Farsele și glumele făcute prietenilor
Râsul și buna dispoziție între prieteni sunt mai mereu prezente. Uneori când lucrurile nu se mișcă natural și atmosfera e încordată, se forțează puțin nota încercându-se să se ajunge iarăși la acea destindere și fluență în conversații.
Glumele sunt uneori modalități de a spune adevăruri dureroase într-un mod mai plăcut. Adevărul trebuie uneori rostit în glumă ca să fie primit mai ușor.
Totuși sunt cazuri când glumele noastre crează suferință celorlalți și ar fi fost mai bine să fi tăcut.
Aș vrea să discutăm în acest articol despre atitudinea pe care ar trebui să o aibă un creștin în relația cu prietenii și cu familia sa. Este oare cuviincios să glumim? Este oare moral să facem farse prietenilor? Cum sunt oare acestea în ochii lui Dumnezeu?
O să încep prin a vă povesti despre farsele pe care eu și un prieten i le făceam unei colege de-a noastre de facultate. Colega noastră era la vremea aceea o fată mai sperioasă, mai fricoasă, și din acest motiv profitam de felul ei de a fi pentru a obține un efect cât mai puternic al farselor noastre.
În primul rând farsele le făceam în ochii celorlalți colegi și niciodată fără a percepe efectul lor în tot grupul. De fapt asta era toată distracția. Mi-aduc aminte că la un moment dat i-am luat ștergătoarele colegei noastre de la mașină și i-am desfăcut și o roată, lăsându-i mașina, care era parcată în fața facultății, suspendată pe cric. Bineînțeles că după sfârșitul orelor abia așteptam să vedem ce figură va avea când va vedea mașina. S-a speriat puțin… colegii au râs… dar tot noi i-am pus roata la loc și ștergătoarele.
Alta dată mi-aduc aminte cum ne păcăleam un coleg, după ce aflam rezultatele unui examen. Eu și Bogdan mergeam la facultate vedeam rezultatele și apoi mergeam acasă la Cosmin și-i spuneam că am văzut rezultatele. Era un examen greu la care ne-am fi bucurat toți măcar să trecem, era la Contabilitate prin anul II. Cosmin, mirat, ne întreabă ce a făcut și noi i-am spus că a picat. El supărat… deși se aștepta să pice… se resemnase. După vreo 10 minute de râs împreună, pentru că doar unul din noi trei luaseră, eu cu Bogdan schimbăm foia și-i spune lui Cosmin: „Hai mă Cosmin că am glumit, doar nu credeai că ai picat! Ai luat examenul!” Cosmin, dragul de el, nu știa ce să mai creadă și până la urmă l-am convins. Am mai stat puțin și apoi iar ne-am schimbat și i-am spus că totul a fost o farsă bine gândită și defapt el chiar a picat.
Vă dați seama că deși pentru noi era distractiv, Cosmin nu se simțea bine deloc, ba dimpotrivă era un examen la care se temea mult și abia aștepta să scape de el. Pe deasupra ne-a și spus că de acum n-o sa mai aibă încredere în noi atunci când îi comunicăm rezultatele de la examen și se va duce singur să se convingă.
Am făcut mai multe farse prietenilor și era distractiv… dar mi-aduc aminte că și eu am fost victima lor și nu-mi plăcea deloc. Mă simțeam folosit, batjocorit, luat peste picior… atins chiar în cele mai adânci simțiri ale mele.
De fapt acesta este și motivul pentru care am încetat a mai face farse celorlalți, pentru că am văzut cât de neplăcut este să fiu eu subiectul lor.
Mass-media încurajează acest gen de distracție prin emisiuni gen „Farsele lui Buzdugan” de la radio – în care mulți oameni au fost batjocoriți sau „Plasa de stele” de la televizor în care farsele erau adevărate scenarii de film cu multe persoane implicate. Uneori vedetele cărora li se făceau aceste glume ajungeau la limita disperării și se enervau puternic.
O altă emisiune este Cronica Cârcotașilor cu Huidu și Găinușă în care se făcea bășcălie de toată lumea. Era distractiv pentru noi cei de acasă, dar pentru cei direct implicați nu cred că era plăcut să râdă o țară întreagă de ei. De fapt cele două accidente ale lui Huidu (cel la ski în Austria, și cel cu mașina) au fost pentru mine personal un avertisment a Lui Dumnezeu pentru toți cei cărora le place să-și bată joc de oameni. N-a fost o pedeapsă pentru Huidu ci un avertisment spre pocăință (schimbare) pentru noi toți ceilalți care priveam cu jind și satisfacție răutăcioasă greșelile celorlalți.
Buzdugan spunea la radio că mama lui îi tot spunea: „Măi mamă, o să te prindă cineva pe stradă și o să te bată de nu știi ce-i cu tine!”
Farsele, în orice formă a lor, aduc suferință și doar oamenii stăpâni pe sine și iertători le pot accepta… dar și ei vor face acest lucru din iubire față de prieteni și nicidecum că le-ar aduce satisfacție. Farsele provoacă suferință celorlalți și scad încrederea reciprocă între prieteni.
Unii prieteni fac farse în joacă, fără a vrea să rănească, cu scopul de a se distra împreună cu victima (prietenul) lor. Această modalitate de te distra vine tocmai din neputința de a te apropia de prietenul tău pe alte căi… pe căi normale: prin cuvinte, prin blândețe, prin interes față de problemele sale, prin zâmbet, printr-un ajutor concret, printr-o vorbă bună, etc. Prietenii care-și fac farse unii altora nu sunt cu adevărat prieteni pentru că nu-i doare suferința celuilalt.
Glumele sunt glume și mai pot fi spuse, dar și acestea fără a jigni, fără a aduce aminte răul din urmă, fără a face înțepături ironice, ci doar așa în limita bunului simț.
Un creștin adevărat nu face farse ci este mereu sincer și zâmbitor. Râsul în exces este demonic și nu este proprii firii umane.
Iată ce frumos vorbește Sfântul Nicolae Velimirovici despre râsul necontrolat și zâmbet:
„Deasupra râsului omenesc de fericire şi tânguirii de nefericire stă un zâmbet tainic, care încălzeşte, dar nu arde. Acest zâmbet este cu totul deosebit de zâmbetul celui cinic şi dispreţuitor, care te îngheaţă. Zâmbetul maicii către copilul vioi sau bolnav şi zâmbetul sfântului către cei puternici şi cei slabi se asemuieşte acestui zâmbet tainic şi înalt. Ce altceva înseamnă acest zâmbet decât părtăşie la bucuria celor veseli şi la mâhnirea celor întristaţi?
Ce altceva spune acel zâmbet decât că bucuria peste măsură pe pământ se va micşora degrabă prin întristare, şi că întristarea peste măsură pe pământ se va micşora degrabă prin bucurie? Este cumplit cum neghiobia omului este cel mai bine înfăţişată de două animale ca maimuţa şi hiena. Caută să te înfrânezi cât mai mult cu putinţă de la schimonoseala nebunească a maimuţei şi de la hlizeala nebunească a hienei.
Aminteşte-ţi întotdeauna de surâsul tainic şi cald, asemenea surâsului maicii şi al sfântului, surâsului care arată firescul, sănătatea, înţelepciunea, milostivirea şi veşnicia.
Veşnicie, căci râsul şi plânsul sânt trecătoare, pe când zâmbetul este nepieritor.” (Gânduri despre bine și rău. Gândul 65.)
(Claudiu Balan)
SB
octombrie 9, 2012 @ 7:45 pm
Foarte bine-venit articolul.
Și eu mi-am dat seama că nu prea țin la glume, motiv pentru care încerc să renunț să mai fac glume pe seama altora.
Mai mult, am obsevcat că există bună dispoziție într-un grup de prieteni și fără a fi necesare miștorile făcute față de apropiații noștri sau, mai rău, față de cei cu care nu suntem chiar așa de apropiați.
Luciana
octombrie 10, 2012 @ 6:29 pm
Niciodata nu mi-au placut glumele proaste, facute pe seama altora. Nici eu nu le fac altora, dar nici nu suport sa mi se faca; nici macar in copilarie nu le „gustam”.
O persoana foarte draga mie, care obisnuieste sa faca astfel de glume la adresa mea, chiar si in public, imi spune mereu ca sunt prea mandra si de aceea nu le accept. Dar daca eu as indrazni sa fac acelasi lucru, s-ar supara atat de tare ca foarte greu m-ar ierta. Am incercat si eu, stangaci, cu o mica glumita proasta, ca sa o mai temperez, ca sa o fac sa inteleaga ca nu te simti bine intr-o astfel de situatie, dar in zadar. S-a suparat foarte tare pe mine, iar cu ocazia urmatoare m-a injosit in fata prietenilor.
Deseori ma gandesc ca Bunul Dumnezeu imi da o lectie de smerenie pe care eu inca nu o pot invata.
Voi ce spuneti?
Boitos
octombrie 11, 2012 @ 5:30 am
Asa cred si eu ca si tine Luciana, dar imi plac glumele de bun gust.Nu ca sa razi de altii, sau sa ii necajesti, sau umilesti.
Acelei persoane i-ai spus ca nu iti place ce glume face?
Sau poate ca asa este caracterul acelei persoane si asta nu-i tare bine.Mai ales daca te injoseste in fata prietenilor.
Eu in locul tau i-as spune direct ce gandesc, daca se conformeaza bine, daca nu treaba ei, si gata prietenia.
Dan Tudorache
octombrie 11, 2012 @ 8:06 am
Luciana, sigur că din această situație poți învăța smerenia. Defapt așa se și câștigă smerenia dacă nu o deprindem de bunăvoie: în umilințe. După cum blândețea se dobândește și se probează când suntem asaltați de mânia și impulsivitatea celor din jur.
Dacă dobândești mai multă smerenie, vei avea pace în suflet și nu te vei mai necăji, nu te vei mai tulbura față de glumele proaste ale persoanei respective.
Cu toate acestea nu este destul doar să răbdăm în tăcere ci trebuie să ne rugăm și pentru cei care ne calcă pe bătături. Așa că ori de câte ori te întâlnești cu persoana respectivă sau simți că iar va spune o glumă proastă, roagă-te așa: ”Doamne luminează pe x, alungă răutatea din inima sa și pune gândul cel bun în mintea și sufletul său.”
De obicei, cei care fac glume proaste, nu au delicatețe de inimă. Și nu o au din cauza anumitor patimi care persistă.
Cu această ocazie am să povestesc o întâmplare pe care am impresia că am mai spus-o cu altă ocazie, dar o spun și acum pentru că se leagă de subiect.
Încă din copilărie am un prieten foarte bun, Cosmin, care este gras. Greutatea mare se datorează în principal faptului că are un organism ce asimilează foarte repede, dar uneori și pentru că face excese în alimentație. Ca între băieți, mai ales când e vorba de prietenii de ani, se practică poreclele și tachinările. Una din poreclele lui Cosmin este ”Grasu”. Desigur, Cosmin nu se supără pentru porecla lui (mai are și altele), ba a mai și făcut haz de fizicul lui de atâtea ori. Poate că au fost momente când s-a supărat că i-am spus așa deși nu ne-a arătat asta niciodată (suntem un grup mai mare de băieți). Oricum, ideea este că nu s-a tulburat de la asta și în genere am observat că băieții țin mult mai bine la glumele cu iz ironic decât fetele. Să nu fie cu supărare că subliniez acest aspect care se datorează, poate, și firii mai delicate a femeilor.
Dar ideea principală este alta: Cosmin se ocupă cu filmatul și fotografiatul la nunți. Așa că a fost tocmit de cameraman la nunta altui prieten comun, Florin. Totul bine și frumos, am mers cu alaiul la mireasă iar eu stăteam pe scări căci în apartament era aglomerat. La un moment dat vreau să-i spun ceva lui Cosmin și mă adresez cu clasicul ”Grasule”. Cosmin mi-a răspuns ca de obicei, totul fiind în firescul nostru. Dar peste câteva secunde mi-am dat seama că am comis o gafă impardonabilă când am observat că domnișoara de onoare a mirilor era chiar lângă Cosmin, iar ea era mai plinuță decât… ”Grasu”. Îmi venea să intru în pământ de rușine gândindu-mă că defapt, indirect, prin etichetarea lui Cosmin, i-am spus și ei că este grasă. Mă gândeam că cine știe câte frustrări o fi avut sărmana fată cu greutatea ei iar eu acum i le adusesem în actualizate. Iată cum putem face victime colaterale chiar și de la aceste glume ironice, comun acceptate. A fost o lecție pentru mine, să îmi măsor cu grijă cuvintele. Nu spun că acum reușesc în totalitate, dar ”am luat de frică” 🙂
Luciana
octombrie 11, 2012 @ 5:52 pm
Asta incercam sa spun, Simona, ca stie foarte bine ca nu-mi fac placere aceste ironii, si totusi o face, subliniind faptul ca sunt mandra si ma cred superioara. Iar „gata prietenia” nu mi se potriveste.
Multumesc din suflet, preabunule prieten, Dan, pentru indemnul la rugaciune si pentru exemplul dat
🙂
Sorin
octombrie 12, 2012 @ 5:05 am
@Luciana și Dan
Dan a spus: „în genere am observat că băieții țin mult mai bine la glumele cu iz ironic decât fetele”. Eu nu știu dacă e neapărat așa. Ideea e că de multe ori cei cărora li se fac glume ( chiar și proaste ) le acceptă și fac și ei glume pe seama lor ( cum ai spus și tu ) din cauză că altfel ceilalți ori ar fi mai răutăcioși, ori ar considera că ești foarte mândru și supărăcios. Se fac uneori glume pe seama mea și alteori fac și eu pe seama altora ( bineînțeles că ce fac eu e în limitele bunului simț… sau cel puțin așa le consider 😛 ) și chiar știu o tipă care e un om minunat, integru, un prieten de nădejde dar care cel puțin la început se cam supăra ușor pe aceste glume ( și era destul de nasol că eu în general nu pot să îmi țin gura și fac glume pe seama altora 😛 ). I-am spus respectivei că nu trebuie să se supere și că trebuie să se învețe să fie ma indiferentă la aceste lucruri și de ceva timp văd că oricât de nesimțit spun glumele ea nu se mai supără sau poate nu fac eu glume atât de nesimțite :)) ( sunt destul de apropiat de respectiva tipă și știe că dacă ar mi-ar spune că am întrecut măsura m-aș potoli ). În general, am observat că atunci când un băiat face glume pe seama unei fete e din cauză că respectivul o place și noi băieții ne place să împungem puțin fetele ce ni se par drăguțe. :))
Farse nu am făcut niciodată ( exceptând poate când eram copil mic și prost ) deși mi-a făcut colegul de cameră și nu mi-a picat prea bine. Oricum nu am făcut gură deoarece farsele făcute de el în general au un minim de bun-simț ( iar acel minim e foarte, foarte mic :)) ) și în rest băiatul e super de treabă ( de asta acesta e al doilea an când am decis să am ca și coleg de cameră pe acest băiat ). Dar revenind la glume.
Sorin
octombrie 12, 2012 @ 5:12 am
În legătură cu respectiva întâmplare eu cred despre Cosmin că el considera acea poreclă ca un fel de nume de alint din partea voastră și de asta nu se supăra deloc. E drept că unii avem anumite frustrări legate de cum arătăm și de asta ne simțim foarte jigniți la auzul anumitor cuvinte. Iar partea cea mai tristă e că de multe ori cel care face glume pe seama noastră nu e conștient de frustrările noastre și pentru el e o glumă nevinovată ( de multe ori eram frustrat că eram gras sau mic de înălțime ) iar noi consierăm că e rău. Cred că soluția cea mai bună ar fi să scăpăm de frustrările ce le avem făcând glume pe seama noastră. Am văzut că dacă fac glume pe seama mea parcă nu dor la fel cum e dacă fac alții și mă obișnuiesc cu ideea că sunt mai gras și mai mic de înălțime ( sunt mic și umflat ca un butoi :)) ). Și în general când sunt în situații de genul că poate un profesor s-ar lua de mine în fața clasei ( mi s-a întâmplat ca și profesorii să facă glume pe seama mea în fața clasei și m-am simțit foarte, foarte prost mai ales că tot timpul am fost o persoană mai timidă ) sau cineva ar râde de mine de față cu ceilalți mă gândesc că prin astfel de lucruri pot să cunosc smerenia reală și parcă atunci o parte din mine ar vrea ca ceilalți să fie cât mai răutăcioși deoarece cu cât mai rea e glumă cu atât mai tare e lovit egoismul meu ( și vai Doamne că egoismul meu nu are măsură ) și cu atât mai tare crește șansa mea de a-L întâlni pe Hristos ( spunea sf. Siluan parcă despre Dumnezeu că iubește foarte mult smerenia ).
Sorin
octombrie 12, 2012 @ 5:14 am
Sunt unii oameni care sunt în general mai deschiși și e firea lor să facă glume pe seama altora ( cum e în cazul meu. Mai ales când sunt foarte obosit sunt ca un om beat. Nu pot să mă stăpânesc din a vorbi și a face tot felul de glume. Era o chestie cu niște colegi de facultate care s-au cerut la o profesoară de laborator să dea ceva examen pentru restanțe. Eu, atunci fiind obosit, strig tare la profesoară: dacă respectivii nu iau examenul să îi puneți absenți. Îți dai seama că mi-a și zis unul din acei tipi că să tac din gură :)) Mai apoi am aflat că ei nu au avut nici un examen ci doreau să scape de oră. :)) ). Nu cred că trebuie să ne supărăm pe respectivii. În cazul cel mai rău e de preferat să îi evităm dacă chiar ni se pare că respectivele glume întrec limita bunului simț. Dar am observat că dacă știi să te smerești, să faci glume pe seama ta și să scapi de frustări ( frustrările sunt în general din mândrie ) atunci nu ți se va mai părea atât de urâte glumele celorlalți iar ceilalți te vor aprecia.
Sorin
octombrie 12, 2012 @ 5:15 am
Mai e o categorie de oameni care fac glume și care în general le place să chinuie pe alții. Felul în care să te comporți cu ei e descris de o prietenă ce i s-a întâmplat și ei să se facă glume pe seama ei ( deși dacă sunt puțin răutăcios aș spune că nu prea a deranjat-o apoi să facă glume pe seama mea cu prietena ei cea mai bună, Roxana, care a trecut recent la Domnul. :P). Deci îmi povestea această cunoștință că odată când era în liceu două persoane au început să facă tot felul de glume pe seama ei iar ea a început să râdă cu ei. Văzând respectivele persoane că nu o deranjează și-au găsit o altă fată căreia i-a facut cam aceleași lucruri iar respectiva s-a supărat. Așa că ei au chinuit-o pe acea fată tot restul liceului. Deci uite soluția. Și în general încearcă să privești orice răutate făcută asupra ta ca o oportunitate să te smerești mai tare în fața Domnului. Mă atrag cuvintele Sf. Siluan când spune cât de dragă îi este smerenia iar eu fiind un om foarte, foarte mândru ( cred că și Lucifer e mai smerit ca mine :)) ) consider o bucurie ori de câte ori sunt lovit în orgoliul meu ( sau cel puțin asta încerc când îmi aduc aminte de aceste lucruri 😛 :)) ).
P.S.: Știu că nu e foarte clar când vorbesc cu Dan și când vorbesc cu Luciana dar în general când dau sfaturi cum să suporte glumele mă refer la Luciana iar când vorbesc despre ce a zis Dan în comentariul anterior mă refer la Dan. :))
@admin: nu mă lasă să postez comentarii prea lungi și apoi mă pune să aștept ceva minute. Nu se poate face ceva? Eventual să permită comentariile puțin mai lungi?
@admin: deja începe să fie frustrant. :)) Un comentariu trebuie să îl împart în 4 bucăți?
Boitos
octombrie 12, 2012 @ 6:56 am
Saurian ce ai vrut sa spui prin: ,,frustrările sunt în general din mândrie ” ?
Sorin
octombrie 12, 2012 @ 10:07 am
A spus asta și un părinte ( nu îi mai țin minte numele ). Doar cei mândri au complexe și frustrări în legătură de felul cum arată, cum vorbesc și alte nimicuri de care se iau alții pentru a face glume.
Boitos
octombrie 12, 2012 @ 11:23 am
Am inteles, multumesc.
Dar eu nu am treaba cu ce a spus un parinte.Sincer.Eu nu cred ca tot ce spun toti parintii , toti calugarii sau toti preotii este bine si adevarat.
Si nu cred ca cei mandrii au complexe.Dimportiva cei mandrii jignesc pe ceilalti si fac glume proaste deoarece se simt superiori ( ma refer mai mult la aspectul fizic, care e putin mai greu de schimbat decat cel interior, si care se vede imediat ).
Daca un om are un defect, el se simte normal pana apare unul mai destept decat toti, care sa scoata in evidenta acel defect.Si nu cred ca persoana respectiva se simte mandra ca are defectul, ci dimpotriva, se simt frustata si va incerca sa ascunda acel defect.
Si pana la urma glumele proaste ( cele fara bun simt) tin de educatie.
Trebuie sa ii respectam pe ceilalti de langa noi asa cum sunt.
Si prin faptul ca ne consideram crestini ( nu numai cu numele ) trebuie sa ii ajutam sa iasa din carapacea lor, sa se considere normali, sa se accepte ei asa cum sunt, cu defectele si calitatile lor.
Sorin
octombrie 12, 2012 @ 11:34 am
Dacă ești preocupată de a-ți vedea păcatele și patimile care sunt fără limită în ființa ta crezi că îți mai arde să te superi că cineva te face gras sau în alte feluri? Acest complexe vin din cauză că noi nu ne considerăm ceea ce suntem cu adevărat: adică nimic. Noi suntem nimic și tot ce avem bun e al lui Dumnezeu iar ce avem rău e al nostru. Deci pentru ce anume să am complexe?
Boitos
octombrie 12, 2012 @ 11:47 am
Daca tu te consideri nimic este problema ta.
Dar pe mine si pe altii Dumezeu ne-a facut oameni cu bune si cu rele.
Incepi sa ai complexe cand altii mai rai decat tine, cu defecte mai mari decat ale tale, le scot in evidenta pe ale tale ca sa le acopere pe ale lor.
Adica sa scoata pacatul tau in evidenta, ca sa acopere pacatul lor.
Luciana
octombrie 12, 2012 @ 5:59 pm
Saurian, e o idee si aceasta: sa faci haz de tine insuti atunci cand esti in centrul unor glume proaste, pentru ca, intr-adevar, astfel potolesti pornirile unora de acest fel.
Sa stii ca Dan avea dreptate, in general baietii tin mai mult la astfel de glume; noi, fetele suntem mai sensibile. Si mai ales daca ai fost educata sa-ti respecti neconditionat semenii, sa nu-i jignesti, e mai greu sa accepti astfel de lucruri, mai ales cand acestea vin de la niste persoane extrem de importante pentru tine.
Iar Simona a spus un lucru: scot pacatul tau in evidenta ca sa-l acopere pe al lor. Asa simt si eu, exact despre asta vorbeam. Ma supar la astfel de glume pentru ca eu sunt un om foarte sincer, nu ma joc de-a cuvintele. Am invatat-o pe fiica mea: cuvantul e o arma; odata spus, acesta nu se mai poate retrage, oricate scuze ti-ai cere.
Apoi, daca gluma se ingroasa, de multe ori sunt acuzata de lucruri pe care nu le-am facut, practic nici nu le-am gandit, dar mi se imputa.
Dan Tudorache
octombrie 13, 2012 @ 11:09 am
Sorin, desigur că noi când îi spunem lui Cosmin ”Grasu”, nu îi spunem în ton de batjocură sau ironie ci în modul cel mai prietenesc și firesc posibil. De altfel, nu de puține ori, și el a făcut glume pe seama greutății lui.
Cât despre aspectul tău fizic, deși nu m-am străduit să mi te imaginez cum arăți, nu m-aș fi gândit vreodată că ești ”mic și umflat ca un botoi”. Chiar mi-ai stârnit curiozitatea :)) așa că ești dator cu o fotografie pe mail 😀 . Desigur, reciproca e la fel de valabilă.
Cât despre profesori, este total dezamăgitor să facă glume proaste pe seama aspectului fizic al unui elev/student. Un atare comportament e în contradicție nu numai cu bunul simț dar și cu deontologia profesională.
Luciana, să știi că ideea propusă de tine este foarte bună și vă spun din experiență că dă roade.
Drept exemplu în acest sens, vi-l dau și pe vrednicul părinte Adrian Făgețeanu (
Câteva cuvinte (unele chiar ”perle”) ale părintelui Adrian):
Într-o zi, vara, părintele stând în pat, o muscă îi dădea târcoale. Zis-a atunci:
– Vezi? Nici n-am murit și trag muștele la mine…
*
L-am întrebat de părintele Adrian:
– Vreo telegramă ceva, părinte?
Și bătrânul a zis:
– Cred că am ajuns așa de bătrân, mic, rău și urât, că nici zâna aia cu coasa nu mă mai caută…
Când te apropiai să-i ceri binecuvântare, te întreba:
– Tu cine ești?
Dacă ziceai ”cutare păcătosul” începea zgâlțâiala:
– Asta s-o crezi tu, nu să o spui în gura mare… Păi așa te-a botezat preotul? Tu ce faci ca să nu mai fii păcătos?
*
Altădată, iarna, după ce intrase în paraclis și a intrat după el și lumea venită să se spovedească, le-a spus credincioșilor:
– Nu lăsați ușa deschisă, că oricât ați lăsa-o tot n-o să încălziți curtea…
*
Apoi, văzând că nu ne lăsa să-i sărutăm mâna după ce ne dădea binecuvântare, noi îl întrebam de ce, iar el zicea:
– Iertați-mă. Nu am parfumat-o…
Continuarea la: [url]http://www.razbointrucuvant.ro/2012/09/28/parintele-adrian-fageteanu-apoftegme-george-crasnean-parintele-mihail/[/url]
Sorin
octombrie 13, 2012 @ 5:47 pm
Dan, slabe șanse să primești o poză cu mine deoarece nu prea apar în poze. Poze ce mai am cu mine sunt puține și destul de vechi și arăt total diferit acum față de cum arătam atunci. Adică și un rasofor cu care mă înțelegeam bine când mergeam la mănăstirea unde era respectivul după ce nu ne-am văzut timp de un an, doi cred nici nu m-a mai recunoscut. Atât de mult m-am schimbat în felul cum arăt.