Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Eram la muncă zilele trecute, într-unul din azilele de bătrâni din Germania unde practic meseria de asistent medical. Unul dintre pacienţi urmărea la televizor o emisiune despre exodul pensionarilor germani către Bulgaria, pentru un trai mai bun. Doamna Maria avea 61 de ani şi după 30 de ani de muncă primea o pensie de 870 de euro, o pensie foarte mică pentru traiul din Germania. Locuia în Hamburg, oraş unde am locuit şi eu, iar chiriile acolo sunt enorm de mari. Fără să primeşti un apartament mobilat, poţi plăti 500-600 de euro pentru un apartament cu o cameră, de 35-40 de metrii pătraţi, dacă ai noroc să fii ales de proprietarul dintre zecile de doritori.

Doamna Maria plătea cam 600 de euro chirie, plus utilităţi, şi-i mai rămâneau 20 de euro pentru traiul ei de zi cu zi. În Bulgaria plătea 100 de euro chirie într-un sat, dar îi rămâneau bani pentru traiul zilnic şi pentru a-şi cumpără cele necesare pentru hobbyul personal, pictatul, şi participarea la expoziţii locale, ceea ce în Germania era irealizabil. Se descurcă greu cu limba, fiind foarte greu pentru dânsa să înveţe limba slavonă şi alfabetul chirilic, dar atunci când are nevoie să caute un instalator, foloseşte Google Translate şi cu ajutorul internetului traduce site şi paginile din limba bulgară, şi se descurca de minune.

La fel şi Peter, care a lucrat ca șofer, apoi că DJ, în Germania, iar după 30 de ani de muncă, avea doar 760 de euro pensie. O pensie destul de bună în Bulgaria, dar în Germania, pensie de mizerie, la fel cum sunt pensiile de câteva sute de lei în România! Abia acoperă chiria, pentru cei care nu au casele lor. Iar în Germania sunt foarte puţini proprietari de case, iar o chirie este foarte greu de găsit, de aceea preţurile sunt destul de piperate.

Peter trăieşte acum o viaţă foarte frumoasă, şi-a făcut prieteni bulgari, la fel ca şi Maria, şi nu este singurul pensionar german care s-a mutat în orăşelul în care locuieşte acum, foarte aproape de mare, balcon cu privelişte la un rău, pentru care plăteşte doar 180 de euro. Se simte fericit şi împlinit. Lumeşte, are parte de multe satisfacţii.

Dacă ar fi rămas în Germania, aceşti oameni nu s-ar fi putut descurca singuri. Poate în doi ar fi acoperit chiria şi ar fi putut să îşi cumpere hrana necesară şi să poată supravieţui economic. Sistemul de sănătate le-ar fi acoperit nevoia de asistență socială şi casa de sănătate le-ar fi decontat medicamentele necesare. Alţii ar fi preferat internarea într-un azil de bătrâni. Unii se pot descurca singuri, mulţi dintre ei neavând nevoie de ajutor şi sprijin pentru necesităţi şi asistenta medicală. Sistemul găsește nevoi pentru a fi internați în azile. Statul acoperă necesarul internării în azile, dacă pensia este mică.

După 30 de ani de lucru, cu un venit brut lunar de 3000 de euro, primeşti 900 de euro pensie, iar după 40 de ani, primeşti 1200. Dar nu toţi au aceste salarii brute, aşa că vor avea pensii chiar mai mici decât au Peter sau Maria. Abandonaţi de familii, în foarte rare cazuri primesc câteva vizite de la familii lunar. Aparţinătorii sunt prea ocupaţi, ori au serviciu în alte oraşe, grijile casei lor, ale copiilor, ori trebuie să se destindă, atunci când au liber.

Pensia nu este bună, dar statul are grijă de ei. În azil au ora fixă pentru trezirea din somn, ora fixă de masă, iar calitatea mâncării lasă de dorit. Cei demni preferă să se ajute singuri cât mai mult, și chiar şi pe alţii aflaţi în suferinţe şi nevoie. Cei mai mulţi renunţa la luptă cu neputinţele şi se autoexclud dintr-o viaţă activă, ajutaţi de ispita de a-şi plânge singuri de milă, și de sistemul care le vine în ajutor.

Nu ies la aer cu zilele, la masa nu scot un sunet, foarte puţini se vizitează între ei, discuta şi îşi împart impresii. Agenţii sociali organizează anumite jocuri şi activităţi educative cu unii dintre ei, ca pentru copiii mici. O mică bucurie de moment, apoi iarăşi singurătate, nedumerire, debutul demenţei, dezorientării. Ore în şir aşteptând telefonul, întrebând cadrele medicale dacă ştiu ceva despre copiii lor, dacă or să vină să-i vadă. Apoi răsfoiesc un album de poze cu amintiri.

Mulţi dintre noi, românii, venim aici în Germania să muncim, iar părinţii şi bunicii rămân să ne ducă dorul în ţară. Ne complacem cu ideea că o să ducem o viaţă mai bună... Unii se ancorează în lumesc şi găsesc alinare în duhul lumii, alţii stau departe de familie şi strâng cu sudoare un bănuţ să cumpere o casă la copiii, să ţină copilul în facultate, să-i dea în rândul lumii, cu gândul ca la un moment dat să revină acasă în România.

Altul vine aici cu familia, munceşte o viaţă pentru copii, care la a doua, sau a treia generaţie se vor pierde între străini, și va fi tentat să lase părintele în azil, abandonat. Uită de Dumnezeu, de credinţă, de Biserică.

Alt roman aici se întoarce către Dumnezeu şi varsă lacrimi pentru ţara, pentru neam, şi speră că o să fie mai bine în ţară, să se întoarcă înapoi. Dar Dumnezeu are raţiunile Sale, şi ştie de ce permite aceste lucruri pentru a ne încerca şi răscumpăra cu mare preţ. Căci mare preţ este să pleci din ţară ortodoxă, în ţara neortodoxă. Doar dacă nu ai credinţă în Dumnezeu, nu simţi dorul de ţara unde sunt biserici ortodoxe, troiţe sfinte la orice colţ de drum, pe toate câmpurile, şi pământul este plin de sfinte moaşte.

Pentru omul lumesc, un confort material îi poate da o anumită linişte, bucurie de moment. Dar fraţilor, toate sunt trecătoare. Eu le-am încercat, iar liniştea mea nu este decât în ţara mea, iar alinarea nu o simt decât atunci când trec pe lângă sfintele biserici ortodoxe, troiţe, când calc pragul bisericii, unde mă veselesc cu fraţii mei creştin ortodocşi laolaltă. Şi mă rog la Domnul să rânduiască să mă întorc definitiv cât mai repede acasă, că Dumnezeu ne poartă de grijă să ne dea cele necesare pentru noi şi cei dragi, şi să ne arate calea spre mântuire, dacă ne dorim cu adevărat. Nivelul de trăi nu mântuieşte, şi iată sistemele acestea au şi ele fisuri. Cine a citit romanul părintelui Savatie Baștovoi, “Diavolul este corect politic”, poate să tragă o concluzie. Să ştiţi, către acolo se merge, aşa cum vorbea părintele în romanul său. Vedem la noi dezbinarea între generaţii, cum sunt jigniţi bătrânii noştrii, cum li se reproşează că sunt ţinuţi cu pensii de cei care primesc salarii şi plătesc taxe, şi câtă ura s-a pornit contra bătrânilor noştrii. Statele “civilizate” a găsit soluţia să-i scoată din funcţionalitate treptat, căci azilul înseamnă loc de refugiu pentru cel care nu mai este dorit de societate.

Bunicii mei, fie că unii locuiesc la oraş, iar alţii la ţară, mi-au bucurat copilăria mereu. Îşi permiteau să îmi cumpere dulciuri, haine, să mă plimbe prin parc, sau prin oraş, să mă ducă de mână la biserică. Ceilalţi care au locuit la sat, mă aşteptau cu masa pusă, cu toate bunătăţile, şi din puţinul lor îmi dădeau un ban să merg în sat, ca fiu şi eu bucuros. Bunicile mele gătesc şi acum când le cer tot felul de plăcinte, prăjituri, clătite, îmi umple sacoşă cu zarzavaturi, ouă, carne şi toate necesare, ceea ce în Germania nu ai să mai vezi! Oul de găină nu mai ajunge în tigaie, e preluat de la fermă şi dus la market, aşa cum doresc acum politicienii să procedăm şi în România. Toate produsele lactate produse de un ţăran german sunt preluate şi duse spre procesare şi vândute în hipermarket, iar ei consumă din hipermarket.

În Bulgaria, de exemplu Peter îşi permite să cumpere un pui de ţară la preţ mic de la baba Ivana, iar Maria găseşte ouă proaspete şi brânză proaspătă de vacă la preţuri mici, dar Maria nu are nepoţeii lângă ea, şi nu are cui să facă clătite. Este mirată că oamenii din jur nu privesc cu ochi buni ca ea îşi plimbă în lesă căţelul pe stradă. Dar nici bunica mea nu a plimbat câinii pe stradă, căţeii şi pisicile fiind îndrăgite în familia mea, dar ţinute în afara casei, în grădină, aşa cum eu consider că este normal!

Bunica Ivana a rămas într-un sat aproape părăsit în Bulgaria. Tinerii au plecat în oraşe să lucreze în fabrici, sau în afara ţării, satul ei şi al altor băbuţe din Bulgaria sau România au rămas goale aproape, iar în viitor se vor pustii, în ritmul acesta!

Satele noastre din România, din Bulgaria, Macedonia, Serbia şi din întreg spaţiul ortodox au biserici în care preoţii aşteaptă cu Sfântul Potir pe feciorii mândrii şi frumoşi ai satelor să se întoarcă în satele lor, sau oraşele lor de baştină, să se întoarcă la credinţă, să fie vrednici de cuminecarea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos! La fel şi Peter, Maria, Hans sau Gertrude, sunt chemaţi de Mântuitorul la împlinirea evangheliei, la trăirea în Hristos, la Ortodoxie.

Clopotele bat şi ne cheamă, duhovnicul bisericii din cartierul Tineretului din Giurgiu, la Mitropolie în deal, la Bucureşti, în parohia satului “Dimitrie Cantemir” sau comuna “Ghimpați” ne aşteaptă împreună cu bunicii, cu părinţii, cu copiii, cu fraţii, să ne apropiem de Sfântul Potir şi să binecuvântăm pe Domnul la Sfânta Liturghie, şi în tot timpul şi în tot locul, căci Domnul ne Mântuieşte, nu Cezarul şi nici salariul sau nivelul de trai.

“Torna, torna fratre”!

(Carol Mihai Micu)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești