Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Şi eu am fumat, şi nu sunt mândră de asta. Prima oară când mi-am văzut colegii fumând a fost în clasa a 8-a. Am fost şocată. Credeam că numai oamenii mari fumează. Mă înşelasem. Mă întrebam atunci ce i-o fi determinat oare să se apuce? Aveam să aflu mai târziu. Pe atunci mi se părea un lucru scârbos, de prost-gust şi...inutil! Nu puteam înţelege de ce cineva azi trăieşte bine-mersi iar de mâine alege să se autodistrugă puţin câte puţin.

Apoi am intrat la liceu. Majoritatea noilor mei colegi de clasa fumau. În pauze se strângeau în curtea şcolii toţi şi parcă acolo se discutau cele mai interesante subiecte, era miezul distracţiei. La început alegeam să rămân în clasa dar mi-am dat seama la scurt timp că numai “fraierii” şi cei neinteresanţi stau în pauze în clasă. Aşa că am început să ies din ce în ce mai des afară, cu cei care fumau. Cât fum nociv putea fi acolo! Degeaba mă dădeam mai la stânga sau mai la dreapta, era peste tot! A trebuit să mă obişnuiesc cu acest lucru. A fost primul pas. Au urmat insistenţele din ce în ce mai multe ale colegilor să “încerc şi eu un fum”. La început am refuzat. Însă deveneam din ce în ce mai curioasă cum e să tragi fumul de ţigară în piept, ce simţi în acel moment, ce-i face să pară aşa de “fericiţi” când fumează.

Această întrebare îmi stăruia din ce în ce mai mult în minte, până într-o zi când mi-am zis că trebuie neapărat să-I aflu răspunsul. A urmat calvarul. Când una din cele mai ”tari” fete mi-a oferit o ţigară am acceptat-o. Colegii mă priveau zâmbind, râzând şi încurajându-mă bucuroşi că au mai ”convertit” pe cineva. Am luat ţigara fără să ştiu în ce mă arunc şi cât tremuram de tare. În cele trei secunde în care am dus-o la gura am vrut să mă răzgândesc. Totuşi, nu puteam. Ce vor zice ceilalţi? Când am tras fumul am simţit că ceva m-a lovit în moalele capului, privirea mi s-a întunecat câteva secunde şi am început să tuşesc. Fusese cea mai groaznică senzaţie pe care o simţisem vreodată. Bineînţeles, colegii nu mai puteau de încântare. După ce mi-am mai revenit mi-au zis că aşa a fost şi la ei prima oară, dar că acea senzaţie trece şi în curând o să simt numai plăcere. Sau mai degrabă amăgire. Dar atunci i-am crezut pe cuvânt.

În pauzele, zilele şi lunile următoare am continuat să fumez din ce în ce mai mult. Nu era pauză în care să nu ies afară. Începea să se instaleze dependentă.  Banii de la părinţi nu-I mai foloseam ca să-mi iau mâncare ci ţigări; uneori chiar răbdam de foame la şcoală.

De prietenii cu care înainte stăteam în clasă ca să vorbim despre diverse lucruri am început să mă îndepărtez. Nu mai corespundeau cerinţelor mele sufleteşti. Vroiam să stau şi stăteam cu cei care “ştiu cel mai bine ce e aia distracţie”. Mă simţeam importantă şi ”şmecheră” să fiu lângă ei. În sfârşit mă integrasem într-un grup şi eram fericită. Sau cel puţin…credeam că sunt. Pentru că oricât de multe ţigări aş fi luat, ceva parcă lipsea din toată această ecuaţie. După ceva vreme am început să simt că cu fiecare fir de fum pe care îl inhalez, sufletul meu devine mai pustiu. Deja mă obişnuisem atât de mult să fumez, încât într-o zi mi-a trecut prin minte gândul: “Asta-i tot?”. Asta e tot ce simţi după ce fumezi? Unde e împlinirea spirituală, unde e plăcerea aceea nespusă? Plăcere? Hainele mele miroseau groaznic, gură la fel. Am început să mă ascund de părinţi, am devenit mai retrasă faţă de ei. Mi-era frică să nu mă prindă sau măcar să bănuiască ceva. Numai acest lucru mă îngrozea.

Şi deşi ceva din sufletul meu îmi spunea că sunt pe o cale greşită, nu vroiam să ascult. Gândeam că poate vor veni şi momentele fericite. Dar timpul trecea…încă o ţigară…şi trecea…încă o ţigară…şi tot trecea…. Prietenii pe care mi-i făcusem, am realizat că sunt foarte diferiţi de mine; îi auzeam vorbind despre lucruri pe care credeam că le fac numai cei care sunt daţi la ştiri. Dar tot nu vroiam să renunţ; nici la ţigări şi nici la ei. Părerea lor era atât de importantă pentru mine, aveam senzaţia că ei ştiu tot ce e bine.

Of, dar eram aşa de nefericită! Ce lupta se dădea atunci în sufletul meu! Argumentele pro şi contra mi se învârteau în cap, nu mai ştiam ce e bine şi ce e rău. Dar persistam în rău. Mult timp am zăcut în această stare. Mama şi-a dat seama că e ceva în neregulă cu mine şi mă tot întreba ce am şi dacă mă poate ajuta cu ceva. Răspunsurile mele erau dispreţuitoare şi uneori chiar violente.

Până într-o zi în care m-am prăbuşit, sau…mai bine zis…am înviat. În disperarea mea, mi-am adus aminte de nişte cuvinte pe care le auzisem că prin ceaţă la ora de religie: “Să vă puneţi toată nădejdea în Domnul”. M-am agăţat de aceste cuvinte şi am început să plâng cu cele mai amare şi dulci lacrimi. Dacă nici El nu mă mai putea salva, atunci nimeni nu putea. Atunci mi-am pus toată nădejdea mea în Dumnezeu, plângeam şi mă rugam şi Îl implorăm să rezolve lucrurile, să mă ajute să mă las de fumat. Am făcut atunci zeci de promisiuni despre ce o să fac cu viaţa mea dacă Dumnezeu mă ajută. Pe unele le-am împlinit deja, altele mai aşteaptă. Noaptea aceea, plină de regrete, dacă stau să mă gândesc acum, a fost cea mai frumoasă din viaţa mea.

A doua zi la şcoală n-am mai ieşit afară. Foştii mei prieteni s-au mirat dar sincer nu cred că i-a interesat totuşi foarte tare. Mi-am dat seama atunci că toată iubirea, prietenia şi respectul ce veneau de la ei erau o iluzie. Prietenia cu ei era una falsă, ei nu-mi oferiseră niciodată nimic folositor pentru sufletul meu. Toată pararea mea bună se prăbuşise. Dar am început să mă rog pentru ei. Deci, din acea zi am ales să stau cu “vechii” mei prieteni, adevăraţi prieteni, care m-au primit cu braţele deschise, fără reproşuri sau cuvinte de genul: “Ţi-am spus noi”. Am început să le povestesc toată experienţa mea cu fumatul şi cum Dumnezeu a făcut o minune cu mine şi m-a scos din acel calvar. Una dintre prietenele mele, foarte cuminte şi credincioasă, mi-a dăruit a doua zi o carte “Dumnezeu şi tinerii” pe care am citit-o pe nerăsuflate. Mi-am dat seama cât de mult greşisem şi mă îndepărtasem de Dumnezeu. Dar asta nu m-a împiedicat să mă întorc la El. În sfârşit găsisem Acel Ceva care lipsea din viaţa mea. Iar după ce L-am găsit am fost fericită, cu adevărat fericită.

Am început să merg la Biserică, să mă împărtăşesc şi să mă spovedesc, să dau milostenie cu banii cu care înainte îmi otrăveam sufletul. Viaţa mea se schimbase, cu adevărat înviasem! Relaţia cu părinţii a revenit la normal, mama m-a iertat cu bucurie şi m-a primit cu ochii în lacrimi

Acum, mă lupt cu celelalte patimi din mine, zi de zi, dar nu disper căci mi-am pus toată nădejdea mea în Domnul  şi dacă o dată m-a ajutat, mă va ajuta mereu.

Acum, nu pot decât să Îi mulţumesc Domnului că în mijlocul negurii păcatelor mi-a întins mâna Lui pentru a mă ridica, a suflat o scânteie de la Duhul Sfânt pentru a mă lumina şi mi-a umbrit sufletul cu pacea şi fericirea.

Iar pe voi, dragii mei tineri, vă îndemn să vă feriţi de acest mare păcat, fumatul, ca să nu-L supăraţi pe Domnul Dumnezeu care v-a dat viaţă şi atâtea alte bucurii. Iar atunci când simţiţi că alunecaţi, strigaţi-L şi El va veni şi vă va ridica. Nu este bucurie mai mare în viaţă decât să faci totul după voia lui Dumnezeu şi să simţi că te sprijină la orice pas, aşa că “Fericiţi cei ce îşi pun toată nădejdea în Domnul”.

P.S. Eu nu am fumat niciodată însă cunosc foarte multe persoane care o fac şi mă doare sufletul când îi văd. Aş vrea tare mult să-i opresc…

(Patricia)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești