Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Sa ne aratam tacuti si fara stiinta in fata celorlalti caci abia atunci dovedim si dobandim cea mai multa cunostinta, caci mintea nerisipindu-se in vorbe multe, distinge cu mai multa claritate tot ce observa si afla.

Tacerea fara rost este pricinuita ori din mandrie, ori din lenea mintii si aceasta-i semnul tampeniei, pe cand tacerea cu rost este semnul unei lucrari intense a mintii prin care surprinde tainele cele mai adanci ale existentei. In aceasta tacere mintea omeneasca se intalneste cu lucrarea intensa a Sfantului Duh Care ii comunica taine mai presus de cuvant. Numai persoana poate tacea in felul acesta intens de gandire.

Alunga departe de tine duhul mult vorbitor caci in el sunt ascunse toate patimile cele rele: minciuna, indrazneala, gluma usuratica, rasul, calomnia, rautatea, vorba prosteasca si pe scurt vorbind, ceea ce s-a spus: ''Din multa vorbire nu va lipsi pacatul.'' (Pilde 10,19) Barbatul tacut este scaunul simtirii iar Domnul a spus ca vom da socoteala pentru orice cuvant desert. (Teodor al Edesei)

Limbutia este tronul slavei desarte prin care omul se arata pe sine si cauta sa se faca cunoscut. Limbutia este semnul dupa care-i recunosti pe ignoranti, usa clevetirii, calauza glumelor si a prostestii veselii, slujitoarea minciunii, destramarea umilintei, nascatoarea trandaviei, inainte-mergatoarea somnului, imprastierea mintii, nimicitoarea pazei sufletului, racirea fierbintelii inimii, intunecarea rugaciunii.

Tacerea intru cunostinta este maica rugaciunii, izbavire din robia cugetelor, pazitoarea ravnei dupa Dumnezeu, cercetatoarea gandurilor, straja impotriva dusmanilor, inchisoare unde intra sufletul si-si plange pacatele, lucratoare a pomenirii mortii, zugrav iscusit al chinurilor vesnice, iscoditoare a judecatii lui Dumnezeu, sprijin puternic al intristarii (pocaintei), vrajmasa indraznelii, tovarasa linistii, potrivnica iubirii de a invata pe altii, adaus de cunostinta, prilejuitoarea vederilor dumnezeiesti, progres nearatat al virtutii, suire tainuita catre Dumnezeu.

Cel ce nu-si cunoaste greselile isi infraneaza limba, iar vorbaretul nu s-a cunoscut inca pe sine cum trebuie. Tacerea lui Iisus l-a impresionat pe Pilat, linistea omului duhovnicesc mistuie slava desarta.

Un singur cuvant a rostit Petru si din pricina aceasta a plans cu amar, caci a uitat ca s-a spus: ''Zis-am: pazi-voi caile mele ca sa nu gresesc cu limba mea.'' (Psalmi 38,1) si de ceea ce-a spus altul: ''Mai bine sa cazi de la inaltime pe pamant, decat din pricina limbii.''

Tacerea creeaza o stare de liniste a mintii care poate in felul acesta sa se ocupe cu patrunderea intr-o lume necunoscuta inca si pe care cauta sa o inteleaga. Cand se scufunda in Dumnezeu si in cunoasterea smereniei sale in fata lui Dumnezeu, ea da nastere rugaciunii. Tacerea intru cunostinta nu numai ca ne pazeste de vrajmasi, dar nici nu-i lasa sa se apropie.

Cine s-a cunoscut pe sine cum trebuie, stie ca e indefinit si nu se poate descrie. Isi da seama ca de negraitul omenesc, pe langa aceasta, cunoscandu-se pe sine a ajuns la smerenie, adica la cunostinta micimii si nepriceperii sale si nu vrea sa mai spuna nimic caci orice cuvant vrea sa invete pe altul ceva. Daca numai in tacere se cunoaste pe sine ca negrait, numai in tacere se poate apropia cineva de Dumnezeu, infinit mai negrait. Tacerea in care s-a apropiat cineva de Dumnezeu e pe de alta parte o convorbire cu Dumnezeu mai presus de orice vorbire. El il cunoaste pe Dumnezeu ca subiect care-i cere ceva, si-I raspunde prin smerenia sa. ''De-ti vei pazi limba ta, frate, ti se va da tie de la Dumnezeu harul strapungerii inimii ca sa privesti sufletul tau si prin aceasta vei intra in bucuria Duhului. Insa de vei fi biruit de limba, crede-ma ca niciodata nu vei iesi din intuneric.''

Limbutia se naste sau din prea mare libertate in vorbire si din obisnuinta cea rea - deoarece limba fiind un organ firesc al trupului, asa precum s-a deprins si precum ii cere obiceiul, asa si graieste - sau mai ales din slava desarta la cei ce se nevoiesc si mai ales la ei si deseori din lacomia pantecelui. Pentru aceea nu rareori multi dintre cei care-si infraneaza stomacul cu oarecare sfortare opresc si multa graire a limbii.

Cel ce se sarguieste in cugetarea la moarte isi opreste limba, iar cel ce a agonisit plansul inimii se fereste de vorbarie ca de foc. Nestatornicii si nepriceputii sa nu ispiteasca pe cei intelepti. Iar cel intelept este barbatul ce place lui Dumnezeu, care vorbeste putine si pe cele de trebuinta si placute lui Dumnezeu. (Antonie cel Mare)

Cand afli pe unul galcevindu-se si luptandu-se impotriva adevarului si a lucrului vadit, pune capat galcevii, parasind pe unul ca acela, fiindca si-a impietrit cu totul mintea. Caci precum apa cea rea strica vinul, asa vrajba strica pe cei virtuosi cu viata, si cu socotinta. (Antonie cel Mare)

Nu spune multimii cuvinte despre evlavie si buna vietuire. Nu pentru pizma zic, dar socotesc ca vei fi luat in ras de cei smintiti. Caci cel asemenea se bucura de cele asemenea. Iar astfel de cuvinte putini auzitori gasesc. Mai bine este dar a nu grai, decat ceea ce voieste Dumnezeu pentru mantuirea oamenilor. (Antonie cel Mare)

Cuvantul este sluga mintii. Caci ce voieste mintea, aceea talcuieste cuvantul. (Antonie cel Mare). Prin trup omul este muritor. Dar prin minte si cuvant nemuritor. Tacand intelegi si dupa ce ai inteles graiesti. Caci in tacere naste mintea cuvantul. Si rostind cuvant de multumita lui Dumnezeu, iti lucrezi mantuirea. (Antonie cel Mare)

Cel ce vorbeste fara socoteala nu are minte, caci graieste fara sa inteleaga nimic. Cerceteaza dar ce-ti este de folos sa faci pentru mantuirea sufletului. (Antonie cel Mare)47

Nu vorbi cu doua limbi, intr-un fel aratandu-te cu cuvantul si intr-alt fel aflandu-te cu constiinta. Caci pe unul ca acesta Scriptura il pune sub osanda. (Marcu Ascetul)47

Precum usile bailor, deschizandu-se necontenit, imping caldura dinauntru afara, asa si sufletul cand vrea sa vorbeasca multe, chiar daca le-ar spune toate bune, imprastie si slabeste puterea tinerii de minte prin poarta graitoare. Prin aceasta mintea uita sa spuna lucrurile care se cuvin la vreme potrivita si impartaseste de-a-valma oricui se nimereste o amestecatura de ganduri, nemaiavand nici pe Duhul Sfant, care sa-i pazeasca cugetarea ferita de naluciri. Caci lucrul bun scapa totdeauna vorbariei, fiind strain de orice valmasag si imaginatie. Buna este deci tacerea la vreme, ea nefiind decat mama gandurilor prea intelese. (Diadoh al Foticeii)

De ce iubeşte lumea zgomotul?…În trecut oamenii se adunau la şezători să cânte doine, cântece de leagăn, ghicitori etc. Azi? Se uită bogăţia folclorului, fiindcă oamenilor nu le mai place tăcerea creatoare… Zgomotele cad ca un potop. Cine va fi în stare să construiască o nouă arcă a lui Noe salvatoare din noul potop al decibelilor? Tăcerea, în faţa oamenilor şi a celor înconjurătoare, nu este o fugă din faţa vieţii, ci este condiţia indispensabilă ca sufletul să se reîntoarcă mai autentic în faţa oamenilor şi a tuturor celor înconjurătoare. Astăzi când dincolo de fiecare vietate care caută să-şi facă simţită prezenţa, băile de tăcere sunt necesare omului ca să tacă în el glasurile discordante ale orgoliului şi egoismului, dar mai ales pentru a asculta Cuvântul lăuntric, care ne purifică, ne fortifică şi ne unifică. „Făptura noastră este plină de lucruri care ne proiectează afară” a spus pascal. Surmenajul şi exteriorizarea neîntreruptă a vieţii noastre ne duce la o nemiloasă irosire a vitalităţii noastre lăuntrice. De aceea, Pascal spunea că nenorocirea omului se trage dintr-un singur lucru „că nu ştie să stea liniştit într-o cameră”.

Clipele de tăcere pe care ni le rezervăm, chiar dacă sunt dureroase, conferă gândirii noastre o agerime nouă, vorbirii noastre rezonanţe mai adânci, acţiunii noastre o rodnicie înzecită. Cât taci, atâta valorezi. Dacă Dumnezeu ne-ar scrie pe frunţi gândurile care ne frământă, n-am mai îndrăzni să ne arătăm lumii, am înţelege mai bine nimicnicia noastră, dar mai ales importanţa pe care trebuie s-o acordăm tăcerii, ca mijloc indispensabil pentru a face ordine în propria casă.

Rugăciunea nu este aceea care zboară de pe buze când în suflet este furtună, deoarece cu Dumnezeu nu ne întâlnim undeva în cosmos, ci în intimitatea inimii…rugăciunea trebuie scăldată în tăcere, astfel este lipsită de mediul său vital. A fi tăcut nu înseamnă a fi mut sau ursuz. Trebuie să ne păzim de tăcerea rea ca de flecăreală, pentru că tăcerea nu este ceva absolut în sine, o raţiune de a fi. Avem, de exemplu, tăcerea mofluză, care este un lucru nedemn de un adult, sau tăcerea unei mândrii şifonate, avem tăcerea indiferenţei sau egoismului în cazul în care cuvântul nostru ar putea aduce lumină, pace şi îmbărbătare; există şi o tăcere evazivă, atunci când am avea datoria de a face act de prezenţă iubitoare şi activă faţă de cei din jurul nostru; există şi o tăcere a laşităţii atunci când ar trebui să avem curajul de a lua apărarea cinstei lui Dumnezeu, ori a reputaţiei aproapelui, sau când am avea obligaţia de a ne mărturisi vinovăţia. Tăcerea este o binefacere şi o bogăţie, dar în anumite cazuri ea poate fi ucigaşă.

Spiritul de a critica este un venin, un vierme, un cancer într-un organism sănătos. El absoarbe energiile vitale ale celui ce critică, ale celui ce ascultă critica şi ale celui criticat. Spiritul de a critica este spiritul satanei. Dacă cineva îi dă acces în sine, nu mai este loc nici pentru intimitate cu sine, nici cu aproapele şi nici cu Dumnezeu.Tăcerea este dimensiunea vitală a sufletului în care se învaţă cea mai frumoasă şi eroică melodie, menită să fie cântată cu îngerii… „un cântec nou” (Apoc. 5,9). Trebuie să ştim să profităm şi de zgomot…să-l ascultăm în tăcere şi să-l unim cu rugăciunea: zgomotul, de pildă, al unei nicovale dacă-l ascultăm ne oferă în tăcere munca muncitorilor; un clopot când sună ne îndeamnă la rugăciune; vântul ne îndeamnă să ne rugăm pentru cei ce suferă de frig, etc.Să medităm mult Cuvântul lui Dumnezeu, ca să nu ajungem sclavii cuvintelor noastre, dar să fim liberi prin inspiraţia Duhului Sfânt.

Pr. Iulian Naroş

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești