Fetele sunt flori, băieţii culegători
Doamne ajută!
Am făcut aceasta afirmaţie gândindu-mă, mai degrabă, la modul cum ar trebui să fie lucrurile, femeia este o floare pe care bărbatul trebuie să o trateze ca atare, adică delicat. Femeia este o floare pentru că, în general, nu ea face primul pas. Ea aşteaptă să fie culeasă, să fie preţuită, ocrotita, îngrijită şi astfel, să-şi dea frumuseţea ei, să se deschidă precum floarea, în faţa celui ce o merită.
O floare este foarte gingaşă şi se deschide de obicei, o singură dată. O floare culeasă, pusă în vază, la căldură şi lumină, se deschide cu tot ceea ce poate oferi mai mult. După acest moment, însă, nu o mai poţi pune la loc în pământ.
Tot aşa şi inima femeii, odată ce cade de pe temelia ei, odată ce se îndrăgosteşte şi se oferă, dacă este mai apoi respinsă, nu va mai fi niciodată aceeaşi (mă refer aici şi la începerea vieţii trupeşti).
Există multe tipuri de flori, există deci şi multe tipologii de femei. Pe aceeaşi măsură sunt şi mulţi culegători, care mai de care diferiți în preferinţele lor.
Hai să ne imaginăm lumea femeilor, sau de ce nu, a fecioarelor, ca pe o grădină de flori. În grădina aceasta să ne imaginăm că intră mulţime multă de culegători care îşi caută perechea. Florile, de asemenea sunt de tot felul, de la trandafiri, lalele, crini, până la tot ce există. Un băiat intră să caute o lalea, să zicem. Nu o va lua pe prima, pentru că ştie că acestea sunt de mai multe culori și are de unde alege. Însă chiar şi cele de aceeaşi culoare au ceva diferit în ele, fiecare în parte, iar culegătorul va căuta ceea ce consideră că e mai bun pentru el.
Acum să întregim tabloul. Culegătorii, unii intră în grădină, alţii ies cu floarea aleasă, alţii caută de zor, iar alţii, din păcate, fac „harcea – parcea” rupând flori şi apoi abandonându-le, iar rupând şi iar aruncând, rănind, astfel multe inimi. Printre ei sunt unii care ştiu de la bun început ce caută, au în minte exact floarea dorită şi nu fac altceva decât să o găsească.
Pe cealaltă parte, florile dau tot ce au mai bun şi se împodobesc cum numai ele ştiu cel mai bine.
În grădină, mulţi trandafiri roşii îşi clătină frumuseţea sub razele line ale Soarelui. Doamnele-trandafir sunt ca de foc şi atrag cu voluptatea lor culegătorii pe măsură. Acum este vremea lor, este lumea dominată de ele. Soarele cel de sus scaldă şi peste ele razele sale blânde, dar parcă plânge cu lacrimi cu picăturile de lumină de căderea lor. Culoarea roşie ca focul, mirosul lor pătrunzător, inundă peisajul grădinii, astfel încât, multe din celelalte flori doresc să fie ca ele, chiar dacă trandafirii sunt dintre cei aruncaţi cel mai des. Totuşi, plăcerea de a fi ales pe moment face pe mulţi ghiocei, toporaşi sau zambile să se „machieze” ca ei, vor şi ele să fie trandafiri. Chiar dacă nu reuşesc, deoarece Soarele le-a înzestrat cu altă cunună, se chinuie să se facă doamne-trandafiri roşii, doar-doar le va alege şi pe ele cineva. De nu, de aici începe drama şi zbuciumul lor. Se revoltă, şi încearcă până se ofilesc, negândindu-se că poate, în goana lor după asemănarea necuvenită, a trecut pe lângă ele tocmai culegătorul lor.
Însă, chiar dacă aparent, toată imensa grădină este roşie, la o privire mai atentă, se văd multe alte flori. Iar, la o adică, nici măcar trandafirii nu sunt toţi roşii.
Iată:
Ghiocei cu capul plecat, care nu se afirmă, dar cu o mare smerenie şi gingăşie.
Toporaşi mici de statură, dar vioi şi sprinteni.
Lalele firave şi pretenţioase, dar viu colorate şi surprinzătoare.
Crizanteme cu pistrui în obraji, puternice şi hotărâte.
Dumitriţe de la ţară pline de bun simţ şi harnice.
Orhidee rare şi nobile, dornice mereu de a fi în vârf. Crini de viţă nobilă.
Flori de noapte cu soarta hărăzită de a-i sluji neîncetat lui Dumnezeu, pe care le găsim răsădite în curtea mânăstirilor.
Flori de câmp, de toate felurile şi culorile, dintre care şi până cele mai neînsemnate îşi găsesc culegătorii.
Am făcut această întreagă alegorie vrând să arăt că mintea tinerelor fete este astăzi manipulată prin toate mijloacele media posibile. Se prezintă şi se promovează doar formele perfecte cu înălţimea şi însuşirile de fotomodel. Aceste „modele” de azi sunt totdeauna „focoase” ca trandafirii roşii şi cu cât mai mulţi parteneri posibil. Vreau să trag un semnal de alarmă în ceea ce priveşte etalonul care se promovează azi de către mai toate trusturile media laice.
Ţinta este pusă atât de sus, încât chiar şi dintre cele mai potrivite fete, care aproape pot avea un „match” perfect cu cerinţele de azi, trebuie să-şi facă diverse operaţii de ajustare fizică, mai ceva ca pretendentele Cenuşăresei din poveste. Ce să mai facă atunci săracele fete normale care s-au născut cu aşa-zisele „imperfecţiuni”? Sigur, dacă se lasă ademenite în această capcană şi inoculare demonică – căci nu este altceva, din moment ce se atentează direct la Creator, ca unul care chipurile e neputincios şi dă erori – ajung uşor la descurajare şi chiar depresie. Altfel, cum ne-am mai fi „înzestrat” şi noi cu boli moderne ca bulimia şi anorexia ca să fim la „standarde”?!
Fetelor, nu există femei urâte! E o mare minciună şi blasfemie să gândească cineva în felul acesta. Dumnezeu nu greşeşte. Când Dumnezeu creează o fată, în acelaşi timp creează şi băiatul pentru ea. Când creează anumite însuşiri la ea, dă şi băiatului respectiv gusturile pe măsură. De ce să te chinui o viaţă să devii trandafir, dacă nu se poate? Sau, dacă cumva te ajustezi şi reuşeşti măcar de formă, firea de lalea nu o poţi modifica, că de aceea e fire. Vei găsi într-adevăr băiatul care iubeşte trandafirii, dar, realmente, niciodată nu vei avea linişte, pentru că, ori te vei strădui să te prefaci permanent că eşti trandafir, ceea ce nu eşti, ori vei renunţa, iar băiatul care caută trandafiri va merge să-şi împlinească visul, timp în care vei rata tocmai pe cel care te caută exact aşa cum eşti tu.
E greu, nu? Să admiţi că doar unul singur poate fi alesul inimii tale din atâtea milioane de variante, să mai ai şi firea de femeie care este deplin mulţumită doar atunci când eşti tu cucerită şi nu când tu cerşeşti atenţie? Ce e de făcut atunci? Păi, realitatea e că nu poţi face nimic fără Dumnezeu. Roagă-te, răbda şi nădăjduieşte. E SINGURUL care poate uni doi oameni cu adevărat şi care poate păstra această unire până la capăt, în cadrul unei căsătorii binecuvântate. În ceea ce priveşte timpul şi aşteptarea, să ne amintim că sunt ghiocei care îşi scot capul de sub zăpadă chiar şi atunci când iarna e încă în toi şi sunt şi dumitriţe de toamnă târzie, care nu sunt uitate de Creator şi uimesc cu podoaba şi frumuseţea lor. Decât repede şi rău, mai bine mai târziu, dar bine. Toate la timpul lor.
Fetelor, nu uitaţi că sunteţi flori! Nu există flori urâte!
Preot Marian Macuc Parohia Manolesti Vale – Botoşani
foi
ianuarie 20, 2015 @ 1:28 pm
Foarte frumos si adevarat.
Doamne ajuta!
Elena
ianuarie 20, 2015 @ 1:39 pm
Doamne ajuta!
Felicitari pentru acest articol!
Dan Sorin
ianuarie 20, 2015 @ 4:09 pm
Probabil mulți nu vor fi de acord cu mine dar eu nu cred că este adevărat aceasta: „Fetelor, nu există femei urâte!”. Așa cum cred că există băieți urâți (poate sunt și eu printre ei). Doar că o personalitate foarte frumoasă face să fie trecut cu vederea destul de ușor fizicul persoanei respective. De exemplu, am la muncă mai multe fete ce nu îmi par foarte frumoase. Dar au o personalitate atât de frumoasă încât caut să îmi petrec cât mai mult timp cu ele. În același timp o fată frumoasă, dacă nu are o personalitate minunată, tinde să își piardă din savoare odată cu obișnuința omului cu acea față sau trup frumos.
Fetele frumoase (respectivi băieții frumoși bineînțeles) au un anumit avantaj în ce privește prima impresie. Dar după ce se trece de prima impresie va conta tot mai mult personalitatea. Aceasta e părerea mea.
Andrei Calin
ianuarie 20, 2015 @ 5:02 pm
Cred ca orice barbat poate spune ca nu el culege o fata, ci invers :))
Niciodata nu alegem noi. Cateodata doar ni se da impresia, dar noi suntem cei alesi 😉
foi
ianuarie 20, 2015 @ 9:34 pm
Dan, indraznesc sa ma raportez la tine, dar cu inima buna 🙂 Eu sustin faptul ca nu exista femei urate, si nici barbati urati, pentru ca Dumnezeu nu greseste si fiecare avem un scop pentru cum suntem creati. Cum ai zis si tu, personalitatea ne face frumosi, asa este, dar astazi mijloacele media incearca sa descurajeze oamenii, sa ne inventeze defecte, iar acest articol este o mare incurajare si nadejde, dedicat in special femeilor.
Cu respect,
🙂
sdaniel
ianuarie 20, 2015 @ 10:08 pm
Trebuie pastrate proportiile comparatiei dintre relatia culegatori-flori si barbat-femeie, pentru ca asa cum spune Andrei, femeile (florile) sunt cele care aleg si nu barbatii (culegatorii).
Am facut o recapitulare, in viata mea am avut 4-5 cazuri in care doamne au preluat initiativa si au incercat o relatie cu mine. In schimb tentativele mele au fost de zece ori mai multe (majoritatea esuate bineinteles). Ideea este ca femeia are extrem de multi pretendenti din care va alege unul, barbatul in schimb va incerca de multe ori si va fi acceptat in rare cazuri.
Despre articol, este extrem de frumos, artistic, superb scris. Comparatia este extrem de inteligent aleasa si ii da o sensibilitate suplimentara.
A existat un serial sau poate film despre viata lui Petru cel Mare al Rusiei. Ceea ce m-a impresionat a fost nunta fiicei acestuia. Mirele a luat-o de nevasta fara sa o vada, evident din ratiuni politice si aranjamente de culise. La ceremonie, ea avea un val pe fata. Petru cel Mare tinea in mana un bici, un cnut cu mai multe corzi, terminate cu ceva metalic. El s-a dus in spatele miresei – propria sa fiica – si i-a tras o lovitura cu acel bici pe spate, atingandu-i tot corpul. Apoi, cu un gest solemn, i-a predat biciul ginerelui, noul stapan al fetei. Ea trecea, deci, dintr-o proprietate in alta. Nu stiu daca scena corespunde unui adevar istoric sau nu, dar ceva adevarat este in ea. Fetele aveau – si cred ca in unele parti din lume inca au – un stapan, intai tata, apoi sot.
In Romania, societatea s-a schimbat enorm, (tinand cont ca femeia alege) ne indreptam spre momentul in care femeile devin culegatorii si barbatii florile.
cristirg
ianuarie 20, 2015 @ 11:11 pm
-sunt de acord cu Dan-s exista fete frumoase si urate – la fata,fizic; si pt baieti e valabil
-asa cum exista si fete frumoase fizic dar mintea si sufletul pot fi stricate
@ sdaniel: esti de acord cu ceea ce a facut Petru cel Mare ?
sharbinsk
ianuarie 20, 2015 @ 11:34 pm
Cred că e exagerată scena cu Petru Cel Mare, având în vedere că el era un despot luminat și copia din Occident, chiar există o scenă istorică în care se zice că l-ar fi bărbierit pe domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir într-un gest simbolic de civilizare, precum purtau și cezarii europeni.
Boitos
ianuarie 21, 2015 @ 7:25 am
,,nu există femei urâte!”- eu consider ca s-a referit aici la un tot ( trup si suflet ).Daca ai un trup urat cred ca exista un suflet frumos si invers.
Mai este ceva , nu exista oameni urati.Urati sunt doar cei rai, dupa parerea mea.Dupa parerea lui Dumnezeu sunt sigura ca e altfel, pt ca El ne iubeste pe toti la fel, ne cheama pe toti la El.
Sincer , cu cat trece timpul nu imi doresc o viata de familie , am inceput sa ma obisnuiesc asa cum sunt, si imi place.
Nici nu ma consider o fiinta foarte firava si slaba, dimpotriva, ce nu te omoara te face mai puternic.
Doar ca problema este alta, nu suport langa mine oameni slabi, oameni care isi plang de mila tot timpul.Oameni care nu lupta sau nu isi acecepta anumite evenimente din viata lor asa cum sunt ele.
Oameni care traiesc in vise , cand realitatea este complet alta.
Plus de asta mai exista ceva : acele standarde de frumusete, acea moda care desfigureaza fetele si baietii.Fetele trebuie sa fie machiate tot timpul , fuste mini sau maxi, baieti machiati , fara sa se gandeasca daca arata bine sau nu, daca li-i se potriveste sau nu.
Dupa mintea mea, o parte din acestea le-as incadra la flori carnivore.
constantin1993
ianuarie 21, 2015 @ 8:21 am
@Simona: Iti dau un sfat prietenesc la afrimatia ta cum ca :”Sincer , cu cat trece timpul nu imi doresc o viata de familie , am inceput sa ma obisnuiesc asa cum sunt, si imi place.” , va veni o vreme cand nu mai poti sa faci copii pt ca iti va suna ceasul, ceasul biologic desigur (valabil doar la femei).Ce vei face cand vei ajunge la varsta de 50-60 ani si foarte posibil nici parintii tai numai vor fii langa tine, plus celalalte rude? Eu am vazut multe persoane in varsta care au innebunit de singuratate , care in loc sa se joace cu nepotii in parc , stau in casa si ies afara foarte rar sau ies afara dar vorbesc de unu singur.Singuratatea e groaznica …… nu realizezi acuma cand esti in putere , dar pe termen lung este devastator , te macina usor-usor la nivel mental.Timpul e necrutator.
Boitos
ianuarie 21, 2015 @ 8:49 am
Da ,multumesc de sfat, doar ca eu gandesc putin altfel.
Atata timp cat eu incerc sa imi fac datoria fata de inaintasii mei, nu o sa imi bat capul ce voi face pe la 50-60 de ani.Nu reusesc sa rezolva acuma niste probleme , dar sa imi fac planuri pt zeci de ani.
Consider ca totul e ca si un bumerang : iti vine inapoi ceea ce dai ( mai devreme sau mai tarziu ).
Plus de asta am vazut destule persoane care au n copii si tot singuri sunt.
Si mai e ceva , depinde cum reactionezi la singuratate : daca il ai pe Dumnezeu atunci totul e bine, daca nu, nu.
Am vazut o persoana singura ( era de alta religie ) dar care se ruga in fiecare zi , care facea mult bine si care la batranete a fost ingrijita si i-au fost rudele aproape.Pt mine acea persoana a fost un model ( pt batranete ).
Ce parere ai de persoanele disperate tinere sau care schimba partenerii ca pe ciorapi? Intrebare retorica.
Asa ca nu are rost sa mai discutam.
constantin1993
ianuarie 21, 2015 @ 9:23 am
Eu doar ti-am dat un sfat , nu trebuie sa fii de acord.Iar acele persoane care au copii dar sunt singuri pt ca nu au un partener , de fapt nu vor fi niciodata singuri, caci copii lor vor avea grija de ei in felul in care si ei i-au ingrijit.
„Am vazut o persoana singura ( era de alta religie ) dar care se ruga in fiecare zi , care facea mult bine si care la batranete a fost ingrijita si i-au fost rudele aproape.Pt mine acea persoana a fost un model ( pt batranete ).”-e dreptul tau de a-ti alege calea.Dar eu unul nu pot intelege cursul vietii daca nu imi intemeiez o familie, nu pot intelege sensul acesta de a te zbate si a face sacrificii in viata daca nu ai pt ce , nu pot intelege iubirea fata de copii daca eu nu am copii si nu pot trai cu gandul ca am dus o viata fara sens.Dar ma rog, fiecare doarme asa cum isi asterne
Andrei Calin
ianuarie 21, 2015 @ 2:47 pm
„Eu sustin faptul ca nu exista femei urate, si nici barbati urati, pentru ca Dumnezeu nu greseste si fiecare avem un scop pentru cum suntem creati.”
http://i262.photobucket.com/albums/ii99/paul200_photo/UglyGirl.jpg
Nu vreau sa par rau, dar exista anumiti oameni… mai putin frumosi.
Frumusetea tine de biologie. Creierul nostru cauta un partener cat mai potrivit pentru procreere. De aceea conceptul de frumusete difera de la persoana la persoana.
De exemplu, de ce cauta unele femei un barbat inalt, musculos, cu barbie ascutita, etc?
Pentru ca el este un canditat ideal pentru a duce specia mai departe.
Iustin
ianuarie 21, 2015 @ 5:03 pm
Foarte frumos articol părinte Marian. Mulțumim pentru gândurile care ne luminează!
sdaniel
ianuarie 21, 2015 @ 5:16 pm
@cristirg
Bineinteles ca nu sunt de acord cu ce a facut Petru cel Mare. Probabil nimeni nu este acum. Poate pentru acele timpuri era ceva normal.
@sharbinsk
Era o scena dintr-un film, nu stiu cat de reala este. Este cunoscut faptul ca, in trecut, femeile erau maritate de tati fara sa-si fi vazut vreodata viitorul sot, deci cam asa se intampla, femeia trecea din proprietatea tatalui in cea a sotului
@Simona, perfect de acord cu tine si modul de a te raporta la relatii/casnicii, nici prin cap nu mi-ar trece sa iti judec alegerea.
Meiloiu
ianuarie 21, 2015 @ 5:42 pm
„Eu doar ti-am dat un sfat , nu trebuie sa fii de acord.Iar acele persoane care au copii dar sunt singuri pt ca nu au un partener , de fapt nu vor fi niciodata singuri, caci copii lor vor avea grija de ei in felul in care si ei i-au ingrijit.„
*
Si marmota invelea ciocolata in staniol.
Dan Tudorache
februarie 3, 2015 @ 3:56 pm
Andrei, nu cred că ești rău când spui că există oameni mai puțin frumoși. Doar că așa îi receptăm noi în timp ce alții îi pot recepta altfel pentru că foarte bine ai punctat că ”conceptul de frumusete difera de la persoana la persoana”. Defapt aici este cheia înțelegerii frumuseții și a rezolvării polemicilor pe acest subiect.
În realitate percepem pe cineva ca frumos sau urât în funcție de sistemul propriu de referință. Care sistem de referință este constituit dintr-o componentă instinctuală conjugată cu una a valorilor morale și ”electrizate” de o eventuală empatie față de persoana vizată de examenul frumuseții. Acesta este pattern-ul care face măsurătoarea frumuseții sexului opus.
Cu toții avem componenta instinctuală și suntem atrași mai mult sau mai puțin de persoane de sex opus, în funcție de cât excitație sexuală trasmit în mod vizual acele persoane și în funcție de cât receptăm noi. Cel mai adesea suntem atrași de formele simetrice ale chipului sau de formele armonioase ale corpului. Nu e rău că suntem atrași, face parte din firea lucrurilor, pentru a lega o familie, rău este să poftim frumusețea străină. Dar atracția este parte a firii (cei drept, căzută).
Acesta ar fi un prim element care ne face să decretăm frumusețea cuiva și poate că cel mai adesea frumusețea unei persoane este redusă la partea fizică, la gradul de atractivitate sexuală.
O a doua componentă este latura afectiv-morală. Cu toții avem niște valori morale, unii mai mult alții mai puțin, și acestea concură la receptarea frumuseții spirituale a persoanei de sex opus. Componenta morală ne face să luăm în calculul frumuseții și aspectele sufletești, virtuțile, aptitudinile, ba chiar simpla atitudine a cuiva. Dacă avem o moralitate puternică nu ne vom opri examenul frumuseții la partea fizică ci vom lua în calculul frumuseții persoanei și latura sa spirituală, care este cea mai importantă. Astfel, ecuația cu încă un parametru duce la alt rezultat. Brusc, fata cea minionă cu un nas mai proieminent decât media dar zâmbăreață și prietenoasă… devine frumoasă în ochii noștri. De ce? Pentru că frumusețea ei a fost percepută inclusiv cu latura spirituală, nu doar cea a ”stasurilor”. Sau băiatul acela pricăjit și timid devine brusc frumos pentru că are un talent deosebit la pian sau la desen și aduce bucurie prin ceea ce face.
Apoi, aceste două componente care ne fac să receptăm frumusețea, pot fi potențate enorm de empatia/iubirea față de persoana respectivă. De pildă, dacă avem o amică și ținem mult la ea, sau o soră, sau o verișoară… niciodată nu o vom vedea urâtă pentru că o iubim. Orice defect fizic va deveni mic în ochii noștri, nesemnificativ. Dar dacă disprețuim o persoană de sex opus pentru că ne-a rănit, atunci orice trăsătură ieșită din medie, capătă proporții negative colosale.
Deci iubirea sau ura face să receptăm într-un fel frumusețea cuiva.
De pildă, pentru nimeni din lumea asta mama nu este urâtă ci frumoasă. Desigur, aici vorbim de iubirea agape, nu de eros, dar tocmai asta vreau să arăt, că frumusețea este personală, nu standard! Că ea este de natură plenară, suflet-trup, nu doar materială. Că frumusețea sufletească covârșește orice defect fizic sau ieșire din obișnuință.
Pentru un bărbat care își iubește soția, soția lui e cea mai frumoasă femeie din lume!
Din păcate unii observă, sau mai bine zis doresc să observe și să se delecteze doar cu frumusețea trupului, dar vai cât se amăgesc. Însă cei înțelepți iau în considerare omul în ansamblul său atunci când vine vorba de frumusețea sa, și atunci sesizează și contemplă frumusețea reală a persoanei.
Deci frumusețe ține și de biologie însă nu doar de biologie. Cât privește ceea ce caută creierul, mai bine ceea ce caută componenta noastră instinctuală. Numai că femeia care ar căuta mai cu seamă un”barbat inalt, musculos, cu barbie ascutita” este nu doar un clișeu ci o emanație a ideologiei transformismului speciei (teoria evoluției).
Realitatea familiilor cu copii și mai ales cu mulți copii (pentru a duce specia mai departe, nu?), nu se încadrează în bărbat înalt, musculos și cu bărbie ascuțită, nici în cea a femeilor 90-60-90, ci de cele mai multe ori în aceea firescului care nu epatează cu formele.