Doar femeile simple au starea sufletească necesară pentru a face copii mulți
Duminica aceasta este duminica închinată femeilor mironosiţe care au venit la mormânt să ungă cu mir trupul Domnului Hristos. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca această duminică să fie închinata femeii creştine. Nu oricărei femei, ci a celei creştine care crede în Hristos Cel înviat și-i urmează Lui.
Într-o discuţie avută cu Adi, un prieten de-al nostru întors recent din Canada, ne spunea că acolo părinţii care au un băiat şi o faţă sunt consideraţi cei mai norocoşi. Acest tip de familie ei o numesc „million dollar family” (familia de milioane). În mass-media se promovează două tipuri de familii. Prima este cuplul tânăr, căsătoriţi sau nu, fără griji, cu o carieră profesională promiţătoare. Cea de-a doua este familia căsătorită cu maxim doi copii, un băiat şi o fată. Cele două tipuri de familii sunt de fapt două feluri de a-ți trăi viața: unul fără grija copiilor, urmărind doar aspirațiile profesionale și confortul, iar cel de-al doilea, tipul așa-zisei familii „perfecte” pentru că reușește destul de bine să îmbine aspirațiile pe plan profesional cu împlinirea pe plan sentimental.
De la doi copii în sus lucrurile se schimbă destul de mult pentru că timpul acordat creșterii lor invadează timpul rezervat ascensiunii pe plan profesional. Am observat că și la noi în țară există acest „trend” de a avea maxim doi-trei copii, după zicala: „copii mulți, sărăcie.” Chiar și așa, tinerii preferă să trăiască fără binecuvântarea lui Dumnezeu și uneori aleg să nu dea naștere copiilor. Măcar, de-ar avea fiecare familie doi copii, și tot am sta mult mai bine decât în prezent.
Eu și soția avem două fetițe și dorința mea de a avea al treilea copil se lovește de prejudecățile lumii, de atenționările „grijulii” ale familiei și prietenilor că mă așteaptă zile grele și sărăcie multă. Limita de doi copii este un prag psihologic peste care se trece mai greu… dar odată trecute barierele lumești, presiunile resimțite devin din ce în ce mai slabe. Pentru societatea modernă există două variante: un copil – doi sau mulți copiii (de la 3 în sus), așa că dacă ai reușit să faci trei copii poți foarte bine să ajungi să faci și 5-6, pentru că lumea te va așeza în aceeași oală: a ”pocăiților”, a ”inconștienților”, etc..
Așa cum văd eu lucrurile acum, aș spune că impedimentele psihologice de a face mai mulți copii rezidă la femei din dorința de a se realiza pe plan profesional pentru a scăpa de eticheta „femeii casnice”, iar la bărbați din dorința de a fi cât mai liberi și de a scăpa de responsabilitate. În ambele cazuri, și femeia și bărbatul caută un confort și o aliniere la standardele impuse transparent de societatea (post)modernă secularizată. Femeile casnice nu vor fi niciodată vedete, nu vor prezenta interes din punct de vedere monden, vor fi considerate femei slabe, „pe care mai mult nu le duce capul”. Pe când femeia business, care-și arată competențele pe plan profesional va fascina mereu pentru că pare „că și-a depășit condiția”, trecând chipurile peste blestemul de se mântui prin nașterea de prunci și prin ascultarea de bărbat. Femeia business este emancipată, sigură pe sine și independentă, capabilă să-și obțină fericirea fără a fi legată de bărbat și/sau fără a avea în mod obligatoriu copii. Din fericire femeia, la fel ca și bărbatul, este „condamnată” să scape de blestemul alungării din rai doar asumându-și consecințele și nicidecum driblându-le.
Pe de altă parte bărbatul caută să scape cât mai repede de responsabilitatea familiei și să se arunce în visul lui de a cuceri lumea, de a fi cel mai bun, cel mai puternic, cel mai inteligent, de a fi ”liber și stăpân”. Copiii sunt o renunțare la sine, o tăiere a voii pentru mireni, o ieșire din egoism, iar pentru bărbați, care sunt înclinați mereu spre cautarea de plăceri (gastronomice, sexuale, bahice, etc.) copiii se constituie adesea într-o piedică.
Ideea acestui articol mi-a venit de la câteva femeie pe care le-am văzut că au copiii mulți. Eram la un moment dat în parc și am văzut o doamnă care avea grijă de copilașii ei. Era o femeie simplă și auzind-o vorbind mi-am dat seama că e posibil să fi avut și ceva probleme medicale.
Altă dată mi s-a întâmplat același lucru, am văzut o mamă cu 5 copii într-o stație de autobuz din București, și mama respectivă părea o femeie săracă dar curata și îngrijită. Nu-mi aduc aminte să fi văzut vreo femeie bogată cu 4-5 copii sau mai mult, sau o femeie educată, cu facultate, sau cu un serviciu bun care să aibă mulți copii. Parcă ar fi o regulă: doar femeile simple, cu școală mai puțină și cu situația materială modestă pot fi dispuse în a avea mulți copii.
Am stat și m-am gândit de ce se întâmplă asta și mi-am dat seama care este răspunsul discutând cu soția mea. Ea a zis că nu ar mai vrea un al treilea copil pentru că vrea să meargă din nou la servici, pentru că stă de patru ani acasă în concediu de creștere a copilului. Iulia îmi mărturisea că vrea să mai iasă și ea în lume, să mai vorbească cu colegele, să mai afle ce se întâmplă, să aibă și ea o carieră, un statut social, oricât de mic ar fi el: ”să știe lumea că sunt și eu grefier, asistentă medicală, secretară, ceva… orice.” De ieșit în lume n-are de ce să se plângă, pentru că stăm mai mereu pe ”drumuri”, cât privește partea cu serviciul o înțeleg parțial și îmi dau seama că este influențată puternic de presiunea femeilor din jur, a celor care au servici sau carieră. În plus, Iulia îmi spune că dacă vom avea și al treilea copil vom avea probleme financiare și mai mari decât până acum și ne va fi mai greu.
Dar credința în Dumnezeu cere uneori puțină nebunie, căci Dumnezeu îți ajută în situații în care evidențele realității înconjurătoare îți arată contrariu. Pentru societatea modernă, din ce în ce mai îndepărtată de Dumnezeu, a avea mulți copii poate însemna sărăcie, pentru că mama nu mai merge la servici ci stă doar acasă, familia fiind întreținută doar de salariul tatălui. Așa stând lucrurile, cine, sărac fiind, își dorește să se arunce pe sine și familia într-o sărăcie și mai mare?
Mi-aduc aminte ce frumos spune Sfântul Apostol Pavel că lumea n-a reușit să-L cunoască pe Dumnezeu prin înțelepciunea ei ci mai tare s-a depărtat de El. Din acest motiv a preferat Domnul să mântuiască lumea prin nebunia propovăduirii, prin cruce, prin credința că Mesia Cel Răstignit pe Cruce, și sleit de putere este de fapt Mântuitorul lumii.
Doar femeile simple, mai puțin educate și modeste, în simplitatea lor pot crede în Dumnezeu dincolo de bariera rațiunii. Doar ele știu că fiecare copil e un mare dar de la Dumnezeu, și cu fiecare nou suflet adus la viața slăbește blestemul primit de Eva în rai și sporește bucuria apropierii de Izvorul Vieții.
Doar oamenii simpli pot accepta prin credință, neiscodită de o rațiune umană limitată, poruncile lui Dumnezeu, indiferent cât de nebune sau neconforme ar părea ele cu viața majorității oamenilor.
A avea copii mulți este echivalent cu a te lăsa nebunește în mâinile lui Hristos… A avea copii mai mulți înseamnă de la un punct încolo: asceză, lepădare de patimi, dăruire cât mai mare pentru copii. Părinții cu mulți copii intră fără să știe pe calea îngustă și strâmtă care duce spre Împărăția Cerurilor.
Femeile simple pot sesiza mai ușor sensul vieții, fără a se complica să intre în cercul vicios al societății moderne. Femeile simple, care acceptă să facă mai mulți copii, au acea smerenie a Maicii Domnului care spune în fața îngerului Gavriil: „Fie Mie după cuvântul tău!”, fără să pună condiții și întrebări.
Nașterea și creșterea copiilor dezinfectează sufletul mamei de dorințele trecătoare și le reconfirmă mereu că se află pe drumul cel bun.
Femeile cu mulții copii sunt adesea luate peste picior sau jignite de celelalte femei, tocmai pentru ca acestea din urmă să-și mascheze neputința de a se jertfi. Sunt injurii care trădează o anumită invidie față de forța acestor femei simple de a naște și îngriji atâtea suflete în jurul lor.
Împlinirea și strălucirea din ochii unei mame cu copii mulți nu o pot avea femeile de afaceri în gloria și puterea lor.
Doar femeile simple au starea sufletească necesară pentru a face copii mulți!
Doar femeile credincioase au o motivație destul de puternică de a-și asuma o responsabilitate de care femeile mondene, oricât de independente și puternice s-ar crede, în general fug.
(Claudiu)
Eu
aprilie 28, 2012 @ 10:51 am
nu e neaparat, eu cunosc o familie de avocati cu 4 copii, dar bineinteles mama are ajutor din plin de la bone, femei de servici etc. nici femeile de la tara nu mai fac mai mult de 2 maxim 3 copilasi. cred ca tine mai mult de comercializarea contraceptivelor decat de orice altceva. si cei bogati si cei saraci vor acelasi lucru: o viata fara griji .
Ioana Andreea Vekony
aprilie 28, 2012 @ 12:18 pm
Nu sunt de acord cu ideea acestui articol. Simplitatea si frumusetea sufletului nu tin de simplitatea educatiei. Da, e adevarat ca de obicei cei cu studii superioare pierd din vedere importanta credintei, nadejdii si a dragostei. Dar nu putem face o generalizare de genul „Doar femeile simple, mai puțin educate și modeste, în simplitatea lor pot crede în Dumnezeu dincolo de bariera rațiunii.” Nu e adevarat. Trebuie doar sa ai destula credinta incat sa muti si muntii. Ori credinta nu vine prin lipsa sau existenta unei anumite educatii, ci prin ravna continua din inima sufletului tau.
Claudiu Balan
aprilie 28, 2012 @ 12:37 pm
Doamne ajuta Ioana!
Ideea articolul este urmatoare: Doar femeile simple au disponibilitatea sufleteasca sufleteasca de a face copiii multi (3, 4, 5 sau mai multi)… altfel spus doar ele au disponibilitatea sufleteasca de a se lasa in mainile lui Dumnezeu neconditionat.
Nu afirm nicaieri in articol ca „Simplitatea si frumusetea sufletului tin de simplitatea educatiei. ” ci spun doar ca uneori ratiunea folosita in exces la luarea deciziilor nu te lasa sa mai crezi cu toata puterea, ci mai tare te timoreaza… ajungi sa-ti fie frica de conecintele „inconstientei” de a te lasa neconditionat in mainile Domnului.
Doar femeile simple mai au puterea sa accepte al 13-lea copil, Pentru o femeie educata si asta poate fi sminteala, nebunie. Din experienta mea de viata, va spun ca sunt foarte rare exceptiile in care femeile educate sau cu o stare materiala buna au copii multi.
SB
aprilie 28, 2012 @ 1:59 pm
Cred ca s-a folosit gresit termenul de „educat/a” care se refera la buna crestere, bun simt, politete, etc.
In articol termenul a fost folosit facand referire la o persoana cu studii superioare, sau cu un loc de munca bine vazut in societate.
Ana
aprilie 28, 2012 @ 8:38 pm
[quote]În plus, Iulia îmi spune că dacă vom avea și al treilea copil vom avea probleme financiare și mai mari decât până acum și ne va fi mai greu.[/quote]
Inteleg starea sotiei tale si gandirea multor mame care au o ispita de a nu mai naste dupa al doilea copil. Observati ca deja doi copiii au devenit limita. Asta pentru ca astazi munca mamelor nu mai este apreciata de cei din jur si in primul rand de sotul lor, de parinti, socri, nasi, prieteni. [b]Nu se mai apreciaza un copil bine educat, ci o femeie cu buna educatie. De aceea avem femei in functii de raspundere, insa copiii fara educatie (cu lipsa de raspundere), si implicit necredinciosi. [/b]
[b]Nu cred ca exista copil in lumea asta care sa fie bucuros ca mama lui lucreaza. Mamele care stau acasa si pot sa aiba grija de educatia copiiilor si de casa, sunt mult mai linistite, mai fericite si au copiii mai bine educati. Din nefericire mediul inconjurator pune presiune pe ele. [/b]
[b]Cred insa ca e bine ca femeia sa mearga si putin la servici pentru a intelege toti membrii familiei efortul ei zilnic pentru bunul mers al vietii in familie. Nu stiu daca exista barbat care sa-si aprecieze sotia mama la adevaratul ei nivel. Daca ar face-o cred ca, cu toata presiunea mediului inconjurator, femeia ar ramane in casa. [/b]
Doamne ajuta
Boitos
aprilie 30, 2012 @ 6:27 am
Eu cred ca inteleg starea sotiei tale, ea fiind mai mult timp cu copii acasa vede lucrurile altfel.De ce nu lasati sa treaca ceva ani sa va creasca fetele si faceti mai apoi un copil.Cred ca vrea sa iasa in lume , sa aiba colegi de servici, sa invete ceva nou.
Nu cred ca pun presiune femeile din jurul ei , dar omul mai are nevoie de schimbare, adica el simte cand sa faca schimbarea.
Intamplarea face sa fi citit articolul, si eu am o anumita varsta, am facut facultate, am facut diverse cursuri de specialitate, dar totusi apreciez pe cei ce au copii.
Eu personal nu am copii, dar imi doresc.De ce nu am facut pana acum? pt ca nu am gasit barbatul (ca sa imi fie sot, nu altceva) sa fie responsabil, sa duca greul alaturi de mine. Majoritatea sunt parca imaturi, si iresponsabili.Dupa ce se casatoresc si au copii , pleaca sa sa isi traisca viata .Stiti cum gandesc majoritatea: am familie, copii, sunt in rand cu lumea, nu o sa imi las vechile obiceiuri.
Solutia care sa fi fost: sa stau 1-2 ani cu unul, vreo 2-3 cu altul si pana la urma unul tot cadea sa imi faca un copil sa fiu in rand cu lumea?Deplorabila gandire.
Majoritatea gandesc asa.
Eu ma rog, astept , am rabdare. Daca Dumnezeu va randui ca eu sa am familie si copii bine daca nu, nu.
Albinuta
aprilie 30, 2012 @ 2:56 pm
Hristos a inviat ,am citit articolul,eu cred ca femeile care au muuulta CREDINTA si sunt educate de mici pentru viata de familie si nastere de prunci ,nasc mai multi copii si se si ocupa de educarea lor pentru a deveni oameni cu viata crestina adevarata .Apoi intr-o casatorie sunt doua persoane sot si sotie ,(asa cum foarte sincer a subliniat Claudiu) degeaba vreau eu sa nasc mai multi copii daca sotul(sau sotia am spus eu in general) nu este de acord ,este teama cum vor creste si multe altele.Mai este inca un aspect de care nu s-a scris in articol( deoarece nu i-si avea rostul),sunt destule cazuri in care datorita unor probleme de sanatate mama sa reuseasca sa dea nastere doar la un singur copil si acela cu risc desii si-ar dori mai multi ,normal nu vreau sa intru acum in detalii insa doresc sa subliniez ca am vazut (si citit )cazuri in care mame educate cu studii superioare au nascut 7-8-9 copiii (drept destul de putine)deci adevarul cred ca este undeva la mijloc.Apoi mai este cazul (deloc de neglijat si pentru care cred ca s-a si scris acest articol)lipsa de informare a tinerelor familii ,care nestiind prea multe despre credinta ,Biserica si ce inseamna a fii cu adevarat o familie crestina de cele mai multe ori fac cam ceea ce vad in jur ,asculta de cei mai „experimentati „,care la randul lor nu au mai mult de 1-2 copiii ,uneori se i-au decizii care in nestiinta de cauza si neiformare pot duce pe viitor la a regreta amarnic .Ma bucura aparitia acestui articol ,cred ca este de folos tinerilor ,mi-ar fii placut sa citesc multe articole scrise aici cu cativa ani in urma insa sunt de mare folos si acum deoarece cu cele citite si ajutor de la Dumnezeu nadajduiesc ca voi reusi sa pot sa indrum copiilasi sa reuseasca sa-si intemeieze cand va fii cazul familii cu viata crestina
Ana
aprilie 30, 2012 @ 3:01 pm
[b]@Simona[/b] [quote]De ce nu lasati sa treaca ceva ani sa va creasca fetele si faceti mai apoi un copil.[/quote]
Exact asta face si planned parenthood. Programeaza cand sa vina copiii in viata noastra. Ei insa nu au nici o legatura cu credinta in Dumnezeu, insa dupa cum vezi reusesc sa ne influenteze gandirea:(.
[b]@Claudiu[/b], cu toate ca in mesajul anterior am facut referire mai sus la mesajul tau, nu ma refer la familia voastra ci a spus in general. Imi cer scuze daca s.a inteles altfel si am jignit.
Doamne ajuta
Cristina
mai 3, 2012 @ 3:29 am
Claudiu, multumim pentru marturisirea ta, inteleg ca ai scris asa despre femeile cu studii si din cauza discutiilor cu sotia ta, referitor la cel de-al treilea copil. Eu nu sunt casatorita, nu am copii, in schimb am studii : ). As da orice ca in locul a patru ani de studii si de diplome universitare sa am doi copilasi. Nu exista comparatie. Poti sa stai noptile pentru ca nu reusesti sa termini o lucrare care pana la urma nu este teribil de importanta, sau poti sa stai nopti sa ai grija de un copilas, sa il alaptezi, sa il schimbi, sa il dragalesti. Dupa ce termini lucrarea ‘stiintifica’, nu ramai cu nimic pentru sufletul tau si din munca multa ramai poate cu sentimentul ca ti-ai facut datoria, nu ti-ai risipit talantii, insa care sunt de fapt talantii femeilor? Nu cumva tocmai aceia de a aduce pe lume copii? Cred ca nu m-am casatorit mai devreme si pentru ca nu eram prea matura, stand atat cu studiile, nu m-am aplecat asupra vietii, asupra credintei prea mult si poate Dumnezeu m-a ferit sa intru intr-o casatorie nefiind pregatita, adica nestiind sigur ca avortul si anticonceptionalele sunt pacat samd. Insa m-am lamurit ca nimic nu implineste mai mult o femeie decat credinta in Dumnezeu si daca ramane in lume, atunci ea trebuie sa aiba copii, daca nu biologici, macar adoptati, femeia trebuie sa dea dragoste, a pus Dumnezeu in ea asta. Inteleg ca sotia ta a ajuns intr-un mediu care nu este foarte tare duhovniceste, si eu am acasa si in jur prieteni, familie care a-i zice ca merg la biserica dar pe de alta parte te surprind cu niste sfaturi total rupte de calea cea dreapta. Este frumos si bine sa va asumati toti copiii pe care vi-i da Dumnezeu, si Dumnezeu va va rasplati credinta inzecit.
Cristina
mai 3, 2012 @ 3:41 am
Tot ceea ce facem dezinteresat, aproape ca o mica jertfa, ne este rasplatit din belsug cu har si ajutor de la Domnul. Am observat asta si prin experienta proprie. S-a intamplat ca sa se imbolnaveasca o prietena foarte grav si sa trebuiasca sa i se gaseasca donatori si atunci, desi eram intr-o perioada aglomerata cu studiile, am incercat sa ajut. Apoi, s-a potrivit ca prietena aceasta sa moara tocmai cand eu aveam de facut o prezentare destul de importanta dar pentru ca sora prietenei m-a chemat atunci, m-am dus, era in alt oras si oarecum departe. Cand m-am intors prezentarea nu a mers asa de bine si a trebuit sa refac totul, deci ar fi parut ca dusul meu la moartea prietenei nu a avut niciun rost, mai ales ca sora ei este oarecum agnostica si a vrut sa o incinereze deci nici slujba nu a fost, in fine, nu vreau sa imi mai amintesc. Unele prietene de ale mele m-au certat si au spus ca a fost complet inutil ce am facut, in loc sa ma concentrez pe ‘ale mele’. Insa am simtit atunci ca nu aveau dreptate si acum sunt convinsa 100%. Trebuie intotdeauna sa facem ce e bine pentru ca sa avem liniste in inima, si Dumnezeu ne va rasplati, chiar aici, pe lumea aceasta. Din incercarea aceea de a gasi donatori pentru prietena mea, am ajuns sa vorbesc online cu un coleg de servici de al sau si atunci cand eram in impas destul de mare cu lucrarea mea, trimitandu-mi el un email de Pasti si eu plangandu-ma printre altele ca nu imi ies niste lucruri, s-a oferit sa se uite peste lucrarea mea si sa ma ajute, desi nici nu ma cunoaste personal, doar prin prietena noastra am intrat in contact. Si apoi chiar mi-a dat niste idei foarte bune pentru lucrare, si m-am gandit uite cum Dumnezeu mi-a trimis ajutor tocmai pentru ca atunci cu cautarea de donatori m-am implicat si asa am ajuns sa discut cu dansul pe email. Nici nu stiu cum arata domnul acesta dar ii sunt foarte recunoascatoare pentru ajutorul care mi l-a dat si pentru ca m-a ajutat mai ales cand eram intr-un impas cu lucrarea.
Cristina
mai 3, 2012 @ 3:46 am
Asadar, sa nu va fie teama sa primiti darul Domnului atunci cand vi-l trimite El, caci tot El va va trimite si ajutor atunci cand veti avea nevoie. Trebuie sa facem asa cum ne spune inima si constiinta, nu ratiunea si in niciun caz prieteni sau rude care nu sunt suficient de induhovnicite. Am sa ma rog si eu pentru Iulia, ca sa se intareasca impotriva sfaturilor venite de la oameni necredinciosi. Spune-i ca alte femei ar vrea sa stea acasa si sa aiba grija de copii dar s-au gasit prinse in niste lucrari pe care nu stiu de ce le-au inceput dar trebuie sa le termine, alta cale nu-i. Ce e sa faci o lucrare, sau sa stai la un servici si ce e sa nasti prunc pe lume! Prunc care o sa creasca, o sa isi bucure parintii si o sa faca bine intregii societati. Doamne ajuta!
Sa va trimita Dumnezeu inca un ingeras in casa!
Cristina
mai 3, 2012 @ 4:00 am
@Simona, ma alatur si eu Anei in a critica sfatul pe care l-ai dat lui Claudiu, de a planifica venirea celui de-al treilea copil, nu cred ca sfatul este insotit de responsabilitate. Omul trebuie sa aiba o nebunie in Hristos, altfel, daca aranjeaza si planifica tot, pare ca nu mai crede in Dumnezeu. Inteleg sa planifici lucrari de mai mica importanta, precum cumpararea unei case, chestiuni materiale, banesti, insa conceperea unui copil nu se face decat atunci cand Dumnezeu hotaraste sa trimita suflet si nu pot oamenii sa se opuna lui Dumnezeu, daca Dumnezeu trimite suflet atunci trebuie sa se nasca prunc! Sunt atatea cupluri care desi isi doresc sa aiba copii, nu au, si din ce cauza? Pentru ca Dumnezeu are planul Lui. Uita-te te rog la lucrarea parintelui Mihail de la manastirea Banceni care a inteles ca nu poate planifica tot dar primeste toti pruncii pe care ii trimite Dumnezeu la manastirea sa, si acum are vreo 400, parca. Si uite ca pruncii cresc sanatosi si frumosi. Cu putina nebunie si credinta in Dumnezeu.
Claudiu Balan
mai 3, 2012 @ 5:21 am
Doamne ajută CriCri!
Mulțumim mult de încurajări și de rugăciuni. De ceva vreme încoace Dumnezeu a rânduit să întâlnim anumite persoane care au influențat-o pe Iulia în bine și a început să fie mai deschisă. Mă minunez cu câtă răbdare lucrează Domnul și cu câtă înțelepciune.
Sunt sigur că până la urmă totul va fi bine.
Eliza 25
mai 3, 2012 @ 6:23 am
Doamne ajuta!Numele meu este Eliza! Am citit acest articol..si m-a pus pe ganduri…Eu am 25 de ani.si nu am nimic stabil din punctul asta de vedere..deci nu as fi in grafic..dar ma gandesc(un pic influentata de societate) ,merita o femeie sa aiba 3 copii ,sa o doara ca nu poate sa le ofere toate cele necesare..sau imi imaginez mereu..barbati neglijenti..si femei care depind de ei doar pt ca se sacrifica sa creasca 2 copii.mi se pare ca nu se constietizeaza aceasta jertfire.mama mea a crescut 2 copii singura singurica si nu ne-a lipsit nimic.Poate vazand asta in familie..de mica mi s-a intiparit ca barbatii nu apreciaza aceasta jertfire.Eu vad majoritatea pritenelor mele,maritate ,cu copii..cu cateva kg in plus…parca..nu mai sunt interesante.nopti nedormite,kg in plus, irascibilitate…”a inebunit nevasta”si atunci..ce e bine,sa te jertfesti sau sa faci in asa fel sa nu depinzi de nimic..cu atat mai mult de el.
Boitos
mai 3, 2012 @ 8:00 am
CriCri, sa stii ca nu consider critica ceea ce ati spus, fiecare cu parerea lui, si ne respectam parerile. Si pana la urma este normal sa avem pareri diverite: varsta, exerienta de viata, educatia….toate isi pun amprenta asupra personalitati si gandurilor fiecaruia dintre noi.
Si eu m-am gandit la Claudiu si mi-am adus aminte de cineva, niste cunostinte de ale mele, aproape in aceeasi situatie.
El este preot, ea invatatoare, si-au dorit copii dar i-au avut f greu, acum au 2, ea a iesit din concediu de crestere copil de vreo cateva luni.La inceput stateau singuri cu copii, dupa ce s-a nascut al 2 lea s-au mutat la socrii.El si-a mai luat un servici care ii permite sa mearga si la biserica sa isi faca slujbele, casatorii, botezuri si inmormantari.
Ea s-a angajat cu jumate de norma la o scoala, din cate stiu este suplinitoare, probabil ca gresesc nu stiu exact, dar in orice caz este cu jumate de norma.
In asa fel incat poate sa se ocupe si de copii, si de casa, castiga si ceva bani, (binenteles ca nu mult dar totusi ceva ), iese si in lume, aduce copii de la gradinita, se simte implinita ca lucreaza si ea ceva.
Binenteles ca isi mai doresc copii, dar..au gasit calea sa impace varza, capra si lupul.
A nu se intelege ca lupul este Claudiu.Am glumit.
In concluzie eu zic ca familia , ca un tot unitar, trebuie sa se intelegaca ce solutie gasesc, incat sa le convina la toti membrii si sa nu sufere nimeni.Adica sa gaseasca o cale de mijloc.
Si acuma ,mai repede gasesti servici cu 2-4-6 ore decat cu norma intreaga.Plus de asta se fac cursuri de specializare si de reorientare profesionala fara bani, din cate stiu la AJOFM.
Si un curs in puls eu zic ca nu strica, mai ales daca nu platesti.
Sa va de-a Domnul gand bun ,pt ca eu cred ca veti iesi cu bine si din asta deoarece sunteti credinciosi.
Administrator
mai 3, 2012 @ 11:13 am
Doamne ajută Eliza și bun venit printre noi!
Ți-am schimbat user-name-ul din ”nimeni_de_nicarieri” în ”Eliza 25”. Userul ”Eliza” era deja luat așa că am adăugat și vârsta pentru diferențiere.
Motivația schimbării este simplă: este frumos și firesc să ne adresăm unii altora pe numele noastre și să nu încurajăm anonimatul.
De acum încolo te poți loga cu noul user-name și cu vechea parolă pe care numai tu o știi.
Mulțumim pentru mărturia împărtășită!
Pe lumea asta sunt bărbați și bărbați. Unii nu-și apreciază nici mamele, darămite soțiile, alții apreciază când își aduc aminte iar alții sunt bărbații creștini (în fapte, nu doar în teorie) care apreciază orice.
Acum, că sunt multe voci feminine care deplâng faptul că nu prea sunt bărbați buni, singura soluție este să-i formați voi, ca mame. Așadar, dacă acum nu sunt bărbați buni destui este și ca o consecință a faptului că nu au fost destule mame creștine la timpul potrivit.
Și când vine vorba de bărbații români (în special), 50 de ani de comunism își spun din plin cuvântul. Dar tragem nădejde la tinerele generații.
otilia
mai 4, 2012 @ 2:05 am
Daca am reusi sa rezolvam problema asta – sa ai mai multi copii, noi toti cei casatoriti am fi mari.
Noi avem 2 copii si sunt mutle ispite in a ne opri la 2.
Eu ca mamica, cand sunt obosita de cad, nu prea mai vreau bonus la nesomn; apoi cand stau cu sotul meu o dorinta inconstienta dupa unii, sau care nu are legatura cu ratiunea dupa altii, ma face sa imi mai doresc un copil.
La noi ispitele sunt altele decat saracia sau ce spune lumea si anume: vad ca nu am timp suficient pentru amandoi cat ar avea ei nevoie, nu am timp sa ma ingrijesc asa cum si-ar dori sotul meu, teama ca el evolueaza intelectual si acumuleaza cunostinte noi mergand la servici si eu ma „tampesc” pe acasa, teama de a nu il suprasolicita pe sotul meu prea tare ca mai apoi sa devina irascibil si copiii sa sufere impreuna cu mine si cea mai mare teama e ca nu avem nici un sprijin din partea parintior – un sprijin real.
Consider ca ar ,trebui facuti mai multi copii, dar inainte trebuie rezolvate mizeriile astea de ispite, ca sa vina copiii doriti cu adevarat. Nu stiu daca noi o sa reusim, dar daca le-am lua una cate una (fiecare cu ce a „identificat” ca se confrunta) si le-am gasi rezolvarea duhovniceasca am putea fi fericiti.
De ex: vreau sa merg in lume ca femeie sa mai discut sa mai cunosc oameni – rezolvare: de fapt ma cred si eu cineva si n-am cum sa ma mandresc cu minunata-mi personalitate decat in fata altora, cand ar trebui sa realizez ca daca nu mi-ar fi dat Dumnezeu sanatate si ceva minte, nu as fi nimic; vreau sa ies ca sa ma mandresc…asadar taiem iesitul in lume, cand pot ies cu copiii si cu sotul sau cand e un alt eveniment la care trebuie sa merg.
Eu una nu am reusit inca sa elimin toate ispitele astea si sa spun „cum o da Dumnezeu daca mai e sa fie inca un copil sa fie”.
Oricum celor ce au curajul si puterea sa biruie piedicile felicitarile noastre.
Eliza 25
mai 7, 2012 @ 6:51 am
🙂 Doamne ajuta!:) Multumesc pt.raspuns! Pt. mine subiectul asta este foarte delicat..eu am 25 de ani,sunt virgina si sper sa fie si pt. mine pus deoparte ceva.E mai greu cu baietii in ziua de azi..cu atatea ispite spre desfranare.
E greutz si pt.noi fetele…Va dati seama ce e in mintea unui baiat din ziua de azi”stii..eu vreau sa ma marit virgina”.( „Asta e nebuna…”). ma scuzati cred ca m-am cam indepartat de subiect…
Eu totusi vad riscant sa faci copii multi…Nu stiu de ce am deja formata imaginea femeii care sta si creste copii,nopti nedormite,kg in plus,sot nepasator si insesnibil ,sau maistiu eu..cazut in patima alcoolului.8 din 10 cazuri asa sunt.Chiaar zilele astea,mi-am pus intrebarea vazand niste vecini de la mine de la tara care au 6 fete…si nici-un venit.Traiesc din „mila” vecinilor.Fete care nu prea stiu cum arata o papusa..care..muncesc cot la cot cu un adult ,desi cea mai mare are 14 ani…Avortul e o crima….Incurcate sunt caile Domnului..!Doamne ajuta..sa ma lumineze se pe mine…sa aleg un drum bun.
Ana-Maria Vieru
martie 26, 2018 @ 8:08 pm
Bună ziua! Îmi permit să vă semnalez faptul că ar trebui să luați act de perspectiva profund anti-intelectualistă din care priviți situația. O femeie cu studii universitare, postuniversitare (de ce nu?) nu este o mamă mai puțin entuziastă decât una care s-a oprit după cei patru ani de liceu. Este important să înțelegem că femeia nu are un destin exclusiv biologic, așadar nu se mântuiește doar prin „nașterea de prunci” sau prin „ascultarea de bărbat”. Dacă își dorește și este dăruită de Dumnezeu cu inteligența necesară pentru a face studii, și alege să își petreacă 10 ani din viață (să spunem, până la 30 de ani) prin centre universitare, făcând (antenție!) o asceză intelectuală greu de dus pentru majoritatea oamenilor (fie că sunt femei, fie că sunt bărbați) și, de asemenea, abstinență, atunci nu este mai puțin aptă de a se mântui decât o femeie care crește un număr mare de copii. Ceea ce vreau să spun este că uneori încercăm să programăm viața femeii în mod nejustificat. Fiecare își are propriul destin și propria vocație.
Monica
aprilie 1, 2018 @ 11:01 am
anamaria1899
„Este important să înțelegem că femeia nu are un destin exclusiv biologic, așadar nu se mântuiește doar prin „nașterea de prunci” sau prin „ascultarea de bărbat„
Ceea ce vreau să spun este că uneori încercăm să programăm viața femeii în mod nejustificat. Fiecare își are propriul destin și propria vocație.„
*
Slava Domnului ca exista totusi cineva care si gandeste -ma refer la Dvs.
Desi am colaborat ptr anumite campanii cu cei de pe site (strangere carti ) , mi-e efectiv rusine cand vad astfel de retete : de la „Casatoreste-te de tanar„ ,pana la asta de acum cu femeile cu multi copii (exceptie cea cu pastrarea fecioriei) . Si de o astfel de gandire trasa in sabloane.Fiecare e o taina , cu un destin : ce i se potriveste unuia nu i se potriveste altuia , fiecare are masura sa si in nevointa personala si in cresterea copiilor .
Inteleg de ce multi ne considera habotnici .Imi pare rau sa o zic .Sunt crestin -ortodoxa (practicanta pe cat posibil , nu pot sa ma laud ) , dar asa ceva …
Dan Tudorache
aprilie 11, 2018 @ 11:32 am
Hristos a înviat Ana-Maria!
Trebuie să recunosc că până la mesajul tău n-am mai auzit de termenul „anti-intelectualist”, așa că am dat un goolge search să mă dumiresc și explicația găsită este „următoarele”:
1. [i]Concepție idealistă care neagă posibilitatea cunoașterii științifice a adevărului cu ajutorul rațiunii.[/i]
2. [i]Atitudine critică față de tendința de folosire excesivă a abstracțiilor, a operațiilor logico-intelectuale în interpretarea fenomenelor. concepție care neagă posibilitatea cunoașterii științifice a adevărului cu ajutorul rațiunii; iraționalism.[/i]
Sursa: https://dexonline.net/definitie-antiintelectualism
Cum articolul nu aduce nici o critică cunoașterii științifice cu ajutorul rațiunii, sau rațiunii în genere, mă gândesc că poate ai folosit termenul în necunoștință de cauză, gândindu-te că poate avem vreo pricină cu femeile intelectuale. Zic „poate”, pentru că tu ești singura care știi ce ai vrut să spui de fapt, eu doar am presupus în lipsă de claritate.
Oricum ar fi, obiecțiile tale îmi par fără țintă la afirmațiile din articol deoarece:
Noi nu am trasat o discuție generală cum că o femeie cu studii (oricât de avansate) este mai puțin entuziastă față de alta cu mai puține studii atunci când este/devine mamă ci s-a adus o discuție particulară, anume că femeile simple, cu mai puține ifose în CV, sunt mai dispuse în a face mai mulți copii decât cele centrate pe studii de specialitate de lungă durată și carieră de șefie. Este atât de evident lucrul acesta în societatea noastră, atât în țară cât și peste hotare, încât nu-mi vine să cred că facem și din asta polemică.
Dacă ar fi vorba doar de entuziasmul de a fi mamă, aș putea spune că din contra, o femeie cu studii superioare (eventual prelungite cu două master-uri și/sau doctorat) cred că este mult mai entuziastă că în sfârșit a rămas și ea însărcinată pentru prima oară la 35-40 de ani (când deja frica de a nu avea un copil e intrată în oase) decât una care este însărcinată a 3-a sau a 4-a oară la 30 de ani. Deci nu despre entuziasmul de a fi mamă este vorba, ci despre un anume profil sufletesc al femeilor care au sau își doresc mai mulți copii decât au șablonat 45 de ani de comunism și alți aproape 30 de post-comunism. Desigur, excepții se găsesc, ca în toate lucrurile.
Exprimarea ta, conform căreia [i]„Este important să înțelegem că femeia nu are un destin exclusiv biologic, așadar nu se mântuiește doar prin „nașterea de prunci” sau prin „ascultarea de bărbat”.”[/i] este un paradox lipsit de coerență (teo)logică. Nu poți vorbi de un destin exclusiv biologic făcând uz de „se mântuiește” câtă vreme mântuirea este o chestiune eminamente spirituală. Ca să nu mai zic că nașterea o fi ea un proces exclusiv biologic, dar creșterea copilului conține în mod implicit latura spirituală.
Apoi, ai invocat jumătăți de măsură de care noi nu am uzat pentru că în concepția creștină femeia nu se mântuiește doar prin „naștere de prunci” ci [i]„ea se va mântui prin naştere de fii, [b]dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie[/b]”[/i]. Sunt de părere că citările din topor dăunează grav înțelegerii oneste, și cu atât este mai puțin scuzabil lucrul acesta pentru o persoană care face caz de eventuale studii universitare prelungite.
Dacă o femeie este dăruită de Dumnezeu cu inteligența necesară pentru a face studii (eu cred că toate au acest dar, de „a face studii”) și alege să-și petreacă 10 ani din viață prin centre universitare, atunci foarte bine, noi nu am zis nu (nici nu ne-am permis să gândim asta), numai că o astfel de femeie ar trebui să se gândească foarte bine la șansa ei de a fi mamă și mai ales la împlinirea de mamă, cu toate implicațiile sociale, emoționale și biologice.
În primul rând, câte șanse are o femeie să găsească pe cineva după sufletul ei „intelectual” după vârsta de 27-30 de ani, dacă până atunci s-a ocupat cu studiul și abstinența (exclud eventualitatea unei prietenii/iubiri deja prezente în tot acest timp pentru că e utopic să credem în abstinența în doi, înșirată pe ani de zile). Șanse sunt, dar scad dramatic.
Apoi, dacă reușește să lege o relație după ce-și termină studiile prelungite și devine mamă, una era să fie mamă cu primul copil la 23, 25, 27 de ani și alta este să fie mamă pentru prima oară la 35, 37, 40 de ani, după ce a făcut 10 ani de „asceză intelectuală” cu spatele înțepenit pe scaun prin centrele universitare. Cu totul altfel duce corpul femeii o sarcină la vârsta potrivită biologic, așa cum a rânduit Dumnezeu firea ei, față de o sarcină la tinerețea a doua. Pentru că din pricina amânării vieții de familie cu studii prelungite și/s-au carieră în exclusivitate apar în timpul sarcinii o grămadă de complicații care se răsfrâng asupra sănătății pe termen lung și aproape iremediabil: hernie/protuzie sau scolioză (la coloană), hernie pelvină, etc. Cum să facă față marilor solicitări fizice din timpul sarcinii o femeie care și-a sensibilizat musculatura și osatura (spatelui în principal) cu mii de ore de sedentarism pe care le implică automat orice studiu prelungit pe ani de zile? Nu zic că nu se poate, dar… totul are un preț.
Apoi, dacă presupunem că naște chiar așa târziu, fără sechele fizice, cu ce o ajută asceza ei de până atunci de prin centrele universitare, când copilul o poate trezi și de 2, 3 ori pe noapte, în fiecare noapte ale primelor luni de viață extrauterină? Cum o ajută asceza ei de stat pe scaune în primii 5-6 ani de viață ai copilului, când el este epuizant de energic de dimineață până seara, fiind nevoie să stea tot timpul după fundul lui? Când ea, mama, s-a învățat până la 30 de ani (să zicem), cu un ritm și cu un program de viață asupra căruia are control aproape absolut, indiferent cât ar fi fost de obosită, cum se va adapta unui program de viață imprevizibil, cu mii de miorlăieli de zi sau de noapte care de multe ori nu pot fi rezolvate prin apelul la dialog rațional ci exclusiv prin răbdare, blândețe și „nervi de oțel”? Îi va trebui oare un al doilea, sau al treilea copil? Categoric NU. Și atunci la ce va recurge în viața de familie, la care abia face față cu un copil, pentru a nu se mai alege cu o povară în plus de dus? La contracepție definitivă, desigur. Și atunci, la ce i-a fost de folos abstinența prin facultăți dacă până la urmă ajunge să uzurpe actul conjugal cu desfrânarea în doi?
Trecând și peste asta, să zicem că naște cu bine, nu cade în depresie post-natală și face față cu brio la noul ritm de viață, ba încă este și cinstită în actul conjugal. Dar, ce pildă trainică de mamă creștină va da copilului ei cu exemplul personal? Pentru că dacă abia face un copil la 35 de ani (nu pentru că n-a găsit un bărbat cu capul pe umeri, ci pentru că n-a vrut), copilul acela nici atât nu va face când va ajunge adult. Singur la părinți, deci fără comunitate familială de aceeași vârstă, și cu verișori inexistenți, un astfel de copil va simți în familia sa doar ideea de protecție și sprijin, nimic mai mult, în loc să vadă un microunivers al bucuriei și iubirii părinți-frați, cu toate amintirile frumoase care să-i motiveze reiterarea acestei lumi când va fi mare. Prin urmare, când va ajunge matur, i se va părea mai fezabil un parteneriat civil, scurt și simplu, decât o căsătorie cu bal, și uite-așa taina căsătoriei va deveni doar un basm frumos, bun de adormit copiii, și cam atât.
Nici aceasta nu e ultima problemă din lanțul generației rătăcite (așa o consider), ci aceea că prin amânarea căsătoriei/nașterii de copii la extrema intervalului biologic al tinereții, se distruge încet dar sigur „[b]Instituția Bunicilor[/b]”, cu toate valorile sale. După cum spuneam mai sus, de cele mai multe ori copilul odată ajuns matur realizează în planul procreării cel mult cât au realizat părinții lui pentru că exemplul părinților este definitoriu pentru copil în acest aspect al vieții.
Dacă ținem cont de faptul că schimbările moral-social-economice din ultima sută de ani au dus la o creștere incredibilă a vârstei medii de căsătorie (prima căsătorie), de la 17-18 pentru femei și 22-23 de ani pentru bărbați, ajungând în 2014 la 29,0 ani la femei și 32,3 ani la bărbați, este la mintea oricui că în ziua de azi soții vor avea primul copil (și de cele mai multe ori singurul) în cel mai bun caz în preajma vârstei de 30 de ani, exceptând concubinajul.
https://www1.agerpres.ro/social/2016/03/07/ins-varsta-medie-la-casatorie-a-cunoscut-o-tendinta-de-crestere-in-2014-11-27-49
Și ținând cont nu doar de posibilitățile social-economice ci mai ales de mentalități, este lesne de înțeles că acesta este trendul de cursă lung.
Dacă mai punem la socoteală că în epoca informațională gradul de specializare, deci implicit și intervalul de studii, este din ce în ce mai mare, iar pretențiile materiale cresc direct proporțional cu pretențiile studiilor, devenind o prioritate față de orice alte intenții în viață, este de așteptat ca tinerii generației de azi și de mâine să-și întemeieze o familie din ce în ce mai târziu, deci mai în afara intervalului biologic lăsat de Dumnezeu pentru procreare.
[b][i]Prin urmare, o matematică banală ne arată că dacă o femeie naște azi pentru prima oară la 34-35 de ani sau după (indiferent de motive), iar copilul ei va reitera aceeași „performanță”, înseamnă că ea va deveni bunică cam pe la 70 de ani, adică după ce i se va cânta prohodul.[/i][/b] Ca să nu mai zic de bunici, unde durata medie de viață este și mai scăzută.
Deci, generațiile de mâine vor avea șanse maxime să crească fără bunici în ritmul acesta, sau cel mult cu un bunic ros de boli și neputință, deci fără farmecul copilăriei și valorile de neînlocuit pe care le aduc bunicii pentru formarea copiilor, între care credința în Dumnezeu, răbdarea și blândețea joacă un rol esențial. Nu mai dezvolt și ideea că pe fondul migrării în marele orașe ale țării sau ale lumii, rolul bunicilor a scăzut dramatic în ceea ce privește educația și sprijinul creșterii copiilor la orice vârstă or fi fost făcuți aceștia, rol care este enorm în familiile cu cel puțin doi copii.
Și uite așa se duce nu doar creștinismul de râpă de la o generație la alta, prin exemplul personal, dar și un întreg neam.
Lucrurile acestea deja se întâmplă Ana Maria, de ani de zile, nu sunt un scenariu personal. Institutul Național de Statistică trage semnale în fiecare an, de mai bine de 15 ani, pe tema asta. Și abia am început să culegem ceea ce semănăm.
Cu riscul de a mă face și mai antipatic nu mă pot abține să nu spun ceva și despre [i]„asceza intelectuală”[/i] pe care ai invocat-o. Recunosc, n-am trecut prin teologia grea a marilor teologi (canonizați sau nu), am frunzărit-o doar pe cea pentru publicul larg, și poate de asta n-am aflat până acum nimic despre această „asceză intelectuală”. Eu, din calitatea de tată, știu câte ceva doar despre asceză (și atât) și doar în relație cu copii, adică: făcut curat după ei în fiecare zi (strâns jucării împrăștiate în toată casa, spălat vase, întins rufe la 11 noaptea), nopți albe cu sutele; sărbători, zile festive și concedii ratate/schimbate cu vizite la urgențe și/sau spitalizări… și multe alte situații care mă cioplesc de-mi sar capacele ca om, ca să devin, silit (recunosc), continuu mai răbdător, mai blând și mai înțelept decât am fost cu o zi în urmă.
Țin minte și acum, că timp de doi ani, la primul copil, mersul la servici și rezolvatul hârțoagelor de birou, adică muncă intelectuală, era o adevărată pauză de refacere față de ce mă aștepta acasă (evident, și pe soția mea). Chiar glumeam pe tema asta cu un bun prieten, prieten care de câteva luni e tătic „în ture” cu al doilea copil și îmi spunea că la servici efectiv se reface și este printre cei mai bine dispuși dintre toți colegii ca să se apuce de muncă. Programator de meserie, (deci intelectual) noaptea face planton, când juniorul nu este în toane.
Și noi nu suntem printre puținii tătici care am trecut sau trecem prin asta… ci majoritatea. De asta fuge lumea de făcut copii ca naiba de tămâine în ziua de azi: în primul rând pentru că ei, copiii, cer o jertfă imensă și continuă din partea noastră.
Iar cu spiritul de jertfă și de asceză, se împacă mai degrabă oamenii simpli, obișnuiți din timp cu greul vieții, decât cei care au alte priorități decât viața de familie și mântuirea.
Ana Maria, asceza personală fără finalitate într-o altă persoană este frecție la picior de lemn. Zero barat. Asceza creștină înseamnă exercițiul continuu de a renunța la ceva din tine, pentru celălalt, începând cu soțul/soția și copiii și terminând cu… oricine se ivește pe Cale. Iar acel ceva este de cele mai multe ori timpul, efortul și chiar sănătatea noastră.
[b]POSTSCRIPTUM:[/b] ieri nu am mai avut timp, dar astăzi am completat comentariul, aducând în discuție problema dispariției Instituției Bunicilor, care pare să fie inexistentă în ochii noștri.
Dan Tudorache
aprilie 11, 2018 @ 11:58 am
Hristos a înviat, Monica-Daniela!
Nu ne-am mai „auzit” de mult.
Sper că ești bine sufletește și fizic.
E adevărat că fiecare om e o taină, că fiecare cu destinul și măsura lui.
Dar la fel de adevărat este că toate se fac (dacă se poate) la timpul lor și că indiferent de diferențele dintre noi oamenii, căsătoria și concepția de copii au intervalul optim biologic, comun pentru toată omenirea.
Altfel, defazarea dintre planul biologic și cel spiritual, nu poate fi decât în defavoarea amândurora. În acest sens am dat câteva exemple mai sus. Desigur, vorbim despre cei care cred și simt că au vocația familiei.
Boitos
aprilie 12, 2018 @ 1:08 pm
Adevarat a inviat !
Ce faci Dan ?
Sunteti bine , sanatosi ?
Sper ca da .
Ca de obicei aceeasi problema: cand si cati copii trebuie facuti ?
Vorbim fiecare din ce am trait pana acuma.
Problema la copii este educatia pe care o dai , ce il inveti tu pe acel copil,ce vrei sa devina acel copil ( un om al Bisericii sau un delasator ).
Cred ca nu conteaza cati ani ai daca stii sa il educi asa cum trebuie.
Nu mai intru in amanunte pt sa asa ai scris tu cat trebuie si ce trebuie ( cu scapari pe alocuri ).
Institutia Bunciilor, exista asa ceva ?
Daca da, eu sunt prima care semnez contra ei.
Da, copii pot sta la bunici , doar asa cand si cand , dar nu crescuti de bunci, si nici bazele educatiei sa fie puse de bunici.
Parintii trebuie sa isi creasca copii si sa fie responsabili de copii lor, nu altcineva.
„valorile de neînlocuit pe care le aduc bunicii pentru formarea copiilor,”- nu toti bunicii aduc valori de neinlocuit, dimpotriva.
Deci sa nu generalizam nici cu femeile cu o anumita stare sufleteasca si nici cu celelalte .
Chestia asta cu Inititutia bunicilor m-a calcat pe nervi.
Am inteles ce vrei sa spui, dar… sper sa ma intelegi si pe mine.
Sa aveti o dupa-amiaza cu soare in suflet !
K
aprilie 14, 2018 @ 6:03 pm
Hristos a inviat!
Incep prin a spune ca nu am vrut sa mai scriu vreodata pe acest site. Va urmaresc de departe pt ca aveti si articole foarte bune si de folos pt omul de azi. Cu toate astea, cel care mi-a atras atentia datorita comentariilor e unul care nu va face cinste! Imi voi spune parerea mai ales la ceea ce Dan, administratorul, a spus mai sus.
Partial, aveti dreptate in ceea ce priveste cursul anormal al societatii privind casatoria, insa puneti etichete tuturor oamenilor necasatoriti, fara a cunoaste toate datele problemei. Exista femei care au nadajduit foarte mult sa se casatoreasca la 20+, 30+; nu s-a intamplat, si au ajuns la aproape 40 de ani sa nu mai spere la casatorie pentru ca nu mai au cu cine. Majoritatea barbatilor ramasi eligibili la varsta asta sunt: fara credinta autentica in Dumnezeu, imaturi, egoisti, au carente elementare de caracter, au probleme de igiena, nu vor sa se insoare preferand concubinajul, nu stiu sa se comporte cu o femeie, au bagaj emotional si sexual consistent din relatiile anterioare, nu vor sa se dezvolte spiritual, emotional, educational si uman, fiind multumiti cu o stare calaie; apoi mai exista si categoria barbatilor divortati, fara, dar adesea cu copii dintr-un mariaj anterior, cu bagaj emotional si sexual pe care nici macar nu-l constientizeaza dar care vor sa intre intr-o noua relatie, cel mai adesea concubinaj (casatoria nu mai prezinta nici un interes!) sau casatorie.
K
aprilie 14, 2018 @ 6:04 pm
partea a 2-a
In contextul in care in virtutea liberului arbitru si prin confortabila si oportunista sedare a constiintei, extremissim de multi au actionat slab, si nu o data, au desfranat inainte de nunta cu viitorul sot sau cu altii, efectiv au poluat grupul de populatie eligibil pt casatorie, au contribuit la uratirea lumii, dar s-au casatorit pana la urma chiar si in Biserica, cununiile lor fiind mai mult legalizari de concubinaje decat uniuni de iubiri, tot acestia imi spun mie (si implicit tagmei necasatoritilor) care n-am cedat la presiuni (si Hristos stie c-au fost) ca eu sunt de vina pt ca sunt singura? Si ca ar trebui sa ma multumesc cu orice barbat pt ca mi-a trecut vremea. Cu alte cuvinte, felul in care ei au trait si alegerile lor patologice au patologizat societatea si tot ei sunt in masura sa judece, uitand ca ei sunt cat de cat adapostiti marital in timp ce altii, fara vina, suporta consecintele amare ale alegerilor lor, al celor libertini care se scuza ca “n-am stiut”.Va spun sincer ca am ajuns in final sa inteleg ce spunea pr Paisie Aghioritul prin “curva lume”.
K
aprilie 14, 2018 @ 6:05 pm
partea a 3-a
Si va spun, cu un dureros nod in gat: daca Hristos e decis sa nu ma casatoresc niciodata, sa ma uit la copiii altora (sau sa aud de avorturile unora care s-au casatorit in final) stiind ca eu nu-i voi avea niciodata pe ai mei, sa nu ma astepte in continuare nimeni acasa seara, sa nu ma bucur de intimitate si sexualitate cu omul iubit, sa nu vad niciodata privirea plina de drag a sotului, sa vad cum se apropie premenopauza constientizand ca e ineluctabila, sa simt tot mai acut ca nu ma mai regasesc in biserica (cei casatoriti si familia fiind subiectele predilecte) pt ca despre cei singuri care nu si-au dorit singuratatea se tace malc, sa vad schimburile de priviri cu subinteles ale unora pt care lipsa unui barbat in viata mea e semn de vreun handicap ascuns sau pretentii imposibil de indeplinit, sa duc singura responsabilitatea casei si financiar si practic – n-am decat sa-mi duc crucea mai departe. Imi cunosc valoarea ca om, ca femeie si am principii la care nu renunt pt a trai oricum! Nu ma vand si nu ma multumesc cu oricine, doar ca sa fiu maritata! Asa ceva e mai mutilant decat singuratatea.
Ar fi interesant de aflat: cati dintre cei casatoriti care se sacrifica pt copiii lor (ceea ce nu e un lucru iesit din comun, asta se si presupune ca trebuie sa faca din moment ce au facut copii) ar fi in stare sa sacrifice anii cei mai frumosi ai vietii intr-o singuratate pe care nu si-au dorit-o, fara sa triseze pe cale, crezand ca va veni o zi cand Dumnezeu se va uita si la ei, chiar si atunci cand realitatea le arata contrariul?
Ajungi sa ai niste intrebari si conflicte si in ceea ce-L priveste pe Dumnezeu, chestiuni nu tocmai moi pe care cei din casta privilegiata a casatoritilor nu si le vor ridica niciodata. Si sa generalizezi despre femei cu articole de felul celui de mai sus? Mi se pare dezonorant. Cu atat mai mult cu cat suntem ortodocsi.
Despre asta este vorba.
Dan Tudorache
aprilie 17, 2018 @ 8:21 am
Sărut-mâna Simona!
În primul rând îmi cer iertare că nu ți-am răspuns la aceeași întrebare pusă încă de anul trecut. Vreme de aproape jumătate de an m-am tot gândit „să-i răspund Simonei” dar am eșuat lamentabil, luându-mă mereu cu altele.
Îți mulțumesc că ne porți grija.
Suntem relativ bine. Copiii cu mici gâjâituri în gât după sezonul rece peste care n-am trecut fără spitalizare nici anul ăsta. Eu și soția ca la tinerețea v2.0, cu sănătatea ușor în declin și de multe ori obosiți de la cei mici, deci suntem pe drumul cel bun 😀
În rest, mereu pe fugă. După cum se vede, răspund și foarte greu și rar la comentarii, de mai bine de doi ani.
Sper că și tu ești bine, cu veselia pe chip și în suflet primăvară.
„Instituția bunicilor” e cu ghilimele în sensul că nu vorbesc de ceva instituționalizat, că nici nu există, ci de o celulă socială, ca orice familie.
Nu este nevoie să semnezi contra ei pentru că eu nu am propus ca bunicii să substituie educația pe care trebuie să o dea părinții copiilor, ci am subliniat importanța complementarității la această educație, care a existat și din fericire încă există. Altfel sunt și eu de aceeași părere cu tine.
Dan Tudorache
aprilie 17, 2018 @ 8:34 am
Adevărat a înviat, Kore!
Știu că am scris un comentariu kilometric și e cam greu de urmărit, dar undeva între paranteze rotunde am precizat situația fetelor la care m-am referit, adică aceea pe care a propus-o Ana-Maria ca situație. Citez: „(nu pentru că n-a găsit un bărbat cu capul pe umeri, ci pentru că n-a vrut)”.
Deci nu înțeleg despre ce generalizare este vorba în ceea ce am comentat, cu atât mai mult cu cât subiectul articolului nu este despre fetele singure (indiferent de motiv) ci despre faptul că „Doar femeile simple au starea sufletească necesară pentru a face copii mulți”, cu (re)precizarea excepțiilor de rigoare față de care avem toată lauda.
Altfel, la patologizarea societății contribuim cu toții, prin toate păcatele și viciile noastre, la fel cum contribuim și la reprimenirea ei, prin toate faptele noastre bune.
Boitos
aprilie 17, 2018 @ 10:30 am
Buna , Dan.
Bine ca sunteti bine.
Sanatatea la cei mici e in ” constructie” .O sa isi revina ei: ceaiuri calde, medicamente naturiste, siropuri din plante ce contin vitamina C, Fier si Magneziu, tincturi de propolis ( atentie sa nu fie contafacute )
Sanatatea oricum se pierde ( la noi astia mai mari ), oricum se duce , conteaza sa nu se duca degeaba, sa ramana cat de cat ceva dupa noi.
Crede-ma , imi imaginez ca este greu ca copii mici, dar macar cresc si te poti intelege cu ei, cu oamenii mari e greu de tot.
Da, ne facem si veselie si primavara.Pana suntem sanatosi suntem bine, restul …vin si se duc.
Institutia bunicilor binenteles ca nu exista si stiu ce ai vrut sa spui .Altfel eram prima contestatara oficial.
„Celula sociala”- aia unde bunicii cresc copii era in capul meu si toti nuronii au atacat-o.
Nu astept sa mi-i se raspunda , stiu ca sunteti ocupati.
Spor la treaba si inainte !
K
aprilie 17, 2018 @ 9:23 pm
Nu am avut nici o problema cu lungimea comentariului dv, nu am analfabetism functional. E vorba de implicatura cuvintelor dv, adica de ceea ce ele sugereaza desi nu e scris negru pe alb. Un sot/ sotie nu il/ o cumperi de la piata, mall sau supermarket. Se pare ca nu se poate intelege cognitiv ca o casatorie sanatoasa nu se face pocnind din degete si mai ales nu se face cand vrei tu ci cand vrea si Dumnezeu!
Partea din titlu “ DOAR femeile simple …” e generalizatoare si poarta caracter de sentinta. In orice univers. Mai mult, folosirea cuvantului “simple” e inteles ca eufemism pt “prostute”, “naive” sau “fara prea multa scoala”, rezultand ca cele mai scolite nu sunt in stare a fi mame de copii multi! Iar multi, in habotnicia ortodoxa, inseamna a fi insarcinata continuu, exceptie facand perioada de refacere a femeii dupa nastere. Dumnezeu nu a gandit lucrurile astfel! Ratiunea are un cuvant greu de spus iar detinerea unor organe genitale functionale nu te face apt pt a si aduce copii pe lume.
Vorba “cati da Dumnezeu” inseamna de fapt, pt cei mai multi, lipsa de control sexual si dezordine interioara, habotnicie, nicidecum duhovnicie, de constientizare a harului Dumnezeiesc pe care conceperea unei fiinte umane il implica NICI NU POATE FI VORBA. Sunt rarissimi oamenii cu multi copii si care sunt o familie bineplacuta lui Dumnezeu. Pt foarte multi de tipul” cati da Dumnezeu”, copiii vor fi pricina de condamnare.
K
aprilie 17, 2018 @ 9:23 pm
continuare
Inteleg ca va referiti la extrema dura a femeii vesnic studenta sau vesnic in ultra-specializari, din cauza carora amana la nesfarsit casatoria dar are viata sexuala constanta cu/ fara avorturi la activ, insa nu faceti clar diferenta intre aceste femei si cele care au ales sa studieze pt ca nu au gasit un sot pe sufletul lor. Paranteza de care pomeniti e un maruntis, e coplesita de marimea si duhul gandirii comentariului, nu se vede, nu are relevanta pt intreg.
Am exercitiul analizei discursului si rareori m-am inselat. Dovada ca nu numai eu am sesizat acest aspect aici.
In ceea ce priveste pacatosenia, toti suntem pacatosi insa nu toti in aceeasi masura! Vreau sa cred ca nu ati abordat si dv limbajul politic corect in care zicem de rau de toti doar ca sa se simta bine cei care intr-adevar au bube multe si purulente. Dumnezeu iubeste si pe pacatosul care-a furat un ou si pe cel care-a furat un magar, insa nu-i confunda niciodata.
Dan Tudorache
aprilie 18, 2018 @ 10:59 am
Kore, nu mă simt dator să fac nici o diferență sau precizare în plus. Din contră, cred că aș repeta o greșeală dacă aș începe să combat aprecierile revanșarde și victimizarea de gen pe care le susții la fiecare pas. La fel ca și data trecută, consider că diferendul dintre noi nu este cauzat de exprimare ci de duh. Nu suntem în același duh, acesta fiind motivul pentru care și data trecută am purtat polemici „interminabile” în urma cărora ți-ai luat hotărârea să nu mai scrii pe site.
Cu părere de rău.
K
aprilie 20, 2018 @ 9:25 pm
@dan
Stati linistit. Nu trebuie sa va para rau, de ce sa va negati adevarata natura?
Nu vreau sa ma razboiesc cu nimeni, mai ales in propria lui casa, in aces caz site-ul pe care scriu. Am enuntat niste adevaruri care pe unii ii dor, nu vor sa stie de ele si de impactul pe care ele l-au avut si-l au in continuare si in consecinta reactioneaza cum reactionati si dv. Totusi, Adevarul, si Adevarul intreg, e mult mai important decat orice.
Duhul pe care-l am e imprumutat din gandirea unora ca pr Staniloae, A. Plamadeala, V. Lossky, S. Bastovoi (ca sa nu fiu mustrata ca citez numai din partea cealalta a Raiului) et alii si a catorva foarte putini clerici autentic induhovniciti pe care i-am putut intalni. Prin urmare, aveti dreptate, nu sunt de acelasi duh cu dv.
Toate cele bune!
Dan Tudorache
mai 2, 2018 @ 6:40 am
Simona, apropos despre „instituția bunicilor” și rolul lor determinant în educația nepoților, îți sesizez un interviu foarte interesant și proaspăt cu arhicunoscutul prof. Florian Colgeag, din care citez doar partea tangențială cu bunicii:
[i]„…
Eu nu spun că-i mai important sau mai puțin important. Este foarte important să ajungem la rădăcini. Dar rădăcina se subțiază de la zi la zi. Bunica mea, de pildă, când eram eu copil, era un exemplu de înțelepciune dacică. De la ea eu am învățat foarte multe lucruri pe care nu le pot uita. Unul dintre ele spunea: „maică, destul un ciomag la un car de oale”. Destul un ciomag la un car de oale…, nu spunea „capul plecat, sabia nu-l taie”, spunea „îi destul un ciomag la un car de oale”. [b]E atât de important rolul bunicului, bunicii, care transmite înțelepciune copilului, căci el nu uită. Ce se învață la vârstă mică, de la bunici, rămâne pe viață. Dacă se rupe acest lanț, al transmiterii mai departe, cei care se formează în continuare își rup rădăcinile istorice și nu mai știu cine sunt.[/b]”[/i]
Continuarea pe [url]https://www.activenews.ro/stiri-educatie/Prof.-dr.-Florian-Colceag-%E2%80%9EAm-rezistat-istoriei-schimbatoare-dar-am-cazut-in-cultura-desenelor-animate-si-a-jocului-pe-calculator.-Pierzand-valorile-vechi-noi-ne-pierdem-rolul-in-istorie-si-disparem-150612[/url]
Boitos
mai 3, 2018 @ 6:23 am
Dan, inteleg ceea ce spui in legatura cu „institutia bunicilor” si il inteleg si pe prof. Florin Colgeag, dar si tu trebuie sa intelegi ca nu toti batranii , oamenii in varsta, au o anumita intelepciune.
Si ca daca cineva a trait intelept cred ca va fii intelept si la batranete.
Trebuie sa intelegi ca sunt oameni in varsta care in loc sa invete de bine copii le pot da o educatie proasta si sa stirbeasca si cei „7 ani de acasa” a partintilor.
Stii ce imi aduc eu aminte de bunica mea ? Ca a fost o femeie religioasa, cuminte, linistita, rabdatoare, care nu mergea cu barfa pe nicaieri, cara a rabdat multe ( poate prea multe ).
Cred ca toate radacinile unui copil trebuie sa le de-a parintii: legale, religioase, istorice.
Daca tu ai intalnit numai bunici intelepti asta nu inseamna ca toti sunt intelepti.
Daca bunica mea a fost o femeie inteleapta asta nu inseamna ca toti din familia noastra suntem asa .
Cred ca intelepciunea si rabdarea se cultiva de-a lungul anilor.
P.S. Dumnezeu sa ii ierte pe toti mortii !… ca tot vorbim de ei.
R.
mai 6, 2018 @ 10:29 am
Draga Kore, cred ca ai luat totul prea personal. Si tu faci aceiasi greseala de a pune etichete [b]” Majoritatea barbatilor ramasi eligibili la varsta asta sunt: fara credinta autentica in Dumnezeu, imaturi, egoisti, au carente elementare de caracter, au probleme de igiena,..”[/b].. Te intreb prieteneste de unde stii tu ca majoritatea ? Ai facut un sondaj printre toti barbatii si ai concluzionat ca majoritatea sunt asa cum ii descrii? Nu poti trage niste concluzii,pripite zic eu,doar pentru ca esti inconjurata de astfel de barbati sau oricare alt motiv. Eu zic sa te mai gandesti in a arunca cu pietre .. Pe de alta parte te inteleg foarte bine,mult mai bine decat iti imaginezi .
Nu cred ca acest articol dezonoreaza pe cineva cu ceva ci dimpotriva spune niste adevaruri. Doar pentru simplul fapt ca tu esti altfel, nu inseamna ca articolul te condamna ..
Si mai mult, nu stiu de ce zici ca [b]” “ DOAR femeile simple …” e generalizatoare si poarta caracter de sentinta. In orice univers. Mai mult, folosirea cuvantului “simple” e inteles ca eufemism pt “prostute”, “naive” sau “fara prea multa scoala”…”[/b] Pentru mine o femeie simpla nu inseamana „eticheta” pusa de tine.O femeie simpla,spre exemplu,nu inseamna ca nu poate avea o facultate,sa fie o doctorita,o avocata sau o managera,din punctul meu de vedere …Simplitatea nu este data de situatia educationala,financiara,profesionala etc. Simplitatea tine de altceva din punctul meu de vedere. Tu esti foarte „aprinsa” si cred ca vezi lucrurile doar in negru
Cred ca te orientezi prea mult in a analiza fiecare cuvant si a vedea doar partile rele din el pierzand esentialul ..
Pace tie ! 🙂
K
mai 6, 2018 @ 8:21 pm
@Romeo
1. Daca a spune adevarul = a pune etichete, Hristos a fost primul, nu eu. Ai putea sa-I spui in fata asta? Daca da, as zice sa te mai gandesti inainte.
2. “sa te mai gandesti in a arunca cu pietre” – ceea ce am spus e constatarea unei evidente, nu aruncat cu pietre!
3. Nu cunosc toti barbatii de pe planeta! Totusi, lucrez zilnic cu zeci de oameni, prin urmare, vad ce ofera viata ca parte masculina in clipa de fata si sunt capabila sa-mi fac o opinie. Bineinteles ca EXCEPTIILE exista!
4. Cu replica “te inteleg foarte bine ,mult mai bine decat iti imaginezi” te contrazici singur. Daca m-ai intelege, nu ai avea semnele de intrebare.
5. Ce inseamna pt tine o femeie simpla, nu e acelasi lucru si pt autorul articolului care influenteaza intr-o oarecare masura mediul tanar ortodox si care scrie, negru pe alb: “[b]Doar[/b] femeile simple, [b]mai puțin educate[/b] și modeste, în simplitatea lor pot crede în Dumnezeu dincolo de bariera rațiunii. Doar ele știu că fiecare copil e un mare dar de la Dumnezeu, […] [b]Doar femeile simple[/b] au starea sufletească necesară pentru a face copii mulți!”
6. “Tu esti foarte „aprinsa” si cred ca vezi lucrurile doar in negru”- ar fi grav sa am luminile stinse, iar daca tu cand vezi negru spui ca e galben, inseamna ca ai o problema.
7. “Cred ca te orientezi prea mult in a analiza fiecare cuvant” – diavolul e angrosist, Hristos cumpara cu amanuntul. Iar la inceput a fost Cuvantul, nu propozitia, paragraful sau fragmentul.
Binecuvantari si tie!
PS Nu se bate spatiu inaintea semnelor de punctuatie, ci doar dupa ele.
Boitos
mai 7, 2018 @ 5:26 am
Kore, cred ca o parte dintre noi intelegem ce vrei tu sa spui.
Dar chiar se merita sa ne apucam sa gasim mici parti negative la celalalt ?
De multe ori scriem comentarii intre alte 2 lucruri, deci e destul de greu sa faci mai multe odata.
Este normal sa avem pareri diferite, traim vieti diverite, experiente diferite, eu pot vorbi doar din punctul meu de vedere si sa nu il inteleg prea bine pe al tau, sau al lui Romeo.Dar hai sa acceptam ca fiecare spune adevarul, ca nu are motive sa minta :
” Cu replica “te inteleg foarte bine ,mult mai bine decat iti imaginezi” te contrazici singur. Daca m-ai intelege, nu ai avea semnele de intrebare. „
Romeo, intelege femeia simpla asltfel, tu o vezi altfel, eu altfel.
Da, si pe mine m-a intrigat femeia simpla, mai putin educata, modesta.Dar probabil ca privesc femeia simpla doar din punctul meu de vedere.
Partea aceasta nu o inteleg:
„Daca a spune adevarul = a pune etichete, Hristos a fost primul, nu eu. Ai putea sa-I spui in fata asta? Daca da, as zice sa te mai gandesti inainte. „
Auzi, Romeo, scrie comentariul din nou si pune, te rog, virgula exact dupa cuvant ( nu se lasa spatiu ) si nu langa cuvantul urmator.
R.
mai 7, 2018 @ 6:54 pm
@Kore
1. Adevarul din punctul tau de vedere ! Daca etichetezi pe cineva nu inseamna ca asa si este acel om. Nu inteleg paralela facuta cu Hristos si nu-i vad rostul. Daca vrei sa spui ca El a etichetat oamenii nu inseamana ca si noi avem acest drept. In primul rand nu cunoastem ce este in sufletul unui om pe care il etichetam si nici trairile sale. Este usor sa spui de cineva ca este intr-un anumit fel dar adevarul il stie doar Domnul. Noi analizam si dam verdicte cu usurinta
2,3. Nu este o constatare ci chiar este o „aruncare cu pietre ” in barbati. Eu asa o vad. Iti zic si din ce cauza. Ai facut referire doar la partea masculina deci esti subiectiva. In ziua de azi femeile intrec partea masculina in lucrurile negative mai mult ca niciodata. Desigur EXCEPTIILE exista , ca sa te citez. Si o sa-ti aduc un argument foarte solid zic eu. In Pateric exista o relatare cum ca un sfant parinte l-a legat pe un diavol sa nu poata pleca pana cand nu-i va da amanuntele catorva intrebari. Una din ele a fost de care suflete sunt mai mult in iad. Si raspunsul a fost femei ” [b]in primul rand pentru pacatul mandriei, caci ele sunt cele mai bune curse ale noastre cu care lucram si le invatam cum sa se impodobeasca si cum sa atraga barbatii in pacatul desfranarii. [/b]..” Restul il gasesti tu daca doresti. De ce am adus asta in discutie ? Pentru ca femeile arunca foarte usor vina pe barbati dar de fapt ele sunt problema. Un barbat ajunge in stadiul descris de tine in primul rand din cauza educatiei primite. Si cine are cel mai important rol in educatia unui copil daca nu o mama? Si tatal are rolul sau,bine-nteles Si nu sunt subiectiv.Am dezvoltat acest subiect datorita faptului ca m-am simtit atacat cand ai facut referire la barbatii de o anumita varsta,necasatoriti,avand in vedere ca si eu ma incadrez ( ca varsta si celalat punct).
R.
mai 7, 2018 @ 7:04 pm
partea a 2-a
4.Daca inteleg pe cineva nu inseamna neaparat ca trebuie sa fiu de acord si cu atitudinea acelei persoane .Nu vad nici o contradictie .Sa-ti dau un exemplu,poate ca unul mai dur si tragic. Un om se sinucide..il pot intelege ,eu personal, de ce a facut acest gest dar asta nu inseamna ca daca il inteleg trebuie sa fiu si de acord .Eu asa vad lucrurile
5. Este punctul de vedere al autorului si recunosc ca initial nu am inteles comentariul tau la acest punt dar recitind azi si intelegand mai bine iti dau dreptate referitor la acest aspect.Deci imi cer scuze. Iar la restul nu mai comentez 🙂
Cele bune
K
mai 7, 2018 @ 8:59 pm
@ Romeo
Asa e cum spui tu.