O femeie poate să fie frumoasă chiar dacă are capul acoperit
Ştim cu toţii că Sfântul Apostol Pavel spune că femeia trebuie să-şi acopere capul atunci când se roagă. Toate sfintele femei sunt pictate în icoane având capul acoperit, de la Fecioara Maria până la sfinţii copii precum Sfânta Muceniţă Filofteia. Purtarea baticului este un semn de smerenie şi este obligatorie pentru fetele care deja au depăşit vârsta copilăriei. Am văzut că sunt unii părinţi care acoperă capul fetiţelor mici, de nici trei anişori, ceea ce este un lucru foarte bun pentru că de mici le învaţă că aşa este normal pentru o femeie.
Şi totuşi, ce te faci atunci când te vede cu baticul pe cap colega de clasă sau cea mai bună prietenă şi apoi te povesteşte la tot liceul că eşti „pocăită”? În societatea de azi se pune mult accent pe înfăţişarea exterioară, şi aici vorbim în special de îmbrăcăminte şi machiaj.
Dacă majoritatea renunţa uşor la machiaj atunci când merg la biserică şi chiar poartă o fustă care să le acopere genunchii, frumoasă, scumpă şi elegantă, dar totuşi decentă, atunci când vine vorba de batic multe tinere nici nu se gândesc să-şi acopere capul pe motiv că „eu nu sunt baba” sau „nu sunt măritată” sau „doar babele poartă batic”.
Atunci când am început să merg mai des la Biserică nu îmi acopeream capul. Nu m-a învăţat nimeni că aşa se cade să mergi la Biserică, ştiam lucrul acesta, dar nicio tânără din cele care veneau la slujbă, ba mai mult, chiar unele bătrâne nu purtau batic. Dar mie mi-a atras atenţia doamna preoteasă. Aceasta purta mereu batic şi totuşi emana atâta bunătate, chipul ei era mereu blând şi vesel. M-a uimit faptul că o femeie poate să fie frumoasă chiar dacă are capul acoperit, chiar dacă nu se machiază şi are şi câteva fire de păr alb. Şi acum, de fiecare dată când o privesc pe această femeie îmi dau seama că frumuseţea adevărată vine din interior şi se reflectă şi în exterior. Şi astfel, fără să-mi dau seama, m-am trezit că-mi doream şi eu să port batic. Dar nu am făcut-o. Nu am făcut-o pentru că îmi era ruşine.
La Biserică veneau colege de-ale mele, prietene, cum puteam eu să apar cu batic aşa, dintr-o dată? Îmi era ruşine. Până când, în urma unei spovedanii, la sfatul duhovnicului, am început să îmi acopăr şi eu capul atunci când veneam la slujbă (până atunci nu îl acopeream decât atunci când mă împărtăşeam, deci sfatul meu este că fetele să poarte batic măcar atunci când se apropie de Trupul şi Sângele Mântuitorului).
Bineînţeles că sora mea a pufnit în râs, mama a spus că „nici eu nu port batic că transpir” şi unii oameni din Biserică au început să se uite miraţi la mine, dar cu trecerea timpului s-au obişnuit şi nu mai am parte de nicio glumă. Acum se întâmplă să intru într-o Biserică fără batic pe cap doar dacă se întâmpla să trec pe lângă vreuna şi vreau să intru să mă închin, dar nu am nicio eşarfa la mine (iarna e mai bine că port căciula: D).
Nu am scris acest articol ca să mă laud, vroiam doar să încurajez fetele (tinere sau nu, pentru că, din păcate, sunt şi femei trecute de 30 de ani cărora le e ruşine să poarte batic) să-şi acopere capul atunci când merg la slujbă. Să aibă mereu în față exemplul Maicii Domnului (în toate icoanele ea are capul acoperit) şi de ce nu? – chiar exemplul mamelor şi bunicilor care umblau cu fustă şi batic nu doar la slujbe, ci şi acasă, vara sau iarnă, şi tot nu sufereau de atâtea chisturi la ovare şi răceli la rinichi cum suferă multe tinere din ziua de azi şi, atunci când se lovesc de glumele mai mult sau mai puţin răutăcioase ale celorlalţi, să-şi aducă aminte că Mântuitorul a spus că şi El se va ruşina în faţa Tatălui de cei care s-au ruşinat de El înaintea oamenilor.
(Maria Raluca)
LoredanaPopovici
martie 4, 2013 @ 12:32 pm
E ciudat cum de-a lungul timpului ne-am indepartat de naturalul, de firescul lucrurilor.Sunt de parere ca orice indepartare de traditie nu poate aduce nimic bun.
Femeia, in dorinta de a se moderniza a renuntat la fusta. Ciudat lucru! o femeie in pantaloni.Pe cat de ciudat, pe atat de nepotrivit.De ce nepotrivit? ptr ca se merge in sensul invers al firescului. La fel de nefiresc e barbatul fara barba.Ptr ca barbat vine dine de la latinescul:[i] barbato[/i], adica om cu barba. Barbatul( a se citi [i]omul cu barba[/i]) fara barba e ca botezul(din lat [i]baptisio-afundare[/i]) prin turnare, sau stropire.
Dar obisnuiti cu normalul creat de societatea de azi, nu mai stim sa facem deosebire intre normal si nenormal. Intre firesc si nefiresc. Femeia se imbraca ca barbatlu, iar barbatul se poarta ca spanul.
Intradevar, nu doar ca e rusine sa porti batic, e chiar frumos.E chiar frumoasa femeia cu batic. Baticul ii ofera o stabilitate duhovniceasca.II ofera o identitate spirituala. Vedeti, ciudat lucru! Musulmancelor nu le e rusine sa-si porte valul, [i]hijabul[/i] , in schimb noua crestinelor da.
A nu intelege ca fac apologia unei forme fara fond.Ci a unei forme ca definire a fondului.Ca femeie cu batic dar fara traire duhovniceasca, e ca o cutie de ciocolata goala.Frumos ambalaj, dar cand se te bucuri de continut…
Femeia, in naturaletea ei e o mini farama dintr-o icoana. Tot o farama dintr-o icoana e si mamica cu pruncul ei.
Apoi mai e un aspect…Cand esti necasatorit mai umbli cum vrei.Dar cand deja te casatoresti si apar copiii te vezi pus intr-o situatie ciudata: aceea ca una le vorbesti copiilor despre vietile sfintilor iar tu, mamica sau taticul lor, nu te stradui sa il imiti. SI nu doar ca fond ci ca si forma. Daca copii vad in tine, chiar daca o imitatie mai nereusita, sau macar o incercare de imitare a sfintilor despre care le vorbesti, vor avea si ei dorinta sa faca acelasi lucru. Dar daca nu, exista riscul ca vietile sfintilor sa ramana asociate cu imaginea albei ca zapada sau a scufitei rosii. Personaje care exista doar in povesti .Ptr ca asa cum copii incearca sa imite compotamentul personajelor dragi din povesti, asa si noi ar trebui sa facem acelasi lucru cu vietile sfintilor nostrii. Sa aratam cum cuvantul lui Dumnezu are aceeasi valoare si actualtate si cum 500 de ani, dar si acum.Si noi suntem chemati la aceeasi sfintenie.
Imi veti zice ca nu haina il face pe om. Asa e.Dar in acelasi timp haina reprezinta o manifestare exterioare a starii launtrice. Haina, purtarile te arata in care categorie intri. Ca uniforma. Poti deosebi un militar de un preot, sau un elev de la un colegiul de altul.
E incredibil ce lectii de viata putem primii de la copiii nostrii! Pana cum cativa ani, purtam si pantaloni.Iar intr-o dimineata, ma pregateam de servici, aranjata in tinuta ofice, cu pantaloni la dunga si o camasa asortata. In timp ce ma dichiseam, imi intreb copila: no, cum arat? La care veni raspunul :”ca un barbat”. M-a pus pe ganduri raspunsul acesta. Copila de cativa anisori, ma invata pe mine, crestina cum trebuie sa umblu. Concret, nu imi zicea nimic…Dar practic…..Nu voia cu nici un chip sa poarte pantaloni la gradi:”Tu o vezi pe Maica Domnului ca poarta pantaloni? Nici eu nu vreau sa port.” na, ce sa mai zic .Ma invingea cu propriile arme.La fel si cu baticul: „Mami, tu o vezi pe Maica Domnului ca poarat caciula?”Cu mari eforturi am reusit sa o conving ca pe ea o iarta ca poarta caciula iarna la biserica, pentru ca e mica, iar atunci cand vremea se va mai incalzi va putea sa poarte linistita baticutul la biserica.
Atunci imi dau seama ca de multe ori, Dumnezeu imi trimite mesajul sau tocmai prin gura nevinovata a pruncilor.
Sa nu ne fie rusine sa ne purtam asa cum ne-o cere cuvantului lui Dumnezeu. Ptr ca Dumnezeu acelasi e ieri, azi sau in veac.Iar cuvantul Lui e mereu de actualitate oricat de emancipati si moderni ne-am crede. Sa nu uitam ca nimic „nu-i nou sub soare”.Omul, trairile lui, emotiile si incercarile lui raman aceleasi, doar decorul se schimba.Acum ii secolul 1, in sceana doi deja devine secolul 15 dar actorul acelasi ramane: omul, in esenta lui. Cu bune si rele.Cu neputinte si caderi. Cu bucurii si framtari.Dar cu aceeasi datorie sfanta de a asculta cuvantul lui Dumnezeu si de a tine poruncile. Si poate, cel mai inportant cu aceeasi finalitate a piesei: Judecata. Si bineinteles cu acelasi scop: mostenirea vietii vesnice, cea pregatita pentru noi inca de la intemeierea lumii.
Teodora
martie 5, 2013 @ 7:15 pm
Nu văd de ce o femeie nu ar fi frumoasă cu capul acoperit 🙂
Eu port iarna și căciulă, dacă în biserică e frig, și nu cred că e o problemă. Important e să avem capul acoperit. Dar în restul timpului chiar mi-e drag să port batic sau o eșarfă mai mare; mereu am avut senzația că e ceva care te face să te simți mai [i]protejată[/i], ca femeie. Mai protejată de ochi străini, mai ferită de ispite și de a ieși în evidență.
Andreea
martie 6, 2013 @ 4:52 pm
Dar daca la locul de munca, nu mi se permite sa port fusta? De exemplu, eu lucrez in comert, si am o ”uniforma” de servici, formata din camasa si pantaloni. Alta pregatire nu am ca sa-mi caut alt job, si trebuie sa lucrez. Dar in acelasi timp vreau sa fiu si eu o femeie crestina. Oare chiar asa de tare ma impiedica purtarea pantalonilor si nepurtarea baticului??
Eu am gasit aici: http://forum.teologie.net/viewtopic.php?f=54&t=1694, nu o alta parere cu privire la acest vesnic subiect, ci o abordare mai logica, mai contemporana.
Si vad dau un copy chiar aici la cuvintele ieromonahului Petru Pruteanu.
”Câteva idei despre haine (valabile pentru oamenii din lume):
1. Regulile cu privire la haine nu au nimic cu litera teologiei, ci numai cu duhul ei. Regulile formale de cele mai multe ori au fost dictate de cultura şi civilizaţia unui popor sau a unei epoci istorice, de aceea Biserica nu are decât să constate nişte schimbări în istorie şi să formuleze principii, dar nu reguli. Asta e valabil şi cu pantalonii, şi cu baticul.
2. Hainele, inclusiv cele femeieşti, sunt pentru a acoperi şi a încălzi trupul. Dacă e cald şi trupul nu mai e nevoie să fie încălzit de haine, trebuie purtate acele haine care să acopere tot ce trebuie acoperit, adică totul de la gât (sau de la clavicule) până mai jos de genunchi, atât la bărbaţi, cât şi la femei. Pe lângă aceasta, haina trebuie să fie curată şi îngrijită.
3. Dacă prin purtarea unei haine se urmăreşte un alt scop, în special mândria sau ispitirea altora, atunci indiferent cât de bine ne încadrăm dpdv formal în „dress code policy”, oricum săvârşim păcat. Haina nu trebuie să fie prilej de mândrie prin bogăţia sau frumuseţea ei, dar nici prilej de ispitire prin forma sau transparenţa ei.
4. Există cazuri când suntem nevoiţi să purtăm nişte haine speciale impuse de lucrul pe care tb să-l facem. De exemplu, o femeie este oarecum îndreptăţită să ia nişte pantaloni atunci când trebuie să urce în copac pentru a culege ceva. Şi călugării poartă dulame mai scurte când au de făcut nişte lucrări în care ar fi împiedicaţi de nişte dulame până-n pământ.
5. Eu nu văd un păcat în faptul că uneori femeile poartă pantaloni (acasă, la serviciu, la şcoală şi chiar la biserică), dar depinde de ce face asta. Dacă e o chestie pur practică, mai ales iarna, şi prin asta nu ispiteşte pe nimeni, să o facă. Iar dacă pantalonii îi îmbracă dorind să sucească gâturile bărbaţilor sau pt alt scop pervers, atunci săvârşeşte păcat. Şi nu de puţine ori, anumite fuste prea scurte sau lungi dar transparente, ispitesc mai mult; şi atunci e preferabil să îmbraci nişte pantaloni (desigur nu f. strânşi pe corp) decât acele fuste transparente sau rochii decoltate.
6. (Foarte important!) Când venim la biserică trebuie să înţelegem că aceasta este Casa Domnului şi trebuie să ne înfăţişăm înaintea Lui aşa cum credem (fiecare) că I-ar place lui Hristos dacă ne-am întâlni cu El pe stradă. Dacă restaurantele sau recepţiile marilor demnitari au nişte reguli în privinţa hainelor, ele nu pot lipsi nici din biserică, dar nici nu trebuie să se abuzeze în acest sens. Şi nu trebuie permis babelor să facă regulă în biserică, ci preotul trebuie să se ocupe de asta.
7. Dacă cineva „neîmbisericit” intră în biserica de parohie (nu în mănăstire) îmbrăcat neadecvat, acesta nu trebuie alungat, ci primit, poate chiar fără a-i spune nimic despre haine, ci mai degrabă despre pocăinţă. Dacă va înţelege ce-i pocăinţa, singur îşi va da seama că nu este îmbrăcat adecvat, cel puţin prin comparaţie cu ceilalţi. Dar dacă-i vom vorbi numai despre haine, putem să-l respingem definitiv…
Sper că am fost clar. E părerea mea…
Cu respect, ieromonah Petru Pruteanu”
Ana
martie 6, 2013 @ 7:48 pm
Andreea66
Ne indreptatim si noi cu ce putem. Si eu fac la fel ca tine chiar daca nu sunt obligata de meserie. [b]Parintele Arsenie Papacioc ne avertiza ca femeia in pantalon e deja dezbracata[/b].
Ne doare, nu ne doare, trebuie sa facem tot posibilul sa folosim cat mai putin pantalonul si sa ne acoperim capul.
Teodora
martie 6, 2013 @ 9:48 pm
Andreea66,
Eu zic [u]să nu te simți vinovată[/u], fiindcă nu porți acei pantaloni pentru a ispiti bărbații, din comoditate sau pentru modă, ci pentru că meseria ți-o impune. Sunt multe meserii în care purtarea pantalonilor e necesară și mult mai practică (asistentele medicale, femeile care lucrează în poliție ș.a.).De fapt, nu știu de ce mai scriu fiindcă părintele ieromonah Petru a explicat foarte bine tot ce era de explicat. Chiar îți recomand site-ul și forumul administrat de dânsul; pe mine m-a ajutat enorm să înțeleg anumite lucruri într-un mod echilibrat, atât în ceea ce privește anumite chestiuni de ordine teologic, cât și de ritualurile și tot ce ține de partea practică a vieții creștine.
Și maica Siluana Vlad spunea că nu este o problemă ca femeia să poarte pantaloni, nici măcar la biserică (de ex, iarna dacă e frig), cu condiția să fie simpli, decenți și nu mulați .
Legat de batic, nu cred că este nimeni atât de absurd încât să spună că ar trebui purtat tot timpul 🙂 Eu cel puțin nu am întâlnit până acum vreun duhovnic care să spună asta. Important este să avem capul acoperit în biserică și acasă la rugăciune.
Nu te gândi că fără fustă nu poți fi o femeie creștină… Dumnezeu se uită la INIMA OMULUI, noi suntem cei care de multe ori punem forma înaintea fondului, exteriorul înaintea celor lăuntrice, „ritualurile” înaintea purtării firești înaintea lui Dumnezeu.
LoredanaPopovici
martie 7, 2013 @ 7:08 am
Interesant parintele Petru Pruteanu…de multe ori s-a contrazis cu parintii nostrii dragi: si cu pr Cleopa in privinta desei impartasanii, si cu Pr Calciu si cu pr Arsenie Boca. Atitudinea lui pare echilibrata, dar atunci cand sfaturile lui se bat cap in cap cu ale altor parinti, deja lucrurile devin serioase.
Pr Arsenie zicea: „femeia in pantaloni?Mai grav decat lipsa de basma la rugaciune.”
Acum in situatia in care serviciul ti-o impune, nu prea ai de ales(cu conditia ca serviciul sa fie unul decent).Dar regula de la servici, care reprezinta o exceptie nu trebuie sa se generalizeze in viata de zi cu zi. Altfel spus, daca medicul la spital se imbraca in haine speciale(o uniforma daca vrei), cu siguranta nu le va purta si in viata de zi cu zi. Uniforma e doar pentru servici.
Asta nu inseamna ca trebuie judecata femeia in pantaloni sau cu capul gol. Nici vorba! Ci e doar un indemn, intre noi, femeile crestine, pentru a purta o tinuta cuvincioasa, asa cum ne invata Biserica.
Teodora
martie 7, 2013 @ 4:02 pm
[quote name=”Lorep”]Interesant parintele Petru Pruteanu…de multe ori s-a contrazis cu parintii nostrii dragi: si cu pr Cleopa in privinta desei impartasanii, si cu Pr Calciu si cu pr Arsenie Boca. Atitudinea lui pare echilibrata, dar atunci cand sfaturile lui se bat cap in cap cu ale altor parinti, deja lucrurile devin serioase.[/quote]
De-a lungul timpului, au existat în cadrul Ortodoxiei multe astfel de „contraziceri” între părinți, referitor la Sfânta Împărtășanie și la alte subiecte. Aș exemplifica mai mult, dar nu prea am timp acum. Dacă va fi nevoie, o voi face. Părintele Teofil Pârâian chiar spunea că și sfinții pot avea păreri.
Dacă citim în Pidalion, vom vedea că și Sfinții Părinți gândeau diferit. Sf Atanasie cel Mare considera greșită interdicția femeilor de a intra în biserică în perioada lunară, spunând că menstruația nu este decât o chestiune fiziologică, lăsată de Dumnezeu, pe când alți părinți se pronunțau împotrivă. Din punctul meu de vedere, și unii și alții aveau dreptate. În ce sens? Oricât am vrea să negăm, există multe chestiuni de ordin practic (în [b]toate [/b] religiile, nu numai la noi) care țin și de cultura, istoria și civilizația unui popor…poate chiar mai mult decât de dogmele religioase. Orice practica religioasă este profund impregnată de tradițiile, obiceiurile, necesitățile popoarelor în mijlocul cărora s-a dezvoltat.
Dacă veți merge în Grecia, veți fi șocați să vedeți că la mân.Ormilia și la alte mânăstiri de călugărițe, maicile intră în biserică, sărută icoanele, sunt miruite și iau anafură și agheasmă în perioada lunară. Singura interdicție e legată de Sf Împărtășanie. (și mie mi se pare cel mai normal să fie așa, la noi se fac niște exagerări teribile). Multe persoane ortodoxe mai „riguroase” ar putea rămâne șocate de o asemenea practică, ajungând să le considere pe maici sau pe preoții de acolo eretici sau cine știe cum.
Citind scrierile Sfinților, vom vedea și acolo că unii sfătuiesc la o Împărtășire cât mai deasă, alții la o împărtășire mai rară, fiecare aducând argumente.Personal, am ajuns la concluzia că niciunii nu greșesc. Deasa sau rara împărtășanie depinde de om, de structura lui sufletească, de viața pe care o duce – iar un duhovnic cu experiență va ști să pună în balanță aceste chestiuni și să acționeze în conformitate cu ele, cu discernământ.
Dacă veți merge la mânăstirea Sf.Ioan Botezătorul din Essex veți vedea că monahii și monahiile de acolo se împărtășesc de 4 ori pe săptămână. Lunea postesc, marțea se împărtășesc. Miercurea postesc, joi se împărtășesc. Vinerea postesc, sâmbătă și duminica se împărtășesc din nou. Foarte asemănătoare este și practica multor mânăstiri de la noi, din Ardeal și nu numai, care merg pe stilul părintelui Sofronie, Rafail Noica și al Sf.Siluan. În timp ce în alte părți din țară până și în mânăstiri împărtășirea e atât de rară, încât ajung la întrebarea unui părinte ieromonah cu care discutam la un moment dat: [i]La ce am venit la mânăstire? Nu ca să trăim cu Hristos? Nu pentru a duce o viața curată și a ne împărtăși de El cât mai des?[/i]
Bineînțeles că ideal ar fi ca aceste lucruri/practici să fie lămurite și să nu mai existe aceste diferențe care îi debusolează pe oameni, dar pe de altă parte este și extrem de greu, aproape imposibi, în primul rând din cauza oamenilor, care le-au ridicat la rang de DOGME.
Teodora
martie 7, 2013 @ 3:34 pm
Bineînțeles că nu trebuie generalizat…când suntem la serviciu, ne conformăm cu normele de acolo – atâta timp cum e un serviciu decent, cum a zis și Lorep. Uniforme există în cazul militarilor, polițiștilor, medicilor, asistentelor medicale ș.a.
Dar când suntem în afara serviciului nu prea mai avem scuze pentru a face concesii.
Ana
martie 7, 2013 @ 6:52 pm
[b]Teodora[/b], inteleg punctul tau de vedere. Punctul de vedere a lui [b]Lorep[/b] este legat de invatatura parintelui Cleopa, de invatatura multor parinti ai ortodoxiei noastre, invatatura mult folositoare mai ales noua romanilor. Daca in alte zone/tari oamenii sunt mai sensibili si nu pot sa tina credinta mai strict, e bine sa mearga pe ritmul lor.
Invatatura parintelui Cleopa e bine pusa la punct si nu-i lipseste nimic. Daca ne tinem de ea bine, avem sanse sa ajungem in Rai…:)
Teodora
martie 7, 2013 @ 10:09 pm
Știu, Ana…și nu-l neg nici pe părintele Cleope și pe niciun alt duhovnic dintre cei menționați. Problema pe care o puneam era legată de faptul că unii oameni ajung să îi creadă pierduți, eretici, sectanți pe cei care nu respectă anumite rânduieli, cu toate că ele sunt perfect „compatibile” cu Ortodoxia, neavând nimic contrar dogmelor.
În plus, am văzut din păcate credincioși care i-au îndepărtat pe oameni de la biserică printr-o atitudine habotnică, lipsită de discernământ, punând accentul peste măsură pe fustă, batic și alte lucruri exterioare, înainte ca acei oameni să le fi înțeles necesitatea, sensul 🙁
Mai grav este când cei care respectă aceste rânduieli ajung să creadă că fără ele nu există mântuire sau că au mai multe șanse la mântuire decât cei care nu le respectă. Probabil există creștini „râvnitori” care s-ar scandaliza dacă ar avea în rai femei care toată viața lor au umblat în pantaloni, sau eventual s-au machiat sau au purtat bijuterii…sau bărbați care și-au ras barba, au purtat cravată, s-au parfumat etc. Tocmai pentru că Dumnezeu măsoară în alt fel decât măsurăm noi. Sincer, mă doare cum am ajuns să îi judecăm și osândim pe oameni pentru asemenea lucruri,
Boitos
martie 8, 2013 @ 7:19 am
Intamplarea face sa ma in casa o cartea de-a parintelui Cleopa.Si in cateva zile cand am fost mai libera m-am apucat sa o citesc.Eu personal mi-i se pare o carte cu invataturi greu de tinut in viata de zi cu zi.
Si chiar nu cred ca fara ea nu pot ajunge in Rai.Conteaza sa fac alte fapte bune, sa ma rog , sa respect poruncile, si in rest il las pe Dumnezeu sa faca cum va dori.
Iar credinciosii care s-au indepartat de Biserica pt ca au vazut pe altii care sunt habotnici, atunci aia nu sunt inca credinciosi, din pacate.
De ce nu incepe sa spuna cineva cum umbla preotesele noastre?La Biserica ma refer.
Am vazut nu stiu cate preotese ca papusile ( adica asa de dichisite, de imbracate, de machiate), cu fuste scurte de 30 de cm, cu tocuri, cu haine scumpe, cu capul ca un coif, pline de farduri, fara batic, fara ciorapi la fusta, epilate, cu haine mulate pe corp, cu copii dupa ele, care nu faceau altceva decat deranjau slujbele.
Ca alti parinti isi tineau copii langa ei, si cine credeti ca deranja slujba? Copilul preotesei, care umbla peste tot, care rupea cartile de rugaciuni, care se juca cu cartile.
Probabil ca am sarit calul, acuma, cu comentariul meu, dar asta tine nu de care cum este ( preoteasa sau miream ) ci de educatia de acasa si cei 18 ani.
Oare o fusta scurta nu ispiteste mai mult decat un pantalon normal si decent?
Teodora , ai spus mai sus ca unii crestin s-ar scandaliza daca ar vedea in Rai, femei in pantalon. Cred si eu ca asa ar fi , dar mai cred ca si Raiul ar putea exista fara ei, pt ca in rai nu mergem cu pantalon ci cu sufletul.
Razvan - Gabriel Boboc
martie 8, 2013 @ 8:07 am
Eu cred ca cea mai importanta e trairea ta de la slujba. Degeaba ai batic si te gandesti tot timpul: ‘vai ce urat imi sta, sper sa nu vina cutare sa ma vada’. Mai bine mergi fara batic, dar cu o stare launtrica care iti permite sa te rogi, sa asculti slujba. Celelalte sunt lucruri formale, poti sa le pastrezi cu sfintenie, dar nu reprezinta decat un sir de zerouri, daca nu il pui si pe 1 in fata, adica fondul, scopul pentru care esti acolo (la biserica), tot 0 ramane. Parintii aveau pareri ‘contradictorii’ pentru ca sunt oameni si ei, iar fiecare a avut propria sa cale de mantuire, asa a vazut el lucrurile, asa a inteles mantuirea, fiecare a avut personalitatea sa, caracterul sau, dar si slabiciunile sale. De aceea nu trebuie sa ne facem dintr-un sfant sau dintr-un parinte model de viata pentru ca in primul rand nu suntem la masura lor. Spunea parintele Arsenie Papacioc ca fiecare are masura sa, cum sunt niste pahare pline de diferite dimensiuni – fiecare dintre ele, si cel mai mare si cel mai mic, daca e plin, tot desavarsit este. Si trebuie sa selectam de la parinti ceea ce ni se potriveste noua, sa culegem ca albinele si sa invatam prin experienta. Ca si la medic, el iti da medicamentul cel mai bun, care crede ca este adecvat pentru insanatosirea ta, dar tu, din experienta, stii ca esti alergic la acel medicament, asa ca nu il poti lua. Ceea ce a fost bun pentru majoritatea oamenilor tie nu ti se potriveste.
E adevarat ca te ispiteste o femeie cu fusta scurta, dar totdeauna trebuie sa vezi raul din tine si apoi la ceilalti. Nu te obliga nimeni sa te uiti la ea, te poti feri de astfel de imagini fara sa judeci.
Iertare!
LoredanaPopovici
martie 8, 2013 @ 8:34 am
Doamne ajuta, Raul. Nu pot fi de acrod cu doua din argumentele tale.
[i]Degeaba ai batic si te gandesti tot timpul: ‘vai ce urat imi sta, sper sa nu vina cutare sa ma vada’. Mai bine mergi fara batic, dar cu o stare launtrica care iti permite sa te rogi, sa asculti slujba.[/i] Datoria noastra a tuturor este sa veghem la cresterea noastra duhovniceasca, la lupta cu gandurile. Gandul amintit e o ispita tocmai ca sa te indeparteze de la modul de imbracaminte adecvat femeii crestine. E ca si cum ai zice: ce folos sa postesti daca oricum iti vin ganduri de judecata mai bine nu mai postesti si nu mai judeci. Eu cred ca mai bine postesti si nu mai judeci.Adica tii si invatatura Bisericii si te si infranezi de la orice lucru rau.
Apoi ai mai spus:”[i] De aceea nu trebuie sa ne facem dintr-un sfant sau dintr-un parinte model de viata pentru ca in primul rand nu suntem la masura lor.”[/i] Acum intreb: Oare cine ar trebuie sa fie modelul nostru de viata? oare nu Hristos? oare noi ne ridicam la masura lui Hristos ca sa il luam ca model de viata? In mod sigur ca nu. Dar El Domnul, ne indeamna”Invatati de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima”. Asadar, Domnul ne indeamna sa ii urmam exemplu, sa il luam ca model.
Asa cum ai spus, datori suntem sa invatam de la toti. Ca fiecare are cel putin un lucru bun care sa ne invete. Nu s ane propunem sa devenim copia lui Pr Cleopa-ar fi imposbil de altfel- dar sa il luam ca model pe parintele Cleopa: sa invatam sa ne rugam mai mult, sa postim mai atent, sa fim mai blanzi, sa iubim invatatura, sa avem dreapta socotinta, sa avem smerenie etc
Cred ca lupta noastra nu e sa-i schimbam pe ceilalti, ci sa ne schimbam pe noi insine. Daca noi ne schimbam, si incercam sa traim asa cum trebuie, nu mai avem timp sa o vedem pe domnisoara din fata ca e cu capul gol, sau sa observam imbracamintea celui de langa noi.
Teodora
martie 8, 2013 @ 11:26 am
@Simona
Așa este, multe dintre acele învățuri par/sunt foarte greu de ținut pentru cineva din zilele noastre. Deși părintele Cleopa e nimic față de părinți precum Ilarion Argatu sau Nicodim Măndiță 🙂
Ai dreptate, există astfel de preotese din păcate…care smintesc cu mult mai mult decât orice adolescent sau adolescentă care vine îmbrăcat(ă) la biserică mai modern, dar [i]decent[/i]. Uneori mă întreb de ce avem nevoie de oameni sau de cărți care să ne spună cum să ne îmbrăcăm și cât să ne acoperim… Mi se pare trist că am ajuns la o asemenea degradare. Iar noile generații par să creadă că a fi dezbrăcat este echivalent cu a fi îmbrăcat frumos și modern. Însăși asocierea termenilor ne face să ne dăm seama de absurditatea acestei concepții.
Mă gândeam acum că niciodată nu am simțit nevoia să port fuste de 2 palme sau decoltee, nici măcar atunci când nu aveam nicio treabă cu credința sau Biserica. Poate și pentru că nu am avut în jurul meu astfel de „modele”. Am crescut într-un mediu sănătos, zic eu, și am primit o educație frumoasă. Iar pe mama mea, cel mai apropiat model feminin pentru o fată, nu am văzut-o absolut niciodată îmbrăcată indecent, cu toate că nu e neapărat o persoană religioasă. Poartă atât pantaloni, cât și rochii sau fuste,dar de când o știu (și după cum am văzut în absolut toate pozele din tinerețe, niciodată nu a avut fuste mai scurte de genunchi. Iar acum la fel, toate fustele pe care le poartă acoperă genunchii. E genul de persoană care știe să se îmbrace frumos, elegant, are un stil aparte pe care și l-a format în decursul anilor, dar care nu concepe frumusețea fără seriozitate și decență.
Aici mi se pare mie că e „buba”, nu în pantaloni sau fustă, ci în faptul că nu mai știm ce e decența…trebuie să citim tratate pentru asta, să întrebăm duhovnicii cât de lungă trebuie să fie rochia și cam câți centrimetri peste genunchi trebuie să aibă fusta, dacă purtăm pantaloni cam cum ar trebui să arate aceștia ș.a.m.d. Mă întristează că aici s-a ajuns, fiindcă decența și pudoarea ar constitui în mod normal pentru noi (În special pentru FEMEI!) aproape un [i]instinct[/i], acela de a ne simți protejate de ochii lacomi ai unor bărbați, de a ne păstra misterul și frumusețea, de a fi inaccesibile bărbaților -într-o anumită măsură, de a-i determina să ne prețuiască și să se apropie de noi pentru alte considerente decât atracția și aprinderea trupească și, nu în ultimul rând, acela de a ne păstra DEMNITATEA. Mii de ani femeile au fost considerate sclavele (adesea sexuale) ale soților sau stăpânilor lor și nu erau văzute decât ca niște mașini reproducătoare: fără drepturi, dar cu nenumărate obligații, în unele epoci considerate obiecte și nu persoane etc. Să arătăm prin DECENȚĂ că valorăm și suntem mult mai mult de atât!
Cred sincer să femeile sunt singurele care își pot redobândi valoarea în fața societății (fiindcă e o rană a acestei întregi umanități care nu se vindecă așa ușor) arătând în primul rând [u]demnitate prin modul în care se îmbracă și se comportă în societate[/u]. Cu cât noi femeile ne dezbrăcăm mai mult, cu atât transmitem mesajul că ne vindem, că nu suntem decât o marfă. Sigur, discut aici de societățile civilizate, fiindcă în anumite țări care au o adevărată dictatură religioasă, o femeie poate să poarte și burka, dacă e violată tot ea e considerată cea vinovată, fiind biciuită în public sau chiar ucisă…
Anca B.
aprilie 18, 2016 @ 6:05 pm
Buna tuturor,urmaresc de ceva vreme site-ul acesta si imi place enorm.Cand l-am descoperit si am citit cateva articole,pot spune ca mi-a facut mult bine si m-a ajutat in momente dificile din viata.Si mai ales ma bucur ca vad ca sunt tineri ca mine care iubesc Biserica si rugaciunea.Ba chiar eram putin geloasa citind articolele atat de frumoase,pentru ca aveam impresia ca niciodata nu voi avea o relatie atat de profunda si frumoasa cu Dumnezeu.
In fine,de ceva timp mi-am dat seama ca ar trebui sa port fusta,chiar daca mama mea nu este incantata de aceasta decizie,dar m-am decis sa o fac.Insa deja ma obsedeaza gandul ca ar trebui sa port batic si nu sunt prea incantata dd asta,ba chiar mi-e groaza.Dar ma tem rau de tot sa nu-L supar pe Dumnezeu,vreau sa fiu bineplacuta inaintea Lui,dar pur si simplu nun pot purta batic tot timpul.Voi ce ziceti?Duhovnicii vostri ce spun de asta?Trebuie purtat tot timpul?Am citit undeva ca la Judecata crestinele care nu au purtat batic mereu vor fi judecate de catre musulmancele care au purtat mereu,jnsa nu prea imi vine sa cred o asemenea ciudatenie.
Anca B.
aprilie 19, 2016 @ 6:01 am
Buna tuturor!Urmaresc de ceva timp acest site si imi place foarte mult.Multe de articolele de aici mi-au dat putere in momentele dificile ale vietii si m-au incurajat mult.Uneori am fost putin geloasa citind articolele voastre si am plans simtind ca niciodata nu voi putea avea o relatie atat de frumoasa si de profunda cu Dumnezeu.Sunteti minunati si ii multumesc lui Dumnezeu ca existati.
As avea o intrebare legata de tinuta femeii in general.Duhovnicul meu mi-a spus ca sunt imbracata bine si decent,insa m-am hotarat totusi sa port fusta,gandind ca poate asa e mai bine si mai frumos,desi mama mea nu e prea incantata de asta.Insa de ceva timp ma obsedeaza gandul ca nu e suficient sa port fusta,ci ar trebui si batic.Insa eu nu am curajul si puterea necesare sa fac asa ceva,pur si simplu nu pot,mai ales ca locuiesc intr-un sat mai mic si as deveni subiectul principal de barfa.Dar sunt trista pentru ca am sentimentul foarte neplacut ca Dumnezeu nu e multumit de mine asa,ca nu-I place de mine asa si ar trebui sa port tot timpul,dar mi-e groaza si nu stiu ce sa fac.Am vorbit cu mai multi preoti despre asta,dar nu m-am linistit absolut deloc,desi mi-au spus ca nu este nevoie.Sunt destul de stresata,mai ales de gandul ca Dumnezeu e manios pe mine si ce pedeapsa o sa primesc eu pentru nesupunerea mea…Stiu ca suna ridicol,dar asta simt eu acum si sper sa ma intelegeti.Duhovnicii vostri ce spun legat de asta?Mereu cand citeam vedeam replici de genuk:MACAR la slujba sa poarte,dar cand vefeam acest MACAR simteam ca trebuie tot timpul si nu imi convenea.Simt ca nu as fi eu daca as purt.De asemenea,e pacat sa iti impletesti parul?Pentru ca asa am citit undeva.Ce-i drept,cred ca am facut o mare greseala intrand si pe forumuri si site-uri penticostale etc.Va multumesc!
Dan Tudorache
aprilie 19, 2016 @ 8:23 am
[i]„Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”[/i], așa rostești la rugăciune dragă [b]Cineva[/b] aflat la început de drum pe Calea credinței.
Și dacă rostești așa, ori de câte ori te rogi singurică sau la biserică, cu toți ceilalți credincioși, atunci să crezi în cuvintele pe care le rostești:
– Că asta este jertfa noastră pentru Hristos: duhul umilit.
– Că inima înfrântă și smerită Domnul nu o va pedepsi.
În rest te tulbură vrăjmașul cu o ispită de-a dreapta, cu o ispită de tipic. Dacă ai primit sfat de la duhovnic, atunci ține-te de el, nu mai căuta sfaturi alternative în altă parte. Vezi și tu acum că de vreme ce n-ai ascultat de sfat nu te-ai liniștit, ba mai mult, stai tulburată. Și te consumi degeaba, din păcate.
Lasă să vină lucrurile de la sine, nu le mai forța. Dacă ții morțiș la ideea de a purta ceva pe cap, se poate purta bentiță, ca alternativă la batic, cum fac fetele din Oastea Domnului. Vezi aici un exemplu: https://www.youtube.com/watch?v=DDOo4RcmN8Y
Dar ca să porți, trebuie să și simți în forul tău interior că îți va fi de folos sufletește, nu o corvoadă, nu o obligație. Altfel te păgubești singurică și pierzi esențialul. Ce rost are să porți permanent ceva pe cap și să devii frustrată, revoltată, tulburată, când esențialul este să fii calmă, blândă, cu inima senină și binevoitoare față de toți oamenii?
Părerea mea este să faci cum ți-au zis și te-au liniștit preoții: Poartă batic/eșarfă pe cap în biserică/mănăstire și în rest când și cum vei simți nevoia, ca o expresie a evlaviei tale naturale.
Ți-ai dat seama singurică de unde ți se trage această ispită, deci nu mai intra pe acele forumuri și site-uri dacă vrei să te liniștești și să vezi esențialul.
Anca B.
aprilie 19, 2016 @ 11:24 am
Multumesc mult ca mi-ati raspuns! 🙂 Eu am o mare problema:sunt foarte perfectionista si incerc de obicei sa fiu cea mai buna.Poate am incercat si aici sa fiu la fel si am uitat ce este cel mai important.Poate am incercat cumva sa-L „impresionez” pe Dumnezeu,uitand ca El nu este ca noi si e extraordinar ca nu e superficial cum suntem noi oamenii.Mai am multe lucruri de rezolvat in legatura cu sufletul meu,dar am nedajde ca va fi bine.Doar ca pe mine m-a durut foarte mult cand am citit undeva ca un calugar spunea ca rugaciunile facute de o femeie cu capul descoperit nu sunt ascultate(eu am 18 ani) si brusc mi-am pierdut toata dorinta de a ma ruga.Ba chiar am citit ca la Judecata crestinele care nu au purtat tot timpul vor fi judecate de musulmance,dar mie mi se pare o ciudatenie care nu prea ar trebui luata in seama.Poate gresesc.Ce-i drept am alte pacate de care ar trebui sa ma ocup,nu de asta.
Boitos
aprilie 19, 2016 @ 12:07 pm
,,cineva…” nu umbla dupa toate scrieriile si dupa toate sfaturile pt ca risti sa nu te tii de nici unul.
Ai duhovnic, e foarte bine, tine-te de el.
Ca mai citim incoace si incolo tot felul de lucruri, e normal sa ne mai tulbure, dar inainte de toate gandeste-te ca faci ascultare de duhovnic iar iubirea si ascultarea e inceputul la cele bune.
Am inteles ca vrei sa fii perfectionista si e chiar bine , dar nu uita ca toti putem gresi si pana la urma este normal sa gresim ( nu foare grav ), dar conteaza sa ne sculam si sa avem indrumatorul langa noi ( pe Dumnezeu si pe duhovnic ).
Anca B.
mai 24, 2016 @ 2:04 pm
Am revenit… :|Nu mi-am revenit de la gandul asta cu baticul,e chiar mai rau ca inainte.Stiu ca probabil ziceti ca nu-s normala la cap.Cred ca o sa incep sa port,nu am de ales…
Boitos
mai 25, 2016 @ 8:07 am
Cineva, nu cred ca va zice careva ca nu esti normala , esti foarte normala, stai linistita.
Pana la urma e decizia fiecaruia ce face cu viata lui si cum se comporta.
Doar ca mie personal nu mi-i se pare asa de important exteriorul cat interiorul unui om.
Pe langa asta am vazut atatea femei cu capul acoperit dar cu o educatie slaba si cu un comportament care lasa de dorit ( false, invidioase, nervoase, irascibile ), care nu avea de-a face cu ceea ce afisau ele.
In ultimul timp la Biserica vad un fel de struto-camila, adica : batic ( esarfa ) pe cap, machiate dupa ultima moda, fuste scurte si pantofi cu platfoma.Stau si ma intreb , care este rolul baticului ( esafei ) daca oricum partea de jos a corpului este mai mult descoperita decat acoperita.Cred ca nu au minte nici cat un pui de gaina ( ori sunt proaste ori sunt foarte smechere ).
Fiecare face ce cred si cum crede.
Dan Ilie Baterica
mai 26, 2016 @ 3:29 pm
Atata timp cat nu intri in biserica aranjata machiata si fardata nu vad care e problema. Cu sau fara batic cu fusta sau pantaloni astea sunt niste nimicuri si pierdem timpul degeaba…. Mai vad unele cu batic fusta foarte simplu imbracate si umbla toata slujba incolo si incoace. Cred ca mai mult deranjeaza ele decat „cineva” decent imbracat care sta la locul ei se roaga in liniste si nu cauta sa se faca remarcata. Mai vad baieti si barbati cu parul facut in fel si chip geluri tunsori lanturi si cruci mari pe ei…. ei bine si ei deranjeaza la fel de mult cred. Orice urma de falsitate opulenta si prost gust trebuie sa o lasam acasa cand mergem la sfanta liturghie. Doamne ajuta!
Cornelia
noiembrie 29, 2016 @ 10:33 am
*Cineva* Vocea care te indeamna e vocea launtrica a Duhului Sfant. Deci nu alunga acea voce care te indeamna la bine. De asta nu ai liniste pt ca Duhul lui Dumnezeu vorbeste inimii ce vrea Dumnezeu de la tine, tu inca nu ai fost ascultat si de aceea si nelinistea. Cand asculti de Duhul Sfant neliniste nu mai exista. Apare linistea. Ca porti capul acoperit niciodata nu vei pierde nimic. Din contra, mandria nu ne lasa de multe ori sa facem anumite lucruri. Si mandria nu este placuta lui Dumnezeu. Mandria duce inaintea caderii. Asa ca e bine sa cugetam si sa meditam la tot ce se zbate in mintea si inima noastra, sa facem ordine si sa traim dupa cum ii place lui Dumnezeu, nu firii noastre pamantesti.