Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Din timpul facultăţii am avut ocazia să mă întâlnesc cu copiii din orfelinate. Eram înscris la ASCOR Galaţi iar duminică de duminică ne împărţeam pe grupuri de câte doi şi mergeam la orfelinatele din oraş pentru a-i lua pe copii la Sfânta Liturghie. Această perioadă m-a ajutat foarte mult să-i înţeleg ca oameni şi să le cunosc viaţa, mai ales că eu sunt singur la părinţi şi permanent am primit mai tot ce am vrut.

Au trecut anii, am terminat facultatea şi m-am mutat în Bucureşti. De atunci n-am mai trecut pe acolo unde ajunsesem să-i cunosc pe toţi copiii. Dar totuşi Dumnezeu a așezat lucrurile încât să mă întâlnesc cu unii dintre ei prin oraş, copii care acum crescuseră mari, unii erau deja majori.

Dintre toţi copiii cel mai mult m-am împrietenit cu Vlad, care astăzi are 24 de ani. Acum câţiva ani a fost dat afară de la casa de copii pentru că împlinise deja 18 ani. Tinerii ca el ajung de obicei în stradă, fără adăpost, fără haine, fără mâncare, fără nimic. Dar undeva spre ieşirea din Galaţi s-a înfiinţat un centru social care îi primeşte pe tinerii orfani majori şi acolo pot sta până la 28 de ani.

Slavă lui Dumnezeu! Vlad a ajuns în acest centru unde beneficiază de cazare şi masă gratuit. Deşi au fost multe zile când el a stat şi pe străzi, din diferite motive, până la urmă s-a liniştit şi a rămas la acest centru.

El mă sună din când în când, de 2 ori pe săptămână, şi-mi mai cere câte ceva. Încerc şi eu să-l ajut cu ce pot, cu ceva de mâncare, cu puţin dero, săpun sau ce mai are el nevoie. M-a invitat chiar şi la el la centru acolo şi m-am dus cu drag.

Mă sună câteodată şi-mi spune: „<span >Claudiu, n-am mai mâncat de două zile, adu' şi mie ceva, orice vrei tu”. <span >La început nu credeam că situația e așa grea, mă gândeam că exagerează. Având colegi de cameră sau de cămin mă gândeam că sigur îi dau şi lui ceva de mâncare şi nu-l lasă flămând. După ce mi-a povestit că se mai ceartă cu cei de acolo am început să-l cred.

Cam de un an de zile el stă pe la magazinul Practiker în faţă şi îi ajută pe oameni să încarce marfa ca să obţină şi el un bănuț. Sunt zile şi zile, de multe îmi spune că nu câştigă nimic.

Avem o relaţie de prietenie frumoasă şi ne cunoaştem de mult unul cu altul, am căpătat multă încredere în el şi mă doare sufletul când îl aud că suferă.

Ieri m-am dus la el la magazin să-i spun că voi pleca o perioadă din ţară şi o lună-două nu ne vom mai vedea. I-am povestit că pe viitor vreau să plec definitiv şi el s-a întristat. Îmi zicea: „<span >Claudiu, îmi pare rău tare că pleci. <span >Poate îmi găseşti şi mie ceva de muncă acolo, poate îmi trimiţi şi mie câte un pachet cu haine şi adidaşi.<span >” S-a oferit să mă conducă până la tren în ziua plecării.

Mă uitam la el şi mă vedeam pe mine în ziua când mama şi tata n-au mai putut să mă ajute aşa cum o făceau înainte. Vedeam că e gânditor, că de acum nu mai are pe cineva la care să apeleze aşa deschis şi sincer. Probabil gândea că viaţa îi va fi un pic mai grea de acum încolo, şi asta nu pentru că-l ajutam eu cu prea multe ci pentru că pierdea un prieten, un frate, care pentru el, copilul orfan, fără părinţi şi fraţi a însemnat mult. I-am promis că voi încerca să-l ajut aşa cum pot, chiar dacă voi pleca.

Sfântul Apostol Iacob spune în Epistola Sobornicească în capitolul 1 versetul 27:

„Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu-şi-Tatăl este aceasta: să-i cercetezi pe orfani şi pe văduve în necazul lor şi să te păzeşti pe tine nepătat din partea lumii.”

Adică adevărata evlavie, smerită şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu este grija faţă de orfani şi văduve şi ferirea de păcatele lumii.

Cât timp am stat printre copiii orfani şi cu Vlad le-am cunoscut viaţa, aşa cum este ea, nu cea auzită din gura lumii.

Mă trezesc dimineaţa şi văd de câtă grija şi dragoste sunt înconjuraţi copiii noştri şi mă gândesc la cei fără mamă şi tată pe care nimeni nu-i mângâie şi nu-i îmbrăţişează.

Poate e greu să ne imaginăm ce înseamnă să trăieşti fără părinţi încă de la câteva luni, dar haideţi să încercăm. Orfanii trăiesc în cămine de copii şi stau câte 6-10 în cameră, educatoarele fiind singurele care îi pot ajuta. Condiţiile în care trăiesc sunt minime, trăind o viaţă săracă la limita subzistenţei. Iau masa la cantină de trei ori pe zi. Mâncarea pe care o primesc e la fel de modestă ca şi condiţiile în care dorm sau se spală. Hainele le sunt învechite şi uneori murdare. Neprimind o educaţie solidă până la vârsta de şapte ani, când vor fi trimişi la şcoală, ei învaţă să se comporte doar din ceea ce văd şi trăiesc.

Copiii se bat, se ceartă, se acuză, îşi fură unii altora lucrurile, ba de la o vârstă încolo sunt abuzaţi sexual de cei de o vârstă mai mare.

Nu-i învaţă nimeni să fie blânzi, să ierte, să se poarte frumos, să mănânce cuviincios. Nu-i povăţuieşte nimeni cum să se roage, cum să-şi facă semnul crucii, cum să vorbească...

Nu le poartă nimeni de grijă în mod individual, ci doar la nivel de grup. Nu-i sărută nimeni pe frunte, nu-i îmbrăţişează, nu le cumpără nimeni o ciocolată, nu-i scoate nimeni la plimbare, la grădina zoologică, la mare, la munte sau la o mănăstire.

Aceşti copii cu greu îşi pot forma idealuri, cu greu pot visa. Sunt adesea trişti şi resemnaţi. Se deznădăjduiesc şi mai mult când văd cum unul din ei este adoptat iar ei rămân în aceeaşi mizerie.

Când mă întoarceam cu ei de la biserică duminica le ziceam: „Haideţi să mergem acasă, să nu pierdem masa” iar ei mă corectau spunându-mi că vom merge la „camin” nu „acasă”. Erau mici, dar ştiau foarte bine care e diferenţa.

Totuşi curăţia copilăriei şi harul lui Dumnezeu din ei se putea vedea cu uşurinţă în ochii lor. Se bucurau la orice mic cadou, şi spuneau „tată” şi „mamă” oricui venea la orfelinat, în speranţa că vor fi luaţi şi ei „acasă” şi vor putea trăi la fel ca şi copiii pe care-i văd ei pe stradă: de mânuţă cu mama, cu haine frumoase, cu jucării în mână, etc.

A fi orfan este o mare dramă, o cruce foarte greu de purtat. Îi spuneam soţiei dimineaţă: „Dacă ţie ţi se întâmplă ceva acum vor fi mulţi care-ţi vor sări în ajutor: eu, copiii, părinţii, socrii, naşii, finii, prietenii, colegii şi chiar unele cunoştinţe. Îţi dai seama? 20-30 de persoane sau mai mult îţi vor sări în ajutor dacă ţi se întâmplă ceva. Dar dacă un orfan ca Vlăduţ păţeşte ceva, va beneficia cel mult de ajutor colegilor de cameră, de ajutorul Salvării şi al Poliţiei”.

Drama orfanilor este că nimeni nu le poartă de grijă, aproape nimeni nu se gândeşte la ei.

De când sunt mici şi până ajung maturi sunt privaţi de educaţie şi afecţiune, şi astfel ei cresc cum pot. Şi totuşi noi văzându-i pe stradă cerşind sărim repede: „La muncă cu ei....”

Dar tot noi suntem cei care-i discriminăm şi nu-i angajăm în firmele noastre. Tot noi suntem cei care-i dăm la marginea societăţii de câte ori avem ocazia.

Totuşi Cineva se gândeşte mereu la ei şi îi îngrijeşte: Dumnezeu, numit şi Tatăl orfanilor şi Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu numită şi maica celor fără de părinţi.

De ce spune Sf. Apostol Iacob că adevărata evlavie este cercetarea văduvelor şi a orfanilor? Pentru că acela care are inimă de mamă faţă de orfani se aseamănă cu Dumnezeu.

Ce bine-plăcut este înaintea lui Dumnezeu cel ce caută la orfan şi la văduvă!

E oare lucru puţin să te porţi ca o mamă pentru cel care n-are mamă, sau ca un tată pentru cel care n-are tată? E oare puţin înaintea lui Dumnezeu să ai inimă de frate pentru cel care n-are frate?

Mare parte din cei de pe străzi sunt orfani care au fugit din orfelinate sau care au fost daţi afară pentru că au împlinit vârsta de 18 ani.

Fiţi milostivi cu cei orfani şi cu săracii şi multă milă va arăta şi Dumnezeu faţă de voi şi greşelile voastre.

Judecata va fi cu milă pentru cei care au făcut milă.

Într-un articol viitor vom discuta şi despre iubirea arătată văduvelor, femeilor rămase fără sprijinul bărbatului în familie.

Totuşi trebuie să precizăm că cercetarea orfanilor şi a văduvelor trebuie însoţită şi de o viaţă curată şi sfântă pentru ca să putem trăi adevărata evlavie. Exact cum spune Sf. Apostol Iacob: "Să ne păzim nepătaţi din partea lumii".

(Claudiu)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești