„Femeia să ceară la rugăciune lui Dumnezeu prunci până la bătrânețe”
Hristos a înviat!
Acum câteva zile am fost într-un pelerinaj la Schitul Pătrunsa și am avut bucuria să stăm la vorbă cu părintele Valerian, cel care s-a îngrijit de publicarea cărților Părintelui Ghelasie de la Frăsinei. Deși a refuzat la început să ne primească, pe motiv că nu are ce să ne spună un „moș ca el”, văzând că insistăm ne-a chemat în curtea chiliei sale.
Un loc frumos, plin de verdeață, cu vacile care pășteau împrejur, cu tălăngile lor care aminteau de un alt ritm al vieții de munte, al vieții departe de lumea noastră aglomerată și adesea haotică. Aveam toți inimile deschise ca să-l ascultăm ca pe Dumnezeu, mai ales că blândețea părintelui i se imprimase pe chip și privirea lui ne mângâia. Ne-a servit cu câteva prăjituri și apoi a început să ne împărtășească gânduri bune și de folos.
Printre altele părintele a zis un cuvânt care pe mine m-a surprins dar m-a și bucurat. Întrebat fiind de una din fetele grupului nostru: „Femeia ar trebuie să aștepte să vadă dacă Dumnezeu îi mai dăruiește un copil sau ea trebuie să-i ceară la rugăciune lui Dumnezeu un alt prunc?”, părintele a răspuns: „Pentru că femeia se mântuiește prin nașterea de prunci, așa cum spune Sfânta Scriptură, ea să ceară la rugăciune lui Dumnezeu prunci până la bătrânețe, așa cum au făcut femeile sfinte, căci minunile lui Dumnezeu sunt mereu peste fire”.
Răspunsul, cred eu este unul insuflat de Dumnezeu, și în total acord cu Duhul Bisericii și al Sfinților Părinți, dar în mare dezacord cu duhul lumii în care trăim.
Din experiență vorbesc, ca tată de trei copii, noi cei de astăzi, unii poate nu toți, majoritatea cred, vrem să scăpăm cât mai repede de povara creșterii copiilor, sau eventual s-o plasăm către părinți (bunici) sau bone iar noi să ne vedem de viața noastră… de carieră, de „succesul” acesta monden pe care vrem să-l dobândim.
Aș vorbi poate mai mult de noi cei din Biserică, de creștinii activi, ancorați cel puțin la vedere în Hristos și Tainele Lui, pentru că nouă ni se aplică această exigență. Se vede cu ochiul liber că în general nu dăm naștere la mai mult de 2-3 copii. Există și excepții… Slavă lui Dumnezeu pentru asta!
De ce naștem cel mult 2-3 prunci pe familie?
Cred eu, și e doar o părere personală, că am vrea să împăcăm în noi și viața cu Hristos și viața în lume. Ori lumea îți spune că de la al-3-lea copil (inclusiv) în sus ești nebun(ă), și n-ai ce face. Lumea îți spune să te mai plimbi, să te distrezi, femeia să caute să aibă și ea o carieră… „să nu stea ca o proastă acasă…”. Lumea îți spune să nu te legi la cap prea tare… Lumea îți spune multe și lumea este de multe ori în dezacord cu Dumnezeu.
Acest sfat îndeamnă practic femeia în principal (dar implicit și bărbatul) să fie permanent deschisă la lucrarea lui Dumnezeu cu ea. Și pentru că marea lucrare a ei în lume este nașterea de prunci, femeia cerând prunci lui Dumnezeu în rugăciune, spune și ea ca Maica Domnului: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!”. E ca și cum ar spune: „Lucrează Doamne prin mine cum vrei și știi Tu!”
Ce mare șansă avem noi părinții (soțul și soția)! să fim colaboratori cu Dumnezeu la actul creării omului!
Spunea ieri la predică părintele Toader de la Biserica „Sf. Apostol Andrei” din Galați că venirea noastră de la neființă la ființă are ca motivație doar iubirea lui Dumnezeu.
Eu exist pentru că Dumnezeu m-a creat din iubire, ca și eu să mă bucur de El și de lumea întreagă. Tu exiști doar pentru că Dumnezeu te-a iubit și te-a chemat la existență, fără ca apariția ta să fie un efect al unei constrângeri exterioare lui Dumnezeu.
Ori vedeți că „a fi” al meu are în spate un „Te iubesc!” al lui Dumnezeu către mine.
Ori a cere prunci de la Dumnezeu în rugăciune, ca mamă și tată, este o invitație către toți părinții să spună dinainte copiilor care se vor putea naște din ei: „Vă iubim” și vă așteptăm cu drag în casa noastră, în căldura familiei noastre.
Când ceri de la Dumnezeu prunci în rugăciune, te pui deja într-un fel în relație cu cel ce se va naște, pui într-un fel la temelia ființei lui „Te iubesc-ul” tău alături de „Te iubesc-ul” lui Dumnezeu.
Că am un copil sau 2, 3 sau 4, cinci sau mai mulți, sau nici unul, printre altele îndatorii putem să cerem lui Dumnezeu prunci buni și să-i mulțumim înainte de a-i primi. Ce proiect mai frumos poate ieși dintre mine și soția mea, decât un copil? Ce pot face eu în lumea aceasta mai înalt, mai adânc, mai frumos, mai complex, mai de nesfârșit decât a aduce pe lume (încă) un copil, o persoană?
Eu am înțeles din ce a spus părintele Valerian, că a fi căsătorit înseamnă a fi permanent deschis la o lucrare a lui Dumnezeu excepțională cu mine și soția mea, mai presus de gândurile și așteptările omenești.
Zice psalmistul „Eu am zis: ‘Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt‘ „. Dumnezeu vorbește cu mine ca și cu un dumnezeu, nu în felul în care mă consider eu pe mine. Dumnezeu m-a creat și te-a creat asemeni Lui, și vorbește către noi ca un Împărat către fiul său care-i va urma „în tron”, ca de la Împărat la Împărat.
Eu cred că Dumnezeu vrea să cerem de la El prunci, pentru ca să ne asumăm firea noastră de împreună creatori cu El, să conștientizăm cine suntem și ce facem.
Omul nu e un simplu instrument, o mașinărie, un ceva creat care se supune lui Dumnezeu ca Unuia mai puternic și de neschimbat, ci Omul e chemat să fie în vrednicie asemeni lui Dumnezeu și să colaboreze cu El, să fie conștient ce lucrare extraordinară este să spui „Da” pentru apariția în lume a unei persoane veșnice!
Nimic nu e întâmplător în această lume! Totul are o cauză și la baza acestor cauze stau în principal acțiunile celor 3 tipuri de persoane: Persoanele Dumnezeiești, persoanele îngerești și persoanele umanității.
Copiii nu vin în lume doar în urma unui simplu act biologic, ci în spatele acestei fantastice complexități genealogice, stau motivațiile personale ale Creatorilor.
„Da-ul” femeiii și al bărbatului de a cere un copil înduplecă sau bucură Dumnezeirea de a pecetlui dorința lor cu un al treilea „Da”, și întreitul „Da” dă ființă omului, un alt cosmos. La fel cum „Da-ul” întrei al Persoanelor Sfintei Treimi au adus la ființă toate.
Și ce frumos să primești în tine pe acel prunc dorit, cerut, iubit, împreună rânduit cu Dumnezeu!
Copiii nu sunt accidente în pântecele mamelor lor, chiar dacă adesea îi percepem așa. Copiii nu sunt simple sarcini care se prind sau nu….
Pentru mintea noastră a celor crescuți și născuți în confort, fără o permanentă și firească atitudine de jertfă pentru celălalt, a cere de la Dumnezeu încă un copil și încă unul, și încă unul, este o nebunie… Dar cuvântul lui Dumnezeu pentru înțelepciunea acestui veac este nebunie zice Sfântul Apostol Pavel.
Femeile cu mulți copii sunt adesea persiflate sau batjocorite ca unele ce nu pot arăta mai mult pe linia mondenității, al succesului validat de lume… Însă doar veșnicia iubirii lui Dumnezeu va valida faptele noastre.
Dar măcar să știm ce suntem și cum vrea Dumnezeu să ajungem! Cât privește făptuirea, fiecare după puteri.
Eu mi-aș dori să fiu și să făptuiesc așa, deși nu sunt și nu făptuiesc astfel! Încerc, mă lupt…
Măcar asta să ne smerească…
Dar Dumnezeu prin tot acest excercițiu al vieții modelează personalitatea noastră spre a deveni, gândi și acționa asemeni Lui.
(Claudiu Balan)