Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Pentru a înțelege problema habotniciei, trebuie să punem o întrebare cheie, care să ne conducă la esența acestei neînțelegeri: până unde este credință și de unde începe habotnicia?

Conform înțelesului general, habotnică este persoana credincioasă care dă dovadă de un zel exagerat atât în gesturile de evlavie cât și înterpretarea exagerată a unor îndemnuri sau dogme ale credinței.

Habotnicia se poate manifesta sub forma gesturilor de evlavie săvârșite ostentativ, militărește, sau în contexte nepotrivite.

Chemarea numelui Domnului pentru toate nimicurile poate fi altă formă de habotnicie: "Doamne Maica Domnului..." sau "Vai, Dumnezeule" sau "Așa a vrut Dumnezeu..."

Interpretarea scoasă din context a Sfintelor Scripturi, poate fi o altă formă de habotnicie, dacă acea interpretare rigoristă se naște pe fondul fobiei de a nu greși cu nimic (boala hiper-corectitudinii).

O altă formă de habotnicie este de a vedea pericole duhovnicești și conspirații acolo unde defapt ele nu există. Spre exemplu, sunt credincioși abia întorși la credință care, din pricina zelului de începător, încep să scoată din context proorociile Sfinților Părinți despre sfârșitul lumii, stârnind în jur agitație și dezbinare. Tot în acest context, habotnicie poate fi și atitudinea de a acuza anumite persoane de aparteneță la masonerie, fără dovezi.

Spre exemplu, în mediul virtual creștin-ortodox, circulă un curent de a eticheta ca "masoni", anumite figuri reprezentative ale ortodoxiei, fără însă a aduce dovezi în acest sens. Uneori putem surpinde discuții tragi-comice pe internet, în care sunt etichetați drept masoni tocmai cei care acuză la rândul lor pe alții de apartenență la masonerie. Este un cerc vicios de care ar trebui să ne ferim și cred că această stare de suspiciune cotinuă este un produs al habotniciei de a vedea conspirații peste tot.

În concluzie habotnicia se rezumă la credința urmată orbește, lipsită de înțelegere și sfat duhovnicesc, adică lipsită de dreaptă socoteală și călăuzire smerită. Așadar, vedem că habotnicia poate lua diverse forme, și ea poate fi atât o stare temporară a credinciosului cât și una de durată.

În general, atunci când facem primii pași spre Biserică putem cădea ușor în manifestări de habotnicie. Aceasta se întâmplă deoarece la revenirea noastră din necredință, Dumnezeu revarsă asupra noastră mult har spre a ne da râvnă și putere de a ne curăți de patimi. Însă pe fondul lipsei de experiență duhovnicească și cel al temerilor de a nu mai supăra cu nimic pe Dumnezeu, putem cădea pradă exagerărilor, atât în manifestările exterioare cât și în cele intime.

Diavolul, când vede că nu ne mai poate opri de pe calea credinței, încearcă să ne ispitească cu zelul peste măsură, astfel încât să trăim o credință forţată, o credinţă de paradă. De aceea habotnicia este o ispită de-a dreapta, greu de conștientizat de către cel în a cărei capcană a căzut, tocmai din pricina faptului că ia forma binelui, deși esența este de la cel rău.

Însă mai există și o altă față a înțelesului de habotnic. Astăzi, datorită faptului că s-a făcut abuz de înțelesul cuvantului habotnic, semnificația acestui percept s-a diluat mult, așa încât avem o inflație de înțelesuri care nu fac decât să creeze și mai multă confuzie și controversă, atât în rândul acuzaților cât și în rândul acuzatorilor.

Astăzi credincioșii autentici sunt catalogați drept "habotnici" doar pentru simplul fapt că își fac cruce în dreptul unei biserici dragi, sau pentru faptul că merg regulat la biserică.

Dacă aperi cu bun simţ dogmele Bisericii poți fi etichetaț ca "fundamentalist" şi "habotnic", de către cei care au percepte religoase laxe. Însă pe de altă parte trebuie să ținem cont și de faptul că există credincioși ortodocși care, din exces de zel, văd în orice fel de credincios aparținând cultului catolic/protestant, doar "eretici", "apostați" și "rătăciți". Ba mai mult, chiar şi fraţii de credinţă pot fi catalogaţi repede drept "eretici" pentru anumite învăţături greşite pe care le-au adoptat din necunoştinţă de cauză. Considerăm că aceste etichete "oferite din belșug"  întră în sfera hipercorectitudinii religoase. Despre această atitudine extremă Părintele Serafim Rose spunea: "Ca ortodocși, nu trebuie să credem că putem fi duri, reci și corecți, rămânând pe mai departe creștini. Nu acestea sunt temeliile creștinismului."

Revenind la "habotnicie" am să vă povestesc o întâmplare care să scoată mai bine în evidenţă acuzele nefondate. Într-o seară, la insistețele soției, am urmărit împreună emisiunea "Schimb de mame". Precizez că nu sunt de acord cu astfel de emisiuni care invadează spațiul intim al familiei, și datorită cărora se spală "rufele" în public, însă reticiența mea s-a risipit odată ce am fost surpins de faptul că în acel episod a parcitipat o familie de oameni foarte credincioși. Lucrul acesta m-a motivat să urmăresc emisiunea până la capăt, fiind curios de ce o familie cu viețuire frumoasă participă la o astfel de emisiune-experiment. Dar să vedem ce am avut de învățat din asta.

Mama  credincioasă, avea mobila din sufragerie plină de icoane ale sfinților, așezate ordonat la mare cinste. De când a intrat echipa de filmare în sufragerie, mama credincioasă a mărturisit ca o preîntâmpinare, cu blândețe și tact, că a fost acuzată de multe ori de "habotnicie" datorită numărului mare de icoane, dar că ea nu s-a lăsat descurajată deoarece se simte foarte apropiată de sfinți.

După formatul emisiunii, a avut loc "schimbul" de mame, iar mama de schimb și-a făcut apariția. Când a intrat în acea casă, a avut un șoc să vadă atâtea icoane în sufragerie. A spus că deși este o persoană mai " liberă", totuși crede în Dumnezeu, dar că i se pare "habotnicie" să vadă atâtea icoane la un loc. Așa că mama de schimb a pornit un război (eșuat) de a împrăștia icoanele din sufragerie.

Precizez că mama care se considera "liberă", se afla la a doua căsnicie, dar în pragul unei destrămării iminente. Acesta era și motivul participării la emisiune: să-i deschidă ochii soțului care îi făcea viața un chin. Pe tot parcusul emisiunii, mama credincioasă a făcut adevărată apostolie în familia mamei celei "libere", iar la finalul emisiunii mama cea "liberă" a realizat ca a avut multe de învățat de la familia de credincioși. Și-a dat seama că acea familie avea tot ce ei îi lipsea mai mult: înțelegere, armonie și dragoste trainică. Iată cum evlavia acelei femei credincioase, a cărei credință iradia în bunătate, a fost percepută ca "habotnicie" ca mai apoi rezultatele "habotniciei" să fie dorite de mama care s-a smintit de aparențe.

Acesta a fost doar unul din nenumăratele exemple prin care se vede cum oamenii cu credința sănătoasă, sunt luați peste picior și ironizați cu apelativul de "habotnic" de către cei slabi în credință. Nu degeaba spunea părintele Arsenie Boca că oamenii din jur te-ar ierta pentru orice mizerie, dar nu te-ar ierta în ruptul capului să le-o iei înainte în virtute și să te faci mai bun ca ei. Așa este când vrei să te apropii mai mult de Dumnezeu:  nu se ridică doar diavolul împotriva ta ci și cei din jur care te invidiază că nu ești slab ca ei. Cred că mai toţi tinerii care au vrut să ducă o viaţă apropiată de Dumnezeu, au fost etichetaţi drept "habotnici" de cei ai casei: părinţi, fraţi, soţi sau prieteni.

Din păcate cuvânt habotnic și-a pierdut din adevăratul înţeles la fel ca și cuvântul pocăit/pocăință. Spre exemplu, la noi în țară, după căderea comunismului, s-au înmulțit mediile protestante a căror vociferare exagerată despre pocăință a dus în derizoriu înțelesul pocăinței autentice.

Astăzi, a te pocăi a devenit o batjocoră, deși pocăința este înoirea și curățarea minții, deși pocăința este al doilea botez care ne curăță sufletul de toată fărădelegea, deși pocăința este poartă spre împăriția cerurilor, deși pocăința este împăcare cu Dumnezeu, cu oamenii și cu noi înșine. Te-ai întors la Dumnezeu? Atunci în ochii celorlalţi eşti "pocăit". Vrei să fii mai aproape de Dumnezeu? Atunci în mod inevitabil eşti luat drept "habotnic". Însă de o astfel de "habotnicie" să nu ne fie nici teamă şi nici ruşine.

În final, odată ce am elucidat ceea ce înseamnă habotnicie, vă îndemn să nu fiți habotnici, dar să rămâneți "habotnici".

(Dan)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești