Nașterea Domnului

Nașterea unui om nou (I) - Pr. Arsenie Boca

Ca să ne dăm seama de semnificația cosmică pe care o are Nașterea din Betleem, o integrăm între marile referințe ale lui Dumnezeu la întreaga creație. Patru mari intervenții ale lui Dumnezeu fac lumea să aibă o noimă, o explicație și un Sens. Acestea sunt următoarele:

citește mai departe

Nașterea unui om nou (II) - Pr. Arsenie Boca

Nașterea Veșnicului în timp, Atotputerniciei în dulama smereniei, a Celui mai presus de ființă, prunc în brațele Fecioarei, nu poate rămâne un fapt divers în finele timpului. Nașterea lui Iisus nu e un fapt care să poată fi ros cu dintele timpului, un fapt sortit învechirii.

citește mai departe

Cine se naște în Betleem? - Pr. Arsenie Boca

Noaptea Învierii! Ne risipim pe galerii, la locurile de muncă, dar aproape nimeni nu lucrează. Venirea lui Eisenhower la putere în America ne dă curajul de a ne manifesta mai liber. Numai cei timoraţi încearcă să-şi realizeze norma.

citește mai departe

De ce era nevoie de o stea, dacă magii ştiau locul naşterii

Ca să le fie arătat şi Pruncul. Asta n-o ştiau! Casa nu era mare; iar Mama Pruncului era lipsită de strălucire şi necunoscută. Trebuia, deci, ca steaua să-i ducă chiar la locul unde S-a născut. De aceea, îndată ce-au ieşit din Ierusalim s-a arătat steaua şi nu s-a oprit înainte de a ajunge la ieslea naşterii. Minunea a urmat minunii.

citește mai departe

Naşterea Domnului în cele 4 Evanghelii

Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns.

citește mai departe

Omenirea nu va fi salvată niciodată de un politician

Toţi avem probleme şi nemulţumiri. Nu există ţară-n lumea această care să spună că populaţia ei trăieşte într-o societate perfectă. Ne confrutăm toţi cu fel de fel de constrângeri, începând de la slăbiciunile noastre până la greşelile celor din jur care ne afectează în mod direct.

citește mai departe

Diferenţa dintre icoana naşterii Domnului şi tabloul religios al naşterii

Pe întinderea golaşă a unui munte stâncos, presărat ici-colo cu smocuri de iarbă, un furnicar de persoane, deopotrivă cereşti şi terestre, se agită în jurul unei peşteri scobită în piatră. Înăuntrul acesteia, două dobitoace - un măgar şi un bou – îl „asistă” pe Cel de neîncăput, circumscris miraculos în făptura gingaşă a unui prunc înfăşăţel.

citește mai departe

Generalizarea Crăciunului

"Pe pământ pace! Între oameni binevoire!" este o urare comună care se poate găsi pe felicitările din timpul Crăciunului. Acestea sunt, desigur, cuvintele ce au fost cântate de îngeri la Naşterea Domnului în Betleem (Luca, 2,14). Deasemenea, este o frază care permite diverse interpretări.

citește mai departe

Ce-i în peşteră ?

Peştera Bethleemului seamănă cu Peştera Iadului, în care Hristos se coboară la moartea Sa. De asemenea seamănă cu spaţiul încadrat de pietre în majoritatea icoanelor ce înfăţişează Botezul Domnului.

citește mai departe

De ce s-a născut Hristos în sărăcia lucie a unui grajd?

Să fie nașterea lui Iisus într-un grajd doar un fapt banal? Doar o coincidență nefericită? Oare nașterea din acest loc să nu aibă și înțelesuri mai adânci?

citește mai departe

Prin nașterea Sa, Iisus dovedește lumii că este Dumnezeu

Cu toții am învățat, cu toții știm și cu toții vedem că istoria lumii și trecerea timpului se măsoară după două coordonate simple și clare: ”Înainte de Hristos” (î. Hr.) și ”după Hristos” (d. Hr.) . Există și varianta seculară a acestor două coordonate, altfel spus ”înaintea erei noastre” ( Î.e.n.) și ”era noastră” (e.n.) dar lucrul acesta nu schimbă cu nimic evenimentul care a produs împărtirea timpului în două, oricum am face prescurtările: nașterea unui anume Iisus, într-un grajd de vite!

citește mai departe

"Dacă Maica Domnului şi Domnul Hristos vor veni la dumneavoastră, să îi rugaţi, vă rog, să treacă şi pe la casa mea."

Fulgii mari de zăpadă dansează prin văzduh, acoperind pământul cu un veşmânt de un alb imaculat. Străzile pe care, în urmă cu o jumătate de oră, domina pustietatea, erau acum pline de copilaşii ce, veseli de sosirea zăpezii, au ieşit afară pentru a se bucura de clipa pe care au aşteptat-o vreme îndelungată.

citește mai departe

Naşterea Mântuitorului sau reînnoirea lumii, nicidecum sfârşitul ei

...Mă întorc acum la întâmplarea mea de Paşti. Mă pregăteam pentru sărbătoare. Îmi purificam sufletul pe cât puteam, eram surd la insulte, insensibil la lovituri, blindat împotriva foamei, încălzit de o rugăciune interioară.

citește mai departe

Hristos se naşte pe pământ în fiecare zi

Uitându-ne la agitaţia ce se creează în fiecare an în preajma Crăciunului, avem certitudinea că şi astăzi, ca şi atunci, omul freamătă după orice, numai de primirea lui Hristos nu se frământă. Şi credem că nicicând nu a fost altfel.

citește mai departe

Da! şi creştinii se îmbată cu alcool, nu numai necredincioşii. De fapt şi creştinii practicanţi, care vin duminică de duminică la Biserică şi au o viaţă liniştită, sunt ispitiţi de aceleaşi patimi ca şi ceilalţi oameni. Doar că ei ar trebui să reziste mult mai uşor ispitei şi să nu intre în cursa păcatului, pentru că sunt plini de Duhul Sfânt și au conştiinţa trează şi frica de Dumnezeu. Creştinii deşi nu dau curs păcatului, ştiu consecinţele lui.

Dar totuşi aşa cum spuneam într-un articol anterior şi creştinii pot cădea în păcate grele, mai ales atunci când li se pare că stau prea bine duhovniceşte şi se încred în puterea lor.

Alcoolul  (vinul, berea, whisky-ul, etc.) nu este un rău în sine, ba dimpotrivă, medicii spun că un pahar de vin băut ocazional are efecte medicale benefice. Nemţii consideră berea un aliment iar Psalmistul David spune că "vinul veseleşte inima omului'. Dar totuşi alcoolul băut în exces poate avea efecte grave asupra celui care bea şi asupra tuturor celor cu care băutorul intră în contact.

Am întâlnit creştini apropiaţi de Biserică şi de Dumnezeu dar care la anumite ocazii beau fără măsură. Totul are un început, şi nimeni nu se apucă să se îmbete aşa deodată ci se învaţă cu alcoolul încetul cu încetul. Părinţii sunt primii care dau exemplu copilului de cum să bea şi cât să bea. Apoi colegii de şcoală, de liceu şi de facultate sunt cei care consolidează în mintea unui individ atitudinea faţă de alcool.

De mic afli că dacă bei o guriţă de vin te ameţeşti şi te ia durerea de cap, apoi vezi mai târziu că oamenii care beau în exces îşi schimbă comportamentul, devin mai veseli, mai sinceri, mai vorbăreţi, mai agresivi, mai puţin atenţi, devin alţi oameni. Chiar dacă n-ai băut niciodată devii curios să trăieşti şi tu acea starea de "euforie" mult lăudată, şi te macină gândul de cum ar putea să-ţi schimbe comportamentul câteva pahare de vin.

Chiar dacă eşti conştient de cât mult rău poate face un om beat îţi zici în gând: "Eu nu vreau să mă îmbăt, ci beau aşa puţin cât să mă simt bine".

La început gustul celei mai bune beri ţi se va părea amar iar gustul  unui vin de viţă nobilă ţi se va părea prea puternic şi greu de băut. Primele întâlniri cu alcoolul vor fi dezamăgitoare şi vei zice în sinea ta: "Nimic nu e mai bun ca un pahar de apă sau un suc natural! Ce prostie este alcoolul". Totuşi după principiul nu există plăcere fără durere şi văzând că ceilalţi beau vin sau bere de parcă ar bea băuturi răcoritoare, te hotărăşti să mai încerci, doar cu gândul că poate-poate te vei ameţi şi tu puţin.

Auzim că se vorbeşte despre dependenţa de alcool şi despre oamenii care nu mai pot trăi fără să bea zilnic câte ceva. Trebuie să ştiţi că dependenţa pe care o provoacă alcoolul nu se manifestă doar la nivelul mare, în cazul celor care beau foarte mult, ci şi la nivel foarte mic, la primele contacte cu alcoolul.

Astfel senzaţia de ameţeală şi de bună dispoziţie pe care ţi-o dă prima bere te va schimba pentru totdeauna. Intri fără să vrei în lanţul dependenţei pe care alcoolul o creează. Data viitoare vei vrea să bei iar, poate chiar două sau trei beri în plus.

Eşti creştin, conştiinţa te mustră şi ştii că nu e bine ceea ce faci, dar îţi zici în sinea ta: "Nu este păcat să bei un pahar de vin sau o bere". Ba te gândeşti: "chiar dacă mai beau una, rezist și nu mă voi îmbăta..." Fiecare cedare îţi slăbeşte voinţa şi te pregăteşte pentru un nou eşec. Diavolul îţi găseşte îndreptăţire pentru fiecare nou pahar şi uite aşa ajungi să bei fără măsură, pornind de la ideea că ai totul sub control.

După ce te-ai îmbătat prima oară, te căieşti, îţi pare rău, dar diavolul îţi va şopti în gând: "Nu e mare păcat, doar n-am omorât pe nimeni, n-am bătut pe nimeni, n-am făcut scandal, m-am simţit bine cu prietenii şi apoi m-am dus acasă şi m-am culcat." Dacă te-ai învoit cu acest gând ai aşternut deja premisa unei noi căderi, iar când va veni momentul vei bea iarăşi...cel puțin la fel de mult.

Alcoolul este periculos şi înşelător. Starea de ameţeală şi de bună-dispoziţie pe care o dă celor ce-l beau îi scapă de timiditate, îi scoate din stările de supărare, îi face să uite de griji, şi e comparată adesea cu o "stare de fericire". De aici şi expresia: "Nu există distracţie fără alcool".

Totuşi, timiditatea pe care o au unii oameni e un dar de la Dumnezeu care să-i ajute să se ferească de anturajele greşite şi să-i ţină la distanţă de persoanele care au o viaţă destrăbălată. Pierderea timidităţii prin alcool duce la depășirea unor graniţe ale firii care vor duce până la urmă la păcat. Cei care vorbesc puţin vor începe să pălăvrăgească mult şi fără folos. Cei timizi şi sfioşi vor deveni îndrăzneţi şi tupeişti. Cei ruşinoşi vor deveni fără ruşine şi vor cădea în desfrânare şi în alte păcate asemenea. Stările de supărare pe care le trăim sunt momente de atenţionare asupra stării noastre sufleteşti, care ne ajută să ne vedem păcatele şi neputinţele. Sfinţii spun că supărarea vine doar din lipsa plăcerilor lumeşti.  Eliminarea supărărilor prin alcool este doar o stare de moment, ne-rezolvând nimic ci doar amânând problemele.

Şi creştinii se îmbată pentru că şi ei sunt invitaţi la mese, la petreceri, la nunţi sau la discuţii şi  fac asta pentru că n-au o relaţie apropiată de Dumnezeu, pentru că nu cunosc bucuria şi dulceaţa harului pe care-l dă Dumnezeu celor blânzi şi smeriţi cu inima.

Nu e păcat să bei un pahar de vin dar creierul va reţine senzaţia euforică pe care ţi-o dă alcoolul peste măsură, şi pe viitor vei vrea iarăşi să trăieşti aceeaşi senzaţie. Marea problemă este că deşi încerci să te înfrânezi şi să bei cât mai puţin, vor apărea uneori situaţii limită în care ispita de a bea va fi mai mare. Când grijile multe te năpădesc sau când întâmpini necazuri în viaţă şi nu mai suporţi presiunea necazurilor îţi aduci aminte de starea de relaxare şi detensionare pe care ţi-o dă alcoolul şi vei bea pentru a scăpă de toate. Dar a doua zi le vezi pe toate aşa cum erau ieri, căci alcoolul nu este o soluție la niciuna din problemele noastre.

Problemele se rezolvă cerând ajutorul lui Dumnezeu şi strigând din inimă către Maica Domnului şi către sfinţi, nu îmbătându-ne de vin până la inconştienţă.

Patima băuturii e ca şi patima desfrânării, nu te lasă până când nu faci totul până la capăt. Te ispiteşte să bei şi mai mult... şi mai mult... până când nu mai ştii pe ce lume trăieşti.

E una sa bei un pahar de vin cu cei dragi şi alta să bei pentru starea pe care ţi-o dă alcoolul. Când cauţi plăcerea şi euforia beţiei atunci e clar că eşti pe un drum greşit şi totul va refula până la urmă în păcate.

Beţia stârneşte şi dă putere altor patimi din noi: cearta, violenţa, desfrânarea, lăcomia pântecelui, necumpătarea, vorbirea multă și vulgară, judecarea aproapelui etc.

Ştim cu toţii câte rele s-au întâmplat din cauza băuturii, câte familii s-au destrămat, câte femei au fost bătute şi violate, câţi copii au fost maltrataţi, câtă violenţă şi ură a adus între oameni, câţi băieţi şi câte fete au fost batjocoriţi doar pentru că puteau fi manipulaţi uşor în stare alcoolică.

Da, probabil vă gândiţi că astfel de lucruri nu ni se pot întâmpla nouă, creştinilor, mai ales dacă bem puţin. Putem oricând cădea şi noi, trebuie să fim cumpătaţi şi să ne rugăm tot timpul.

Cine cochetează cu alcoolul mai devreme sau mai târziu va cădea în păcat, cea mai bună soluţie fiind cumpătarea şi înfrânarea.

Da! şi creştinii se îmbată deşi toţi s-au îmbrăcat prin Botez în Hristos, iar o asemenea haină împărătească nu se cuvine a fi tăvălită în mocirla păcatelor.

(Claudiu)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Caută articole în site » Caută articole în site »

Crăciunul în temnițele comuniste

Crăciunul anului 1951 în temnița de la Târgu-Ocna, cu Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide și Pr. Gherasim Iscu

Era o iarnă liniştită, cu zăpadă, fără ger. Dealurile dimprejur încărunţiseră. Clopotele de la schit ne vesteau rugăciunile călugărilor şi ne uneam cu ei şi cu toată suflarea creştină într-o rugăciune mută. Este cu neputinţă ca rugile tăcute revărsate în văzduh de oamenii aceia încolţiţi între moarte şi tortură să nu fi fost primite. 

citește mai departe

Crăciunul anului 1948 cu Dumitru Bordeianu, în temnița comunistă de la Suceava

Oamenii milostivi și buni creștini din Suceavași satele din jur aveau frumosul obicei ca sâmbăta și la sărbători mari, să vină la poarta închisorii să aducă deținuților tot felul de alimente și îmbrăcăminte. Din prima sâmbătă, când închisoarea a început să se umple cu noi, cei arestați la 15 mai, acesti pioși creștini au venit la poartă cu alimente

citește mai departe

Crăciunul anului 1952 la Aiud cu Atanasie Berzescu și Radu Gyr

Iisus se naşte şi-n spatele zidurilor reci şi groase, în spatele gratiilor şi uşilor ferecate. În ajun de Crăciun lucram în fabrică. Aşteptam cu înfrigurare scurgerea timpului, ca să mergem în Celular. Ne pregăteam cu toţii de colindul ce avea să fie în noaptea de Ajun.

citește mai departe

Crăciunul, noaptea în care Părintele Gherasim Iscu l-a repus pe Hristos în inima torționarului său

Când mă aflam în închisoare, mă îmbolnăvisem foarte tare. Aveam tuberculoză la amândoi plămânii, de asemenea patru vertebre erau atinse de tuberculoză. Aveam de asemenea tuberculoză intestinală, diabet, insuficienţă cardiacă, hepatită şi alte boli pe care nici nu mi le mai amintesc. Eram aproape de moarte. La dreapta mea se afla un preot pe numele său Gherasim Iscu.

citește mai departe

Crăciunul anului 1941 în temnița de la Sibiu cu dr. Flor Strejnicu

Nici una dintre sărbătorile creștine nu este atât de mult legată de copilărie ca sărbătorirea nașterii pruncului Hristos. Venirea pe lume a copilului Iisus, vestit și slăvit de colindele cântate de copii, darurile aduse de ”Moș Crăciun” copiilor, petrecerea sărbătorii în familie, unde preocuparea centrală o formează copiii, toate acestea fac din acest sfânt praznic motivația nostalgiilor de mai târziu. 

citește mai departe

Crăciunul anului 1950 la colonia de muncă Capul Midia cu academicianul Paul Păltănea

”Am început munca silnică în condiții peste măsură de aspre. De la colonie și până la șantier, câțiva zeci de kilometri, eram duși cu mașini basculante. Înghețam bine și vântul, care nu contenea, trecea năvalnic printre zdrențele noastre, înfășurându-ne scheletul cu straie de gheață. Munca începea la 6 dimineața […] și dura 12 ore, până la 6 seara, cu o pauză de o oră, pentru a primi ceea ce administrația lagărului numea ”mâncarea” noastră zilnică de prânz, niște lături de fapt.

citește mai departe