Ferdinand Întregitorul
La urcarea sa pe tronul României, în septembrie 1914, Regele Ferdinand a declarat că va fi „un bun român”. Nu a fost o declaraţie demagogică, la care sunt neîntrecuţi politicienii noştri de azi. Regele a fost şi un Mare Român, dovedind-o prin faptele sale.
La al doilea Consiliu de Coroană, pe 27 august 1916, a decis intrarea ţării noastre în război alături de Antanta împotriva Puterilor Centrale (Germania şi Austro-Ungaria), pentru eliberarea teritoriilor româneşti aflate sub ocupaţie austro-ungară. Atrăgându-i-se atenţia că, întrucât făcea parte din familia dinastică germană Hohenzollern, nu avea dreptul să lupte împotriva Puterilor Centrale (aşadar, împotriva poporului său de origine), Regele a răspuns: „Dacă interesele patriei de origine ar corespunde cu cele ale României, (…) această soluţie ar fi cea mai uşoară pentru mine. Dar, scormonind adânc în conştiinţa mea, am ajuns, cu durere, la concluzia că interesele României nu merg alături de cele ale Austro-Ungariei şi, în consecinţă, cu cele ale Germaniei. A trebuit să-i impun inimii mele tăcerea; cu sufletul torturat am luat hotărârea de a-mi face datoria faţă de poporul român, ale cărui destine le conduc. Cu durere, dar cu convingerea că decizia acestei zile este singura care concordă cu destinul ţării mele.”
Ca urmare a deciziei sale, Regele Ferdinand a fost exclus din Casa de Hohenzollern. „Dinastia mea este română! Este o greşeală să afirmi că este străină, germană! Nu, ea este română. Românii nu l-au adus pe unchiul meu Carol să fondeze o dinastie germană la gurile Dunării, ci pentru a fonda o dinastie naţională. Cer pentru Casa mea onoarea de a fi îndeplinit misiunea pe care poporul român i-a încredinţat-o”, a fost răspunsul Regelui Ferdinand la această măsură luată de împăratul Germaniei în semn de represalii. Astfel, România Mare s-a înfăptuit prin jertfa a sute de mii de români care au luptat de o parte şi de alta a munţilor Carpaţi, dar şi prin jertfa personală a Regelui Ferdinand, care a preferat să-şi piardă apartenenţa la a doua cea mai veche familie regală din Europa pentru a rămâne fidel interesului naţional al României. Astfel, el şi-a însuşit deplin aspiraţiile poporului român.
După decizia luată la cel de-al doilea Consiliu de Coroană, a fost transmisă această Proclamaţie către Ţară: „Înaintaşii noştri au reuşit să întemeieze statul român prin Unirea Principatelor, prin războiul Independenţei, prin munca lor neobosită pentru renaşterea naţională. Astăzi ne este dat nouă să întregim opera lor, închegând pentru totdeauna ceea ce Mihai Viteazul a înfăptuit pentru o clipă: Unirea românilor de pe cele două părţi ale Carpaţilor.“
Românii l-au numit pe Regele Ferdinand Întregitorul sau Ferdinand cel Loial. Din cuvântarea memorabilă a Regelui Ferdinand de la Alba Iulia (în ziua încoronării ca primul Rege al României Mari, pe 15 Octombrie 1922), merită să amintim acest mesaj adresat tuturor românilor: „Punând pe capul meu, în această străveche cetate a Daciei romane, Coroana de oţel de la Plevna, pe care noi şi glorioase lupte au făcut-o pe veci Coroana României Mari, mă închin cu evlavie în faţa memoriei celor care, în toate vremurile şi pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi jertfele lor, au asigurat unitatea naţională“.
Autor: Irina Monica Bazon
Sursa: Concurs: Fapte ale demnităţii româneşti/ 10 fapte ale demnităţii româneşti pe front şi legate de înfăptuirea Marii Uniri