Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Am fost crescut de părinţii mei cu mentalitatea: „Învaţă! Învaţă! Învaţă!” şi „dacă nu înveţi ajungi rău”. Mama şi tata se aşteptau de la mine să-mi găsesc un serviciu bun la care să stau toată viaţa şi din roadele lui să-mi înţreţin familia şi să am şi satisfacţie profesională. Amândoi au lucrat la acelaşi loc de muncă şi au vechime de peste 30 de ani.

Eu am 28 de ani şi am lucrat deja în 6 firme şi două instituţii... de la toate plecând de bună voie şi nesilit de nimeni, în căutarea acelui ideal care mă împlineşte... acela de a vorbi oamenilor despre Dumnezeu şi în final de a fi preot. Am lucrat în 8 locuri de muncă şi am plecat de la toate 8, dar după demisie la câteva săptămâni m-am reîntors la 7 din ele, cerând să fiu reangajat. Doar o firmă şi o instituţie din cele 7 m-au primit înapoi... şi foarte bine au făcut.

Am plecat de la fiecare nemulţumit de activtatea mea zilnică şi visând la bucuria de a-L propovădui pe Hristos zi de zi. Astăzi nu am servici, dar sunt mulţumit că pot oricând să vorbesc despre Dumnezeu... să deschid laptopul şi să scriu 2-3 pagini despre bucuria vieţii în Biserică, alături de Hristos, fără să fiu împiedicat de programul zilnic de muncă specifice unei firme.

Sunt împlinit parţial, am multe planuri, gânduri, vise... dar sper că toate se vor aşeza la vremea lor. Sunt împlinit pentru că mi-a găsit talantul, am aflat ce a pus Hristos în mine la naştere, şi asta îmi da sens întregii vieţi. În adolescenţă eram ca un cal fără stăpân care aleargă de colo colo chinuit să demonstreze ceva, să fie văzut de cineva, să arate ceva... Astăzi ştiu care mi-e menirea.

Voi ştiţi care vă e menirea pe plan profesional?

Vrem toţi să ne schimbăm ţara în care trăim. Am văzut un tânăr care acum 15 ani se distra şi cheltuia mulţi bani, se droga şi în final a ajuns la închisoare. Astăzi acel tânăr e liber, are familie, soţie şi doi copilaşi, şi şi-a înfiinţat şi o asociaţia non-guvernamentală pentru a ajuta tinerii care se droghează, şi pentru a ajuta alte categorii defavorizate de oameni.

Sunt mulţi tineri care vor să mute munţi, aşa cum spune o melodie pe la radio. Sunt mulţi oameni care vor să schimbe lucrurile în ţara în care trăim. Citeam acum câteva minute cartea lui Andrei Pleşu: „Despre frumuseţea uitată a vieţii” şi el povestea cum o tânără juristă întoarsă de la studii din străinătate îi mărturisea că vrea să schimbe treburile în ţara noastră, că se poate... că are curaj...că e încrezătoare... Andrei Pleşu, care după revoluţia din 1989 a avut aceleaşi gânduri, acelaşi elan, ca să n-o descurajeze dar totuşi s-o tempereze îi spune:

„Feriţi-vă de tonul mesianic! Lucraţi conştiincios în ograda priceperii dumnevoastră, fără planuri de mântuire universală, fără aşteptări nerealiste. Mă tem că, la aceată oră, soluţia nu poate veni de la mari aglutinări de energie, de la organizaţii militante, partide, „grupuri de iniţiativă”, apeluri eroice. Trebuie mai curând să reîncepem de la buna îndărătnicie a responsabilităţii individuale, de la onestitate privată, hărnicie, exercitare tenace a propriilor aptitudini. A-ţi face un program de viaţă din cinste şi competenţă, „a-ţi face bine treaba”, a te concentra pe lotul tău de obligaţii profesionale şi morale e, deocamdată, mai productiv decât a te epuiza în acţiuni de masă, în activism public, în vervă agitatorică. Câteva milioane de cetăţeni conştiincioşi pot schimba ţara în mai mare măsură, cred, decât o echipă de „manageri” euforici.”

Acum câteva zile am înţeles ceva ce m-a ajutat foarte mult: Dumnezeu schimbă pe fiecare om în parte, şi lumea în ansamblul ei, fără să facă gălăgie, fără să facă show în faţa societăţii. Unii oameni se schimbă, se apropie de Dumnezeu, îşi părăsesc viaţa lor veche plină patimi şi nefericire... dar asta încet, lin, în intimitatea sufletului lor. Preoţii şi monahii Bisericii lucrează la mântuirea sufletelor noastre zi de zi: se roagă, slujesc Sfintele Taine, predică, sfătuiesc, ajută, dar nici ei nu văd momentul când omul se schimbă. Pot sesiza schimbarea unei persoane în timp, dar licărirea acea de har, bucuria pocăinţei care te-ntoarce la Dumnezeu într-o secundă, n-o vede nimeni.

Câţi oameni oare, săptămâna trecută, s-au întors la Dumnezeu? V-aţi gândit vreodată la asta? Transmite vreun canal de televiziune această ştire, această veste bună? Nu. Dumnezeu lucrează în taină, şi acesta e marele avantaj al credinţei, că ea se trăieşte în noi... împărăţia cerurilor este înlăuntrul nostru.

Oamenii se pot întoarce la Hristos şi în timp ce fac păcate sau se destrăbălează... Duhul Sfânt bate unde vrea... şi întoarce pe om acolo unde se aşteaptă mai puţin...

Şi e foarte bine că totul se întâmplă în taină şi nu gălăgios, pentru că altfel cei din jur ar putea strica bucuria momentului sau ar putea influenţa negativ „convertirea” celui ce se luminează. Am auzit un lider de sindicat spunând odată cum la fiecare miting pe care-l organiza era mereu sunat dar SRI pentru a le da informaţii cu ceea ce se va întâmpla: Cine vine? Care e scopul? Cât durează? Şi asta pentru ca ei să contracareze eventuale atitudini împotriva puterii, sau eventuale comportamente care pot pun în pericol siguranţa ţarii. Şi când am auzit asta, mă gândeam: ce ar fi dacă ar exista astăzi un om care să propovăduiască Evanghelia asemenea Părintelui Cleopa şi Sfântului Ioan Gură de Aur? Aceşti oameni ar atrage mase de oameni în jurul lor... şi când eşti aşa de influent asupra maselor, atunci apar şi „băieţii din umbră” care te roagă de dragul „siguranţei naţionale” să acţionezi în scopuri nu tocmai creştine.

În asemenea cazuri propovăduirea Evangheliei, în acest stil gălăgios, cu sute de mii de oameni, cu stadioane pline, cu afişe, cu întâlniri foarte mari ari putea fi umbrită de interese meschine şi uşor-uşor deturnată în favoarea celor care tânjesc după putere şi bani.

Din acest motiv e mult mai sănătoasă şi mai eficientă o propovăduire a Evangheliei mai smerită, fără slavă lumească, fără aplauze, şi fără show.

Dumnezeu lucrează mai bine în taină! Dar ştiţi de ce? Pentru că există unii oameni rău-intenţionaţi care abia ar aştepta să-i stea împotrivă. Dacă ar fi ştiut iudeii că Pavel are gânduri să se convertească la creştinism, l-ar fi convins uşor-uşor de „naivitatea” acestei opţiuni. Aşa, Hristos Domnul îi apare în cale lui Pavel fără să ştie cei din jur... şi în doar câteva zile Saul prigonitorul de creştini devine Pavel – cel mai mare propovăduitor al creştinismului până în ziua de astăzi.

Mi-am pus de multe ori întrebarea: De ce Iisus Hristos le poruncea celor pe care îi vindeca să nu spună nimănui cine i-a vindecat? Dacă le făcea un bine, de ce oare să nu ştie o lume întreagă despre asta?

Am aflat răspunsul acum câteva zile când citind Evanghelia după Marcu, în capitolul 1, Hristos Domnul îi porunceşte leprosului pe care l-a vindecat următorul lucru:

„Vezi, nimănui să nu spui nimic, ci mergi de te arată preotului şi adu, pentru curăţirea ta, cele ce a rânduit Moise, spre mărturie lor.”

Leprosul nu ascultă de Dumnezeu şi face ce vrea :”Iar el, ieşind, a început să propovăduiască multe şi să răspândească cuvântul....” Leprosul dă de ştire tutor că Iisus l-a vindecat.

De data aceasta Evanghelia ne arată şi consecinţele neascultării leprosului:

„...încât Iisus nu mai putea să intre pe faţă în cetate, ci stătea afară, în locuri pustii, şi veneau la El de pretutindeni. ”

Pentru că leprosul a spus tuturor această minune şi a atras atenţia tuturor oamenilor, Iisus nu mai putea intra în acea cetate (oraş) pentru a propovădui Evanghelia. Nu ştiu exact motivul... poate pentru că toţi oamenii ar fi sărit pe el să-i vindece, şi din acest motiv îmbulzeala lor ar fi creat un haos nebun... oamenii ne mai putând să-şi îndrepte atenţia către cuvintele lui Hristos ci doar către puterea Lui.

Dorinţa lui Iisus de a ţine misiunea la un nivel cât mai discret avea un scop foarte precis: eficienţa propovăduirii Evangheliei printr oameni... pentru a nu întâmpina obstacole sociale, politice, religoase sau de altă natură.

Noi ce tineri vrem să schimbă ţara în care trăim, locul de muncă, instituţia, familia, pe noi înşine... dar să nu ne grăbim s-o facem rapid, brusc, dintr-odată ci încet, în taină, organizat, pas cu pas, cu tact şi rugăciune, cu insistenţă şi convingere.

Cineva spunea: „Succes isn't a result of spontaneous combustion. You must set yourself on fire” (Succesul nu este rezultatul unei combustii spontane. Trebuie să te înflăcărezi tot timpul pentru asta).

Oricare ar fi tipul schimbării pe care-o doriţi: personală, profesională, sau de alt tip, înarmaţi-vă cu multă răbdare, credinţă şi insistenţă.

Eu cred că schimbările care apar lin şi continuu sunt mai puternice decât cele care apar brusc şi sporadic.

(Claudiu)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești