Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Perfecţiunea poate fi un factor motivator în viaţă, dar şi un factor constrângător. Poate fi suma năzuinţelor şi obiectivelor noastre dar şi suma aspiraţiilor imposibil de atins. De fapt, cred că poate fi şi suma aspiraţiilor ce NU trebuie atinse.

Năzuinţa spre perfecţiune am avut-o sădită încă din copilărie, când părinţii vroiau să fiu cea mai bună din clasă, probabil o aspiraţie pe care o au majoritatea părinţilor. Erau foarte stricţi cu acest aspect şi am crescut cu gândul că trebuie să te străduieşti să fii perfect pentru a obţine rezultatele aşteptate şi pentru a fi cea mai bună. Nimic nou sub soare. Însă dorinţa de perfecţiune şcolară s-a repercutat asupra tuturor planurilor vieţii. Această tendinţă de a fi perfectă, dintr-o motivaţie spre reuşita s-a transformat în timp într-un ţel tot mai constrângător şi mai dificil.

În adolescenţă, în gimnaziu, nu mai contau numai notele bune, deja începea să prindă contur importanta anturajului şi a altor aspecte din viaţa mea. Eram o fire mai timidă şi mai introvertita, mă îmbrăcam obişnuit, fără pretenţii, fără haine de ultimă modă. Colegii erau mai dezgheţaţi, se îmbrăcau altfel. Aşa că dorinţa de perfecţiune, de a fi în ton cu celelalte fete, de a fi ca ceilalţi ce păreau “perfecţi” în sensul de îndrăzneţi, populari, urmăriţi de privirile tuturor celor din jur, a devenit mai mult un ţel de neatins.În orice caz eram mereu nemulţumită de propria persoană şi convinsă că niciodată nu voi fi “perfectă” ca toţi ceilalţi. Nu reuşeam să înţeleg că ceilalţi nu erau perfecţi, de fapt, nici pe departe. Popularitatea nu era indicatorul perfecţiunii. Pur şi simplu aveau altă fire, alte valori, alte preocupări, poate unii chiar erau mai superficiali, însă nu neapărat toţi. Cei mai mulţi erau altfel. Atât.Şi eu eram diferită, însă nu într-un sens negativ, ci pur şi simplu, eram altfel.

A vrea să fii “perfect” integrat în “grupul cel mai popular”, atunci când poate eşti diferit, şi valoros prin diferenţele pe care le aduci, ar însemna să-ţi pierzi identitatea. Dacă te schimbi de dragul unui grup şi eşti fals, te minţi pe tine, îi minţi şi pe ei şi vei ajunge să duci o viaţă falsă, absurdă. Până la urmă dacă eşti tu însuţi, cu siguranţă îţi vei găsi locul într-un grup de persoane care vor avea valori comune cu tine.

La învăţătura eram bună dar stresul de a fi “perfectă” mă făcea să fiu mai puţin creativă şi mai mult axată pe a învăţa totul foarte bine. Aşa că mi-am îngrădit propriile preferinţe şi abilităţi, mizând pe partea de obligaţie, de datorie.În timp partea asta de dorinţa de perfecţiune şcolară m-a marcat tot mai negativ, astfel că ajunsă deja la facultate, dorinţa de perfecţiune la licenţa m-a făcut aproape să clachez şi mi-am dat licenţa toamna, ratând sesiunea din vară.

A vrea să fii perfect la învăţătură este de dorit, dar nu trebuie să cazi într-o extremă în care să gândeşti că dacă faci o greşeală, dacă iei o notă mică sau pierzi un examen, e capătul lumii. E bine să fii serios, să înveţi bine, să dai tot ce poţi mai bun din tine, dar să nu fie un chin sau un supliciu învăţătură, să nu fie totul în negru sau alb. Toţi putem face greşeli, putem avea stări sau zile proaste, când nu putem da 100 % randament. Putem să greşim, ne ridicăm şi mergem mai departe. Fără încrâncenare şi fără dramatism.

Un alt teren în care am fost perfecţionista a fost aspectul meu fizic. Eram extrem de nemulţumită şi dezamăgită de cum arăt, lucru care se întâmplă multor fete care îşi stabilesc standarde absurde şi imposibile.La 14 ani păream prea grasă, la 18 eram prea slabă, sprâncenele erau prea subţiri, părul era prea scurt sau prea ondulat.Cu siguranţă nu semănăm cu ce vedeam prin reviste şi la emisiuni. Poate e un clişeu, dar chiar cred că multe fete asta îşi doresc, ce văd în ziare şi reviste. Aşa vor să arate. După o perioadă stresantă am ajuns chiar să iau mai mult în greutate şi a început “mânia” dietelor.

Am suferit mult din cauza asta, a aspectului. Dar cu timpul am învăţat să mă accept aşa cum sunt şi să îi mulţumesc Lui Dumnezeu că sunt sănătoasă. Că viaţa mi-a fost dată ca un dar. Că trebuie să mă îngrijesc de mine să fiu sănătoasă în primul rând, să respect viaţă şi sănătatea că pe un dar. Şi că frumuseţea nu înseamnă un standard al perfecţiunii impus de societate, frumuseţea este în interior şi totodată în exterior, în exact trăsăturile care mă fac diferită. Toată suma acelor trăsături, alcătuirea lor unică, mă fac să fiu frumoasă în felul meu.Şi dacă pot să schimb ceva (să slăbesc de exemplu) trebuie să fac asta fără încrâncenare, fără disperare. Cu echilibru. Încet şi sigur, cu paşi mărunţi.

Credinţa m-a ajutat să mă văd pe mine aşa cum sunt, fără ocolişuri, să dau jos solzii orgoliului exagerat şi să mă privesc în oglinda sufletului aşa cum sunt. Cu bune şi cu rele, cu defecte şi păcate dar şi cu talanţi şi daruri primite de la Dumnezeu. Să înţeleg că un examen sau o notă sunt importante, dar nu totul în viaţă. Că sunt alţii mai puţin fericiţi ce nici nu au avut ocazia să plângă după o notă sau examen, pentru că nici nu au avut acces la educaţie. Prin credinţă am cunoscut oameni cu aceleaşi valori ca şi mine şi m-am integrat în grupuri în care nu contau popularitatea, modă sau banii, ci valorile, onestitatea, bucuria împărtăşirii frumuseţii credinţei. Prin credinţă am înţeles că frumuseţea interioară o pot cultiva prin bunătate şi jertfelnicie. Frumuseţea exterioară reprezintă suma tuturor acelor aspecte unice ale chipului meu, dăruit de Dumnezeu.

Perfecţiunea e un standard, un obiectiv după care să te ghidezi şi spre care să tinzi, pentru că trebuie să avem idealuri, să tindem spre ceva. În unele cazuri e un standard bun, atâta timp cât e urmat într-un mod echilibrat, că în cazul reuşitei la şcoală, în carieră.În altele cred că e nociv, că în standardul “popularităţii” sau cel al dietelor şi aspectului, al obsesiei cu silueta” perfectă”. Trebuie să înţelegem însă că doar Dumnezeu este perfect, este perfecţiunea absolută. Dacă vom tinde spre El, se vor echilibra toate celelalte.Şi dacă vom cere Lui ajutorul în toate năzuinţele noastre, El ne va da înţelepciunea să ştim care aspiraţii spre perfecţiune sunt bune, şi care sunt absurde şi inutile. El ne va călăuzi paşii spre a deveni cei mai buni, nu la modul competitiv, ci pur şi simplu să devenim cea mai bună versiune a noastră.

(Elena M.)

 

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești