Feciorie, floare albă

Feciorie, floare albă

Tu ești haină îngerească

Și coroană-mpărătească

A tot trupul omenesc

Rudă cu cel îngeresc.

Tu de cinste plină ești

Și ca focul strălucești

Iar Maicuța Domnului te poartă

Pentru veșnicia toată.

Tu ești zestrea mirilor

Și arvuna curăției inimilor

Și pecetea cea adevărată

Pentru dragostea neîntinată.

Numai desfrânații te urăsc

Și cu vorbe de ocară ei te pironesc

Caci ei caută mereu plăcerea

Dar culeg din plin durerea.

Feciorie, floare rară

Pretutindeni luată-n râs tu ești

Ca un basm de prin povești

Iar petalele îți sunt călcate

De toți cei care trebuiau ca să te poarte

Și te-aruncă în noroi

Desfrânații care strigă: „De ce nu ești și tu ca noi?”

Insă suspina-vor mai târziu

Toți care te-au aruncat în tină

Văzînd c-au ucis în ei bucuria fără vină.