O tânără: „Fecioria lor le-a fost şi le este binecuvântare de la Dumnezeu”

„Marturia voastra este o fapta de iubire pentru cei de langa noi.”

Faptele iubirii, ne vor fi de mare folos în acea mare zi a Judecăţii. Acea zi va fi pentru unii sărbătoare, a celor fără sărbători, iar pentru alţii tristeţe, plâns şi scrâşnirea dinţilor, căci ruşinaţi, singuri se vor duce în locul pe care l-au ales, despărţiţi de Adevărata Iubire. Şi oare, nu noi suntem cei care alegem încă de pe acum, dacă vom fi părtaşi Iubirii sau dacă vom fi în afara ei ? …

Cu aceste gânduri fremătând în inima mea, m-am decis să mi deschid inima şi eu la rândul meu urmând exemplul celorlalţi tineri.

M-am decis să mi păstrez fecioria cu mulţi ani în urmă şi anume 10, pe când aveam 13 ani. Tocmai împlinisem 13 ani şi am avut prima menstruaţie, moment peste care am trecut destul de uşor, dar tata, cu tata nu scapi cu una cu două, s-a simţit dator să mi explice cum stau lucrurile. Zis şi făcut, cred că asta mi-a prins cel mai bine în viaţă, faptul că a ştiut să ne responsabilizeze şi pe mine şi pe fratele meu, încă de mici. Aşa e tata, mai dur când vine vorba de lucrurile serioase-în sens pozitiv, mă refer, mama ne a ocrotit cam mult.

Atunci, tata mi a explicat că de acum înainte sunt o domnişoară adevărată şi că trebuie să am mare grijă în ceea ce priveşte fecioria, că trebuie să ştiu şi să înţeleg, că aceasta fecioria e cel mai mare dar pe care poate să-l ofere o tânără mireasă soţului ei. Nu există altul mai mare. Apoi mi-a explicat că începerea vieţii sexuale înaintea căsătoriei, nu numai că este păcat înaintea Lui Dumnezeu, dar aduce cu sine o mulţime de probleme care mi-ar putea distruge viaţa! Nu mi-aduc aminte cât de mult am conştientizat atunci acele cuvinte, dar ştiu că de atunci până azi, m-au urmărit mereu îndeaproape precum cel mai bun paznic sau sfătuitor. Trebuie menţionat că au mai existat momente când ori tata ori mama ţineau să ne reamintească să fim foarte atenţi, Ne spuneau aşa, că odată pierdută, fecioria nu mai poate fi înlocuită. Nu e ca o vază sau un set de cafea, care se sparge, dar gata luăm altele-n loc. Ştiu că au fost multe discuţii de-a lungul anilor, mereu şi-au făcut griji pt noi, şi s-au rugat pentru noi şi încă se roagă ca să mergem pe drumul cel bun. Părinţii mei s-au căsătorit feciori, amândoi, tata avea 24 de ani iar mama 17 ani şi Dumnezeu le-a ajutat şi au trecut peste multe greutăţi împreună, tocmai pentru că fecioria lor le-a fost şi le este binecuvântare de la Dumnezeu. În martie 2013 vor împlini 25 de ani de căsătorie cu ajutorul Lui Dumnezeu !

Eu, urmez exemplul părinţilor mei. Şi eu şi fratele meu care are 22 de ani.

Dacă te rogi la timp, Domnul te întăreşte! El întăreşte paşii tânărului când îi place calea lui, asta trebuie ştiut! Să nu vă fie frică, fiţi doar hotărâţi! Dacă ştii ce vrei, Domnul vine şi te ajută să şi reuşeşti! Până la urmă aşa lucrează El, astfel încât să fie spre binele tău, dragă tânărule, de aceea nu ai de ce să te îngrijorezi!

Eu am avut un singur prieten, o singură persoană care m-a ţinut de mână-şi atâta tot. Prietenia nu a fost un caz fericit, în sensul că am fost prieteni 5 zile. Totul a fost dintr-o prostie. Am acceptat să merg în oraş la plimbare cu acea persoană, doar pentru că toată lumea mă bătea la cap, că trebuie să intru în rând cu lumea şi să am şi eu un prieten. Eram în clasa a XII-a . Învăţam bine, eram destul de populară în liceu-şi n acelaşi timp cumva anonimă, că nu aveam prieten. Am rămas dezgustată de motivul pentru care acea persoană vroia să iesă cu mine în oraş. După câteva discuţii, din care a reieşit faptul că pentru el conta doar modul în care arăţi, şi că vroia să treacă la lucruri “serioase”, deşii mie nici prin cap nu-mi trecea ceea ce ar fi vrut el, mi-am dat seama cât de nepotrivit era modul în care gândea acea persoană şi în a cincea zi am rupt legătura cu el definitiv.

Am primit foarte multă iubire de la părinţi şi chiar şi din partea fratelui meu, şi iubire şi atenţie, şi nu am simţit nevoia să o caut în altă parte. M-am axată pe studii, pe voluntariat, şi am avut grijă mereu să-mi cunosc priorităţile şi să mă ghidez după anumite principii.

Sunt un om normal. Am dat de multe probleme la facultate, dar am făcut faţă cu bine .

Tata mereu îmi spune şi acum: „Dacă ştii ce să ceri de la viaţă şi viaţa ştie ce să ţi dea.”

Să fii hotărât! Asta vrea şi Dumnezeu să vadă la tine, dragă tânărule.

Uite eu am reuşit ce mi-am propus şi urmează să împlinesc 24 de ani.

Un lucru să fie clar: nu mi însuşesc mie acest succes, toate au fost cum a vrut El să fie, pentru că lucrurile nu se întâmplă la voia intâmplării. Are El un plan şi cu tine, aşa cum a avut şi cu mine.

Stiu şi sunt convinsă că de asta s-a şi întâmplat aşa. Să fiu dezgustată de modul cum gândea acel băiat.

Cred că doar aşa am reuşit să mi păstrez fecioria până azi. Are El un plan pentru fiecare.

Nu mi fac griji.

Stiu că atunci când va fi timpul pentru aşa ceva, va scoate în calea mea acea persoană, alături de care să merg pe drumul către mântuire-prin crucea căsătoriei. Drumul către El.

Doamne ajută!

(Anonim)