Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

 

Tu de ce crezi in DumnezeuTu de ce crezi in Dumnezeu

 

     

  Euharistia continuaEuharistia continua

 

   

Am rămas așa de impresionat de documentarul cu familia Murphy, încât aș vrea să vă împărtășesc câteva din impresiile mele în acest articol.

Pentru cei care nu ați apucat să vedeți filmul, familia Murphy locuiește în Statele Unite ale Americii și are 27 de copii, dintre care patru din ei sunt născuți și 23 sunt adoptați. Există destule filme care circulă pe internet unde este descrisă viața unei familii cu mulții copii. Tocmai de aceea, la început n-am rămas impresionat când am auzit că au 27 de copii. Mă așteptam la o poveste tipic americană dintr-o casă plină de copii, în care soții povestesc cum e viața lor de zi cu zi.

Ceea ce schimbă radical datele problemei este că acești 23 de copii adoptați au dizabilități mentale și fizice variate. Jonathan a fost diagnosticat cu sindrom Down și a ajuns să aibă leucemie. Angel are un picior amputat și și-a pierdut complet vederea la naștere. Cody, Emmy, Nathan și alți copilași au sindromul Down în diferite stadii. Nicholas are probleme cardiace și medicii se miră de cum mai este încă în viață. Shanon are probleme grave la creier. John și Jeanette, cei doi părinți iubitori, au asistat la 14 operații pe cord deschis realizate copiilor lor adoptați până acum. Fragilitatea sănătății acestor copii bolnavi îi expune mereu riscurilor... oricând putând apărea probleme.

Doar credința în Dumnezeu i-a impulsionat să facă acest gest. Nimeni nu poate duce pe umeri o jertfă așa de mare, dacă nu are o motivație dumnezeiască... altfel va claca rapid.

O, Doamne! Ce oameni există pe acest pământ! Noi ne omorâm proprii copiii în pântece iar ei acceptă copiii altora în familia lor.

O, Doamne! Unii părinți își abandonează copilul în spital la naștere, văzând că e grav bolnav, iar ei spun că o boală nu-l face pe un copil mai puțin valoros... ba spun chiar că asta e voia Ta, Doamne!

John și Jeanette au adopat în familia lor pe cei pe care nu-i adopta nimeni, pe copiii de care lumea se ferea. Au luat asupra lor o cruce, pe care noi în fuga după o viață comodă, o considerăm nebunie.

Femeile se plâng astăzi că e greu să crești al doilea sau al treilea copil, iar ei demonstrează unei lumi întregi că pot crește în casa lor încă 23, pe lângă cei patru ai lor!

Când Sfinții Părinți ne spun că acolo unde mânăncă doi copiii încape și al treilea și că Dumnezeu poartă de grijă tuturor, noi nu-i credem. Dar soții Murphy, ca în Pateric, ne-au dat o pildă pe care n-o poate tăgădui nimeni.... acolo unde mănânca patru copii mai pot mânca încă 23.

John și Jeanette nu și-au pus un număr limită de copiii pe care să-i adopte ci au început să primească în casa lor pe copiii abandonați de părinți... și nu puteau refuza pe nimeni. Se dusese vestea în Statele Unite ale Americii că există o familie care adoptă copiii bolnavi și nedoriți de nimeni.

Noi nu primim un sărac la masă, să-i dăm o masă caldă, iar ei lasă ușa lor deschisă pentru orice străin care nu-și mai dorește copilul.

O, Doamne! Ce minune! Sfinți cu adevărat sunt Doamne! Împlinesc Evanghelia ta până la cer și înapoi! John și Jeanette au luat asupra lor neputințele și suferințele celor ce nu le pot duce... fără să cârtească... ba chiar fiind mulțumitori că-și pot lucra talantul primit de la Dumnezeu.

Când Jonathan a fost diagnosticat cu leucemie, au urmat trei ani în familia lor de grea suferință, în care s-au chinuit prin tratamente medicale să-l salveze. În acești trei ani foarte tulburi, ei au mai adoptat încă trei copii.

Cine oare, având un copil pe patul de moarte, și alți câțiva în casă, ar avea curaj să-și mai ia pe umeri povara adopției a încă trei copii.

Ce femeie este dispusă să-și sacrifice cariera și visele pentru a fi mamă până la moarte pentru atâția copii orfani? Ce fapte pot înălța femeia mai sus, decât iubirea de mamă arătată față de cei bolnavi, orfani, necăjiți, părăsiți...?

Ce vocație mai înaltă poate avea femeia decât a fi mamă?

Jeanette este modelul extraordinar de mamă... Iată ce spune:

„Nu aș renunța la copiii mei pentru orice sumă de bani din lumea aceasta. Chiar de mi-ar oferi cineva orice mi-aș dori pe lumea aceasta, nu aș renunța la ei. Pentru mine sunt viață. Și în asta constă viața, și asta ne împlinește.”

„Nu-mi văd copii mei biologici diferiți de cei cu dizabilități. Eu nu le văd ca dizabilități, ci doar ca diferențe. Ei au multe de oferit și au multe de oferit lumii, doar dacă lumea ar vedea acest lucru.”

Oana Tudor spunea pe facebook văzând acest film:

„Momentul în care realizezi că viața ta este un dar pe care trebuie să îl împarți cu cei mai puțin norocoși decât tine...”

Soții Murphy au perceput ce este cu adevărat viața noastră pe pământ: nu desfătare, nu știință, nu cunoaștere, nu carieră, nu bani, nu comoditate. Nu. Ci dar! Cel mai prețios dar de la Dumnezeu! Și tot ceea ce am primit în dar, trebuie să oferim mai departe tot în dar.

Viața este o luptă permanentă de a-i ajuta pe cei în nevoi! Viața este o ocazie de a iubi și de a ne uni toți în comuniune cu Dumnezeu.

John și Jeanette ne arată că ne plângem degeaba, și crucea noastră este una dintre cele mai mici... Se poate și mai greu! Mult mai greu. Apăsător de greu... dar atât de frumos... căci prin Cruce vine Învierea.

Încă nu facem destul pentru cei de lângă noi. Nici o zecime din cât am putea. Putem mult mai mult! Iar la tot acest efort al nostru Dumnezeu adaugă și mai multă putere și ajungem să facem chiar imposibilul!

Cine poate spune că-și iubește aproapele ca pe sine însuși?

John și Jeanette când au hotărât să adopte copii cu dizabilități au înțeles că nu pot clasifica dizabilitățile, pentru că indiferent de natura lor, toți copiii sunt persoane, și au chipul lui Dumnezeu. Și au acceptat pe toți copiii care le-au apărut în calea vieții. Asta înseamnă să-ți iubești aproapele... să ai suflet de mamă pentru cei fără mamă... și să-i iei la tine în casă, să-i adopți ca și cum ar fi proprii tăi copii!

Soții Murphy au îmbrăcat pe cei goi de iubire. Au hrănit cu dor pe cei flămânzi de îmbrățișări călduroase. Au adăpat cu credință în Dumnezeu și speranță pe cei deznădăjduiți și condamnați. Au primit în casa lor pe cei străini ai lumii. N-au cercetat pe bolnavi în spitale ci i-au luat în casele lor permanent pentru a le purta de grijă. Au grijă de copiii cu sindrom Down și autism, prinși ca niște prizonieri în temnițele trupurilor lor. Pentru toate acestea, Hristos Domnul le va spune cu bucurie:

„Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Că am flămânzit şi Mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M'aţi primit; gol, şi M'aţi îmbrăcat; bolnav, şi M'aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.

Ce exemplu de faptă mai mare ne trebuie în acest Post al Învierii în care Domnul ne cheamă să ieșim din egoism...?

Slavă Ție, Doamne! Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut!

Învrednicește-ne și pe noi de asemenea fapte de iubire!

(Claudiu Balan)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Tabără de Ziua Națională

Caută articole în site » Caută articole în site »

Ajută

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

 

 

Ediția a 3-a a cărții