Legătura tainică dintre bărbat și femeie pe drumul mântuirii – firescul Legii lui Dumnezeu
Firescul Legii și a gândirii desăvârșite a lui Dumnezeu, este tot ceea ce El a considerat că trebuie, și că e mai bun să așeze în lumea creată de El Însuși. Din iubire. Toată creația însăși a fost rânduită de Creator bună, nu rea, de aceea tot ceea ce vedem creat de Dumnezeu e bun, nu rău, răul venind în lume ca urmare a păcatului și a invidiei diavolului, iar ca urmare a ascultării de acesta, omul a decăzut din starea lui inițială pentru care a fost creat, aceea de a-L preamări și a-I mulțumi pentru existența sa, și pentru fericirea continuă.
L-a creat Dumnezeu pe om din iubire, ca să fie coroană a întregii creații și să stăpânească peste toate, fiindcă doar el- omul- a fost creat după Chipul și Asemănarea Sa. „A făcut bărbat și femeie” ( Facere 1, 27), și l-a înzestrat cu rațiune voință și sentiment.
L-a creat Dumnezeu pe om, bărbat și femeie, așa după cum a creat toate viețuitoarele pământului, două din fiecare specie, una de sex masculin și cealaltă de sex feminin, Știind ce face, și asigurând fiecărei creatură posibilitatea de a rămâne în legătură permanentă cu El prin procreare.
Legătura dintre bărbat și femeie este veche precum însăși existența omului, iar chemarea și apropierea lor este una specială, pe care Dumnezeu a „gândit-o” pentru bărbat și femeie, în sensul sprijinului reciproc, al iubirii și al bucuriei de a procrea și a-L slăvi.
Unirea bărbatului cu femeia, a rămas ca dar al lui Dumnezeu după căderea acestora în păcatul neascultării, căci dacă li s-au interzis multe și au fost pedepsiți (Facere 3,16-19), căsătoria a rămas sfântă, pentru că a fost creată de Dumnezeu înainte ca aceștia să cadă în păcat, având astfel posibilitatea de a se mângâia și a trece doar împreună peste bucuriile și tristețile vieții.
Cuvântul Sfintei Scripturi este clar, și nu poate suferi nicio altă interpretare, când zice: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup”[1] (Facerea 2, 24).
Câtă iubire și respect i-a arătat Dumnezeu lui Adam, când i-a acordat puterea de a stăpâni peste toate fiarele câmpului și toate păsările cerului, lăsându-l pe acesta să le dea nume precum el voiește? (Facerea 2, 19). Și, ce înțelegem oare de aici? Răspunsul ni-l putem da singuri, desigur, înțelegând că Dumnezeu a avut, și încă dintru început a dorit, să aibă o relație specială cu a Sa coroană a creției- omul. Însă, neascultarea părintească a dus la cădere, stare din care omul nu a mai putut să se ridice singur, devenind neputincios datorită aplecării sale spre păcatul neascultării. De ce? Tocmai pentru că Dumnezeu i-a acordat libertatea și puterea de a decide singur, neintervenind din respect și adâncă prețuire pentru cel creat după Chipul și Asemănarea Sa.
Însă mila lui Dumnezeu fiind nemăsurată, Adam și Eva nu au rămas singuri nici după căderea lor în păcat, făgăduindu-le prin ei întregii omeniri, că le va trimite un Mântuitor, un Nou Adam, care sa-i scoată atât pe ei cât și întreaga omenire din păcat, și să-i așeze astfel la starea cea dintâi, chiar dacă lucrul acesta presupunea Jerfa supremă a Fiului lui Dumnezeu, atunci când l-a blestemat pe șarpe: „Dușmănie voi pune între tine și între femeie, între sămânța ta și sămânța ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul” (Facere 3,15).
Legătura tainică dintre bărbat și femeie a rămas tainică, și va rămâne tainică, pentru că odată cu venirea Mântuitorului Hristos în lume, din iubire, așa cum arată și Sfântul Apostol și evanghelist Ioan, când zice: „căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16), a ridicat această legătură dintre bărbat și femeie la rang de Taină, prin participarea Sa la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 1-11).
În slujba Sfintei Taine a Nunții din Biserica Ortodoxă, mirii primesc binecuvântarea lui Dumnezeu prin rugăciunile speciale rostite de arhiereu sau preot, moment de adâncă și tainică chemare a milei lui Dumnezeu ca să-i binecuvinteze pe miri, bărbat și femeie, cu viață îndelungată, cu naștere de prunci, și să fie învredniciți a-și vedea pe fiii fiilor lor, lucru posibil și rânduit de Dumnezeu doar prin unirea dintre un bărbat și o femeie; să fie binecuvântați precum au fost binecuvântați de Dumnezeu toți drepții Vechiului Testament (bărbat și femeie)- Avraam și Sarra, Isaac și Rebeca, Iacov și toți patriarhii, Iosif și Asineta, Moise și Semfora, Ioachim și Ana, Zaharia și Elisabeta, arătându-se astfel firescul Legii și a rânduielii lăsate în lume de Dumnezeu- doar legătura dintre bărbat și femeie, și nu altfel de legătură[2]. Se face referire la rugăciunile părinților, care nu pot fi decât bărbat și femeie, când se invocă rugăciunea de a-Și aduce aminte și de părinții lor, care i-au născut și i-au crescut, arătând astfel adânca prețuire pe care o are Preamilostivul Dumnezeu pentru părinții care s-au străduit și s-au ostenit cu buna creștere și buna rânduială a copiiilor lor[3].
Deasemenea, găsim în aceste rugăciuni speciale rânduite de Biserica lui Hristos având bază scripturistică, sfintele canoane și învățăturile Sfinților Părinți, ca mirii ( barbat și femeie), „să aibă roadă pântecelui și bună înțelegere sufletească și trupească”[4], lucru realizabil doar prin unirea dintre un bărbat și o femeie, si nicidecum posibil prin legătura a două ființe de același sex.
Sfânta Taină a Nunții este așadar, una sfântă și de origine divină, „în care, prin preot, se împărtășește harul Sfântului Duh, unui bărbat și unei femei care se unesc liber în căsătorie, care sfințește și înalță legătura naturață a căsătoriei la demnitatea reprezentării unirii duhovnicești dintre Hristos și Biserică”[5].
Prin crearea sa, omul este capabil să transmită iubire și comuniune, fiindcă a fost creat barbat și femei încă dintru început (Facere 1, 27), căci Dumnezeu, „a creat întreaga fire omenească într-un om- întâiul Adam- iar din carnea lui a luat-o pe Eva, pe prima femeie”[6].
Legătura dintre barbat și femeie, este comparată de către Sfântul Apostol Pavel în Apostolul care se citește la Sfânta Taină a Nunții, cu legătura dintre Hristos și Biserică, cănd zice, că bărbatul este dator să-și iubească femeia sa, precum și Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe sine pentru ea, iar femeia să i se supună bărbatului său întru toate, precum și Biserica se supune lui Hristos, arătând legătura foarte strânsă și specială care trebuie să existe între bărbat și femeie, de iubire jertfelnică arătată din partea amândurora[7].
Mântuirea și drumul spre mântuire, se realizează doar mergănd împreună și dând naștere de prunci, având binecuvântarea lui Dumnezeu, prin cuvintele: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți” (Facere 1, 28), lucru posibil de realizat doar din legătura unui barbat cu o femeie, și nu altfel, înțelegând astfel din aceste cuvinte atât binecuvântare, cât și poruncă clară de a-L asculta pe Dumnezeu doar întru acest fel, și nu altfel, căci zice Sfântul Apostol Pavel: „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos și în Biserică” (Efeseni 5, 32)[8].
Așadar, Legătura firească rânduită de Dumnezeu, este legătura dintre bărbat și femeie.
Biserica Ortodoxă nu a admis și nu va putea admite niciodată o altfel de legătură, adică o legătură între două ființe umane de același sex, lucrul acesta fiind nefiresc, împtriva firii, și care nu poate aduce decât rău întregii omeniri, pierzându-se astfel rostul creării omului, și mai ales al Jerfei supreme pe care a făcut-o Fiul lui Dumnezeu pentru noi.
Fiecare dintre noi avem obligația morală să veghem la păstrarea integrității dihotomice a ființei umane, printr-o conlucrare permanentă cu starea transmisă de Domnul Hristos prin Sfânta Evanghelie și prin Sfânta Tradiție a Bisericii Răsăritene.
Autor: Pr. Stanciu G. Radu
