Dacă am scrie 10 pagini despre fiecare secundă a vieții Lui, am umple 52 de miloane de cărți

La sfârșitul Evangheliei după Ioan există un verset care ne pune pe gânduri când îl citim. Iată-l:

„Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris. Amin” (Ioan 21, 25).

Mărturisirea Sfântului Ioan, unul din cei doisprezece apostoli, ucenicul iubit al Mântuitorului, vine ca o concluzie la capătul unei Evanghelii aparte, diferită de celelalte trei. Sfinții părinții și exegeții (comentatorii. tâlcuitorii) Sfintei Scripturi spun că Evanghelia după Ioan, deși are un vocabular simplu de cuvinte, este cea mai profundă din punct de vedere teologic. De altfel Sfântul Ioan este numit și Teologul, apelativ pe care foarte puțin sfinți l-au primit dealungul veacurilor în Biserică, tocmai datorită adâncimii duhovnicești a discursului teologic din această Evanghelia.

Spre deosebire de Evangheliile lui Matei, Marcu și Luca, Sfântul Ioan nu încearcă să refacă viața Mântuitorului Hristos din punct de vedere istoric și cronologic ci are ca temă principală dovedirea mesianității și a dumnezeirii Sale. Practic Sfântul Ioan vrea să demonstreze că Iisus, fiul Mariei, este Cuvântul lui Dumnezeu, Cel prin care s-a făcut toate, egal și de aceeași ființă cu Tatăl.

El a fost trimis din dragostea Tatălui în lume pentru ca întrupându-Se și făcându-Se om fără de păcat, să ne mântuiască pe fiecare din noi. El aduce în lume adevărata învățătură despre Dumnezeu și harul Său în mod desăvârșit, fiind Viața și Lumina lumii, Calea și Adevărul, pâinea vieții veșnice. El este Păstorul cel Bun care-și pune viața pentru oile Sale jertfindu-Se pe Cruce. El este Dumnezeu care înviază din morți și se înalță iarăși la Tatăl, trimițând pe Duhul Sfânt pentru a începe propovăduirea Evangheliei la toate neamurile pământului.

Mesajul Sfintelor Evanghelii nu este limitat doar la sfera evenimentelor istorice desfășurate acum aproximativ 2000 de ani în Iudeea ci este mereu actual, adresat către oamenii din toate vremurile, indiferent de viața și obiceiurile lor, de cultura și apartenența lor etnică sau geografică. Cuvintele Sfintelor Evanghelii sunt atât de actuale, încât par scrise aseară, pentru noi cei de astăzi. Și asta se întâmplă pentru că omul e mereu același.

În discuția cu fariseul Nicodim, unul din fruntașii iudeilor, Mântuitorul Hristos îi spune:

„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea. ”

E foarte interesant de observat că Domnul Hristos spune că Dumnezeu „L-a dat” (verb la trecut) pe Fiul Său, deși în momentul în care discutau ei, El încă nu se jertfise pe Cruce, încă nu înviase, încă nu trimisese pe Duhul Sfânt în lume, deci lucrarea de mântuire încă nu era completă. Acestă expresie: „L-a dat ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viață veșnică” nu înseamnă că este de ajuns ca eu să cred în Fiul lui Dumnezeu pentru a mă mântui ci trebui prin credință să lupt pentru a mă lepăda de patimi. Dar cum pot scăpa de păcatele mele dacă nu mă va ajuta Dumnezeu? Dar ajutorul lui Dumnezeu în ființa noastră vine tocmai prin apropierea de El, pentru a ne împărtăși de energia dumnezeiască. Dar energia dumnezeiească o primim în mod personal de la Dumnezeu prin Sfintele Taine în Biserică, prin preoți și episcopi. Astfel că doar prin Botez, Mirungere, Spovedanie, Euharistie, Cununie, și celalalte slujbe dumnezeiești pot eu să mă apropii de Dumnezeu. Dar energia (lumina) dumnezeiească a Sfintelor Taine are ca izvor lumina Învierii lui Hristos.

Astfel în momentul în care Mântuitorul îi spune lui Nicodim despre faptul că Tatăl L-a dat pe Fiul în lume pentru că oamenii să aibă viață veșnică, Învierea nu avusese loc… îndumnezeirea firii umane era doar în curs, Sfintele Taine încă nu existau…

De ce totuși Hristos Domnul vorbește la timpul trecut, ca și cum toate acestea S-au și întâmplat deja?

Pentru că Hristos este Dumnezeu, iar Dumnezeu nu este limitat de timp, ci este în afara timpului. Doar noi, cei creați, simțim timpul, calculăm timpul, pentru că ne zbatem între naștere și momentul morții. Dacă n-am muri, dacă lumea în care trăim nu ar fi perisabilă, dacă n-ar exista suferință, atunci n-am mai fi nevoiți să așteptăm o vreme mai bună, o vreme în care să scăpăm de suferințe și necazuri, pentru că am fi tot timpul fericiți. Iar când ești fericit și bucuros timpul trece așa de repede încât nu-l mai simți, ne mai existând acea presiune a așteptării.

Când ești în afara timpului nu mai poți spune a fost sau va fi ci mereu este.

Când Dumnezeu L-a creat pe om, a știut că omul va cădea în păcat, și în aceelași timp a stabilit și trimiterea Fiului pe pământ. Atunci a stabilit și jertfa și Învierea Sa.

Dacă pentru noi oamenii, de la nașterea lui Adam până la Învierea lui Hristos este un timp îndelungat, multă vreme de așteptare, pentru Dumnezeu nu există așteptare. Pentru El am putea spune că toate s-au întâmplat într-o clipită.

Iată de ce Hristos Domnul îi spune lui Nicodim că Tatăl deja L-a dat pe Fiul spre mântuire, pentru că la Dumnezeu nu există așteptare, trecut sau viitor ci doar un continuu prezent. De la hotărârea de a-l da pe Fiul spre mântuire lumii și până la înfăptuire nu trece timp, ca și cum s-ar întâmpla totul imediat, pentru la Dumnezeu nu există așteptare, ci toate sunt ca și cum deja s-au și împlinit. În convorbirea cu Nicodim, Iisus Hristos încearcă să-și arate dumnezeirea în fața lui, fără să-l forțeze, ajutându-L să intuiască singuri acest lucru.

Prin urmare vorba Mântuitorului Hristos spusă lui Nicodim are valoare și pentru mine, Claudiu, cel care trăiesc în secolul XXI, pentru că și eu, ca oricine, dacă voi crede în Fiul lui Dumnezeu, voi avea viață veșnică. Căci și eu dacă voi crede în El nu voi fi judecat ci mântuit. Mesajul celor patru Evanghelii este astfel universal și în afara timpului, permanent valabil pentru toți oamenii care s-au născut și care se vor naște până la sfârșitul veacurilor.

Cuvintele Sfintei Evangheli sunt de fapt cuvintele lui Dumnezeu către lume, a Celui ce este în afara timpului către cei care sunt încă în timp.

Sfânta Evanghelie nu numai că este permanent actuală dar prin ea se poate explica și tot trecutul, tot ce s-a întâmplat în lume în timpului Vechiului Testament, înaintea venirii lui Hristos în lume.

Revenim acum la ultimul verset, în care Sfântul Ioan spune că dacă s-ar fi scris toate faptele pe care le-a făcut Iisus Hristos, lumea întreagă nu ar fi încăput toate aceste cărți. Aceste cuvinte vin ca o concluzie la o Evanghelie care conține discursuri teologice de mare profunzime, și care au ca principală temă faptul că Iisus Hristos este Dumnezeu.

Cum să spună Sfântul Ioan că lumea întreagă n-ar fi încăput toate cărțile dacă toate faptele lui Hristos s-ar fi scris una câte una, când noi vedem astăzi că sute de mii de pagini de text le putem stoca pe un stick usb de un centimetru cub. Câte stick-uri de acest gen intră într-un apartament? 200 de miloane de stickuri în apartamentul meu. Deci asta ar însemna că într-un apartament de bloc ar încăpea câteva sute de mii de pagini (10⁵) ori 2 x 10⁸  stickuri, în total 2 x 10¹³ pagini, adică 210.000 miliarde de foi a4 de text, adică aproximativ 1000 de miliarde de cărți în format digital de 200 de pagini. În tot blocul ar încăprea 20.000 de miliarde de cărți. În tot cartierul mult mai multe și tot așa.

Dacă facem calcul la tot spațiul de pe glob unde ar putea fi depozitate cărți ajungem la concluzia că s-ar putea stoca digital miliarde de miliarde de miliarde de miliarde…. de miliarde de cărți…. adică infinit mai multe cărți decât s-au scris până acum pe acest pământ de la întemeierea lumii și până astăzi de către oameni.

Cum oare să spui că Hristos, într-o viață de 33 de ani a făcut așa de multe încât am umple miliarde de miliarde de miliarde de cărți notând fiecare eveniment? Și dacă i-am povesti viața secundă cu secundă ar însemna să povestim despre 1.041.400.800 de secunde. Dacă vorbim câte 10 pagini despre fiecare secundă înseamnă că vom avea 10.441.400.800 de pagini, adică aproximativ 52.070.040 de cărți.

Până la miliardele de miliardele de cărți mai este mult. Ce să înțelegem oare că a fost o metaforă?

Eu înțeleg altceva: Iisus Hristos fiind Dumnezeu, faptele Sale pe care le-a făcut în lume nu se limitează doar la cei 33 de ani în care a venit pe pământ. El era Dumnezeu și înainte de întrupare și îi ajuta pe oameni și atunci. Astfel când vorbim de faptele lui Iisus vorbim despre faptele lui Dumnezeu față de întreaga lume. Prin urmare sfera faptelor Sale se extinde asupra a miliarde de oameni de la începutul lumii și până la sfârșitul ei. Fiecare din noi putem mărturisi câte a făcut Dumnezeu pentru noi, câte fapte mărețe, câte intervenții, câte iertări, câtă răbdare în fiecare secundă cu noi pentru a ne schimba…

De fapt faptele lui Iisus Hristos față de lume este în realitate relația permanentă a lui Dumnezeu cu omenirea, grija Lui continuă față de noi, în fiecare secundă.

Văzând lucrurile așa, perspectiva se schimbă radical, iar calculele matematice tind spre infinit în cealaltă balanță. Dacă s-ar scrie în cărți relația permanentă a fiecăruii om cu Dumnezeu, secundă de secundă, câte pagini ar însemna?

Dacă s-ar scrie în cărți grija lui Dumnezeu permanentă, secundă de secundă față de întreaga creația, față de întreg Universul, câte pagini s-ar aduna?

Dacă am putea descrie în cuvinte gândurile, trăirile și sentimentele tuturor celor care au simțit harul lui Dumnezeu câte pagini am umple?

Dacă vom continua raționamentul vom ajunge la concluzia că de fapt cu cât ne apropiem de Dumnezeu cu atât sfera experiențelor noastre se lărgește, sfera cunoștințelor se deschide spre infinit și cuvintele nu vor fi niciodată de ajuns pentru a descrie tot. De fapt cuvintele nu vor putea niciodată descrie realitatea trăită… Doar trăind același lucru cu altă persoană o poți înțelege în chip desăvârșit. Din cuvinte nu vei putea să-i transmiți totul.

Prin urmare cine intră în relație cu Dumnezeu nu va avea cuvinte să descrie ce trăiește și va tinde să se apropie și mai mult de El, să fie Una cu El, pentru a avea acces la viața dumnezeiască a Sfintei Treimi.

Nu putem (de)scrie cu amănuntul faptele lui Iisus Hristos Dumnezeu față de noi și lumea noastră… ari fi prea multe de spus… defapt totul e mai presus de cuvinte.

(Claudiu Balan)