Dr. Nicolae Paulescu: „Fără Dumnezeu, viaţa nu poate fi explicată“
Din pleiada de medici pe care România i-a avut la începutul secolului al XX-lea, doar despre unul s-a spus că a atins genialitatea. Este vorba de marele fiziolog Nicolae Paulescu, cel care a descoperit insulina. Născut în Bucureşti, la 30 octombrie 1869, fiul comerciantului Costache Paulescu urmează la Paris Facultatea de Medicină, pe care o termină în 1891. Rămas în capitala Franţei încă nouă ani, timp în care devine doctor în medicină şi în ştiinţe naturale, obţine mai multe specializări în chimie biologică şi fiziologie generală. Alături de Étienne Lancereaux, cel mai cunoscut fiziolog din lume în acea vreme, îi apar mai multe lucrări de medicină, care vor constitui unele dintre tratatele de specialitate editate atunci.
Deşi i s-a oferit posibilitatea rămânerii în străinătate, Paulescu s-a întors în ţară, unde a continuat munca de cercetare începută în Occident. Astfel, în 1921, ilustrul cercetător trimite patru comunicări către societatea de Biologie din Paris cu privire la descoperirea pancreinei, prima formă de insulină. La o distanţă de opt luni, doi tineri şi obscuri cercetători canadieni îşi fac publice rezultatele lor în aceeaşi direcţie şi primesc premiul Nobel pentru Medicină. Protestele făcute către forurile internaţionale rămân fără răspuns. Doctorul Paulescu va muri în 1931 cu amărăciunea nerecunoaşterii muncii sale de o viaţă.
Cu toate acestea, au existat mulţi care au apreciat valoarea distinsului medic. Unul dintre foştii săi studenţi, Aurel Abramovici, vorbea cu admiraţie despre ţinuta strălucitului savant român: „Ca profesor, Paulescu era o figură covârşitoare. Lecţiile lui de fiziologie erau extrem de impresionante. Care dintre noi nu a fost cuprins de emoţie atunci când, în faţa unei studenţimi atente şi iubite, evoca existenţa dumnezeirii, a acelei forţe supreme în care el credea cu o convingere neclintită? Viaţa lui, pe care o petrecea mare parte în laborator a fost o perseverentă şi dezinteresată cercetare a adevărului şi o străduinţă continuă şi neobosită pentru alinarea durerilor omenirii. În aceasta punea el tot sufletul, pentru că o considera suprema ţintă a vieţii lui.“
La unul dintre cursurile ţinute la facultatea de medicină despre rolul spitalului, ca aşezământ de tămăduire a suferinţelor, şi despre medic, ca slujitor al oamenilor, profesorul Paulescu, pornind de la pasajul Evangheliei după Matei, capitolul XXV, 36-40: „Bolnav am fost şi M-aţi cercetat… Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, mai mici, Mie Mi-aţi făcut,“ se adresa studenţilor săi: „Dumnezeu vrea ca iubirea pe care i-o datorează oamenii să se reverse asupra bolnavilor săraci. Toţi oamenii, buni sau răi, virtuoşi sau vicioşi, conaţionali sau nu, primesc în spital aceleaşi îngrijiri, fără să se ţină seama de meritele sau nemernicia lor…“.
„Îngrijiţi pe bolnav nu ca pe un frate, ci ca pe Însuşi Dumnezeu!“
„Când veţi intra în vreun spital – spunea el discipolilor săi -, dezbrăcaţi-vă de patimile de cupiditate şi de orgoliu, lepădaţi-vă şi de trândăvie şi daţi-vă cu totul bolnavilor, cărora să le fiţi recunoscători dacă, îngrijindu-i, vă vor permite să vă instruiţi. (…) Urmând preceptele carităţii, îngrijiţi pe bolnavul mizerabil, nu ca pe un om, nu ca pe un frate care suferă, ci ca pe Însuşi Dumnezeu…“.
Nicolae Paulescu a fost un medic cu tact şi deosebit de atent cu pacienţii lui. Într-o zi, pe când i-a fost adus la consult un bolnav sărac, plin de păduchi, laborantul doctorului, văzând mizeria pe care suferindul o lăsase pe pardoseala cabinetului, a exclamat nemulţumit, în barbă: „Şi acesta fu cu păduchi!“ Profesorul a prescris bolnavului reţeta în care a înfăşurat şi o sumă de bani, a condus pacientul până la uşă, după care i-a replicat tăios ajutorului său: „Ia mai taci din gură! Şi nu te apuca ca un năuc să spui cuiva… să nu-l umileşti. Cine ştie de unde i-a luat?… Bietul om… Parcă a vrut el să-i ia?!“
Conferinţele susţinute de fiziologul Paulescu în deschiderea lecţiilor de medicină predate în cadrul aşezământului spitalicesc „Betleem“, din Bucureşti erau urmărite cu mare atenţie de publicul divers, nu doar de cadrele din spital.
„Medicul trebuie să fie un apostol al moralei“
Vorbind despre demnitatea profesiei medicale, Paulescu descria portretul ideal al celui chemat să aline suferinţele oamenilor: „Medicul trebuie să fie, în acelaşi timp, un savant care iubeşte din tot sufletul ştiinţa medicală, adică ştiinţa omului; să fie o fiinţă care se jertfeşte pentru alţii, până la moarte; în sfârşit, să fie un apostol al omenirii, sau mai bine zis un apostol al moralei… Prin profesia sa, medicul devine prietenul şi confidentul celor ce suferă, fie ei bogaţi sau săraci, tineri sau bătrâni, care-l ascultă şi se supun prescripţiilor lui. Or, cum un medic instruit cunoaşte instinctele – şi prin urmare şi patimile – îi este uşor ca, prin grai şi prin exemplu, să lumineze omenirea şi să-i îndrume educaţia socială care combate aceste patimi.“
Scopul vieţii nu este căutarea plăcerii
În natură, instinctele sădite de Dumnezeu la toate palierele de existenţă sunt cele care guvernează viaţa. Însă, dintre vieţuitoarele de pe pământ, doar omul are capacitatea de a transforma instinctele în acte voluntare. De aici, spune Paulescu, „rezultă că în timp ce animalul, încătuşat de instincte, nu se abate niciodată de la legile proprii de subzistenţă, omul liber poate să încalce ceea ce a stabilit Dumnezeu“. Iar pentru ignoranţi sau neînţelepţi, această prerogativă de a-şi alege singur modul în care vrea să trăiască poate deveni ceva mortal. Un astfel de om nu remarcă şi nu reţine din viaţă decât senzaţiile plăcute care însoţesc îndeplinirea unui anumit act. Iar aceasta este patima, căutarea exclusivă a plăcerii. Când nu se mai urmăreşte scopul, finalitatea instinctului, atunci raţiunea pentru care sunt săvârşite unele fapte dispare, şi persoana se afundă în bezna oarbă a lipsei de sens, a morţii.
De aceea, Paulescu spune că doar morala creştină deţine remediul patimilor care bântuie sufletele oamenilor.
Medicul care făcuse carieră în Franţa afirma în lucrarea „Instincte sociale. Patimi şi conflicte. Remedii morale“ că dezordinea şi lupta dintre oameni în societate sunt efectele a două patimi care distrug armonia şi pacea în lume: lăcomia şi dorinţa de a domina. Neliniştea şi grija pe care omul o manifestă în faţa viitorului, ca şi plăcerea pe care o generează adunarea fără măsură a bogăţiilor sunt biruite de voinţa omului sprijinită pe porunca lui Hristos: „Nu vă adunaţi comori pe pământ unde moliile le mănâncă şi unde furii le sapă şi le fură… Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca… Căutaţi mai întâi împărăţia cerurilor…“.
Pilda unei vieţi de apostol
În 1921, Cincinat Pavelescu îi scria de la Paris lui Paulescu: „Tu eşti un sfânt şi ai o minte largă, întărită de o voinţă neînduplecată şi de o putere de renunţare excepţională. După tine va rămâne o operă întreagă şi pilda unei vieţi de apostol.“ Acest portret succint schiţează în câteva tuşe figura marelui om de ştiinţă, descoperitor al insulinei: un profil moral creştin fără pată, dublat de o putere de cercetare ştiinţifică, ce l-a făcut egalul vestiţilor medici fiziologi din Occident: Étienne Lancereaux, cel mai mare anatomo-patolog şi clinician din epocă, cu care va alcătui Tratatul de medicină, „Julien Huber“ sau „Ernest Scott“.
Apelativul „maestru“, adresat de savanţii întregii lumi medicale, ne îndreptăţesc să credem că Paulescu era un nume de referinţă în medicina mondială de la începutul secolului al XX-lea. Fiziologia, ca disciplină care se ocupă cu studiul fenomenelor vitale, adică cercetează mutaţiile de energie şi materie care se petrec la fiinţele vieţuitoare, i-a dat posibilitatea să deducă existenţa sufletului şi a lui Dumnezeu, ca autor al naturii.
Paulescu infirmă teoriile eronate ale ateismului biologic
Deşi în epocă adepţii lui Darwin şi ai lui Haeckel păreau a fi imbatabili, totuşi, Nicolae Paulescu a combătut cu succes erorile ateismului biologic şi a conchis că finalitatea funcţiilor fiziologice ale organismului uman pretinde în mod logic existenţa lui Dumnezeu. Ipoteza generaţiei spontanee, care stă la baza teoriei darwiniste, presupune două elemente:
1) cauza apariţiei vieţii a fost la origine combinarea anumitor elemente chimice şi
2) formarea substanţei vii (viaţa) a avut loc spontaneu, adică fără nici o altă intervenţie decât a energiei deţinută de materia elementelor care intră în combinaţie. Experienţa a demonstrat că nici o fiinţă vieţuitoare nu se naşte din materia brută în mod spontan.
Profesorul Paulescu citează în sprijinul său o mulţime de experimente realizate de Spallanzani, Schultze, Schwann sau Louis Pasteur, care resping ipoteza generaţiei spontanee ca antiştiinţifică. „Energia fizico-chimică este incapabilă să efectueze transformarea substanţei neînsufleţite în substanţă vie“, afirmă cu tărie fiziologul român. „Trebuie să admitem aici intervenţia unor puteri, altele decât această energie. Aşadar, creaţia nu este efectul hazardului, adică al unor serii de circumstanţe întâmplătoare, ci al unei voinţe, care concepe scopul şi dispune mijloacele în vederea realizării acestui scop. Finalitatea vitală are drept cauză un agent, sufletul, care nu este perceptibil de simţurile noastre şi diferă prin natura sa de energia fizică. Cauza primară a existenţei sufletului este Dumnezeu“.
În concluzie, Paulescu, la finalul cursului de fiziologie, sublinia: „Viaţa este efectul a două cauze imateriale: una, cauza secundară sau sufletul, unică pentru fiecare fiinţă vieţuitoare; alta, cauza primară sau Dumnezeu, unică pentru totalitatea fiinţelor vieţuitoare. A demonstra existenţa unei cauze prime a vieţii, imateriale, unice şi infinit înţelepte – iată limita sublimă la care ajunge fiziologia. Această primă cauză este Dumnezeu. Omul de ştiinţă nu se poate mulţumi deci să zică: „Credo in Deum“ (Cred în Dumnezeu). El trebuie să afirme: „Scio Deum esse“ (Ştiu că Dumnezeu există).“
Autor: Augustin Păunoiu
Sursa: Ziarul Lumina – Joi, 9 octombrie 2008 | Nicolae Paulescu: „Fără Dumnezeu, viaţa nu poate fi explicată“
marius
octombrie 8, 2014 @ 11:23 am
Din acest articol aflu ca N. Paulescu a fost nu numai un mare cercetator roman in domeniul medical ci si un crestin care exprima dragoste si curaj, ma bucur ca avem asemenea inaintasi care merita recunostinta din partea noastra! Felul in care este organizata societatea actuala impune anumite relatii contractuale intre pacienti si doctori tocmai pt. a se atinge un nivel corespunzator de servicii medicale. Si aici intervine problema, in Romania platesc CAS aprox. 6 mil. de persoane si beneficiaza toti in aceeasi masura, la noi exceptiile cu oameni fara venituri sunt o regula de fapt si ii consideram neputinciosi de multe ori din oficiu. Grija crestina e ceva ce se manifesta in familie si in biserica iar in rest trebuie sa construim o comunitate in care legile statului si cele divine sa fie asumate, pt. a progresa putin.
Andrei Calin
octombrie 8, 2014 @ 2:36 pm
Acest articol are informatii eronate. La baza evolutionismului nu sta abiogeneza. Sunt doua chestiuni diferite. Evolutia este un fenomen continuu, observat, documentat, real.
Despre abiogeneza nu stim mai nimic.
Sunt doua categorii total diferite.
Claudiu Balan
octombrie 8, 2014 @ 3:32 pm
Andrei, te rog frumos să explici clar cu argumente solide, nu cu vorbe, afirmația ta: „Evolutia este un fenomen continuu, observat, documentat, real.”
Evoluția nu este un fenomen observabil ci doar presupus. Eu nu văd în creație trecând o specie dintr-una în alta, și nici măcar o specie de acum 2000 de ani trecând până astăzi în altă specie.
Documentată pe ce? Pe teoriile unor oameni?
Reală? N-o vedem nicăeri…
Andrei Calin
octombrie 8, 2014 @ 5:38 pm
[quote name=”claudiu_admin_ot”]Andrei, te rog frumos să explici clar cu argumente solide, nu cu vorbe, afirmația ta: „Evolutia este un fenomen continuu, observat, documentat, real.”
Evoluția nu este un fenomen observabil ci doar presupus. Eu nu văd în creație trecând o specie dintr-una în alta, și nici măcar o specie de acum 2000 de ani trecând până astăzi în altă specie.
Documentată pe ce? Pe teoriile unor oameni?
Reală? N-o vedem nicăeri…[/quote]
Sa o luam pe rand.
1. Cred ca ti s-a repetat de multe ori ca evolutia nu este observabila decat la nivel microevolutiv pe parcursul a 2000 de ani, nu?
2. Specie : Categorie sistematică fundamentală subordonată genului, care cuprinde animale și plante cu trăsături și însușiri comune.
Indivizii unei specii pot fi diferentiati de indivizii altei specii prin faptul ca nu se pot reporduce intre ei. Cu alte cuvinte, membrii unei specii se pot reproduce numai cu ei insisi.
3. Pe baza definitiei de la #2, putem trage concluzia ca exista multe specii noi aparute si observate.
http://www.ehow.com/facts_7628656_primula-kewensis.html
O planta hibrid, noua specie, care nu se poate inmulti decat cu alti indivizi din aceeasi specie.
Alte observatii la muste:
http://evolution.berkeley.edu/evolibrary/article/evo_45
Sunt multe altele. Poti gasi aici, daca cauti sa citesti:
http://www.talkorigins.org/faqs/faq-speciation.html
4. Foarte bine ca sunt documentate pe teorii.
TEORÍE, teorii, s. f. 1. Răspuns sau soluție la o chestiune științifică, bazată pe dovezi și coordonată sistematic cu alte răspunsuri într-un întreg doctrinar; interpretare bine întemeiată a dovezilor.
5. Foarte reala. O vezi peste tot. Fara evolutie nu am fi avut diversitatea oamenilor, sau speciilor de pe pamant.
[quote]Ipoteza generaţiei spontanee, care stă la baza teoriei darwiniste[/quote]
Aceasta afirmatie este falsa. De asta ziceam. Abiogeneza nu sta la baza evolutiei. Nu demonstrezi nimic despre evolutie daca vorbesti de abiogeneza.
cristirg
octombrie 9, 2014 @ 8:18 am
„Progresele stiintifice din deceniile sapte si opt ale secolului XX au inceput sa ridice numeroase obiectii atotputernicei ideologii evolutioniste prezentate ca unica teorie stiintifica legitima. Prin rezultatele geneticii moleculare, ale embriologiei si ale altor stiinte biologice, evolutionismul era pus in dificultate.
Au aparut carti stiintifice ce criticau teoria lui Darwin, printre care amintim Implicatiile evolutiei (1961) de G. A. Kerkut, profesor de fiziologie si biochimie la Unversitatea Southampton in Anglia, si Evolutia organismelor vii (1973) de Pierre Grassé, unul din marii biologi contemporani, fostul presedinte al Academiei Franceze de Stiinte.
Pierre Grassé isi incheia cartea cu urmatoarele cuvinte: „Prin uzul si abuzul unor postulate ascunse, al unor indraznete si adesea neintemeiate extrapolari, s-a creat o pseudo-stiinta. Ea prinde radacini in chiar miezul biologiei, facand sa rataceasca numerosi biochimisti si biologi, ce cred in mod sincer ca acuratetea conceptelor fundamentale a fost demonstrata, ceea ce este departe de realitate”.
Pe la sfarsitul anilor 1980 o importanta fisura apare in esafodajul evolutionist. Renumitii paleontologi Niles Eldredge si Stephen Jay Gould si-au publicat noua teorie evolutionista a echilibrului punctual, care demasca lipsa formelor de tranzitie in arhiva fosilelor. Apoi tot in acei ani in geologie e reabilitata teoria catastrofelor. Darwinismul sustinea formarea uniforma a straturilor geologice, pe cand teoria catastrofelor ce prindea teren din ce in ce mai mult in lumea academica spuneau ca toate straturile s-au format prin inundatii si alte catastrofe similare.
In ultimii ani Philip Johnson a devenit unul dintre principalii critici ai darwinismului. Johnson a predat dreptul 30 de ani la Universitatea Berkeley din California, fiind specialist in analizarea logicii argumentelor. Citind lucrarile apologetice ale darwinismului a sesizat magia discursurilor din aceste lucrari, bazate nu atat pe argumente stiintifice, ci pe butade retorice, insotite de amanunte de specialitate pentru impresionarea marelui public, necunoscator al detaliilor ce tin de stiintele biologice. In 1991, Johnson a tiparit cartea Darwin sub acuzatie, caracterizata de o luciditate a gandirii concretizata printr-o argumentatie temeinica, in contrast cu discursul retoric si alambicat al darwinistilor.”
cristirg
octombrie 9, 2014 @ 8:21 am
In 1996 biochimistul Michael Behe in cartea Cutia neagra a lui Darwin arata ca recentele descoperiri din biochimie nu se impaca cu darwinismul. Fara sa faca parte din miscarea creationista stiintifica, el vorbeste de proiectarea mecanismelor biochimice interdependente, ceea ce exclude o evolutie autonoma a acestor procese.
In 1997 cartea Nu intamplator! A biofizicianului Lee Spetner a dat o alta lovitura darwnismului. El s-a ocupat 30 de ani cu mutatiile genetice, aratand ca acestea niciodata nu vor duce la schimbarile transformiste interspecii pretinse de evolutionisti, evidentiind totodata limitele variatiilor genetice in cadrul aceleiasi specii. In 1998 publicarea cartii Deducerea existentei unui plan a profesorului de matematica si filosofie William Dembski, convertit la ortodoxie aduce o argumentatie solida (bazata pe legile probabilitatilor matematice) care demonstreaza ca ordinea si complexitatea lumii nu pot fi justificate prin cauze naturale.
Cu toate ca evolutionismul este prezentat exclusiv ca incununare a eforturilor stiintifice de a descifra tainele lumii, este in mod fundamental o filosofie atee ce pretinde un act de credinta aprioric, un angajament efectiv fata de ideologia materialista ce vrea sa-L alunge pe Dumnezeu din orice teorie a originii si sensului cosmosului. Daca natura e singura realitate care exista, ea poate si trebuie sa-si justifice intr-o maniera exhaustiva existenta si mai mult sa fie capabila de a-si savarsi propria complexitate si diversitate din univers.
Pentru impunerea evolutionismului nu atat dovezile stiintifice sunt necesare, ci imperativul excluderii lui Dumnezeu din existenta noastra, pentru a legitima unica formula acceptabila de explicare a lumii: materialismul absolut. In acest sens e graitoare afirmatia geneticianului Richard Lewontin consemnata in studiul Billiions and Billions of Demons publicat in 1997: „Noi tinem partea stiintei in ciuda absurditatii evidente a unora dintre explicatiile ei, in ciuda esecului sau de a implini multe din extravagantele sale fagaduinte de viata si sanatate, in ciuda tolerarii de catre comunitatea stiintifica a unor povesti inconsistente luate ca atare, fiindca ne-am luat un angajament prioritar, un angajament fata de materialism. Nu metodele si institutiile stiintifice ne constrang sa acceptam explicatia materialista a lumii fenomenale, ci, dimpotriva, aderenta noastra apriorica la cauzalitatea materialista ne obliga sa cream un aparat de investigare si un set de concepte ce produc explicatii materialiste, indiferent cat de potrivnice intuitiei, indiferent cat de mistificatoare pentru cei neinitiati. Mai mult, materialismul este absolut, caci nu putem sa acceptam ca un Picior Divin sa ni se puna in prag”.
cristirg
octombrie 9, 2014 @ 8:24 am
Problema inceputului lumii depaseste premisa stiintifica ce pretinde o uniformitate a proceselor si a legilor fizice. Din perspectiva duhovniceasca a Sfintilor Parinti evenimentele petrecute dinaintea caderii in pacat s-au desfasurat dupa o alta logica decat cea cu care operam dupa cadere.
Din pacate, astazi, cu toate ca s-au facut eforturi serioase din partea stiintei de a se depasi o conceptie simplista si autosuficienta care sa proclame triumful exclusiv al ratiunii autonome, mai sunt tendinte captive orgoliului luciferic ce vor sa cuprinda integral taina existentei creatiei, printr-o cunoastere ce-L exclude pe Dumnezeu.
Afirmatia prin care se arata ca taina inceputului nu poate fi cuprinsa deoarece acea lume a inceputului functiona dupa niste legi inobservabile de logica discursiva, lezeaza major orgoliul savantilor care sunt siguri de infailibilitatea metodelor lor de explicare a cauzei si a finalitatii lumii. Din acest punct de vedere, evolutionismul ramane o teorie fara semnificatie, la care s-ar putea renunta usor, daca s-ar gasi o teorie alternativa prin care sa se ofere o explicare autonoma a aparitiei lumii. Dar se tine atat de mult la aceasta teorie (cu toate insuficientele ei) tocmai pentru ca este expresia cea mai clara in plan stiintific a acelora care vor sa inteleaga lumea, fara Dumnezeu.”
Andrei Calin
octombrie 9, 2014 @ 2:24 pm
„Zoologists and botanists are nearly unanimous in considering evolution as a fact and not a hypothesis. I agree with this position and base it primarily on documents provided by paleontology, i.e., the history of the living world … [Also,] Embryogenesis provides valuable data [concerning evolutionary relationships] … Chemistry, through its analytical data, directs biologists and provides guidance in their search for affinities between groups of animals or plants, and … plays an important part in the approach to genuine evolution.”
([b]Pierre P. Grasse[/b], Evolution of Living Organisms, Academic Press, New York, 1977, pp. 3,4,5,7)
„The third assumption was that Viruses, Bacteria, Protozoa and the higher animals are all interrelated. It seems from the available evidence that Viruses and Bacteria are complex groups both of which contain a wide range of morphological and physiological forms. Both groups could have been formed from diverse sources so that the Viruses and Bacteria could then be an assembly of forms that contain both primitive and secondarily simplified units. They would each correspond to a Grade rather than a Subkingdom or Phylum. We have as yet no definitive evidence about the way in which the Viruses, Bacteria, or Protozoa are interrelated.”
„We are on somewhat stronger ground with the assumption that the fishes, amphibia, reptiles, birds and mammals are interrelated.”
„It is possible that this type of evolution can explain many of the present-day phenomena, but it is possible and indeed probable that many as yet unknown systems remain to be discovered and it is premature, not to say arrogant, on our part if we make any dogmatic assertion as to the mode of evolution of the major branches of the animal kingdom.”
(Kerkut, G.A., Implications of Evolution, Pergammon Press, 1960, p. 151, 153, 155)
„The extreme rarity of transitional forms in the fossil record persists as the trade secret of paleontology. The evolutionary trees that adorn our textbooks have data only at the tips and nodes of their branches; the rest is inference, however reasonable, not the evidence of fossils. Yet Darwin was so wedded to gradualism that he wagered his entire theory on a denial of this literal record:
Darwin’s argument still persists as the favored escape of most paleontologists from the embarrassment of a record that seems to show so little of evolution directly. In exposing its cultural and methodological roots, I wish in no way to impugn the potential validity of gradualism (for all general views have similar roots). I only wish to point out that it is never „seen” in the rocks.
Paleontologists have paid an exorbitant price for Darwin’s argument. We fancy ourselves as the only true students of life’s history, yet to preserve our favored account of evolution by natural selection we view our data as so bad that we never see the very process we profess to study.
For several years, Niles Eldredge of the American Museum of Natural History and I have been advocating a resolution to this uncomfortable paradox. We believe that Huxley was right in his warning. [b]The modern theory of evolution does not require gradual change. In fact, the operation of Darwinian processes should yield exactly what we see in the fossil record.
[/b]
([b]Gould, S. J.[/b] 1980. „The Episodic Nature of Evolutionary Change” in The Panda’s Thumb, pp. 179-185. New York: W. W. Norton & Company)
Despre [b]Phillip Johnson[/b]:
http://www.talkorigins.org/faqs/johnson.html
„The micromutational view of Darwin, Fisher and others is clear: adaptations arise by allelic substitutions of slight effect at many loci, and no single substitution constitutes a major portion of an adaptation. There are, in contrast, at least two forms of macromutationism [reference omitted]. The first is exemplified by the extreme saltationism of Goldschmidt [reference omitted]: single ‘systemic mutations’ produce important, complex adaptations in essentially perfect form (Goldschmidt believed that systemic mutations were chromosomal rearrangements). As Charlesworth [reference omitted] notes, this ‘strong’ version of macromutationism is almost certainly wrong. It is highly unlikely that a single mutation could create adaptations as complex as eyes or legs, much less new taxa differing by many adaptations.
The second form of macromutationism posits that adaptation often involves one or a few alleles of large effect. Although these alleles do not produce perfect adaptations by themselves, they are responsible for a large portion of the adaptation. This ‘weak’ version, which is more realistic than Goldschmidt’s view, is the form of macromutationism we consider in the rest of this article. Although the term ‘macromutationism’ has unfortunate historical connotations, we use it for lack of a better word.”
[b]Orr, H.A. and Coyne, J.A.[/b] „The Genetics of Adaptation: A Reassessment,” American Naturalist vol. 140, p.726 (1992).
„It is a tenet of evolutionary biology that adaptations nearly always result from the substitution of many genes of small effect”. (Emphasis added) (Orr and Coyne, p. 725)”
Michael Behe preia, si scoate din context pasaje din lucrearea lui Orr si Coyne, care vorbeste despre faptul ca mutatiile functioneaza intr-un mod diferit fata de ce se credea pana acum.
[b]
Fizicianul Lee Spencer[/b] nu a dat nici o lovitura. Nu s-a ocupat 30 de ani cu mutatiile genetice, ci cu studiul teologiei evreiesti, de cand s-a mutat in Israel in anii 70. In cartea lui, argumentele lui stiintifice se bazeaza pe biologie moleculara (in care nu are studii), argumente care au fost dovedite false. Citeste mai mult aici:
http://www.talkreason.org/articles/spetner.cfm
Principalul argument al lui [b]William Dembski[/b] este ca „daca totul din jur pare creat, atunci intr-adevar este”. In concordanta cu ce a scris el, se poate spune ca, daca trag 5 carti dintr-un pachet de 52 de carti si nu iese o chinta, atunci a fost intamplator. Daca iese o chinta, atunci cineva a aranjat cartile.
Mai multe aici:
http://www.talkorigins.org/faqs/information/dembski.html
http://rationalwiki.org/wiki/William_Dembski
Dembski a fost asociat cu Discovery Institute, institutie de pseudostiinta.
In concluzie, evolutia a fost dovedita reala.
Trifu Andrei-Marius
octombrie 27, 2014 @ 8:58 pm
Recomand cu caldura acesta foarte buna lucrare a dr.ing.Ioan Strainescu(in special lui AndreiCalin);
http://ebooks.unibuc.ro/istorie/ioanis/11.htm
precum si acest site :
http://www.hexaimeron.ro/