Fecioara, Izvor și Distribuitoare a Harului. Fecioara și sfinții. Nici unul nu ajunge la desăvârșire fără ea.

„Căci de aceea e numită de Părinţii teologi şi „izvor al harului” şi al apei pururea vii şi „izvor obârşie de Viaţă”, ca una care primeşte întreg harul ascuns al Duhului şi-l repartizează şi împarte îmbelşugat celor dinafară aducându-l astfel la arătate. De aceea este în, chip adevărat şi nemeşteşugit şi „măruntai” dumnezeiesc; căci e plină de Bunătatea Însăşi, de Îndurarea Însăşi şi de Iubirea Însăşi, din care şi pentru care toate au fost produse, conduse şi învrednicite de tot felul de purtări de grijă, şi este un instrument care cuprinde toate.

De aceea, tot prin Ea se foloseşte acum Dumnezeu de aceste lucrări/energii faţă de toate cele făcute de El. Căci fiind un astfel de măruntai dumnezeiesc şi având în inima ei un asemenea Măruntai, pe Fiul, cum spuneam mai sus, nu s-ar învrednici oare şi de o supraveghere şi purtare de grijă necontenită faţă de toate, atât în comun, cât şi în parte? Căci nimeni din cei care după Hristos au vieţuit potrivit lui Hristos şi au străbătut în chip diferit calea Evangheliei n-ar fi ajuns la scopul şi sfârşitul fericit căutat fără conlucrarea ei, precum nici fără ajutorul Duhului. Căci de unde altundeva ar fi avut parte de acesta decât prin Cea care este izvorul apei pururea vii şi al harului, aşa cum nici de luminările soarelui nu s-ar putea face părtaş cineva decât de la discul soarelui?

De aceea şi Pavel, când i-a dat răspuns lui Nero, a avut-o alături de el şi pe mama Domnului care îi dădea putere, ca şi pe Fiul ei; căci Fiul e inseparabil de Mama Lui, cum e inseparabil şi de Tatăl Său. Asemenea şi Petru şi Ioan când, lipsiţi de carte, grăiau cu îndrăzneală în faţa sinagogii evreilor înţelepciunea ascunsă în taina lui Dumnezeu [FA 4; 7], tot de acolo aveau harul care-i antrena şi învăţa, şi în chip asemănător şi restul cetei apostolilor tot de acolo şi-a avut mângâierea şi purtarea cu nădejde în sudorile apostolice şi vărsările sângelui lor; şi, scurt spus, nici vitejia martirilor, nici perseverenţa asceţilor n-ar fi ajuns stăpână peste duşmanul comun [diavol] fără ajutorul şi conducerea militară [strategia] ale Mamei Cuvântului, împărăteasa şi arhigeneralisima întregii ordini de bătălie dumnezeieşti, cereşti şi pământeşti.

Iar drept premiu şi cunună a multelor lor osteneli şi chinuri aceştia o primesc tot pe Ea, adevăratul pământ al făgăduinţei, adevăratul rai, moştenirea drepţilor, visteria şi procuratoarea Vieţii Înseşi şi a nemuririi şi a celorlalte daruri natural supranaturale ale Duhului, care sunt cele bune rezervate sfinţilor, „cele pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit” [I Co 2, 9].”

Sfântul Teofan al Niceeii – Discurs / tratat despre mărețiile negrăite ale Maicii Domnului și despre taina întrupării lui Dumnezeu ca binele ultim și cauza finală a tuturor existențelor

Sursa: Maica Domnului în teologia secolului XX și în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei, diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2008, p. 570.