Femeia: pretioasele ei misiuni
Pentru a aprecia diferitele ei misiuni, s-o consideram pe femeie rând pe rând: ca sotie, ca mama, ca stapâna a casei.
Ca sotie. – Sa nu uitam ca ea a fost data barbatului ca un “ajutor” ca siguranta. Si Dumnezeu a pregatit-o în mod minunai pentru acest rol. Mai întâi prin singuratate. Barbatului îi sunt atribuite viata publica cu luptele ei, pericolele ei, ranirile ei. Pe când barbatul pentru a veni în ajutorul tuturor se expune la furtunile cele mai înalte de pe mare, femeia se bucura în interiorul caminului ei de o pace continua. Daca ea iese de acolo o face numai pentru un moment scurt si datoriile ei o recheama în singuratatea sa protectoare. Cine nu o vede cât de favorabila este aceasta viata de calm si de siguranta, pentru dezvoltarea evlaviei si culturii virtutilor? Aceasta evlavie si aceste virtuti vor fi podoaba si în acelasi timp marele mijloc de a actiona al sotiei, împodobita de virtuti fermecatoare în simplitatea ei, iubirea ei, rabdarea ei, bucuria ei, ea îsi va asigura asupra sotului ei o stapânire binefacatoare. Când viata publica îl va tulbura, necaji, mânia, sau cazând în lasitate sau deznadejde, ea îl va reculege precum salveaza portul pe cei naufragiati. Ce putere are pentru bine ca si pentru rau, sotia sau virtuoasa sau lipsita de sfintenie! O femeie îl sustine pe Apostolul lui Hristos, o alta îl pierde pe Samson.
Ca mama. – Ca educatia copiilor este totdeauna opera mamei, este foarte usor a o dovedi si pe temeiuri solide ale ratiunii. Cât de putina alegere are tatal pentru aceasta misiune sfânta? Pe femeie totul o apropie de copii, singuratatea caminului, asemanarea naturii, delicatetea si stiinta, devotamentul si iubirea. Natura o desemneaza pentru aceasta misiune; însa Dumnezeu o desemneaza si mai puternic si mai clar înca.
Sa ascultam apostolul. El începe prin a-i face mamei aceasta promisiune mângâietoare ca ea se va mântui în nasterea ei: “Prin nasterea de fii”. Acolo unde pacatul a pus durerea si expierea, Dumnezeu socoteste demn sa puna harul si mântuirea. Insa apostolul ramâne la aceasta prima afirmatie? Este destul pentru o mama sa le dea fiilor ei o viata naturala? Nu desigur! “Daca-i va educa pe copii”. Iata prin excelenta opera mamei. Si cum este lucrul ei, Dumnezeu a pregatit-o pentru aceasta cu grija. Femeia pastreaza mai bine credinta si evlavia. Ea arata alaturi de copii aptitudini cu totul speciale. Calmul vietii sale din casa îi creeaza starile necesare.
Totul o cheama la aceasta munca mare a primei educatii, de care va depinde pentru copil viata sa întreaga. Caci cum vom putea noi arata destul pretul acestei opere?
Acest pret se evalueaza cu diferite titluri. Prima educatie ni se ofera noua ca opera esentiala pentru mai multe motive. Primul este obligatia. Mai mult decât oricare altele parintii au datoria la aceasta. Al doilea este gravitatea urmarilor. Ce va ajunge copilul a carui educatie va fi neglijata? Vai! Acest suflet tânar devine un pamânt acoperit cu toate ravagiile. Al treilea este legea divina. Dumnezeu a legiferat asupra acestei materii grave. Si legile promulgate de El în Scripturile divine sunt legi obligatorii ale primului cap. Al patrulea este interesul chiar temporal al unei mame. Câte nenorociri îi pregatesc ei slabiciunile ei sau neglijenta sa! Câte lacrimi o va face sa verse acest fiu, pe care ea a neglijat sa-l ridice în credinta si în virtute.
Ca stapâna casei. – Unul îi este serviciul femeii ca sa împarta grija, sa pastreze cele spuse, sa grijeasca de lucrurile casei; caci spre aceasta a rânduit-o Dumnezeu, ca în aceste lucruri si în altele sa ne fie de ajutor. Caci viata noastra consta din doua lucruri, din lucruri private si publice; ei i-a atribuit Dumnezeu partea ei: grija femeii este sa grijeasca de lucrurile casei, a barbatului de negotul public, judecatile, armata, celelalte toate. Femeii îi este orânduita conducerea interioara. Daca ea se achita cu fidelitate de sarcina ei familia este prospera; daca o neglijeaza, este ruina ei.
De acolo se poate judeca, cât de nebune sunt aceste teorii care-i atribuie femeii lucrurile dinafara, ostenelile vietii publice. “O voi care totul rasturnati, lucrul diavolului este acesta, ca toate sa se confunde si sa se strice de la principiul lor începator, care a fost dat din natura de catre Dumnezeu. Femeilor Dumnezeu atât le-a dat sa pazeasca casa, barbatilor însa grija vietii publice; tu capule te transformi în picioare si picioarele în cap”.
(Sfantul Ioan Gura de Aur – Femeia Crestina)
ioanaM
martie 8, 2010 @ 1:29 pm
Parintele Arsenie Papacioc spunea: „ca o femeie buna nimic nu-i mai bun, dar si ca o femeie rea, nimic nu-i mai rau”.
ioanaM
martie 8, 2010 @ 1:36 pm
Si tot dansul mai spune: „Nu stiu dacă voi ati întâlnit, dar eu sunt foarte bucuros că Dumnezeu mi-a dat ocazia în copilărie să întâlnesc o carte scrisă de regina Elisabeta – Carmen-Silva, sotia regelui Carol I. Acolo am găsit următoarea poezie: „De veti auzi de un erou care a cucerit războaie si în urma lui a făcut dreptate, să stiti că a avut o mamă bună;/De veti auzi de un erou care a viersuit si versul lui a schimbat sensuri de viată si frumuseti si înflăcărări de inimă, să stiti că a avut o mamă bună” – si tot asa, cam vreo sapte eroi de felul acesta. Ei, mi-a plăcut enorm! Aceasta este fata pe care trebuie să o avem, să o pregătim! „
Jamaica
martie 8, 2010 @ 11:05 pm
Frumos articol dar putin impractic pt ziua de azi. Femeile muncesc cot la cot cu barbatii pt a-si intretine familia, sau nefiind casatorite pt a se intretine pe sine, pe parinti, frati etc. – nu e vorba de feminism ci de supravietuire. In contextul sec.21 de casa se mai ingrijesc si menajere, o bona, o bunica , altfel cum am face fata?!
Saurian
martie 9, 2010 @ 7:26 am
Aşa e. Din păcate viaţa e foarte grea în ziua de azi iar ispitele să laşi totul baltă şi să faci compromisuri pentru o viaţă mai bună sunt foarte multe. Mai simplu era înainte când soţul se ocupa să asigure hrana familiei iar soţia se ocupa cu educaţia copiilor şi cu ceea ce e în casă ( bineînţeles că nu sunt de acord cu faza că după ce venea soţul acasă era un şef care stătea şi dădea ordine soţiei ci acasă avea un alt serviciu: acela de a fi soţ şi tată ). Acum cu toate atacurile la adresa familiei doar mila lui DUmnezeu poate ajuta familia să rămână în Hristos.
Jamaica
martie 9, 2010 @ 10:37 am
Crede-ma ca si eu muncesc (si intr-un domeniu preponderent masculin) si merg la facultate si imi place ceea ce fac , dar mi-ar fi placut sa fie cum spui tu (poate din comoditate , poate pt ca as dori mai multa liniste…) Acum nu vad rostul casatoriei- ma descurc de una singura n-am nevoie de un sot dupa care sa ma ingrijesc,sau sa ma chinui sa fac copil pt ce? e greu sa-i aduci pe lume, sa-i cresti , iti dau viata cu care te-ai obisnuit peste cap , as putea spune ca nu se merita. Nu putem fi toate ca Audrey Hepburn – 2 copii si 2 oscaruri 🙂 . o zi buna
Saurian
martie 9, 2010 @ 11:20 am
Ei, nu ştii ce pierzi… Nu cred că există o împlinire mai mare în lumea asta pentru un bărbat sau o femeie ca întemeierea unei familii în Hristos. E greu că e de dus Crucea dar e şi plin de bucurii foarte mari ( nici nu îţi poţi imagina ).
Jamaica
martie 9, 2010 @ 12:32 pm
sper sa nu ma insel dar din cate am citit din ce ai scris pe acest site am retinut ca nu esti insurat, deci ce ai scris mai sus legat de familie si bucurii sunt fanteziile tale.
admin
martie 9, 2010 @ 12:35 pm
Salut Jamaica,
Cea mai mare bucurie a mea si a familiei noastre e micuta noastra Sofia, de 1 an si 9 luni. E de ajuns sa te uiti la ea si te-nveseleste. Copiii sunt cea mai mare minune a lumii. Nu stiu cum de pot fi asa de frumosi, de simpatici, de curati, de smeriti, asa de sinceri…numai Dumnezeu poate sa-i faca asa.
Acum poate nu simti nevoia de o familie, dar pe la 30 de ani cand toti prietenii au o familie, au 1-2 copii, ai sa vezi ca te vei simti putin exclusa.
Eu m-am casatorit la 23 de ani si-ti pot spune ca ne-am simtit foarte bine in acesti 4 ani. Casatoria nu ne-a limitat, ci dimpotriva ne-a ajutat sa ne faci prieteni noi, si sa intarim prieteniile mai vechi.
Poate n-ai gasit persoana potrivita…
O sa simti cand o vei gasi…
Faci pasul casatoriei cand nu mai poti sa mai stai fara cel iubit si vrei sa fii mereu langa el.
Omul multe lucruri lasa in lumea asta in spatele lui, dar nu e satistfactie mai mare decat sa vezi cum copilul tau creste si se dezovlta, se maturizeaza si ramane pe picioarele lui si apoi se-ntoarce inapoi peste cativa ani si-ti aduce un nepotel, doi,… si circuitul vietii reincepe.
Saurian
martie 10, 2010 @ 9:56 am
Jamaica, doar parţial ai dreptate. Ştiu cum e să creşti un copil mic cât de cât ( eu am 24 de ani şi am o soră de 6 ani şi crede-mă că mi-am petrecut destul de mult timp cu ea. Eu nu ştiu dar când văd un bebe mic cum râde sau cum ţipă de bucurie inima mea îmi tresaltă de dragoste. Poate sunt eu mai sensibil… 😛 ) iar în legătură cu iubirea partenerului… am fost la mănăstirea Căşiel la păr. Serafim Bădilă şi m-am trezit cu un sentiment pentru o fată ( cu care eu aş vrea să îmi fac un viitor ) care m-a surprins foarte tare… adică era ceva ce n-am trăit niciodată. Nu era ceva foarte intens aşa cum vezi în filme sau în poveşti că eşti mort după o fată ci era altceva… ceva frumos ce simţeam că dăinuieşte indiferent cât de urâtă şi bătrână e acea fată. De asta spun ce spun: până la urmă şi eu mă întreb oare ce bucurii dumnezeieşti îmi pregăteşte Hristos în căsătorie?
Jamaica
martie 10, 2010 @ 7:28 pm
Ma bucur pt tine admin si sa va traiasca fata, sa va bucurati de ea! Poate sunt prea putine exemple de acest fel , sau unora situatia le-a permis sa isi intemeieze o familie destul de devreme (cum este cazul vostru), si sa nu fie un esec.
Ana
martie 10, 2010 @ 8:52 pm
Draga Jamaica, sunt mama a 3 copii. Nu stiu daca prin cuvinte pot imparti cu voi bucuria de a fi mama. E o minune!
Daca acum nu as avea copii, viata mea nu ar avea nici un sens, si desigur ca m-as darui unor actiuni caritabile tot ptr copii. Ceea ce simti si gandesti tu acum, o sa se schimbe mai tarziu, insa atunci poate nu ai sa mai poti decide daca vrei sau nu copii ptr ca s-ar putea sa nu mai poti avea copii. Apoi la o varsta inaintata organismul femeii nu mai este atat de puternic sa duca cu bine o sarcina, mai ales daca intre timp a mai avut si avorturi sau a folosit anticonceptionale sau s-a ferit!! Sunt atat de multe de spus despre astea.
Am o mare multumire in sufletul meu ca am trait in perioada comunista tineretea mea si am fost pazita de erotismul, pornografia, desfranarea de astazi ptr ca nu stiu daca nu m-as fi prins si eu in „hora asta sinistra”.
Indiferent daca viitorul tata este sau nu bun, tu ai pe cineva de ajutor la batranete si nu numai. Cunosc multe mamici care-si plang avorturile tineretii ptr ca acum sunt singure. Cand esti tanar te gandesti ca tot timpul ai sa fii asa. Intr-o zi poti avea un accident si chiar tanar fiind ramai fara nici un ajutor.
Noi existam datorita acelei mici decizi ale mamelor noastre. Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi. Important este sa-l descoperim si asta nu se poate decat in cel mai simplu mod: in genunchi, in fata icoanei cu o simpla rugaciune.
Doamne ajuta
Maria
martie 10, 2010 @ 9:16 pm
Ana
inteleg ce spui tu
dar…
e adevarat ca o femeie care devine mama are o mare bucurie in viata, dar nu asta ii da sens vietii, sa ma ierti.
sens ai in viata atunci cand te bucuri de ceea ce traiesti, de viata ta, asa cum este ea.
o femeie casatorita, dar care, cu toate ca isi doreste, nu are inca copii, ar inseamna ca are o viata lipsita de sens? desigur ca nu.
o femeie necasatorita, care isi doreste o familie, o casa, copii, tot tacamul, inseamna ca nu are sens, daca nu le are pe acestea in viata ei?
e grozav ca te bucuri de copii tai si iti doresc toate cele bune, dar te rog sa ai mare grija de ei pentru ca acum vor trai si vor prinde vremuri diferite de „Am o mare multumire in sufletul meu ca am trait in perioada comunista tineretea mea si am fost pazita de erotismul, pornografia, desfranarea de astazi ptr ca nu stiu daca nu m-as fi prins si eu in “hora asta sinistra”.” ei vor prinde vremurile de care tu ai fost ferita.
te rog eu mult, nu mai spune ca ai o multumire in suflet ca ai trait in vremea comunista, spune altfel, probabil ai dorit sa zici ca ai fost ferita de tentatiile care azi se afla la „tarabele” negustorilor distrugatori de innocenta.dar nu spune astfel, ca atunci, in comunism, au murit oameni inchisi pentru simplul fapt ca au crezut in Dumnezeu. asta stii si tu.
stiu ce ai vrut sa-i spui Jamaicai, si poate ai dreptate, Domnul stie cum va fi viata fiecaruia. numai Domnul stie ce va fi cu fiecare.
daca viata ta are sens numai pentru ca esti mama, roaga-te sa ai parte de fericire si bucurie alaturi de ei.
parintii care isi pierd copii au parte de suferinte enorme. insa daca isi pun nadejdea in Domnul si stiu ca sensul vietii unui om este sa traiasca si sa faca cat mai mult bine, sa lucreze la mantuirea sa, atunci altfel va trai o astfel de suferinta.
nu ma refer acum la tine.
expresia asta cu „copii dau sens vietii unui om” am auzit-o de atatea ori, incat eu, care nu am copii, nefiind casatorita, nu imi mai ramane decat sa incetez sa mai traiesc, viata mea neavand niciun sens, in ochii unora!
slava Domnului ca nu asta da sens vietii unui om. viata primeste sens atunci cand il ai pe Hristos in inima ta, in sufletul tau.
calugarii au un sens in viata, chiar daca nu au copii. sigur, putem spune ca au fii duhovnicesti, dar nu asta le da sens.
nu stiu daca intelege cineva ce vreau eu sa spun pe aici, dar sper.
florinm
martie 10, 2010 @ 10:11 pm
Maria, te rog sa ma ierti, dar daca NU STII cum e sa fii parinte, de ce te pronunti in felul asta? Nu ca n-ai avea voie, dar nu prea e corect ce spui. Ana a zis foarte bine.
Un copil iti schimba viata enorm! Te poate chiar apropia de Dumnezeu, te poate ajuta sa-L descoperi, daca pana atunci ai fi fost strain de Biserica. Cand ai un copil, vezi totul altfel, deja toata viata ta are – cu adevarat – un sens.
Daca cineva traieste ca o floare, in lume (deci nu vorbesc de calugarie), si are impresia ca este „realizat” asa, necasatorit si fara copii, muncind doar pentru cariera, e foarte probabil sa fie intr-o mare inselare.
Nu va puteti imagina in ce chip COMPLETEAZA viata un copil decat atunci cand il aveti. Altfel, nu poti fi decat de acord cu un parinte care-ti descrie acestea din experienta. Luati exemplul sfintilor, care adesea spuneau, de exemplu: „ce-o fi in sufletul acelui parinte cand copilul ii sufera de o boala sau …”.
Si despre casatorie: casatoria inseamna responsabilitate, o responsabilitate pe care pana atunci nu o aveai, te asigur. Nu stiu daca cineva necasatorit poate intelege ca responsabilitatea asta vine din nevoia/obligatia de a te jertfi pentru celalalt. De aici vine si teama celor mai multi care nu vor sa se casatoreasca – pentru ca nu vad aceasta jertfa ca fiind din dragoste, ci numai din obligatie, ori nu e asa..
Ca sa revin – desigur ca nu copiii dau sens existentei, in sensul in care scopul existentei noastre este mantuirea. Deci ne putem mantui si fara copii. Dar in nici un caz REFUZAND sa avem copii!
Asta a vrut sa spuna Ana – sa nu refuzam sa avem copii, atunci cand ii putem avea, sa ne dorim o viata implinita – ori de familie, ori in calugarie. Dar, precum a spus si ea, calea potrivita o putem afla NUMAI DIN RUGACIUNE.
Doamne, ajuta!
Maria
martie 10, 2010 @ 10:16 pm
florinm
nu ai inteles nimic din ce am scris.
Anesti
martie 10, 2010 @ 10:17 pm
frumos, domnisoara Maria, desi nu trebuie inteles ca nasterea de prunci nu ar fi un rost de a trai crestineste, este o cale, si chiar una binecuvantata, printre celelalte de asemenea amintite si de dvs, dar nu una exlusiva, ci o rodire a unui dar de la Dumnezeu: pruncii!
florinm
martie 10, 2010 @ 10:21 pm
maria,
poate-mi explici, daca nu te superi
Maria
martie 10, 2010 @ 10:27 pm
Anesti
Multumesc pentru ca m-ai inteles.
Jamaica
martie 10, 2010 @ 11:09 pm
Doamna Ana , mai rau m-ati amarat cu ce ati scris!! Nu percep bucurie in cele relatate de dvs ci un resentiment subtil
Lucia
martie 10, 2010 @ 11:21 pm
Cred că fiecare dintre comentatorii anteriori de aici are dreptate în felul său:
– şi Jamaica (căreia îi doresc să o întreacă pe Audrey Hepburn, dar spre mântuire! ),
– şi Saurian ( pentru care – mă bucur dacă a găsit deja – şi sper că nimic nu-l va opri vreodată să creadă în – adevărata iubire întru Domnul!),
– şi admin (căruia îi doresc să ajungă un bunic fericit şi iubit de copii şi nepoţi),
– şi Ana (care a primit cu dragoste cele trei daruri divine, întru care şi-a găsit vocaţia de Mamă),
– şi Maria (pentru care „viata primeste sens atunci cand il ai pe Hristos in inima ta, in sufletul tau”),
– şi Florinm (deşi, nu cred că toţi cei necăsătoriţi – încă – se feresc de responsabilităţi)…
Totul e ca fiecare să meargă – cu ajutorul Domnului – pe calea cea mai portivită lui spre mântuire, fie că este cea a căsătoriei (cu sau fără copii, ca daruri divine), fie că este a călugăriei albe sau nu…
PS – Din articol, voi reţine că „Daca ea (femeia) se achita cu fidelitate de sarcina ei familia este prospera; daca o neglijeaza, este ruina ei.”
florinm
martie 10, 2010 @ 11:26 pm
Lucia, iti multumesc pentru incercarea de a impaca lucrurile, dar raspunsul Mariei inca se lasa asteptat. In acelasi timp, s-a grabit sa multumeasca „pentru intelegere”. Asta spune multe 😉
Maria
martie 11, 2010 @ 7:26 am
florinm
nu am ce sa-ti raspund. comentariul tau din urma mesajului meu nu este un comentariu, ci o judecata.
Dumnezeu sa te ajute.
Anesti
martie 11, 2010 @ 9:31 am
Va rog frumos: „Sa luam aminte”!
Titlul postarii este: „Femeia: pretioasele ei misiuni”.
Desigur ca orice discutie, orice impartasire, deci nu impunere de trairi, gandiri, este buna foarte, daca nu este vazuta printre barne si chiar paie!
Dar va intreb, si ma intreb la randu-mi, prin propriul comentariu, am zidit, am construit, sau doar am amarat, am frustrat, am tulburat, am provocat, am impartasit, am daruit sau doar am impus?
Au oare pluralul „pretioase misiuni” implica „doar” minunea si binecuvantarea de a fi mama? Au doara eu, Anesti, sunt cel care categorisesc intelepciunea iconomica si darurile lui Dumnezeu, care fericesc mai mult si care mai putin, in functie numai de propria viata?
Sa primim impartasirea celuilalt ca un dar, de atentie, de timp si traire, de transpunere in situatie, a celui care putea bine-mersi sa aiba alte preocupari.
Sa ne pretuim mai mult, si cand nu stim cum, sa „tacem” Rugandu-ne!
Iertati!
ioanaM
martie 11, 2010 @ 1:17 pm
Eu sunt de acord cu Maria, nu cred ca implinirea noastra sta in a avea copii (sau numai in asta) si vb din punctul de vedere al unei proaspete mame. Nu vreau sa spun ca un copil (sau mai multi) nu-ti aduce bucurie, dimpotriva, desi din punctul meu de vedere, primul lucru pe care il vad, cand e vorba de un copil, este raspunderea pe care o ai ca parinte in fata lui Dumnezeu, dar eu m-am simtit implinita si pana sa devin mama si viata mea a avut sens si pana atunci. Si cred ca o mai mare (sau adevarata) implinire avem din „ce-am facut pentru aproapele nostru” asa cum vom fi intrebati.
MONICA
martie 11, 2010 @ 1:26 pm
Maria cred ca a vrut sa spuna ca si cei singuri ,necasatoriti si fara copii ,din motive ce nu tin de vointa lor ,au un rost in viata ,nu numai cei cu familie .
Casatoria ,copii iti schimba viata in momentul in care Dumnezeu ti-i daruieste si tu esti pregatit ;-)aca nu a sosit acel moment ptr unii (cum e si cazul meu ) nu inseamna ca nu avem nici un sens in viata sau ca noi REFUZAM calea casatoriei sau a vietii de familie.
Asa ca un pic de atentie la exprimare .
Eu asta am inteles din spusele ei ,sa ma corecteze daca gresesc.
Ana
martie 11, 2010 @ 3:39 pm
Multumesc Florin. Ai inteles cel mai bine mesajul meu.
Ana
martie 11, 2010 @ 3:48 pm
Draga Maria, eu m-am referit la femeia sotie care REFUZA nasterea de prunci. In acest context era mesajul meu.
Iata mai clar ce scria Jamaica:
„Acum NU VAD rostul casatoriei- ma descurc de una singura N-AM NEVOIE DE UN SOT dupa care sa ma ingrijesc,sau sa ma chinui SA FAC COPIL PTR CE? e greu sa-i aduci pe lume, sa-i cresti , iti dau viata cu care te-ai obisnuit peste cap , as putea spune ca nu se merita”
Un egoism total. Iarta-ma Jamaica, dar tu singura iti anulezi menirea ta. Poate esti dezamagita de reactiile baietilor, insa totusi din mesajul tau se vede clar ca tu REFUZI menirea ta. Mesajul meu nu poate sa-ti aduca alinare acum, dar te rog eu indarjeste-te si gandeste-te la ce a pus Dumnezeu in tine. Nici nu stii ce minune esti! Noi femeile decidem viata. Dumnezeu a pus asta in noi. Roaga-te si ridica-te din gandirea asta. Nu mai citi presa de scandal caci ea alimenteaza singuratatea, egoismul, ateismul,orgoliul etc, intr-un cuvant tot ce este impotriva firii noastre!
Draga Jamaica si draga Maria. Nu voi sunteti vinovate de ceea ce ganditi, ci societatea, familia care nu sustine nasterea de prunci. E de fapt o societate demonica care ne respinge in prumul rand pe noi insine.
Fetelor dragi, noi daca refuzam nasterea de prunci, NICIODATA IN VIATA NOASTRA NU O SA NE GASIM LINISTEA. Nu este o amenintare ci un adevar, asa cum este si credinta in Hristos, asa cum este si existenta noastra.
Doamne ajuta
Maria
martie 11, 2010 @ 4:00 pm
Ana
ai pornit din start cu idea ca eu nu agreez nasterea de prunci, sub influenta societatii, etc.
Total gresit.
iubesc copii, imi doresc copii, consiliez fetele care doresc sa avorteze sa fie pentru pastrarea copiilor, sustin o activitate pentru mamele in devenire. te rog nu presupune ceva total gresit despre mine. m-a indurerat destul mesajul lui florinm ca sa mai vina si al tau.
Monica a spus mai frumos decat mine ceea ce doream sa exprim. La fel, si IoanaM a vorbit asa cum simt si eu.
cunosc parinti care credeau ca si-au gasit sensul in viata atunci cand li s-a nascut un copil, dar s-a intamplat ca acesta sa moara. ce crezi ca au gandit cand au realizat ca „au pierdut sensul vietii lor”?
da, s-au gandit la sinucidere si au pus vina pe Dumnezeu ca le-a luat copilul.
IoanaM a vorbit foarte frumos.
din mesajul meu se puteau intelege toate acestea, daca era citit cu gand curat, cu gand bun.
dar e post.
vin ispite.
imi voi lua o pauza de la a mai citi pe siteul acesta.
simit nevoia sa ma adun un pic.
doare prea tare cand cineva presupune ceva total gresit despre mine.
Anesti
martie 11, 2010 @ 4:48 pm
Maria te rog sa nu faci asta, este post si da, este ispita si asupra ta….va marturisesc faptul ca m-am bucurat mult cand am intrat prima data pe acest site…in timp am descoperit aceleasi „probleme” ca intotdeauna, de pe site-uri si hub-uri ortodoxe..si astfel de atitudini ,de a ne imparti in diferite tabere, cine si cui da dreptate, de parca dispunem de dreptate dupa bunul plac, chiar de marturisim din propria traire, sufocam persoana celuilalt, bucuria sa de a impartasi trairile si simtamintele sale noua, nu pentru a primi reprosuri
Ca mare lucru ca am inteles pe cineva, sau ca cineva a fost inteles macar de o persoana…ba sa-mi fie rusine ca nu ii inteleg pe toti, nevoile tuturor si nu ma fac tutuuror toate, ca nu ma transpun si lovesc prin cuvinte ascutite, oricat de reale, poate sa fie musulman, hindus,protestant si sa imi zica doar exceptii, omul trebuie inteles si dojenit cu blandete, nu mustrat si parafat, ca nu suntem obiecte…ce sa mai zic k am ramas cu adevarat de plurivalenta feminina si „minunile” ei
Ma gandesc ca Admin ar trebui sa opreasca commenturile la acest post pana nu ne risipim in egoism sau intristare
Ana
martie 11, 2010 @ 4:52 pm
Maria draga, eu am scris:
„Daca ACUM nu as avea copii, viata mea nu ar avea nici un sens”. Deci eu femeia casatorita capabila de nastere de prunci, daca as fi evitat nasterea de prunci indiferent prin ce metoda (ferire, avort, anticonceptionale), viata mea nu ar avea nici un sens.
Daca consiliezi femei care au in gand avortul, stii cat de importanta este misiunea ta. In viata mea o singura data o femeie mi-a dat sfatul ptr care ii sunt recunoscatoare pana la sfarsitul vietii mele. Acea femeie M-A CERTAT pentru ca doream sa avortez. Dumnezeu s-o binecuvanteze!
Dumnezeu sa-ti ajute sa convingi pe fiecare femeie sa-si urmeze drumul ei de mama.
Jamaica
martie 11, 2010 @ 5:30 pm
Nu doresc sa iau partea nimanui dar ma simt ceva mai aproape de ce scrie Maria, sau mai degraba de felul in care scrie.Nu sunt o persoana egoista, ba din contra! , presa de scandal nu gust, nu sunt pro avort,iar fiecare e cu menirea sa! v-ati implinit nascand copii? felicitari sa va traiasca, si sa va bucurati de ei!
Saurian
martie 11, 2010 @ 6:23 pm
Maria, mă bag iarăşi unde nu-mi fierbe oala ( cum a fost şi când mi-a tăiat-o Jamaica cu faza că n-am copii şi soţie 😛 ). Am văzut că s-au cam agitat puţin spiritele şi am vrut să văd ce ai scris tu atât de smintitor. Şi sunt foarte de acord cu tine. Din păcate unele mame au ca sens al vieţii lor copiii şi atunci când copilul moare sau vrea să se călugărească săraca mamă e terminată. Scopul vieţii noastre trebuie să fie viaţa în Hristos ce se manifestă în dragoste de toţi oamenii şi de Dumnezeu. Din păcate Florin a înţeles greşit ce ai vrut să spui. În acelaşi timp părerea mea e şi că tu ai luat o parte din ce a spus Ana din context şi ai interpretat totul greşit ( cam aşa cum a făcut şi Florin ). Adică fiecare a spus ceva şi celălalt din păcate a înţeles totul greşit. Şi mă gândesc că şi Ana a înţeles greşit ce a vrut să spună Jamaica ( iar aici recunosc că probabil am înţeles şi eu greşit ce vrea să spună Jamaica ). Aşa că nu ai de ce să te simţi rănită pentru că fiecare a înţeles altceva din ce a vrut să exprime celălalt şi nu e nimeni de vină. Părerea mea… Post binecuvântat!
Ana
martie 11, 2010 @ 7:59 pm
Saurian a spus: „Şi mă gândesc că şi Ana a înţeles greşit ce a vrut să spună Jamaica”
Saurian, Jamaica a spus: “Acum NU VAD rostul casatoriei- ma descurc de una singura N-AM NEVOIE DE UN SOT dupa care sa ma ingrijesc,sau sa ma chinui SA FAC COPIL PTR CE? e greu sa-i aduci pe lume, sa-i cresti , iti dau viata cu care te-ai obisnuit peste cap , as putea spune ca nu se merita”
Mesajul ei este de fapt un tipat de durere al femeii de azi. Al celei care nu mai este curtata, cautata de barbat in vederea casatoriei, ci e vazuta doar ca un obiect al unei placeri trecatoare. Al femeii care este obligata sa-si faca un rost in viata ca sa se poata intretine.
De aici si revolta de a nu avea nevoie de un sot, de a nu deveni sluga cuiva. Refuzul chiar de a nu-si implini menirea ca mama. Maria si celelalte care au urmat nu sunt maritate nu au copii si frica de a pasi in viata in doi este enorma ptr ca baieti seriosi sunt putini. La fel insa gandesc si baietii.
Astea sunt vremurile pe care le traim si fara rugaciune adanca nu avem cum sa le trecem cu bine. Cred ca singurul plans trebuie sa-l avem in fata icoanei. Poate nu mai este timp de casatorie (vorba multor parinti), si sa dea Domnul sa puteti trai in curatie.
Maria, te felicit pentru munca pe care o depui. Sa dea Domnul sa ajuti toate femeile pe care le consiliezi sa se opreasca de la…crima. Am facut si eu de cateva ori asa ceva, si atacul suportat de la cele care doreau avortul a fost imens. Diavolul doar nu sta cu mainile incrucisate. Ai nevoie de multa putere, curaj si rugaciune.
Si ptr ca subiectul este unul dintre cele mai importante azi, si pentru ca avem nevoie de pocainta cu atat mai mult cu cat suntem in postul mare, sa ascultam cuvintele parintelui Nicoale Tanase de la ultima conferinta din Chisinau in care spune ca …nu inotam in sange pana la genunchi, nici pana la gat, ci pana peste cap. Si asta noi crestini ortodocsi de 2000 de ani:sad:. Cautati cu google.
Iertare si Doamne ajuta
Jamaica
martie 11, 2010 @ 8:44 pm
doamna Ana nu ati inteles chiar nimic din ce am scris!si nu m-ati „descusut” deloc corect. cred ca mai mult scrieti din experiente personale. Vad ca acolo unde postez adun lume la cearta, pt asta ma scuz si promit a ma retrage.
Saurian
martie 11, 2010 @ 9:18 pm
Jamaica, nu te supăra. Sunt ispite de Post. Pur şi simplu a înţeles greşit ce ai vrut să spui. Aş vrea să ştiu şi eu exact ce ai vrut să spui dar poate mai bine nu ca nu cumva iarăşi să se interpreteze ceva greşit şi să apară alte certuri. Cum crezi….
somebody
iulie 3, 2010 @ 8:21 pm
Sa-mi fie iertata interventia, dar poate articolul ar fi fost complet daca la toate acestea se vorbea si de chemarea femeii ca si mireasa a lui Hristos, in calugarie – o cale de mantuire grea, dar minunata in acelasi timp…
steluta
ianuarie 21, 2011 @ 7:24 pm
buna
prin copii nostri suntem nemuritori,,
Lilii
martie 4, 2012 @ 1:13 pm
Parerea mea este ca decat o femeie toata viata sa viseze numai un singur lucru: sa se marite si sa aiba copil dar in rest sa traiasca in nefericire si sa nu vada lucrurile bune din jurul ei pentru simplu fapt ca nu are ceea ce viseaza ea,mai bine isi traieste viata asa cum ii este,cu bune si cu rele si cand va fi sa aiba familie,sa si-o intemeieze.
Nu merg pe ideea „sa nu am familie ca sa pot sa fac ce am chef si sa ma ocup numai de cariera”, insa nu sunt de acord nici cu persoanele(fetele/femeile)care nu concep viata decat daca sunt maritate si cu copil,deoarece acele persoane risca mult.In timpul acela in care ele viseaza,asteapta si apoi sufera ca de ce nu e situatia asa cum vor ele,ajung la depresii si apoi chiar la sinucidere,in tot acel timp ele ar putea incerca sa se bucure de viata asa cum le este data,sa fie fericite cu oamenii din jurul lor si sa faca fericiti cat mai multi oameni.
Cred cu tarie ca fericirea o gasesti doar in dragoste(dragostea Lui Dumnezeu si dragostea oamenilor),insa,ar fi un pic ciudat sa vedem o femeie care nu e casatorita si nu are copil(deocamdata)ca e fericita,zambeste si noi sa ne intrebam: cum poate fi fericita?
Poate ca acea femeie iubeste pe cei din jurul ei si este iubita la randul ei,sunt mai multe feluri de iubire.
Cunosc persoane care sunt nefericite pentru ca nu au ceea ce vor(sot,copil,etc..) dar cunosc si femei care nu au facut o obsesie din familie,nu au mers pe ideea: „ori familie ori daca nu nefericire totala!”,au asteptat.Si pana la urma si-au intemeiat o familie(fie s-au casatorit si au avut copii,fie au adoptat,etc..)
P.S.: Apreciez mult scrierile Sf Ioan Gura de Aur, si de aceea mi-ar placea cu adevarat sa cred ca sfantul nu priveste drept o „ciudatenie” faptul ca o femeie are si alte dorinte pe langa cea a unei familii,ca o femeie are si alti talanti pe care in mod normal si-ar dori sa si-i valorifice.