci nimeni nu se mântuiește doar prin faptele bune pe care suntem datori a le face iar apoi acel fost coleg al meu, oricând va putea fi mult mai milostiv, numai să se întoarcă la Dumnezeu. Am împărtășit această mărturie pentru toți aceia care umplu cutiile milei din farmacii și din supermarketuri, dar care disprețuiesc tocmai pe sărmanii care așteaptă milă la uși fără să o primească.

(Răzvan)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești