Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Fapte ale demnității românești

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Într-o duminică îngăduitoare de iulie, fără căldură excesivă şi fără ploaie covârşitoare, am trăit nişte evenimente care m-au pus pe gânduri.

Dimineaţa răcoroasă de iulie ne-a zâmbit de după turlele Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbătă de Sus. A fost un privilegiu să putem ajunge, şi numai pentru câteva zile, în mănăstirea unde, cu zece ani în urmă, participam pentru prima oră în viaţă, la rânduiala slujbelor atonite. Atunci, am aflat cum se roagă călugării din Muntele Athos.

Mănăstirea mi-e dragă. Mi-e dragă pentru atmosferă de acolo, pentru părintele Arsenie Boca, pentru părintele Teofil, pe care l-am cunoscut, pentru părintele Matei (ucenicul şi ajutorul părintelui Teofil, care se îngrijea şi de bibliotecă). Mi-e dragă pentru copleşitorul sacrificiu părintesc al domnitorului Brâncoveanu. Pentru florile asortate care inundă curtea, exteriorul, câmpul întreg din jurul mănăstirii.

Dar predica de azi a părintelui a fost ca un declanşator de dileme. După ce a explicat semnificaţia Evangheliei (pilda demonizaţilor din ţinutul Gadara), părintele a făcut o analogie între cei posedaţi de duhurile rele din vechime şi cei posedaţi de duhurile modernităţii de astăzi. Cu o noapte înainte, lângă mănăstire, la câţiva metri, pe un spaţiu vecin, a fost organizat un festival rock. La vecernia de sâmbătă seara, muzica nu se auzea chiar clar. Dar peste noapte, când părinţii încă nu încheiase rugăciunile, muzică rock a răsunat peste toată mănăstirea cu înverşunare, aproape ostentativ.

Călugării, retraşi în mănăstire din fața tăvălugului tentaţiilor lumeşti, s-au trezit asaltaţi, agresaţi, fără a se putea apăra, fără a se putea împotrivi. Predica de la Liturghia de duminică a fost ca un strigăt de ajutor adresat turiştilor religioşi şi nu numai. Tuturor celor care vin la biserică. Puteau fi printre ei chiar participanţi la festivalul de rock. Mesajul a fost răspicat: Nu vă lăsaţi cuprinşi de tentaţiile nocive ale lumii de azi! Toate ne sunt îngăduite, dar nu toate ne sunt de folos!

Am plecat gândiţi. La un moment dat, un tânăr, de pe marginea străzii, ne face semn să-l luăm. Am oprit, s-a urcat şi ne-a spus că merge la Cluj. "Unde în Cluj?", l-am întrebat. "Oriunde", a răspuns după o pauză de gândire. "Hmm..."

"Adică... unde ai vrea să te lăsăm? Noi nu ajungem chiar în Cluj."

"E bine să mă lăsaţi aproape de Cluj. Am pierdut trenul Cluj-Bucuresti. Voiam să ajung la Bucureşti."

Vorbea rar, intermitent, parcă adunându-şi gândurile de undeva de departe. Se uita speriat în spate şi îşi strângea la piept o haină. Singurul lucru pe care îl avea cu el. Părea foarte speriat, dezorientat.

"Ce ţi s-a întâmplat?" Am întrebat. A început să ne povestească sacadat că a coborât din tren pentru că a fumat o ţigară cu ceva şi că cineva voia să-l dea jos din tren şi probabil să-l bată. A coborât singur, şi a fugit peste câmp, prin pădure şi printr-o apă. Dar tot îl urmăreau nişte oameni mari, în aceleaşi maşini. Şi veneau spre el. Şi-a lăsat bagajul în tren şi a sărit. Jos, în nu ştie exact ce gară, şi-a ascuns telefonul şi laptopul. Ar trebui să meargă să le găsească. Îi trebuie calculatorul. Pe el are toate informaţiile de care are nevoie să se angajeze. De asta mergea la Bucureşti, să se angajeze. Era chemat la interviu. Abia terminase facultatea. Şi găsise ceva de lucru în Bucureşti. Acum voia numai să ajungă iar la Cluj. Să vadă ce face.

Şi-a sunat fratele din Bucureşti. L-a trimis să-i caute bagajele prin gară. Au început să-l sune părinţii. Tot drumul a vorbit la telefonul împrumutat de noi. La toată lumea explica faptul că a fost nevoit să fugă din tren pentru că îl prindeau cei care răspund de tren şi nu-l lăsa să se fumeze acolo.

Era ferm convins că-l urmăreşte cineva. Din cinci în cinci minute scruta cu atenţie drumul rămas în urma maşinii. L-am întrebat ce a luat. O chestie pe care a pus-o pe ţigară. Ia de astea din anul doi de facultate, de când s-a despărţit de prietenă. Apoi l-a mai supărat un profesor, a mai fost necăjit de ceva şi tot aşa...

Am întrebat dacă părinţii ştiau. Mama ştia de episodul din anul doi. Tatăl aflase astăzi. Erau şocaţi. El le explica întrerupt, respirând sacadat, înghiţind cuvintele, că a pus ceva pe ţigară şi apoi l-au ameninţat şi i-a fost frică şi a fugit din tren.

Spre Cluj începuse să fie mai conştient. Recunoştea zonă, ne-a spus unde stă. L-am lăsat în uşa blocului şi l-am întrebat dacă va mai consuma.” Niciodată... în tren.” Şi a zâmbit. Ne-a mulţumit şi a rămasă să aştepte pe un prieten care să-l ajute cu telefonul şi cu celelalte complicaţii (acte, laptop, bani).

Am plecat. Înspăimântaţi! Înspăimântaţi de ceea ce i se întâmplase tânărului necunoscut. Sau, mai degrabă, de ceea ce i se putea întâmpla sub efectul halucinogenelor.

Suntem părinţi şi ne întrebam cum poţi evita o asemenea situaţie. Cum să-ţi aperi copilul de atâtea pericole? Numai Domnul poate! Tu te strădui, îi educi pe calea binelui, faci tot ce poţi, dar pază ”în tot locul şi-n tot timpul”, numai Domnul reuşeşte!

Pe când ne gândeam să-i contactăm părinţii, ne sună ei. Necăjiţi, disperaţi, neînţelegând ce i s-a întâmplat copilului lor. Le-am povestit ce ştiam. I-am sfătuit să caute ajutor şi în alte părţi. La oamenii care pot ajuta în asemenea cazuri. Dacă pentru durerile de ficat, mergi la doctor, pentru durerile de stomac încerci să ajungi la un medic specialist, pentru o astfel de boală, dependența de droguri, atât de gravă, devastatoare, trebuie să cauţi medicul potrivit pentru suferinţele tale sufleteşti şi psihice.

Tânărul acesta a mai primit o şansă prin mobilizarea părinţilor de a-l ajuta. Domnul i-a oferit răgaz să fie smuls, de trebuie, din ghearele unei morţi sigure. O molimă l-a prins şi, aşa cum explică dimineaţa părintele la Liturghie, astfel de duhuri rele nu pot fi învinse decât cu ajutor. Şi, cel mai mare ajutor pe care omul îl poate cere şi îl poate primi, este ajutorul Divin.

Dar, totuşi, cu noi ce se întâmplă de am ajuns aici?

(Claudia Chiorean)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Tabere

Credința ne unește

Pr. Crăciun Opre

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești